„Israelul lui Dumnezeu“ şi sfîrşitul „vremilor păgînilor“

 1, 2. a) În ce mod demonstrează situaţia actuală a Ierusalimului, faptul că Iehova nu a început să-şi exercite dominaţia asupra lumii prin intermediul acestui oraş? b) Asupra cărui oraş, ce poartă acelaşi nume, trebuie să ne îndreptăm acum privirea?

ÎN DECEMBRIE 1917, în plină desfăşurare a primului război mondial, trupele britanice conduse de generalul Allenby au cucerit Ierusalimul de la turcii mohamedani. Evreii de pe întregul glob au salutat cu entuziasm acest eveniment. Cu toate acestea, pînă în ziua de azi, prezenţa unui sanctuar musulman pe muntele Moria, în vechea cetate a Ierusalimului, i-a împiedicat pe evrei să-şi construiască un templu pentru închinare pe locul ocupat odinioară de templul construit de regele Solomon. Este cert faptul că, acum cînd „vremile păgînilor“ au luat sfîrşit, Dumnezeul căruia îi construise un templu fiul lui David, nu îşi exercită dominaţia universală, reprezentată de Regatul său mesianic, prin intermediul Ierusalimului terestru. Dar ce putem spune despre celălalt Ierusalim? Care Ierusalim? Cel despre care se vorbeşte într-o scrisoare de inspiraţie divină, adresată discipolilor lui Isus, Mesia, care locuiau în provincia romană a Galatiei. Această scrisoare le-a fost scrisă la cîţiva ani după ce Isus anunţase distrugerea oraşului reconstruit Ierusalim, distrugere ce a avut loc în anul 70 e.n. Iată ce citim la Galateni 4:25, 26:

² „Această Agar [sclava patriahului evreu Avraam] reprezintă Sinaiul, un munte din Arabia, şi ea corespunde Ierusalimului de astăzi, căci acesta este în sclavie cu copiii săi [cetăţenii şi supuşii lui]. Dar Ierusalimul de sus este liber [la fel ca şi Sara, soţia liberă a lui Avraam] şi el este mama noastră.“

 3, 4. a) Pe cine recunoşteau Pavel şi creştinii din Galatia drept „mama“ lor spirituală? b) În ce sens făcuse parte naţiunea Israel din organizaţia universală a lui Dumnezeu?

³ Bărbatul care a scris rîndurile de mai sus era un iudeu; este vorba despre Saul din Tars, care s-a convertit la creştinism şi a devenit apostolul ales de Isus Mesia. Oraşul pe care el l-a numit „Ierusalimul de astăzi“ fusese îndepărtat din organizaţia lui Iehova, fiind distrus în anul 70 e.n., aşa cum şi Agar fusese izgonită din familia lui Avraam. Pavel nu o mai recunoştea în acest Ierusalim terestru pe mama sa spirituală. În schimb, el a recunoscut că are drept mamă „Ierusalimul de sus“, din ceruri. Împreună cu creştinii din Galatia, cărora le scrisese, Pavel făcea parte dintre „copiii“ acestui oraş ceresc.

⁴ Cînd, la muntele Sinai, Dumnezeu a stabilit relaţii cu israeliţii, încheind cu ei convenţia Legii mediată de Moise, naţiunea Israel a devenit partea vizibilă a organizaţiei sale universale. Această naţiune aparţinea acestei organizaţii, la fel cum Agar fusese sclava Sarei, soţia legitimă a lui Avraam. La rîndul ei, Sara prefigura „Ierusalimul de sus“, cel care este liber şi trebuia să dea naştere descendenţei promise.

 5. De unde urma Iehova să-şi exercite din nou dominaţia asupra lumii la sfîrşitul vremilor păgînilor? Cărei întrebări sosise atunci timpul să-i dea răspuns şi în ce mod a făcut-o?

⁵ Ţinînd seama de cele de mai sus, înseamnă că „Ierusalimul de sus“ urma să fie implicat atunci cînd Iehova avea să reînceapă să-şi exercite dominaţia asupra lumii, la sfîrşitul vremilor păgînilor, în distrugătorul an 1914. La acea dată, sosise timpul ca Iehova să răspundă prin fapte întrebării pe care David o ridicase odinioară, sub inspiraţie divină, în Psalmul 2:1–6:

„Pentru ce au fost naţiunile în tumult şi grupurile naţionale au murmurat încontinuu un lucru deşert? Regii pămîntului iau poziţie şi înalţii funcţionari înşişi s-au adunat în masă ca un singur om, împotriva lui Iehova şi împotriva Unsului său [Mesia], spunînd: ‘Să le rupem legăturile şi să aruncăm funiile lor departe de noi!’ Acela însuşi care şade în ceruri va rîde; Iehova însuşi îi va batjocori. În vremea aceea el le va vorbi în mînia sa şi îi va tulbura în nemulţumirea sa aprinsă, spunînd: ‘Eu, da eu l-am instalat pe regele meu pe Sion, muntele meu cel sfînt.’“ — Vezi de asemenea Fapte 4:24–26.

 6. a) Din ce cauză conducătorii pămîntului n-au putut fi martori ai întronării lui Mesia la încheierea vremilor păgînilor? b) Deşi fuseseră preveniţi cu mai multe zeci de ani înainte, ce pregătiri au făcut conducătorii lumii în vederea acelui moment critic?

⁶ Într-adevăr, la încheierea vremilor păgînilor, în 1914, sosise momentul oportun ca Iehova să ducă la îndeplinire cuvintele profetice consemnate de regele David în Psalmul 110:1, 2: „Declaraţia lui Iehova către Domnul meu este: ‘Aşează-te la dreapta mea pînă îi voi pune pe duşmanii tăi drept scăunel pentru picioarele tale.’ Toiagul forţei tale, Iehova îl va trimite din Sion, spunînd: ‘Du-te să subjugi în mijlocul duşmanilor tăi.’“ Dar fiind că Mesia a fost întronat pe muntele Sion ceresc, regii şi înalţii funcţionari ai guvernelor pămîntului n-au putut asista la această ceremonie. Deşi încheierea vremilor păgînilor fusese anunţată prin publicaţiile Societăţii Watch Tower cu mai multe zeci de ani înainte de anul 1914, conducătorii pămîntului nu erau mai puţin hotărîţi să-l împiedice pe cerescul Mesia să-şi preia puterea asupra lumii. Ei continuau să se pregătească cu minuţiozitate pentru un război internaţional. Cu toate acestea, la sosirea sa, anul 1914 a găsit o lume paşnică, cel puţin în aparenţă. Mai tîrziu însă, la 28 iulie, naţiunile s-au lansat nebuneşte în război.

 7. Ce poziţie nouă ocupă Mesia cu privire la pămînt din momentul în care a fost întronat în 1914? Prin ce a fost concretizată această nouă poziţie?

⁷ Întronarea lui Mesia la dreapta lui Iehova chiar în acel an a marcat începutul prezenţei sale invizibile relativ la pămîntul nostru. De ce oare? Deoarece, în calitatea sa de Rege de curînd instalat al pămîntului, era absolut necesar ca el să-şi îndrepte atenţia spre domeniul său pămîntesc, ocupat de duşmanii care aspirau la dominaţia mondială. „Toiagul forţei“ sale a fost, aşadar, îndreptat din „Ierusalimul de sus“, spre planeta noastră. Din ordinul lui Iehova, Regele a început să subjuge „în mijlocul duşmanilor săi“ de pe pămînt. De altfel, cu ocazia războiului din cer, tot spre pămînt au fost aruncaţi şi Diavolul şi demonii acestuia. — Apocalips 12:7–17.

 8. Ce „semn“ i-au cerut lui Isus apostolii? Potrivit Psalmului 2:1, în ce stare urmau să se găsească naţiunile la apariţia acestui semn?

⁸ „Semnul“ pe care Mesia Isus l-a descris drept o dovadă a „prezenţei“ sale invizibile a devenit evident la sfîrşitul vremilor păgînilor, în 1914. Cu puţin timp înaintea morţii sale de martir, apostolii l-au întrebat pe Isus: „Spune-ne cînd se vor întîmpla aceste lucruri, — şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii epocii“? (Matei 24:3, The Emphasised Bible, de J.Rotherham: The Emphatic Diaglott, de Benjamin Wilson; Young’s Literal Translation; New World Translation). Potrivit Psalmului 2:1, naţiunile urmau să fie în tumult, agitate, în momentul în care Dumnezeu îl întrona pe Isus Mesia în Sionul ceresc sau Ierusalimul de sus.

 9. a) Au asistat apostolii în primul secol la o nenorocire unică prin amploare? b) În ce mod s-au împlinit în timpurile apostolilor evenimentele enunţate de Isus şi consemnate de Matei în cap. 24:7–15?

⁹ Nu ştim dacă Isus s-a gîndit sau nu la Psalmii 2:1 şi 110:1–4 atunci cînd a răspuns apostolilor săi. În orice caz, răspunsul său corespunde profeţiilor enunţate de regele David. Mai mult decît atît, este impresionant faptul că, începînd cu anul 1914, asistăm la o implicare spectaculoasă a acestui răspuns, comparativ cu realizarea pe care a avut-o în cei 37 ani care s-au scurs din momentul în care apostolii au pus întrebarea şi pînă la distrugerea Ierusalimului de către legiunile romane, în anul 70 e.n. Indiscutabil, acea teribilă nenorocire care s-a abătut asupra naţiunii iudaice nu a rămas unică prin amploare. Ea a fost depăşită de exemplu de înspăimîntătoarea exterminare a peste 6 milioane de evrei în timpul regimului nazist al lui Hitler, înainte şi în timpul celui de al doilea război mondial. Distrugerea Ierusalimului nu a constituit „un (...) necaz aşa cum n-a mai survenit de la începutul lumii pînă acum, (...) şi nici nu va mai surveni.“ (Matei 24:21). Apostolii care îl întrebaseră pe Isus au asistat totuşi la o realizare în mic a profeţiei. Pînă la sfîrşitul primului secol al erei noastre ei au cunoscut foamete, cutremure de pămînt, epidemii, războiae, persecuţii, iar în final devastarea „Ierusalimului de astăzi“. Cu toate acestea, ei nu trebuia să se plîngă de aceste lucruri, deoarece Ierusalimul de sus continua să rămînă în picioare.

10. La ce concluzie ne duce împlinirea mai mare a profeţiei lui Isus?

¹⁰ Evenimentele acelei epoci nu au constituit „semnul“ complex al „prezenţei“ lui Isus şi al „încheierii epocii“. Aşadar, pentru ca profeţia lui Isus să-şi dovedească veridicitatea, trebuia ca ea să se realizeze mai tîrziu într-o manieră completă, în zilele ultimilor moştenitori ai Regatului, membri ai „turmei mici“ (Luca 12:32). Aceste zile au început la sfîrşitul vremilor păgînilor şi continuă pînă astăzi. Examinînd istoria contemporană în lumina profeţiilor Bibliei, vom fi obligaţi să recunoaştem că din 1914 noi trăim zilele „încheierii sistemului de lucruri“! (Matei 24:3; Marcu 13:4). În plus, convingerea noastră este întărită prin împlinirea viziunii descrise în Apocalipsa 6:3–17, text redactat la peste un sfert de secol după distrugerea Ierusalimului şi care îi descrie pe cei patru călăreţi ai Apocalipsului.

 11. Ce îşi amintesc unii membri ai „adunării întîilor născuţi“ despre perioada primului război mondial? Ce comparaţie putem stabili între aceste evenimente şi realizarea profeţiei lui Isus în primul secol?

¹¹ Unii membri ai rămăşiţei adunării „întîilor născuţi care au fost înscrişi în ceruri“ sînt încă în viaţă astăzi şi îşi amintesc foarte bine de gripa spaniolă (Evrei 12:23). Acest nemilos flagel a pustit pămîntul spre sfîrşitul primului război mondial, ucigînd mai mulţi oameni decît au făcut-o cei patru ani de război. Membrii rămăşiţei, care sînt încă în viaţă, îşi amintesc, de asemenea, persecuţiile îndurate de studenţii creştini ai Bibliei, deoarece s-au străduit să se păstreze liberi de vinovăţia de sînge care căzuse asupra lumii. Ei îşi aduc aminte că această persecuţie a culminat cu întemniţarea preşedintelui (în vîrştă de 48 de ani), a secretarului-casier (de 54 de ani) şi ai altor şase membri ai biroului Societăţii Watch Tower, în urma unor acuzaţii pe care, în cele din urmă, tribunalele le-au retras în anul 1919. În acelaşi timp unele publicaţii ale Societăţii au fost interzise în Canada şi în Statele Unite, nefiind autorizate din nou decît la sfîrşitul primului război mondial. Ţinînd seamă de aceste lucruri, evenimentele care au împlinit profeţia lui Isus în primul secol, pe vremea apostolilor, sînt eclipsate de cele care au avut loc la scară mondială în perioada anilor 1914–1918.

„ISRAELUL LUI DUMNEZEU“ SE DOVEDEŞTE A FI ASCULTĂTOR

12. a) Cine urma să fie victima persecuţiilor pe care Isus le-a amintit atunci cînd a răspuns întrebării referitoare la „semnul“ prezenţei sale? Ce naţionalitate au avut primii persecutaţi? b) Prin cine a fost înlocuit „ceea ce este Israel potrivit cărnii“?

¹² Răspunzînd întrebării referitoare la „semnul“ „prezenţei“ sale invizibile, Isus nu a făcut nici cea mai mică aluzie la persecuţia pe care ar putea-o suporta „ceea ce este Israel potrivit cărnii“ (1 Corinteni 10:18). În schimb el a anunţat persecuţia pe care o vor întîmpina discipolii săi. Este adevărat că primii creştini au fost, după carne, evrei şi prozeliţi circumcişi. Dar, graţie împlinirii profeţiei lui Ioel (2:28, 29), începînd cu sărbătoarea Zilei a cincizecea anul 33 e.n., discipolii săi au format un Israel nou, un Israel spiritual (Fapte 1:6 pînă la 2:42). Spre jumătatea primului secol, apostolul Pavel, el însuşi un iudeu convertit la creştinism, a scris creştinilor din Galatia cele ce urmează: „Dar Ierusalimul de sus este liber şi el este mama noastră.“ (Galateni 4:26). Apoi, spre sfîrşitul scrisorii sale, el a remarcat: „Căci nici circumcizia nu este ceva, nici necircumcizia, ci faptul de a fi o creaţie nouă. Şi peste toţi aceia care vor umbla în mod ordonat conform acestei reguli de conduită să fie pacea şi îndurarea, da, peste Israelul lui Dumnezeu.“ — Galateni 6:15,16.

13. La care aspect remarcabil al „semnului“ „încheierii sistemului de lucruri“ ţin să participe personal membrii rămăşiţei unse şi tovarăşii lor? Care sînt astăzi rezultatele acestei activităţi?

¹³ Dar fiind că cei care aparţin rămăşiţei acestui „Israel al lui Dumnezeu“ văd astăzi desfăşurîndu-se sub ochii lor „semnul“ „încheierii sistemului de lucruri“, ce ar trebui să întreprindă ei pentru a se dovedi ascultători? Ei ar trebui să participe la realizarea următorului aspect remarcabil al „semnului“ descris de Isus: „Dar cel care va fi perseverat (în persecuţie) pînă la sfîrşit, (în greceşte, télos) va fi salvat. Şi această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor (goiim); şi atunci va veni sfîrşitul (télos).“ (Matei 24:13,14; Marcu 13:9, 10) Începînd chiar din primul an după primul război mondial, rămăşiţa supravieţuitoare a „Israelului lui Dumnezeu“ a început să îndeplinească cu supunere acest ordin profetic. Ca urmare a acestui fapt, rămăşiţa israeliţilor spirituali, împreună cu tovarăşii lor martori ai lui Iehova, predică la ora actuală „această veste bună a Regatului“ în 205 ţări şi în aproximativ 190 de limbi, în ciuda persecuţiilor şi încercărilor din timpul celui de al doilea război mondial.

14. Potrivit mărturiei depuse, ce „timpuri“ s-au sfîrşit pentru naţiuni? Cum a fost concretizat acest fapt în realitate?

¹⁴ Graţie acestei mărturii ireprimabile care s-a depus despre Regatul stabilit, păgînii, naţiunile sau „goiimii“, sînt avertizaţi că cele „şapte timpuri“ ce le-au fost acordate pentru călcarea în picioare a Ierusalimului au luat sfîrşit în toamna anului 1914 (Luca 21:24). Ierusalimul amintit aici nu este Ierusalimul terestru, din Orientul Mijlociu, ci Ierusalimul ceresc, deoarece cerurile au fost locul în care Iehova l-a întronat pe Mesia Isus, Fiul său uns, la încheierea vremilor păgînilor în 1914. În consecinţă, „oraşul sfînt“ pe care naţiunile păgîne trebuia să-l calce în picioare „timp de patruzeci şi două de luni“, potrivit Apocalipsului 11:1, 2, nu putea fi Ierusalimul ceresc în care Mesia Isus domnea din 1914 (Evrei 12:22). În realitate, rămăşiţa „Israelului lui Dumnezeu“ a fost călcată în picioare sau persecutată timp de 42 de luni lunare, adică trei ani lunari şi jumătate, în timpul primului război mondial. Cu toate acestea, cu ocazia celui de al doilea congres al Studenţilor Bibliei, ţinut la Cedar Point în Statele Unite, în vara anului 1922, această rămăşiţă se restabilise pe deplin din punct de vedere spiritual. Aşadar, persecuţia suportată de rămăşiţa unsă în timpul primului război mondial făcea parte din „semnul“ ce marca faptul că Isus era prezent începînd cu 1914 în Regatul său, în cadrul Ierusalimului de sus, liber de orice călcare în picioare. — Matei 24:3, 9–13.

15. Ce acţiune fără precedent au început să înfăptuiască membrii rămăşiţei şi tovarăşii lor? S-au mai lăsat ei călcaţi în picioare în acest domeniu?

¹⁵ Atunci, membrii rămăşiţei „Israelului lui Dumnezeu“ au început să „anunţe Regele şi Regatul“ aşa cum nu o făcuseră niciodată pînă la acea dată. Vorbind din punct de vedere spiritual, păgînii nu au mai reuşit să-i calce iarăşi în picioare. — Apocalips 11:7–15.

16. Ce rege subjugă în mijlocul duşmanilor săi, începînd cu anul 1914? Ce întorsătură a lucrurilor s-a produs dintr-o dată în ceea ce priveşte „călcarea în picioare“?

¹⁶ Printr-o uluitoare întorsătură a lucrurilor, o dată cu încheierea vremilor păgînilor în 1914, Isus Cristos, Regele de curînd întronat, domneşte în Ierusalimul de sus, subjugînd în mijlocul duşmanilor săi de pe pămînt. În curînd, după ce mărturia despre Regat va fi depusă tuturor naţiunilor, sfîrşitul „încheierii sistemului de lucruri“ va veni. Atunci Isus îi va „culege“ pe păgîni sau „naţiunile“ ce se opun lui Dumnezeu, aşa cum se culege o vie încărcată de struguri. Apoi el le va azvîrli „în marele teasc al mîniei lui Dumnezeu“, şi le va călca acolo aşa cum merită, storcîndu-le sîngele pentru a le extermina (Apocalips 14:18–20). „El le va păstori (naţiunile) cu un toiag de fier. Şi el calcă, de asemenea, teascul furiei mîniei Dumnezeului Atotputernic“. — Apocalips 19:15.

17. Care este ultima parabolă din profeţia lui Isus referitoare la „semn“? Cum putem face bine fraţilor spirituali ai Regelui?

¹⁷ Împlinirea parabolei despre oi şi capre trebuia şi ea să facă parte din „semnul“ anunţat de Isus referitor la „prezenţa“ sa invizibilă şi la „încheierea sistemului de lucruri“ (Matei 24:3; 25:31–46). În conformitate cu această profeţie, milioane de oameni au primit încă de pe acum mărturie despre Regat din partea rămăşiţei „Israelului lui Dumnezeu“. Ei au reacţionat la acest mesaj în mod favorabil şi cu recunoştinţă. Aceste „oi“ simbolice fac bine chiar şi celui mai mic dintre „fraţii“ spirituali ai lui Isus Cristos, Regele domnitor. „Oile“ colaborează cu „fraţii“ lui Isus, efectuînd o parte covîrşitoare din lucrarea de predicare a „veştii bune a regatului“ pe tot pămîntul, pentru a depune naţiunilor o ultimă mărturie.

18. Ce „regat“ doresc să moştenească oile simbolice? În ce mod vor fi invitate să ia în stăpînire această moştenire?

¹⁸ „Oile“ descrise în parabolă doresc să moştenească „regatul pregătit pentru (ele) de la fundarea lumii“ (Matei 25:34). Regele, „Fiul omului“, le va invita să ia în stăpînire această moştenire în momentul cînd se va declanşa „necazul cel mare“, căruia ele îi vor putea supravieţui graţie ocrotirii divine. În acest mod se va realiza ultima parte a parabolei lui Isus: „Şi aceştia (oamenii reprezentaţi prin „capre“ care se abţin de a face bine „fraţilor“ lui Cristos) vor merge la tăiere veşnică (la moarte) iar cei drepţi („oile“ simbolice) la viaţă veşnică“ (Matei 25:46). Aceştia din urmă vor constitui „carnea“ care va fi salvată şi va trece nevătămată prin acel „mare necaz, aşa cum n-a mai survenit de la începutul lumii pînă acum, nu şi nici nu va mai surveni“. Dar din cauza celor aleşi de Dumnezeu (discipolii care formează rămăşiţa „Israelului lui Dumnezeu“) zilele acestui necaz, cel mai mare pe care pămîntul l-a cunoscut vreodată, vor fi scurtate. — Matei 24:21, 22.

19. De unde va veni „marea mulţime“? Ce va face ea din teritoriul regal în care va fi instalată?

¹⁹ Iată, aşadar, cum „o mare mulţime“ de oameni asemănători oilor vor veni din „necazul cel mare“ şi vor intra în domeniul terestru purificat, care aparţine Regelui Isus Cristos (Apocalips 7:9–14). O dată cu inaugurarea noului sistem de lucruri, ei vor lucra la transformarea acesti teritoriu regal într-un paradis universal asemănător celui pe care Creatorul îl avusese în vedere atunci cînd a dat mandatul divin părinţilor întregii lumi a oamenilor, adică lui Adam şi Evei. — Geneza 1:27–31; 2:5–9.

20. În timp ce aşteaptă, ce întreprind „oile“ alături de membrii rămăşiţei? În ce vor crede ei pînă la sfîrşit?

²⁰ Dar pînă în momentul cînd ei vor auzi invitaţia pe care, din gloria Regatului său ceresc, „Fiul omului“ le-o va face: „Veniţi, voi care aţi fost binecuvîntaţi de Tatăl meu şi moşteniţi regatul pregătit pentru voi de la fundarea lumii“, aceşti „drepţi“ asemănători oilor continuă să lucreze umăr la umăr împreună cu rămăşiţa „Israelului lui Dumnezeu“ (Matei 25:34). Asemenea israeliţilor spirituali, ei nu şi-au pierdut credinţa în semnificaţia pe care o au anul 1914 şi sfîrşitul vremilor păgînilor. Astfel, în loc de a evita să privească „semnul“ care atestă din ce în ce mai clar „prezenţa“ regală a lui Isus, ei îşi glorifică serviciul ce li s-a conferit în calitate de slujitori ai lui Mesia pe pămînt şi depun eforturi susţinute pentru a predica bucuroşi „această veste bună a regatului“ pe tot pămîntul, înainte de venirea sfîrşitului care se apropie cu paşi repezi. — Matei 24:14.

Ai putea răspunde?

□ Ce dovedeşte împlinirea tuturor părţilor componente ale „semnului“?

□ Ce activitate îndeplinesc în comun „Israelul lui Dumnezeu“ şi tovarăşii săi?

□ Pe cine reprezintă „oraşul sfînt“ care a fost „călcat în picioare patruzeci şi două de luni“? În schimb, care „Ierusalim“ nu a fost călcat în picioare în epoca modernă?

□ Cînd se va sfîrşi separarea oilor şi caprelor simbolice? Şi ce i se va întîmpla fiecărui grup în parte?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 14]

Conform profeţiei lui Isus, cum aveau discipolii să ştie că „vremile păgînilor“ au luat sfîrşit?