La cine să mergem dacă nu la Isus Cristos?

„Doamne, la cine să mergem? La tine sînt cuvintele vieţii veşnice; şi noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfîntul lui Dumnezeu.“ — Ioan 6:68, 69.

 1, 2. (a) Luînd în considerare cuvintele lui Isus, de ce nu este nici o confuzie cu privire la faptul că la cine să meargă creştinii? (b) Ce spusese Isus deja mai înainte cu privire la cîştigarea vieţii şi privitor la care două clase?

ÎN ACEASTA perioadă care impune să se ia hotărîre vitale, nu există nici o incertitudine în mintea creştinilor pe deplin consacraţi lui Dumnezeu cu privire la cine să meargă. Calea le-a fost clar arătată. Vorbind celor ce au stat alături de el în încercări, Isus a spus: „Eu sînt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu poate veni la Tatăl decît prin mine“ (Ioan 14:6). Tot cu această ocazie a mai spus: „Eu sînt adevăratul butuc de vie şi Tatăl meu, cultivatorul viei . . . Cine rămîne în unitate cu mine şi eu în unitate cu el, acela va da mult rod; căci separat de mine nu puteţi face nimic.“ — Ioan 15:1–5.

² Cît de adevărate s-au dovedit aceste cuvinte ale lui Isus în viaţa apostolilor şi a altor discipoli în vechime! Ele s-au dovedit adevărate chiar şi în zilele noastre. Deşi au fost adresate acelora care se puteau aştepta la un loc în regatul lui Dumnezeu, ele stabilesc astfel de adevăruri din care pot trage foloase şi în ziua de azi toţi cei ce-l urmează pe Cristos. Isus, în decursul serviciului său, a declarat dinainte: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît şi-a dat unicul Fiu ca oricine exercită credinţă în el să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă veşnică“ (Ioan 3:16). Aceste cuvinte sînt la fel de valabile pentru toate oile despre care Isus vorbeşte la Ioan 10:16: „Mai am şi alte oi, care nu sînt din staulul acesta; şi pe acestea trebuie să le aduc şi ele vor asculta de glasul meu şi vor deveni o turmă, un păstor.“

 3. (a) În ce fel a fost Isus împreună cu discipolii săi după înălţarea lui la cer? (b) În ce alt mod a mai fost cu ea?

³ Prin Isus Cristos, Iehova s-a îngrijit din belşug să-i conducă pe servii săi consacraţi, în lumina mereu crescîndă a adevărului, avînd ca perspectivă viaţa veşnică. Cu puţin înainte de înălţarea lui Isus la cer, credinţa celor circa 500 de discipoli adunaţi în Galileea a fost întărită de cuvintele lui Isus: „Iată eu sînt cu voi în toate zilele pînă la încheierea sistemului de lucruri“ (Mat. 28:20; 1 Cor. 15:6). Cum a fost el cu ei? Prin spiritul sfînt al lui Dumnezeu, dar şi în alt fel. Cînd a vorbit despre prezenţa sa şi despre sfîrşitul sistemului de lucruri, Isus şi-a asigurat discipolii că va numi un „sclav fidel şi circumspect“ care se va îngriji de interesele lor, alimentîndu-i cu hrană la vremea potrivită în tot cursul epocii creştine. Dacă această clasă a sclavului avea să se dovedească fidelă la venirea sa a doua, Isus avea să a pună peste toate averile sale. Da, şi prin intermediul acestui „sclav fidel şi circumspect“ Isus a fost cu discipolii săi. — Mat. 24:45–47.

STILPUL ŞI SPRIJINUL ADEVĂRULUI

 4. (a) Ce se poate spune despre adunarea lui Cristos ţinînd cont de faptul că el şi-a respectat promisiunea? (b) Ce profeţie încurajatoare se împlineşte azi asupra adevăraţilor discipoli ai lui Isus?

⁴ Intrucît Isus Cristos a fost cu discipolii săi unşi, adunarea creştină a fost într-adevăr, aşa cum o descrie apostolul Pavel, „un stîlp şi un sprijin al adevărului“ (1 Tim. 3:15). Ea a adus dovada faptului că dispune de spiritul lui Dumnezeu prin faptul că îi produce roadele (Gal. 5:22, 23). Prin aceasta şi în multe alte privinţe martorii creştini ai lui Iehova denotă un pronunţat contrast faţă de numeroasele confesiuni alcătuind creştinătatea care îşi zice Israel spiritual. Intrucît Isus este întotdeauna cu discipolii săi, cuvintele încurajatoare din Isaia 65:13, 14 se împlinesc asupra lor: „Iată ce spune Domnul Suveran Iehova: ‘Iată că servii mei vor mînca, dar voi veţi rămîne flămînzi. Iată că servii mei vor bea, dar voi veţi înseta. Iată că servii mei se vor bucura, dar voi veţi suferi de ruşine. Iată că servii mei vor striga de bucerie din pricina bunei stări a inimii lor, dar voi veţi ţipa din pricina durerii inimii şi veţi urla din pricina dărîmării depline a spiritului.’“

 5, 6. (a) Care sînt cele două adevăruri în care şi-a exprimat credinţa deja de la început clasa „sclavului“? (b) De ce nici unul din cei ce se află în Marele Babilon nu poate aprecia învăţătura cu privire la răscumpărare? (c) De ce a fost unică învăţătura studenţilor Bibliei cu privire la venirea a doua a lui Isus?

⁵ În realitate acest contrast a devenit vizibil de la începutul istoriei moderne a Martorilor lui Iehova. Aceşti reprezentanţi ai clasei „sclavului fidel şi circumspect“ sub conducerea lui Isus Cristos şi-au dovedit puternica credinţă în Cuvîntul inspirat al lui Iehova Dumnezeu, Biblia — inclusiv în raportul Genezei despre creaţie, aşa cum a făcut şi Isus Cristos (Mat. 4:4–10; 19:4–6). A primit un deosebit accent învăţătura fundamentală care s-a ocupat cu îngrijirea privitoare la preţul de răscumpărare plătit prin moartea de jertfă a Fiului lui Dumnezeu (1 Tim. 2:5, 6). Nici unul din cei ce fac parte din Marele Babilon nu poate preţui această învăţătură, deoarece crede în treime, nemurirea sufletului, în învăţătură chinului veşnic, contrară Bibliei, sau neagă existenţa lui Isus ca Logos înainte de a fi om şi faptul că s-a născut dintr-o fecioară. — Mat. 1:23; Ioan 1:1

⁶ Există o strînsă legătură între aprecierea învăţăturii despre preţul de răscumpărare şi înţelegerea modului în care va avea loc „prezenţa“ a doua a lui Cristos şi a scopului ei. Acei serioşi „studenţi ai Bibliei“ — cum erau cunoscuţi Martorii pe atunci, erau singurii care au înţeles deosebirea dintre omul Isus Cristos care a depus preţul de răscumpărare şi persoana spirituală reînviată în glorie care revine în mod invizibil ca să guverneze ca rege în Regatul lui Dumnezeu. — Mat. 25:3; 1 Pet. 3:18

 7. Care sînt textele biblice şi argumentele logice care arată că există două speranţe deosebite pentru cei ce trag folos din preţul de răscumpărare al lui Isus?

⁷ Deja la începutul istoriei lor moderne, Studenţii Bibliei au înţeles şi faptul că privitor la salvarea omenirii există două chemări — una cerească şi una pămîntească. Sub îndrumarea lui Isus Cristos au fost capabili să armonizeze textele scripturale care vorbesc despre răsplata cerească şi cele care vorbesc despre binecuvîntările Paradisului pămîntesc. Acest lucru rămîne neclar pentru oricare altă grupă care îşi spune creştină; şi totuşi, cît de simplu a fost aceasta pentru cei ce au fost învăţaţi de „sclavul fidel şi circumspect“ în ultimii o sută de ani care au trecut! Biblia arată cu claritate că sămînţa lui Avraam aduce binecuvîntări — pentru cine? Nu pentru sine, ci pentru toate familiile omenirii (Gen. 22:17, 18; Gal. 3:16, 29). Pe de altă parte, pe muntele Sionului vor domni împreună cu Mielul, cu Cristos, 144 000 de regi şi preoţi. Dar oare peste cine vor domni ei? Nu peste ei înşişi, ci peste restul omenirii care va trăi în paradisul pămîntesc. — Apoc. 14:1; 20:4–6; 21:4

APRECIEREA LUI IEHOVA

 8. Ce au învăţat să preţuiască studenţii Bibliei de mai înainte, cu privire la numele şi însuşirile principale ale lui Iehova?

⁸ Deoarece Isus Cristos s-a folosit de această clasă a „sclavului“, înţelegerea Cuvîntului lui Dumnezeu a devenit pentru ei din ce în ce mai clară şi mai exactă. Au înţeles că numele singurului Dumnezeu adevărat este Iehova, că acest nume este foarte important şi că se aplică în exclusivitate Celui Preaînalt, Creatorului (Ps. 83:18; 100:3). Acest adevăr nu l-au putut înţelege niciodată cei ce aderă la crezul atanasian al trinităţii. De asemenea, această mică grupare a fost singura care a înţeles calităţile principale ale lui Iehova Dumnezeu: înţelepciunea, dreptatea, puterea şi iubirea. Dogmele creştinătăţii care învaţă despre purgatoriu, chinul veşnic, precum şi învăţătura după care Dumnezeu depune efort pentru a converti întreaga omenire, nu rezistă atunci cînd sînt puse faţă în faţă cu credinţa într-un Dumnezeu care posedă astfel de calităţi minunate. — Rom. 11:33; Gen. 18:14; Deut. 32:4; 1 Ioan 4:8

 9. Ce au învăţat ei referitor la permisiunea divină a răului? (Iov cap. 1 şi 2; Ezec. 23:49)

⁹ După cum reiese din principiul de bază exprimat în Proverbe 4:18, la lumina crescîndă a Cuvîntului lui Dumnezeu, poporul lui a înţeles mai clar de ce a permis Dumnezeu atîtea feluri de suferinţă şi răutăţi. Nimeni alţii dintre cei ce se pretind a fi creştini nu au fost în stare să explice acest lucru. De ce a permis Iehova Dumnezeu aceste stări de lucruri? Deoarece rebeliunea lui Satan a ridicat problema de discuţie cu privire la suveranitatea universală a lui Iehova ca drept al său; dar s-a mai ridicat în legătură cu aceasta şi intrebarea dacă va fi omul oare capabil să îşi păstreze loialitatea faţă de Dumnezeu în faţă tuturor presiunilor provocate de Diavol.

„EI NU SÎNT O PARTE A LUMII“

10, 11. (a) Cum s-au confirmat cele scrise la Ioan 17:16 asupra poporului lui Dumnezeu? (b) Ce cuvinte ale lui Isus le sînt aplicabile numai lor datorită poziţiei lor neutre?

¹⁰ O altă dovadă a faptului că Isus Cristos a fost în tot acest timp cu clasa „sclavului fidel şi circumspect“ este faptul că treptat au înţeles deosebirea între organizaţia lui Iehova şi organizaţia lui Satan Diavolul. Pentru poporul lui Dumnezeu nu există ecumenism sau interconfesionalism! El nu are nimic comun cu religia falsă nici cu vreo altă parte a lumii lui Satan (2 Cor. 4:4; 6:14–16). La ei, şi numai la ei, se referă cuvintele lui Isus din Ioan 17:16: „Ei nu sînt o parte a lumii după cum nici eu nu sînt o parte a lumii“. În consecinţă, Martorii lui Iehova se disting prin neutralitatea lor faţă de politica şi conflictele lumii. Aceasta s-a văzut clar de la începutul celui de-al doilea război mondial. Deşi atitudinea lor a cauzat şi mai cauzează şi azi persecuţii serioase pentru mulţi din fraţii lor, ba chiar închisoare şi uneori moartea, totuşi această atitudine neutră a fost uneori de mare folos, avînd ca rezultat cruţarea vieţii lor, ca de pildă în Irlanda de nord, în Liban, în Rhodesia şi în alte ţări sfîşiate de conflicte.

¹¹ Prin această poziţie de neutralitate Martorii au dat dovadă că ei sînt adevăraţii creştini. Cum? Prin faptul că numai printre ei se împlinesc cuvintele lui Cristos consemnate la Ioan 13:34, 35: „Vă dau o poruncă nouă, să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit eu; aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii. Prin aceasta vor şti că sînteţi discipolii mei dacă între voi este iubire.“ Acest fel de iubire le dă puterea să reziste oricărei presiuni ce ar putea fi exercitată asupra lor pentru a-i determina să participe la lupte rasiale, tribale, naţionale sau politice.

12. Care principiu le-a înlesnit creştinilor să armonizeze textele biblice, aparent contradictorii, cu privire la supunerea faţă de autorităţi?

¹² Deoarece poporul lui Iehova nu este o parte a lumii el rămîne ferm ataşat principiului enunţat de către apostoli în faţa domnitorilor evrei: „Trebuie să ascultăm mai degrabă de Dumnezeu ca domnitor, decît de oameni“ (Fapte 5:29). Totodată ei primesc şi sfatul dat în Romani 13 de a se supune autorităţilor superioare. Cum au reuşit ei să armonizeze aceste cerinţe aparent contradictorii? Prin faptul că au urmat principiul supunerii relative. Da, aceşti creştini se supun deţinătorilor puterii, fie că aceştia sînt părinţii, — în cazul copiilor minori, — soţii, — ca în cazul soţiilor, funcţioanari de stat sau reprezentanţi ai guvernului, atît timp cît această supunere nu pretinde încălcarea vreuneia din poruncile lui Dumnezeu. Şi deoarece ei se supun nu numai de frică, ci din pricina conştiinţei, aşa cum îi obligă Romani 13:5, ei sînt apreciaţi în toată lumea ca cetăţeni paşnici care respectă legile şi ca unii care se achită în mod cinstit de impozite. Ei se străduiesc într-adevăr, depunînd eforturi la toate nivelele, să întipărească principii morale drepte în mintea şi inima tuturor acelora care vin în legătură cu ei. Un astfel de efort nu se observă la nici una din celelalte organizaţii care se pretind creştine. La Martorii lui Iehova contează calitatea, nu cantitatea.

13. Ce poziţie biblică ocupă faţă de problema folosirii sîngelui cei ce sînt în unitate cu clasa „sclavului“?

¹³ Un alt indiciu care dovedeşte că aceşti creştini nu sînt o parte a lumii este punctul lor de vedere cu privire la sînge. Azi, numai oamenii care poartă numele lui Iehova preţuiesc şi respectă porunca biblică: „Să vă feriţi . . . de sînge“, care poruncă cuprinde în sine sfinţenia vieţii. La ei pe primul plan stă sănătatea spirituală (Gen. 9:4–6; Fap. 15:28, 29). Supunerea lor faţă de această poruncă, chiar cu riscul vieţii a atras ostilitatea a numeroase persoane. Respectarea acestei porunci însă i-a apărat adesea de efectele secundare atît de fracvente ale transfuziei de sînge. Scripturile sînt foarte clare cu privire la acest subiect şi vorbesc despre al în mod repetat. Dar în afară de Martorii lui Iehova cine respectă cu sinceritate această poruncă? Nimeni!

PRIVIND SPRE VIITOR

14. Care este perspectiva de viitor a „sclavullui fidel şi circumspect“?

¹⁴ Ca un veghetor loial, clasa „sclavului fidel şi circumspect“ depune eforturi pentru a discerne ce ne rezervă Iehova pentru viitor. Datorită poziţiei lor avantajoase, ei au recunoscut semnele ce se înmulţesc mereu ale apropierii „necazului cel mare“ care, în împlinirea cuvintelor profetice ale lui Isus, marchează sfîrşitul sistemului prezent de lucruri, după cum este relatat la Matei cap. 24 şi 25, la cap. 13 din Marcu şi 21 din Luca. Putem fi siguri că în noua ordine ce va urma „marelui necaz“ omenirea va beneficia de mari binecuvîntări. Un paradis pămîntesc literal, populat cu oameni răscumpăraţi de către Isus Cristos! Ce perspectivă minunată! Într-adevăr, toţi aceia care iubesc adevărul şi dreptatea aşteaptă cu ardoare domnia nestînjeniţă a Regatului lui Dumnezeu şi se roagă pentru ea aşa cum ne-a învăţat Isus să ne rugăm. — Mat. 6:10; Apoc. 20:6; 21:4

15. (a) Ce a pretins din partea clasei „sclavului“ faptul că membrii ei nu au fost niciodată perfecţi? (b) Ce pretinde aceasta din partea celor ce sînt în legătură că „sclavul“?

¹⁵ Ca urmare a acestei speranţe „sclavul fidel şi circumspect“ a atras atenţia fiecărui membru al poporului lui Dumnezeu asupra semnului timpurilor care indică apropierea domniei Regatului lui Dumnezeu. Cu privire la aceasta, însă, trebuie să reţinem că acest „sclav fidel şi circumspect“ nu a fost niciodată nici inspirat şi nici perfect. Scrierile unora dintre membrii clasei „sclavului“, scrieri care mai tîrziu au format partea creştină a Cuvîntului lui Dumnezeu, au fost inspirate şi infailibile, lucru care nu se poate spune despre scrierile apărute după aceea. Scrierile editate în timpul lui Charles Taze Russell, primul preşedinte al societăţii Watch Tower nu au fost perfecte; la fel nici scrierile din timpul lui J. F. Rutherford care i-a urmat. Lumina crescîndă a înţelegerii Cuvîntului lui Dumnezeu precum şi realităţile istoriei au făcut necesare într-un fel sau altul ajustări repetate pînă în zilele noastre. Dar să nu uităm că motivele acestui „sclav“ au fost întotdeauna curate şi neegoiste, iar intenţiile sale întotdeauna bune. Următorul text din Romani 8:28 îşi găseşte de asemenea aplicarea sa aici: „Dumnezeu face ca toate lucrările sale să concure spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu, al celor ce au fost chemaţi conform scopului său“, Într-adevăr, toate ajustările făcute au dat ocazie celor ce erau serviţi de acest „sclav“ să-şi demonstreze loialitatea şi iubirea lor. Aceasta a fost o astfel de iubire pe care Isus a indicat-o ca semn al recunoaşterii discipolilor săi (Ioan 13:34, 35; compară cu 1 Petru 4:8). Pentru cei ce iubesc legea lui Dumnezeu nu există piatră de poticnire. — Psalm 119:165

PROCEDURA INTELEAPTA

16. Tinînd cont de cele relatate, la ce concluzie categorică ajungem?

¹⁶ Dacă vom pune faţă în faţă istoria „sclavului fidel şi circumspect“ mai sus amintită, cu istoria creştinătăţii, la ce concluzie vom ajunge? La concluzia că Isus Cristos a fost credincios promisiunii sale. De la înălţarea sa la cer pînă în ziua de azi a fost cu adunarea sa creştină reprezentată de acest „sclav“. Spiritul lui Iehova s-a revărsat din belşug asupra „sclavului“ şi asupra tovarăşilor săi, deoarece s-au supus poruncii de a vesti vestea bună a Regatului şi de a forma discipoli (Mat. 10:7; 24:14; 28:19, 20). A rămîne cu Isus Cristos nu înseamnă altceva decît a rămîne cu acei pe care el îi foloseşte cu plăcere. Oare ce altă organizaţie am putea alege, în afara adevăratei adunări creştine? Numai organizaţia lui Satan formată din „fiara“ politică şi din imperiul mondial al religiei false de origine babiloniană. — Apoc. 13:1, 14, 15; 17:3–6

17, 18. (a) De ce a fost o nebunie din partea unora cînd l-au părăsit pe Isus fiindcă a spus să-i mănînce carnea şi să-i bea sîngele? (b) Ce cale înţeleaptă să urmăm azi?

¹⁷ Cînd Isus a spus discipolilor săi că dacă nu-i vor mînca trupul şi nu-i vor bea sîngele nu vor avea viaţă în ei înşişi, fără îndoială că ei au rămas surprinşi. Mulţi dintre ei s-au ofensat şi nu au mai umblat cu Isus. Numai simplul fapt că cuvintele lui Isus erau greu de înţeles i-a revoltat atît de mult, încît l-au părăsit. Ce nebunie! Prin această atitudine au respins toate adevărurile minunate pe care Isus le-a învăţat pînă atunci. Şi ce putem spune despre uimitoarele minuni pe care le-a făcut Isus, dovedind că el este Mesia cel profeţit, Fiul lui Dumnezeu? — Compară cu Luca 7:20–23.

¹⁸ Pe bună dreptate a putut Isus să-i întrebe pe apostoli: „Voi nu vreţi să mergeţi?“ Apostolul Petru însă a răspuns corect: „Doamne, la cine să mergem? La tine sînt cuvintele vieţii veşnice, şi noi am crezut şi am cunoscut că tu eşti Sfîntul lui Dumnezeu“ (Ioan 6:67–69). Aşa stau lucrurile şi azi; avînd în faţa noastră cele spuse anterior de „sclavul fidel şi circumspect“. Acest „sclav“ pe de o parte ne înlesneşte înţelegerea „cuvintelor vieţii veşnice“, iar pe de altă parte ne ajută să le şi aplicăm spre binele nostru prezent şi etern. Nu ar trebui să-i fim recunoscători lui Iehova şi lui Isus Cristos, că acest „sclav“ poate fi între noi?

19. Cum putem arăta că sîntem recunoscători lui Dumnezeu pentru serviciul „sclavului fidel şi circumspect“?

¹⁹ Cum ne putem exprima recunoştinţa? În mai multe feluri. Prin colaborarea noastră cu „sclavul fidel şi circumspect“ în predicare şi formarea de discipoli. Ne mai putem arăta recunoştinţa consumînd cu plăcere hrana spirituală de care se îngrijeşte acest „sclav“ sub forma cărţilor, revistelor precum şi sub forma întrunirilor în adunare. Nu ar fi voie să pierdem din vedere nici privilegiul de a ne putea ruga pentru ca Iehova să conducă şi să întărească această clasă a „sclavului“ în vederea executării lucrării cu care el l-a însărcinat. Mai avem privilegiul de a contribui după posibilităţile noastre şi din punct de vedere material la cheltuielile activităţilor pe scară mondială ale „sclavului“. Da, astfel putem arăta că preţuim foarte mult modul cum Dumnezeu foloseşte şi binecuvîntează pe „sclavul fidel şi circumspect“ şi totodată putem arăta că avem o credinţă vie şi activă, dovedită de fapte. — Iac. 2:17, 26