Blândețea – De ce este important să o cultivăm?

„Sunt timidă și nu prea am încredere în mine, spune Saraa. De aceea, mă simt stingheră în compania unei persoane cu un caracter puternic și temperamental. În schimb, mă simt bine lângă cineva blând și umil. În fața unei asemenea persoane mă pot deschide și pot vorbi despre problemele mele. Așa sunt prietenii mei apropiați: blânzi și umili.”

Din cuvintele Sarei înțelegem că blândețea este o calitate pe care oamenii o apreciază. Și Iehova apreciază blândețea. În Cuvântul său, el ne îndeamnă: „Îmbrăcați-vă cu . . . blândețe”. (Col. 3:12) Dar ce este blândețea? Cum a arătat Isus blândețe? Și cum ne poate face blândețea persoane mai fericite?

Blândețea este o stare de calm interior. Un om blând se poartă cu ceilalți cu amabilitate și delicatețe și înfruntă situațiile stresante din viață cu calm și cu stăpânire de sine.

Blândețea presupune tărie de caracter. Termenul grecesc pentru „blândețe” era folosit cu referire la un cal sălbatic care a fost îmblânzit. Deși calul rămâne la fel de puternic, el a fost dresat cu răbdare să-și controleze puterea. În mod asemănător, când manifestăm blândețe, ne controlăm tendințele imperfecte și păstrăm pacea cu alții.

Dar poate considerăm că nu suntem persoane blânde din fire. Întrucât trăim într-o lume marcată de agresivitate și nerăbdare, poate că ne este greu să dăm dovadă de blândețe. (Rom. 7:19) Evident, e nevoie de eforturi pentru a fi blânzi, dar spiritul sfânt al lui Iehova ne va ajuta să ne întărim hotărârea de a cultiva blândețea. (Gal. 5:22, 23) De ce trebuie să ne străduim să cultivăm blândețea?

Blândețea este o calitate de care oamenii se simt atrași. Așa cum a remarcat Sara, menționată înainte, ne simțim bine în compania unei persoane blânde. Isus este un exemplu remarcabil de blândețe și amabilitate. (2 Cor. 10:1) Chiar și copiii care nu-l cunoșteau doreau să fie în compania lui. (Mar. 10:13-16)

Blândețea este o protecție atât pentru noi, cât și pentru cei cu care interacționăm. Dacă suntem blânzi, nu ne vom ofensa ușor sau nu ne vom înfuria repede. (Prov. 16:32) Astfel, nu vom avea mustrări de conștiință din cauză că am rănit pe cineva, mai ales o persoană dragă. Totodată, cei din jur se vor simți bine în preajma noastră deoarece ne controlăm sentimentele și reacțiile.

În pofida responsabilităților grele pe care le avea și a timpului limitat, Isus a fost blând cu toți. Mulți oameni din zilele sale se luptau cu viața și erau apăsați de griji. De aceea, aveau nevoie de înviorare. Câtă alinare trebuie să fi simțit ei când Isus le-a spus: „Veniți la mine . . . căci eu sunt blând și am o inimă umilă”! (Mat. 11:28, 29)

Cum putem fi blânzi asemenea lui Isus? Pentru a afla cum a relaționat Isus cu oamenii și cum a gestionat situațiile dificile, trebuie să studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, când ne confruntăm cu situații care ne pun la încercare blândețea, să ne străduim să urmăm modelul lui Isus. (1 Pet. 2:21) Iată trei factori care l-au ajutat pe Isus să manifeste blândețe.

Isus a fost foarte umil. El a spus că ‘era blând și că avea o inimă umilă’. (Mat. 11:29) Biblia menționează împreună aceste două calități întrucât blândețea este strâns legată de umilință. (Ef. 4:1-3)

Umilința ne ajută să nu ne acordăm prea multă importanță și să nu devenim exagerat de sensibili. Cum a reacționat Isus când a fost acuzat pe nedrept că era „mâncăcios și băutor de vin”? Prin modul său de viață, el a demontat aceste acuzații, evidențiind cu multă blândețe că „înțelepciunea este dovedită dreaptă de lucrările ei”. (Mat. 11:19)

Dacă cineva face o remarcă lipsită de considerație cu privire la rasa ta, la sexul tău sau la mediul din care provii, este înțelept să te străduiești să reacționezi cu blândețe. Peter, un bătrân din Africa de Sud, spune: „Când mă enervez din cauza vorbelor cuiva, mă întreb cum ar fi reacționat Isus într-o situație similară”. El adaugă: „Am învățat să nu mă iau prea în serios”.

Isus a înțeles imperfecțiunea umană. În pofida intențiilor bune pe care le aveau, discipolii lui Isus nu au reușit uneori să le transpună în fapte din cauză că erau imperfecți. De exemplu, în noaptea dinaintea morții lui, Petru, Iacov și Ioan nu i-au oferit sprijinul afectiv de care el avea nevoie. Isus a înțeles că „spiritul este înflăcărat, dar carnea este slabă”. (Mat. 26:40, 41) Conștient de acest lucru, Isus nu s-a supărat pe ei.

Mandy, o soră care în trecut era foarte critică, se străduiește acum să urmeze modelul de umilință lăsat de Isus. Ea spune: „Încerc să accept imperfecțiunea umană sub toate fațetele ei și să mă concentrez asupra calităților celorlalți, la fel ca Iehova”. Ai putea și tu, la fel ca Isus, să manifești compasiune față de imperfecțiunea umană și să fii blând cu alții?

Isus s-a bizuit pe Iehova. Când a fost pe pământ, Isus a suportat tratamentul nedrept al oamenilor. Ei l-au judecat greșit, l-au disprețuit și l-au torturat. Cu toate acestea, el nu și-a pierdut blândețea deoarece „se lăsa în grija celui care judecă drept”. (1 Pet. 2:23) Isus știa că Tatăl său ceresc îl va ajuta să persevereze și că îi va pedepsi la momentul potrivit pe cei care s-au purtat rău cu el.

Dacă ne înfuriem și încercăm să luptăm împotriva unei nedreptăți pe care am suferit-o, am putea ajunge să reacționăm exagerat și să înrăutățim lucrurile. Iată de ce Scripturile ne spun: „Mânia omului nu înfăptuiește dreptatea lui Dumnezeu”. (Iac. 1:20) Chiar dacă mânia noastră este justificată, imperfecțiunea ne-ar putea determina să reacționăm greșit.

O soră din Germania pe nume Cathy obișnuia să spună: „Dacă nu te aperi singur, nimeni nu o va face în locul tău”. Dar, când a învățat să se încreadă în Iehova, atitudinea ei s-a schimbat. „Acum nu mai trebuie să fiu în defensivă, spune ea. Reacționez cu blândețe deoarece știu că Iehova are control absolut asupra tuturor lucrurilor.” Dacă și tu ai suferit din cauza unei nedreptăți, vei reuși să-ți păstrezi blândețea urmând exemplul lui Isus și încrezându-te în Iehova.

Isus a arătat că între blândețe și fericire există o strânsă legătură. El a spus: „Fericiți sunt cei blânzi”. (Mat. 5:5) Să observăm cum ne ajută blândețea în următoarele situații:

Blândețea detensionează o situație încordată apărută în căsnicie. Robert, un frate din Australia, mărturisește: „I-am spus soției mele multe lucruri care au rănit-o, deși nu voiam să fac asta. Dar cuvintele rostite la nervi nu pot fi retrase. Mi-a părut foarte rău când am văzut cât de mult o făcusem să sufere”.

„Toți ne poticnim de multe ori” în vorbire, iar cuvintele noastre negândite pot distruge pacea din căsnicie. (Iac. 3:2) În asemenea situații, blândețea ne ajută să ne păstrăm calmul și să ne stăpânim limba. (Prov. 17:27)

Robert s-a străduit să devină o persoană calmă și să manifeste stăpânire de sine. „Acum, când eu și soția mea avem o neînțelegere, fac tot posibilul să o ascult cu atenție, să-i vorbesc cu blândețe și să nu mă enervez, spune el. Relația noastră s-a îmbunătățit considerabil.”

Blândețea ne ajută să ne înțelegem mai bine cu alții. Cei care se ofensează repede au puțini prieteni. În schimb, blândețea ne ajută să păstrăm „unitatea spiritului în legătura păcii”. (Ef. 4:2, 3) Cathy, despre care am vorbit mai devreme, spune: „Blândețea mi-a dat puterea de a mă bucura de compania altora, cu toate că unii sunt greu de suportat”.

Blândețea aduce pace interioară. Biblia asociază „înțelepciunea de sus” cu blândețea și cu pacea. (Iac. 3:13, 17) O persoană blândă are „o inimă calmă”. (Prov. 14:30) Martin, care s-a străduit din greu să cultive blândețea, remarcă: „Acum sunt mai flexibil și nu mai insist ca lucrurile să se facă așa cum vreau eu. De aceea, mă bucur de mai multă pace interioară și fericire”.

Într-adevăr, poate că trebuie să depunem eforturi susținute pentru a cultiva un spirit blând. Un frate spune: „Sincer să fiu, chiar și acum clocotesc de furie câteodată”. Dar Iehova, care ne încurajează să urmărim blândețea, ne va ajuta să ieșim victorioși. (Is. 41:10; 1 Tim. 6:11) El poate ‘să desăvârșească formarea noastră’ și ‘să ne întărească’. (1 Pet. 5:10) Cu timpul, vom ajunge să reflectăm, asemenea apostolului Pavel, „blândețea și bunătatea arătate de Cristos”. (2 Cor. 10:1)