Sunt acestea într-adevăr zilele din urmă?

VĂ AFLAŢI la prora unei canoe în timp ce aceasta intră într-o porţiune stâncoasă a râului. Bolovani uriaşi se conturează ameninţător prin spuma şi stropii cascadelor. Încercaţi să-i evitaţi proptindu-vă pagaia în ei. Persoana din spate ar trebui să ajute la conducerea ambarcaţiei, însă are puţină experienţă. Mai rău, nu dispuneţi de o hartă, aşa că nu vă daţi seama dacă această porţiune cu praguri se va sfârşi într-un bazin liniştit sau la într-o cascadă.

Nu este un cadru prea plăcut, nu-i aşa? Haideţi să-l schimbăm. Imaginaţi-vă că sunteţi alături de un ghid experimentat, care cunoaşte orice stâncă, orice cotitură. El ştia de mult timp că se apropie această apă spumoasă, ştie unde duce şi ştie cum să-şi facă drum prin ea. Nu v-aţi simţi mult mai în siguranţă?

De fapt, toţi ne aflăm într-o situaţie neplăcută similară. Ne găsim, dar nu din vina noastră, într-o perioadă stâncoasă a istoriei umane. Majoritatea oamenilor nu ştiu cât timp vor mai decurge lucrurile astfel, dacă situaţia se va îmbunătăţi sau cum se poate supravieţui mai bine între timp. Însă noi nu trebuie să ne simţim pierduţi sau fără ajutor. Creatorul nostru ne-a furnizat un ghid care a prezis această perioadă întunecată din istorie, care spune cum va lua sfârşit şi care ne oferă îndrumarea necesară pentru a supravieţui. Acest ghid este o carte, Biblia. Autorul ei, Iehova Dumnezeu, se numeşte pe sine Marele Instructor, iar el ne asigură prin intermediul lui Isaia următoarele: „Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: «Iată drumul, mergeţi pe el!», când veţi voi să vă mai întoarceţi la dreapta sau la stânga“ (Isaia 30:20, 21). Aţi accepta o astfel de îndrumare? Atunci să analizăm dacă Biblia a prezis în realitate cum vor fi zilele noastre.

Continuatorii lui Isus pun o întrebare semnificativă

Continuatorii lui Isus trebuie să fi fost uluiţi. Isus tocmai le spusese clar şi răspicat că toate clădirile impresionantului templu din Ierusalim aveau să fie distruse complet! O astfel de prezicere era surprinzătoare. La scurt timp după aceea, pe când stăteau jos pe Muntele Măslinilor, patru dintre discipoli l-au întrebat pe Isus: „Spune-ne: Când vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ (Matei 24:3, NW; Marcu 13:1–4). Indiferent că şi-au dat seama sau nu, răspunsul lui Isus urma să aibă o aplicare multiplă.

Distrugerea templului din Ierusalim şi sfârşitul sistemului de lucruri iudaic nu concordau cu timpul prezenţei lui Cristos şi al încheierii întregului sistem mondial de lucruri. Totuşi, în răspunsul lui amplu, Isus a menţionat cu măiestrie toate aceste aspecte ale întrebării. El le-a spus care avea să fie situaţia înainte de distrugerea Ierusalimului; le-a spus totodată la ce fel de lume să se aştepte în timpul prezenţei sale, când avea să domnească în cer ca Rege şi când avea să fie gata să pună capăt întregului sistem mondial de lucruri.

Sfârşitul Ierusalimului

Să analizăm mai întâi ce a spus Isus despre Ierusalim şi despre templul de aici. Cu peste trei decenii înainte, el a prezis un timp de mari greutăţi pentru unul dintre cele mai mari oraşe ale lumii. Să remarcăm în special cuvintele lui consemnate în Luca 21:20, 21: „Când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, să ştiţi că atunci pustiirea lui este aproape. Atunci cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el şi cei de prin ogoare să nu intre în el“. Dacă Ierusalimul avea să fie încercuit, înconjurat de armate aşezate în tabără, cum puteau efectiv „cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el“, aşa cum poruncise Isus? Evident, Isus dădea de înţeles că urma să se deschidă o portiţă de scăpare. Aşa a fost?

În anul 66 e.n., armatele romane aflate sub comanda lui Cestius Gallus obligaseră forţele evreieşti rebele să se retragă în Ierusalim şi le imobilizaseră în oraş. Romanii chiar au pătruns în oraş şi au ajuns până la zidul templului. Însă atunci, Gallus le-a dat armatelor sale un ordin cu totul derutant: să se retragă! Soldaţii evrei au pornit exultând în urmărirea duşmanilor lor romani şi le-au cauzat pagube fugarilor. Astfel, portiţa de scăpare prezisă de Isus s-a deschis. Adevăraţii creştini au dat ascultare avertismentului său şi au ieşit din Ierusalim. Aceasta a fost o decizie înţeleaptă, întrucât, după numai patru ani, armatele romane s-au întors, sub comanda generalului Titus. De data aceasta nu a mai fost posibilă nici o scăpare.

Armatele romane au înconjurat din nou Ierusalimul; ele au ridicat o fortificaţie din stâlpi ascuţiţi în jurul acestuia. Isus profeţise cu privire la Ierusalim: „Vor veni peste tine zile când vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri [stâlpi ascuţiţi, NW], te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile“a (Luca 19:43). În scurt timp, Ierusalimul a căzut, gloriosul său templu fiind prefăcut în ruine fumegânde. Cuvintele lui Isus s-au împlinit până în cele mai mici amănunte.

Însă Isus avea în vedere mult mai mult decât distrugerea Ierusalimului. Discipolii lui îl întrebaseră şi cu privire la semnul prezenţei sale. Ei nu ştiau atunci că acest lucru se referea la un timp când el avea să fie instalat ca Rege în cer. Ce a prezis el?

Războaie în zilele din urmă

Dacă citiţi capitolele 24 şi 25 din Matei, capitolul 13 din Marcu şi 21 din Luca, veţi avea dovada de netăgăduit că Isus vorbea despre epoca noastră. El a prezis un timp de războaie — nu numai „războaie şi veşti de războaie“, care au tulburat dintotdeauna istoria umană, ci războaie în care „un popor se va scula împotriva altui popor şi o împărăţie împotriva altei împărăţii“ — da, mari războaie internaţionale. — Matei 24:6–8.

Gândiţi-vă un moment la schimbările care s-au petrecut în secolul nostru în ce priveşte metodele de luptă. Când războiul însemna doar o ciocnire între armatele reprezentative ale unor naţiuni rivale care se loveau cu sabia sau chiar se împuşcau pe un câmp de luptă, era îndeajuns de rău. Însă în 1914 a izbucnit Războiul cel Mare. O naţiune după alta au intrat în conflagraţie, generând o reacţie în lanţ: primul război mondial. Armele automate au fost proiectate cu scopul de a ucide tot mai mulţi oameni, de la o distanţă tot mai mare. Mitralierele au aruncat gloanţe cu o eficienţă sălbatică; iperita a ars, a chinuit, a mutilat şi a ucis mii de soldaţi; tancurile au trecut fără milă prin liniile duşmanului, tunurile lor mari bubuind încontinuu. Şi-au făcut totodată apariţia avionul şi submarinul — simpli vestitori ai modelelor ulterioare.

Cel de-al doilea război mondial a depăşit imaginabilul: acesta şi-a eclipsat predecesorul, ucigând zeci de milioane de oameni. Portavioane uriaşe, adevărate oraşe plutitoare, au cutreierat mările şi au lansat avioane de război care să plouă din cer moartea peste ţintele inamice. Submarinele au torpilat şi au scufundat vasele duşmane. Au fost aruncate bombe atomice, fiecare lovitură zdrobitoare secerând mii de vieţi! Exact aşa cum a profeţit Isus, această epocă de războaie a fost într-adevăr marcată de „arătări înspăimântătoare“. — Luca 21:11.

A scăzut frecvenţa războaielor după cel de-al doilea război mondial? Deloc. Câteodată au loc zeci de războaie într-un singur an — chiar şi în acest deceniu —, milioane de vieţi fiind secerate. Mai mult, s-a petrecut o schimbare în privinţa principalelor victime ale războiului. Victimele nu mai sunt în principal soldaţi. Astăzi, majoritatea victimelor războiului, de fapt peste 90 la sută dintre acestea, sunt civili.

Alte aspecte ale semnului

Războiul este numai unul dintre aspectele semnului menţionat de Isus. El a avertizat totodată că va fi „foamete“ (Matei 24:7). Şi aşa s-a şi întâmplat, deşi, în mod paradoxal, pământul produce mai multă hrană decât este necesar pentru a hrăni toată omenirea, deşi agronomia nu a fost niciodată mai avansată ca în prezent şi deşi sunt disponibile mijloace de transport rapide şi eficiente pentru a distribui hrana în toată lumea. În pofida acestor lucruri, aproape o cincime din populaţia lumii este flămândă în fiecare zi.

Isus a mai prezis că „pe alocuri vor fi . . . epidemii“ (Luca 21:11). Şi în această privinţă epoca noastră a fost martoră la un paradox: în ciuda unei asistenţe medicale mai bune ca oricând, a descoperirilor tehnologice, a vaccinurilor care să preîntâmpine multe boli obişnuite, epidemiile s-au înmulţit într-un ritm fără precedent. Gripa spaniolă a călcat pe urmele primului război mondial şi a cerut mai multe vieţi decât războiul. Atât de contagioasă a fost această boală, încât, în oraşe ca New York, oamenii puteau fi amendaţi sau arestaţi din cauza unui simplu strănut! În prezent, cancerul şi bolile cardiace pretind milioane de vieţi în fiecare an — adevărate epidemii! Iar SIDA, o boală pentru care, în fond, medicina nu a găsit leac, continuă să răpună vieţi.

În timp ce Isus a vorbit despre zilele din urmă având în vedere îndeosebi condiţiile istorice şi politice la scară largă, apostolul Pavel a pus accentul mai mult pe problemele sociale şi pe atitudinile predominante. Printre altele, el a scris: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, . . . fără evlavie, fără afecţiune naturală, neînduplecaţi, . . . neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu“. — 2 Timotei 3:1–5.

Vă sună familiar aceste cuvinte? Să luăm în discuţie doar un aspect al decăderii sociale a lumii actuale: dezintegrarea familiei. Valul uriaş de cămine destrămate, de soţii bătute, de copii molestaţi şi de părinţi în vârstă maltrataţi arată cât se poate de clar că oamenii sunt „fără afecţiune naturală“, „neîmblânziţi“ şi chiar „trădători“, „neiubitori de bine“. Da, astăzi vedem că aceste trăsături sunt larg răspândite.

Este generaţia noastră cea prezisă?

V-aţi putea întreba totuşi: „Nu a fost omenirea afectată întotdeauna de astfel de condiţii? De unde ştim că generaţia noastră modernă este cea prezisă în aceste profeţii antice?“ Să analizăm trei serii de dovezi care confirmă că Isus vorbea despre timpurile noastre.

În primul rând, deşi o împlinire iniţială şi parţială a constituit-o distrugerea Ierusalimului şi a templului acestuia, cuvintele lui Isus îndreptau atenţia în mod sigur spre viitor. După aproximativ 30 de ani de la cataclismul care a distrus Ierusalimul, Isus i-a dat vârstnicului apostol Ioan o viziune în care arăta că stările profeţite — război, foamete, epidemii şi, în consecinţă, moartea — urmau să apară la scară mondială în viitor. Da, aceste necazuri aveau să cuprindă nu numai o anumită localitate, ci întreg ‘pământul’. — Apocalipsa 6:2–8.

În al doilea rând, unele aspecte ale semnului lui Isus cunosc o împlinire în acest secol despre care am putea spune că atinge cota maximă. De exemplu, ar fi posibil ca războaiele să devină mult mai distrugătoare decât sunt din 1914 încoace? Dacă ar izbucni al treilea război mondial şi toate puterile nucleare actuale şi-ar pune armele la bătaie, rezultatul ar fi un pământ carbonizat şi pustiu şi nici o urmă de oameni. În mod similar, Apocalipsa 11:18 a prezis că în aceste zile, când naţiunile sunt „înfuriate“, omenirea va „ruina pământul“ (NW). Pentru prima dată în istorie, poluarea şi degradarea mediului înconjurător ameninţă acum însuşi caracterul locuibil al planetei! Aşadar, şi acest aspect cunoaşte o împlinire care atinge cota maximă sau se apropie de ea. Ar fi posibil ca războaiele şi poluarea să se agraveze în continuare până când omul se va distruge pe sine şi această planetă? Nu, căci Biblia însăşi declară că pământul va dura veşnic şi va fi locuit de oameni drepţi. — Psalmul 37:29; Matei 5:5.

În al treilea rând, semnul zilelor din urmă este deosebit de convingător când este luat în ansamblu. În fond, dacă analizăm aspectele pe care le-a menţionat Isus în cele trei evanghelii împreună cu cele din scrierile lui Pavel şi cu cele din Apocalipsa, acest semn are zeci de aspecte. Dacă ar lua fiecare aspect în parte, o persoană ar putea obiecta că şi alte epoci s-au confruntat cu probleme similare, însă, când sunt luate toate aspectele la un loc, ele indică în mod evident o singură epocă: a noastră.

Dar ce înseamnă toate acestea? Că Biblia descrie pur şi simplu timpurile noastre ca fiind disperate, fără nici o speranţă? Nici pe departe!

Vestea bună

Unul dintre cele mai remarcabile aspecte ale semnului zilelor din urmă este consemnat în Matei 24:14: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pământul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor; şi atunci va veni sfârşitul“ (NW). În acest secol, Martorii lui Iehova au îndeplinit o lucrare unică în istoria umană. Ei au acceptat mesajul Bibliei despre Regatul lui Iehova Dumnezeu — ce este acesta, cum guvernează şi ce va realiza — şi au răspândit acest mesaj pe tot pământul. Ei au publicat literatură despre acest subiect în peste 300 de limbi şi le-au oferit-o oamenilor în locuinţele lor, pe străzi sau la locul lor de muncă, practic în orice ţară de pe pământ.

Procedând astfel, ei împlinesc această profeţie. Dar ei răspândesc totodată speranţa. Observaţi că Isus a numit-o „veste bună“, nu veste rea. Cum ar putea exista aşa ceva în aceste timpuri întunecate? Datorită faptului că mesajul central al Bibliei nu se referă la cât de rău vor merge lucrurile la sfârşitul acestei lumi vechi. Mesajul ei central se referă la Regatul lui Dumnezeu, iar acest Regat promite ceva preţios inimii oricărui om care iubeşte pacea: eliberarea.

Dar în ce constă exact această eliberare şi cum o puteţi obţine? Vă rugăm să analizaţi următoarele articole pe această temă.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 5]

Oamenii caută răspuns la unele întrebări tulburătoare de genul: De ce merg lucrurile atât de rău? Încotro se îndreaptă omenirea?

[Text generic pe pagina 6]

Astăzi, peste 90% dintre victimele războiului sunt civili.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

Profeţia lui Isus referitoare la distrugerea Ierusalimului s-a împlinit în cele mai mici amănunte.