Ei au recunoscut „semnul“

„În timp ce şedea pe Muntele Măslinilor, discipolii s-au apropiat de el în particular şi i-au zis: «Spune-ne: Cînd vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?»“ — MATEI 24:3.

 1. De ce evenimentele care au răscolit lumea de la 1914 încoace, nu sînt întîmplătoare? Ce l-au întrebat discipolii pe Isus?

EVENIMENTELE care au răscolit lumea de la 1914 încoace n-au fost întîmplătoare. Ele fuseseră anunţate cu 19 secole în urmă de către Isus Cristos. El vorbise discipolilor săi despre diferite lucruri alarmante care urmau să survină, fapt care i-a determinat să-l întrebe: „Spune-ne: Cînd vor avea loc aceste lucruri şi care va fi semnul prezenţei tale şi al încheierii sistemului de lucruri?“ — Matei 24:3.

 2. De ce doreau apostolii să ştie mai mult decît ce se va întîmpla înainte de distrugerea Ierusalimului?

² Discipolii voiau să ştie mai mult decît ce se va întîmpla pînă la distrugerea Ierusalimului. De fapt, în timpul acelei catastrofe Isus nu a revenit nici în mod vizibil, nici în mod invizibil, iar sistemul de lucruri care a început după potop nu s-a terminat odată cu distrugerea Ierusalimului în 70 e.n. În realitate, „semnul prezenţei“ invizibile a lui Isus şi al „încheierii sistemului de lucruri“ nu trebuia să apară decît la mult timp după dispariţia apostolilor.

 3. a) Ce anume arată că religiile creştinătăţii nu au predicat „vestea bună a regatului“ de-a lungul secolelor de apostazie care au urmat după moartea apostolilor? b) Va împărtăşi Regatul lui Dumnezeu eşecul pe care îl vor suferi Naţiunile Unite?

³ Prin intermediul parabolelor profetice cu privire la Regatul lui Dumnezeu, Isus îşi avertizase apostolii cu privire la răzvrătirea religioasă care va avea loc după întoarcerea sa în cer şi moartea lor. Dar va fi oare predicată „vestea bună a regatului“ pe întregul pămînt în această perioadă de apostazie? (Matei 24:14). Desigur că nu religiile creştinătăţii aveau să îndeplinească această misiune. Dovada ne-o oferă faptul că, în decembrie 1918, Consiliul Federal al Bisericilor lui Cristos din America au aclamat Liga Naţiunilor — care era în fază de proiect la data aceea, ca „expresia politică a Regatului lui Dumnezeu pe pămînt“. Totuşi, acest sprijin religios nu a împiedicat ca Liga să eşueze lamentabil în 1939, odată cu declanşarea celui de-al doilea război mondial. Dar a fost acesta şi un eşec al Regatului lui Dumnezeu? Cîtuşi de puţin. El nu va eşua nici atunci cînd Organizaţia Naţiunilor Unite, succesoarea Ligii Naţiunilor, va cădea şi ea foarta curînd. De fapt, acest Regat divin este cel care va distruge O.N.U., indiferent de numărul de îngeri care vor fi necesari pentru această acţiune.

 4. De ce predicarea Regatului trebuia să facă parte integrantă din „semn“?

⁴ Cele menţionate mai sus nu permit să înţelegem mai bine de ce atunci cînd discipolii lui Isus i-au cerut un „semn“ el le-a spus: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor, şi atunci va veni sfîrşitul“ (Matei 24:14). Rezultă deci că predicarea mondială a Regatului face parte integrantă din „semnul“ complex care marchează „încheierea sistemului de lucruri“. Aceasta este de asemenea, o dovadă vizibilă a „prezenţei“ invizibile a lui Isus Cristos. Este interesant de notat ordinea în care Isus înşiră evenimentele înainte de a pronunţa profeţia referitoare la lucrarea de predicare a Regatului. Printre altele el spune:

 5. Citaţi cîteva elemente ale semnului pe care Isus le-a menţionat înainte de a profeţi predicarea mondială a Regatului.

⁵ „Veţi auzi de războaie; vedeţi să nu vă înspăimîntaţi. Fiindcă aceste lucruri trebuie să se întîmple, dar acesta nu este încă sfîrşitul. Căci se va ridica naţiune contra naţiune şi regat contra regat şi vor fi lipsuri de alimente şi cutremure de pămînt dintr-un loc într-altul (. . .) Şi din cauza creşterii nelegiuirii iubirea celor mai mulţi se va răci. Dar cel care va fi perseverat pînă la sfîrşit va fi salvat.“ — Matei 24:6–13.

 6. De ce diversele aspecte ale „semnului“ nu constituie o simplă evoluţie a situaţiei care a existat înainte?

⁶ Este adevărat că, dela începutul erei noastre şi pînă în 1914 au mai fost războaie, lipsuri de alimente, cutremure de pămînt şi epidemii (Luca 21:11). Totuşi, aceste fenomene par neînsemnate în comparaţie cu cele care s-au succedat începînd din acel an memorabil, cînd s-au sfîrşit timpurile păgînilor, pînă în prezent. Astfel, conflictul internaţional care a survenit pe neaşteptate în vara anului 1914 s-a transformat într-o conflagraţie militară care a cuprins în final 28 de ţări. La acest cataclism provocat de oameni s-au adăugat lipsa de alimente, sau foametea, iar în ultimul an al războiului a apărut pe neaşteptate o epidemie care a fost numită „gripa spaniolă“ şi care a făcut peste 20 000 000 victime. Toate aceste flagele nu s-ar putea explica printr-o simplă evoluţie a situaţiei care a existat înainte, ci ele au constituit mai degrabă, începutul unei serii de evenimente care, împreună, formau un „semn“ care arăta că actualul „sistem de lucruri“ ajunsese la „timpul sfîrşitului“ despre care vorbiseră profeţiile (Daniel 12:4). De altfel, ultima carte a Bibliei, Apocalipsul (sau Revelaţia) confirmă acest lucru.

 7. De ce a fost redactată cartea Apocalipsul? Ce semnifică numeroasele lucruri pe care ea le „prezintă în semne“?

⁷ Apostolul Ioan, cel căruia îi fusese adresată această Revelaţie, a primit porunca de a o redacta pentru un scop special. Care era acest scop? „Pentru a le arăta sclavilor săi (adică ai lui Dumnezeu) lucrurile care trebuie să se întîmple în curînd.“ Iar la sfîrşitul cărţii Apocalips Domnul Isus Cristos zice: „Da, eu vin în grabă.“ La care Ioan răspunde: „Amin! Vino Doamne Isuse.“ Astfel, multe lucruri ‘prezentate în semne’a la apariţia lor pe scena istoriei aveau să semnifice faptul că trăim în „timpul sfîrşitului“ acestui sistem de lucruri (Apocalips 1:1; 22:20). Da, ele aveau să ne ajute să vedem cu ajutorul înţelegerii „semnul“ complex.

 8. Cine este călăreţul care călăreşte pe „calul alb“? Cînd i-a dat Dumnezeu puterea de a ieşi împotriva duşmanilor săi?

⁸ Astfel, în Apocalips capitolul 6 găsim ceva ce a căpătat denumirea de galopul celor „patru călăreţi ai Apocalipsului“. Primul dintre aceste personaje, care călăreşte pe un „cal alb“, îl simbolizează pe glorificatul Isus Cristos cînd porneşte la luptă împotriva duşmanilor săi. Dumnezeu i-a dat puterea de a întreprinde această acţiune în momentul expirării timpurilor păgînilor, atunci cînd duşmanii săi cereşti şi pămînteşti au fost obligaţi să se supună stăpînirii sale. — Psalm 2:1–12.

 9. Ce anume reprezintă călăreţii care călăresc pe a) „calul de culoarea focului“? b) „calul negru“? c) „calul galben-pal“?

⁹ Al doilea călăreţ al cărui cal era de „culoarea focului“, reprezenta războiul, deoarece lui i-a fost dată o armă ucigătoare („o spadă mare“). Cel care călărea pe al treilea cal, „un cal negru“, este o personificare a foametei. De unde ştim acest lucru? Îl ştim deoarece el avea în mînă un cîntar cu care raţionaliza principalele produse alimentare la preţuri ridicate. Cel de al patrulea călăreţ, care călăreşte pe un „cal galben-pal“ cu aspect bolnăvicios, simbolizează epidemiile, deoarece relatarea biblică spune în continuare: „Cel care stătea călare avea drept nume Moartea. Şi Hadesul (groapa) îl urmau de aproape.“ Este adevărat că cel de-al patrulea călcăreţ a primit puterea „să ucidă cu o spadă lungă (a războiului) şi cu lipsă de alimente (. . .) şi prin fiarele sălbatice ale pămîntului.“ Să notăm însă că el a fost autorizat să-şi trimită victimele în groapă (Hades) prin intermediul unei ‘plăgi mortale’. — Apocalips 6:1–8.

10. Ce trebuie să se întîmple după deschiderea celui de al cincilea şi celui de al şaselea sigiliu? Ce vor fi atunci obligaţi să recunoască locuitorii pămîntului?

¹⁰ După ce apostolul Ioan a văzut aceste aspecte caracteristice ale „încheierii sistemului de lucruri“, el a văzut deschizîndu-se cel de-al cincilea şi al şaselea sul profetic. Atunci, înainte ochilor săi a avut loc o îngrozitoare catastrofă naturală care a început cu un „mare cutremur de pămînt“. În cele din urmă locuitorii pămîntului au fost obligaţi să recunoască faptul că ‘marea zi a mîniei lui Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos a venit’. Această simbolică zi de mînie trebuie să se încheie cu nimicirea tuturor partizanilor lumii actuale. — Apocalips 6:9–17.

Adunaţi cei aprobaţi pentru salvare

11. Ce ilustrare a folosit Isus pentru a sublinia că ceea ce anunţase el cu privire la „prezenţa“ sa şi „încheierea sistemului de lucruri“ se va împlini negreşit?

¹¹ În descrierea „semnului prezenţei“ sale şi a „încheierii sistemului de lucruri“, Isus a făcut această remarcă: „Luînd drept ilustrare smochinul, învăţaţi lucrul acesta: De îndată ce tînăra sa ramură se frăgezeşte şi dă frunze, ştiţi că vara este aproape. La fel şi voi cînd veţi vedea aceste lucruri, să ştiţi că el este aproape, la uşi. Adevărat vă spun că această generaţia nu va trece nicidecum pînă nu se vor întîmpla toate aceste lucruri. Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele mele nicidecum nu vor trace.“ — Matei 24:32–35.

12, 13. a) Ce anume nu s-a produs în timpul nenorocirii care s-a abătut asupra naţiunii iudaice în anul 70 e.n.? b) Ce a prefigurat această catastrofă? c) Ce a mai declarat Isus cu privire la venirea sa?

¹² În 70 e.n. romanii au distrus Ierusalimul şi templul său, provocînd astfel, în conformitate cu profeţia lui Isus, o nenorocire îngrozitoare iudeilor. Totuşi, aceasta nu înseamnă că Mesia venise a doua oară şi că „prezenţa“ sa invizibilă începuse (Matei 24:15–21). Întrucît Biblia foloseşte Ierusalimul antic drept model, catastrofa impresionantă din anul 70 e.n., a fost în realitate un model profetic. Ea prefigura de fapt ceea ce urma să se producă la scară mondială după 1914, adică după sfîrşitul timpurilor păgînilor şi începutul prezenţei invizibile a lui Cristos. De aceea Isus a mai declarat:

¹³ „Imediat după necazul acelor zile soarele va fi întunecat şi luna nu-şi va mai da lumina şi stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor vor fi zdruncinate. Şi atunci va apărea în cer semnul Fiului omului şi atunci toate triburile pămîntului îşi vor lovi pieptul lamentîndu-se şi ele îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi glorie mare. Şi el îi va trimite pe îngerii săi cu un mare sunet de trîmbiţă şi îi va aduna pe aleşii săi, din cele patru vînturi de la o extremitate a cerurilor pînă la cealaltă extremitate.“ — Matei 24:29–31.

14. Despre ce convenţie şi despre ce jertfă este vorba în Psalmul 50:5?

¹⁴ Faptul că în timpul „încheierii sistemului de lucruri“ sînt adunaţi cei „aleşi“ constituie împlinirea unei porunci a lui Dumnezeu, şi anume: „Adunaţi-i la mine pe cei loiali mie, pe cei care încheie convenţia mea deasupra jertfei“ (Psalm 50:5). Întrucît Iehova o numeşte „convenţia mea“, aceasta nu este dedicarea pe care un om o face faţă de Dumnezeu atunci cînd devine creştin şi care ar putea fi confirmată prin sacrificiul de sine. Această convenţie între Iehova şi cei loiali lui este mai degrabă „noua convenţie“ pe care Dumnezeu a promis-o şi pe care a încheiat-o cu „casa“ Israelului spiritual. Ea are la bază jertfa de răscumpărare oferită de „Fiul omului“, Isus Cristos. — Ieremia 31:31–34; Matei 24:30.

15. Cine sînt cei „fideli“? Ce au devenit ei acum în faţa lumii?

¹⁵ Cei „fideli“, care au fost introduşi în noua convenţie devin, de asemenea, israeliţi spirituali (Luca 22:19, 20). Dumnezeu vrea ca aceştia să fie adunaţi pentru a putea să-i examineze, să-i aprobe pe cei loiali şi să-i respingă pe cei care nu trăiesc în conformitate cu cerinţele noii convenţii la care ei pretind că aparţin (Psalm 50:16). În perioada care s-a scurs de la primul război mondial este evident că creştinătatea a fost respinsă de Iehova cu toate că ea pretinde că a fost primită în noua convenţie. În contrast cu ea se află o mică rămăşiţă de creştini care sînt realmente dedicaţi lui Dumnezeu şi care s-au botezat pentru a deveni discipoli autentici ai lui Isus Cristos, Mediatorul noii convenţii. Aceştia se identifică într-adevăr ca israeliţi spirituali. Ei rămîn ataşaţi cu fidelitate noii convenţii. Aceştia sînt „aleşii“ pe care Fiul omului îi adună lîngă el prin intermediul îngerilor săi. Ei se achită de obligaţiile noii convenţii pe care Dumnezeu o numeşte „convenţia mea“. Prin activitatea pe care o desfăşoară în sprijinul Regatului mesianic al lui Dumnezeu, ei au devenit un ‘semn’ pentru lumea întreagă. — Isaia 8:18; Evrei 2:13, 14.

16. a) Cînd a cunoscut rămăşiţa celor „loiali“ o deşteptare spirituală? b) Cine este mirele din parabola cu cele zece fecioare? Din cine se compune mireasa lui simbolică?

¹⁶ La începutul „încheierii sistemului de lucruri“, în mijlocul rămăşiţei celor „fideli“ trebuia să aibă loc o deşteptare spirituală. Aceasta urma să constituie o parte importantă a „semnului“ remarcabil pe care Isus îl descrisese înainte. De altfel, această perioadă a însemnat o mare bucurie pentru rămăşiţa creştinilor unşi. Bucuria lor a fost asemănătoare celei de care au fost cuprinse cele cinci fecioare prevăzătoare atunci cînd ele au fost trezite la miezul nopţii de strigătul: „Iată mirele! Ieşiţi în întîmpinarea sa“ (Matei 25:1–6). Această aşteptare plină de bucurie s-a produs în primăvara lui 1919, cînd rămăşiţa creştinilor unşi a început să se refacă după persecuţia şi ostilitatea suferită pe întregul pămînt, de-a lungul primului război mondial. Evident, „mirele“ din parabola celor zece fecioare nu este altul decît Isus Cristos, iar „mireasa“ lui reprezintă adunarea sa fidelă care se compune din 144 000 creştini chemaţi să domnească în cer împreună cu el (Apocalips 14:1–4). O comparaţie între cronologia Bibliei şi istoria contemporană arată că Mirele regal a venit la templul spiritual în primăvara lui 1918. Atunci a început că-i învie pe acei membri ai miresei spirituale care muriseră în fidelitate şi să-i aducă la el în Regatul său ceresc. Vorbind în numele membrilor rămăşiţei „miresei“ reprezentaţi prin fecioarele prevăzătoare, Apocalips 19:7 declară: „Să ne bucurăm şi să fremătăm de bucurie şi să-i dăm glorie, fiindcă a sosit căsătoria Mielului şi soţia lui s-a pregătit.“

17. a) Ce motive de bucurie avea clasa ‘fecioarelor prevăzătoare’? b) Cu ce se aprovizionaseră ele? La ce a servit lucrul acesta?

¹⁷ Astfel, clasa ‘fecioarelor prevăzătoare’ a simţit o mare bucurie din cauza deşteptării spirituale datorită căreia puteau înţelege semnificaţia „semnului“ care apăruse în 1914. Lor li se putea aplica deja această declaraţie: „Fericiţi sînt cei învitaţi la cine căsătoriei Mielului“ (Apocalips 19:9). În parabola lui Isus, cele cinci fecioare prevăzătoare îşi aduseseră o rezervă de ulei pentru luminat, că să-şi poată aprinde din nou lămpile şi astfel să se poată alătura fericitului cortegiu nupţial, cu lămpile aprinse. De asemenea, cînd a sosit mirele „fecioarele care erau gata au intrat cu el la ospăţul de nuntă; şi uşa a fost închisă.“ — Matei 25:1–10.

18. a) Ce a putut face încă la sfîrşitul primului război mondial rămăşiţa creştinilor unşi, datorită Cuvîntului şi spiritului lui Dumnezeu? b) Ce anume a fost anunţat în timpul primului congres pe care această rămăşiţă l-a ţinut după război?

¹⁸ În conformitate cu această ilustrare, rămăşiţa creştinilor unşi a plecat în întîmpinarea Mirelui ceresc pentru a-i ura bun venit în lumina şi bucuria sosirii orei căsătoriei acestuia cu mireasa, adică adunarea. În pofidae încercărilor tulburătoare prin care au trecut, pe parcursul primului război mondial, membrii acestei rămăşiţe au ştiut să păstreze cuvîntul luminos al lui Dumnezeu şi spiritul său sfînt în „vasele de pămînt“ care erau ei înşişi, pentru a revitaliza lucrarea lor care consta în iluminarea omenirii cu privire la Regatul pe care Dumnezeu l-a încredinţat Mirelui regal (2 Corinteni 4:7). Astfel între 1 şi 8 septembrie 1919 clasa fecioarelor prevăzătoare şi-au ţinut primul congres internaţional la Cedar Point, în Statele Unite. Chiar în timpul acestei reuniuni a fost anunţată apariţia viitoare a unui nou periodic alături de Turnul de veghere. Titlul său, Epoca de aur, te făcea să te gîndeşti la viaţa pe care o va cunoaşte omenirea restabilită pe parcursul unui mileniu de domnie a Mirelui regal, Isus Cristos. Acest periodic este publicat şi în prezent sub denumirea de Treziţi-vă!

19. a) În ce sens a devenit clasa ‘fecioarelor prevăzătoare’ un element esenţial al „semnului prezenţei“ lui Cristos? b) Cine sînt cei care pot fi declaraţi fericiţi?

¹⁹ La puţin timp după acest congres a ieşit de sub tipar primul număr al Epocii de aur, la 1 octombrie 1919. Cu ajutorul acestei reviste şi al altor publicaţii ale Societăţii Watch Tower, clasa ‘fecioarelor prevăzătoare’ loiale şi-au început misiunea de iluminare a lumii. În această perioadă de după război, ea şi-a pus toate forţele în serviciul lucrării care consta în ‘predicarea acestei veşti bune a regatului ca mărturie tuturor naţiunilor’ înainte de sfîrşitul sistemului actual de lucruri (Matei 24:14). Astfel rămăşiţa creştinilor unşi, clasa ‘fecioarelor prevăzătoare’ a ajuns să constituie un element esenţial al „semnului“ complex care trebuia să marcheze „prezenţa“ invizibilă a lui Isus ca Rege întronat şi „încheierea sistemului de lucruri“. Această lucrare luminoasă constituia o dovadă în plus care confirma, dacă mai era nevoie, că „timpul sfîrşitului“ a început în 1914, la încheierea timpurilor păgînilor. Fericiţi sînt cei care recunosc semnificaţia acestei părţi a „semnului“!

[Notă de subsol]

Cum aţi răspunde?

◻ Din ce anume face parte integrantă predicarea Regatului?

◻ Pe cine sau ce anume prefigurează călăreţul care călăreşte pe calul alb, cel care călăreşte pe calul de culoarea focului, cel care călăreşte pe calul negru, cel care călăreşte pe calul galben-pal?

◻ Ce a prefigurat nenorocirea care s-a abătut asupra naţiunii iudaice în 70 e.n.?

◻ Din cine este compusă astăzi clasa ‘fecioarelor prevăzătoare’? Ce motive de bucurie are această clasă?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

‘Spune-ne: Care va fi semnul prezenţei tale?’