Acţionaţi cu promptitudine pe baza „semnului“!
„Veghiaţi dar, căci nu ştiţi ziua nici ceasul în care va veni Fiul omului.“ — MATEI 25:13, Cornilescu.
1. De ce nu ar fi înţelept să acţionaţi aşa cum au acţionat fecioarele neînţelepte pe care Isus ni le-a înfăţişat în parabola sa?
ÎN PRAGUL epocii de aur care îi aşteaptă pe oamenii răscumpăraţi, ar fi într-adevăr o lipsă de înţelepciune să acţionaţi aşa cum au făcut cele cinci fecioare neînţelepte pe care Isus le-a înfăţişat în parabola sa. Ele s-au trezit prea tîrziu şi nu au reuşit să intre în „regatul cerurilor“. Ele nu au strălucit ca surse de lumină în timpul cînd ar fi fost necesar să facă lucrul acesta (Matei 25:1–12). Cînd „această veste bună a regatului“ va fi fost predicată „pe tot pămîntul locuit, ca marturie“, şi cînd va suza ceasul „sfîrşitului“, atunci cei care vor fi urmat exemplul lor îşi vor fi pierdut orice speranţă de a lua parte la acest privilegiu de serviciu care nu se va mai repeta. — Matei 24:14.
2, 3. a) Cu ce îndemn îşi încheie Isus parabola despre cele zece fecioare? b) De ce este acest îndemn oportun astăzi? Cu ce anume trebuie să se alimenteze în permanenţă cei care alcătuiesc clasa ‘fecioarelor prevăzătoare’?
2 Tocmai de aceea Isus Cristos şi-a încheiat parabola cu acest îndemn: „Veghiaţi deci, fiindcă nu ştiţi ziua nici ora.“ — Matei 25:1–13.
3 Aceste cuvinte ale Mirelui Isus Cristos sînt oportune îndeosebi acum, cînd „încheierea sistemului de lucruri“ a intrat în al 71-lea an. Chiar şi la această dată foarte înaintată, rămăşiţa clasei ‘fecioarelor prevăzătoare’ nu cunoaşte nici ziua nici ora cînd „uşa“ va fi închisă şi va fi deci prea tîrziu pentru a obţine dreptul de a domni în cer, alături de Mirele căruia ele i-au fost promise în căsătorie. Bineînţeles, toţi aceia care vor să demonstreze că sînt ‘fecioare prevăzătoare’ au datoria de a se alimenta în permanenţă cu ulei spiritual, pentru a face să strălucească lumina lor prin predicarea „acestei veşti bune a regatului“ „ca măturie tuturor naţiunilor“ pînă cînd va veni „sfîrşitul“. — Matei 24:14; Marcu 13:10; Apocalips 14:6, 7.
Separarea „oilor“ de „capre“
4. În conformitate cu evanghelia lui Matei, care este ultima parabolă pe care a spus-o Isus şi care trebuie să se împlinească în cadrul „semnului prezenţei“ sale?
4 Dar înainte de a veni „sfîrşitul“ „încheierii sistemului de lucruri“, în cadrul „semnului“ care arată că trăim în „timpul sfîrşitului“, trebuie să se efectueze şi o lucrare de separare (Daniel 12:4). Această lucrare constituie împlinirea parabolei despre oi şi capre cu care se încheie — în Evanghelia lui Matei — marea profeţie pe care Isus a făcut-o cu privire la „semnul prezenţei“ sale invizibile şi al „încheierii sistemului de lucruri“.
5. Cînd trebuia să aibă loc separarea persoanelor asemănătoare oilor de cele asemănătoare caprelor?
5 Observaţi acum ceea ce a profeţit Isus cu privire la aceste lucruri, aşa cum ni se relatează în Matei 25:31–46: „Cînd Fiul omului va veni în gloria sa şi toţi îngerii împreună cu el, atunci el se va aşeza pe tronul său glorios. Şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea lui şi el îi va despărţi pe oameni unii de alţii aşa cum păstorul desparte oile de capre. Şi el va pune oile la dreapta sa, iar caprele la stînga sa.“ Ce se va întîmpla apoi? Isus continuă astfel:
6. Ce spune Regele-Păstor celor care se află la dreapta sa?
6 „Atunci regele va spune celor de la dreapta sa: «Veniţi voi care aţi fost binecuvîntaţi de Tatăl meu, şi moşteniţi regatul pregătit pentru voi de la fundarea lumii. Căci am fost flămînd şi mi-aţi dat să mănînc; am fost însetat şi mi-aţi dat să beau. Am fost străin şi m-aţi primit cu ospitalitate; gol, şi m-aţi îmbrăcat. Am fost bolnav şi m-aţi îngrijit. Am fost la închisoare şi aţi venit la mine.»“
7. Ce întrebări pun cei asemănători „oilor“? Ce le răspunde Regele?
7 „Atunci cei drepţi îi vor răspunde zicînd: «Doamne, cînd te-am văzut noi flămînd şi te-am hrănit, sau însetat şi ţi-am dat să bei? Cînd te-am văzut noi străin şi te-am primit cu ospitalitate, sau gol şi te-am îmbrăcat? Cînd te-am văzut bolnav sau la închisoare şi am venit la tine?» Şi drept răspuns Regele le va spune: «Adevărat vă spun: În măsura în care aţi făcut lucrurile acestea unuia dintre cei mai mici fraţi ai mei mie mi le-aţi făcut.»“
8. a) Ce nu au făcut persoanele asemănătoare caprelor? b) Spre deosebire de cei drepţi asemănători oilor, unde vor fi trimise caprele?
8 Spre deosebire de „oi“, „caprele“ nu acţionează cu promptitudine pe baza „semnului“. Tocmai de aceea, iată ce aflăm în continuare: „Atunci el le va spune celor de la stînga sa: «Plecaţi de la mine, voi care aţi fost blestamaţi, în focul veşnic, pregătit Diavolului şi îngerilor lui. Căci am fost flămînd, dar nu mi-aţi dat să mănînc şi am fost însetat, dar nu mi-aţi dat să beau. Am fost străin, dar nu m-aţi primit cu ospitalitate, gol, dar nu m-aţi îmbrăcat; bolnav şi la închisoare dar nu m-aţi îngrijit.» Atunci şi ei vor răspunde zicînd: «Doamne, cînd te-am văzut noi flămînd sau însetat sau străin sau gol sau bolnav sau la închisoare şi nu ţi-am slujit?» Atunci el va răspunde zicînd: «Adevărat vă spun: În măsura în care nu aţi făcut lucrurile acestea unui dintre aceşti micuţi, mie nu mi le-aţi făcut.» Şi aceştia vor merge la tăiere veşnică, iar cei drepţi la viaţă veşnică.“
9. Cu ce condiţie te poţi bucura de împlinirea actuală a parabolei despre oi şi capre?
9 Fără îndoială că şi tu iei parte într-un fel sau altul la împlinirea acestei ilustrări profetice. Ai remarcat lucrurile bune despre care a vorbit Isus? Ai făcut aceste lucruri „fraţilor“ săi? Dacă ai acţionat faţă de el ca una dintre aceste „oi“, poţi fi fericit.
10. Ce deosebire a făcut Isus între „fraţii“ săi, pe de o parte şi „oi“ şi „capre“, pe de altă parte? Ce alte texte biblice sprijină această deosebire?
10 Isus face o deosebire între fraţii săi spirituali şi cei care se dovedesc a fi asemenea oilor sau asemenea caprelor. În perioada împlinirii acestei parabole „fraţii“ săi sînt cei care l-au imitat, oferindu-se fără rezerve lui Dumnezeu. Asemenea lui Isus, ei au dovedit îa public lucrul acesta, botezîndu-se în apă. În plus, Iehova, Tatăl Regelui Isus Cristos, a devenit Tatăl lor ceresc prin faptul că i-a născut prin spiritul sfînt, făcînd astfel din ei „fraţii“ spirituali ai Fiului său. Lucrul acesta le dă dreptul la un loc în Regatul ceresc, alături de fratele lor mai mare, Isus Cristos, care este „Regele regilor şi Domnul domnilor“ (Apocalips 19:16). În acest sens, iată ce s-a scris cu privire la el: „Fiindcă acela care sfinţeşte şi aceia care sînt sfinţiţi provin cu toţii dintr-unul singur şi din acest motiv lui nu-i este ruşine să-i numească ‘fraţi’, cînd zice: «Voi declara numele tă fraţilor mei, în mijlocul adunării îţi voi cînta laude»“ (Evrei 2:11, 12). Acest pasaj citează Psalmul 22:22 şi îl aplică Fiului glorificat al lui Dumnezeu, Isus Cristos.
11. Mai sînt mulţi „fraţi“ spirituali ai lui Isus pe pămînt? Ce alcătuiesc ei în sens colectiv?
11 Pe pămînt mai există şi acum o rămăşiţă alcătuită din „fraţii“ spirituali ai lui Isus Cristos, Regele care domneşte. Ca clasă ori adunare ea formează „sclavul fidel şi prevăzător“ pe care Isus l-a menţionat în profeţia sa despre „încheierea sistemului de lucruri“. Iată ce a spus el: „Cine este în realitate sclavul fidel şi prevăzător pe care stăpînul său l-a pus peste servitorii săi, ca să le dea hrana la timpul potrivit? Fericit este sclavul acela dacă stăpînul, la sosire, îl găseşte făcînd astfel. Adevărat vă spun: Îl va numi peste toate lucrurile sale.“ — Matei 24:45–47.
12. a) Prin ce activitate s-a remarcat în mod deosebit „sclavul“ în perioada care s-a scurs din 1919 pînă în prezent? b) Peste care „averi“ a fost numit „sclavul“? c) Din ce anume face parte „sclavul“ şi activitatea sa?
12 Istoria răspunde la întrebarea pe care Isus a pus-o cu privire la identitatea „sclavului“. Adunarea care joacă acest rol este formată din „fraţii“ săi spirituali pe care Dumnezeu i-a dat lui Isus şi care se află încă pe pămînt. Ea corespunde clasei ‘fecioarelor prevăzătoare’. În perioada care s-a scurs de le anul 1919, acest „sclav“ s-a remarcat prin faptul că a servit slujitorilor din casa stăpînului hrană spirituală proaspătă, obţinută din Biblie. Iată de ce Stăpînul invizibil al acestui sclav demn de încredere l-a numit „peste toate averile sale“ de natură spirituală. El a fost însărcinat în mod deosebit cu predicarea „acestei veşti bune a regatului“ pe tot pămîntul peste care Stăpînul îşi exercită în prezent puterea. Pînă acum această mărturie cu privire la Regatul lui Dumnezeu s-a extins neîncetat. Prîn urmare, „sclavul fidel şi prevăzător“ şi activitatea sa constituie o parte esenţială a „semnului“ care ne arată unde ne aflăm în cursul timpului.
13. De cînd au fost adunate înaintea Regelui „toate naţiunile“? Cînd a început „sclavul“ să adune „oile“ la dreapta Regelui?
13 Deci oamenii „drepţi“ reprezentaţi de „oi“ au făcut bine tocmai acestui „sclav“. Cile şi caprele simbolice reprezintă oamenii tuturor naţiunilor cărora li s-a depus mărturie despre Regat. Simbolizate prin aceste oi şi capre, „toate naţiunile“ au fost adunate înaintea Regelui care a fost întronat în 1914, cînd au expirat timpurile păgînilor. În legătură cu această strîngere laolaltă care a fost profeţită, anul 1935 a constituit o piatră de hotar. La vremea respectivă, Societatea Watch Tower — instrumentul de care se foloseşte clasa „sclavului“ — avea 49 de filiale pe tot pămîntul. În acelaşi an, atenţia sclavului s-a îndreptat în mod deosebit spre oile care urmau să fie adunate la dreapta lui Isus Cristos, Regele domnitor, în vederea unei speranţe pămînteşti. În acest fel, persoanele provenite din toate naţiunile urmau să intre într-o legătură şi mai strînsă cu clasa „sclavului“.
14. În lumina textului din Ioan 10:16, cum au ajuns să fie considerate „oile“? De cîte filiale dispune în prezent Societatea Watch Tower pentru a sluji acestor „oi“?
14 Nu mai era potrivit ca aceşti oameni drepţi asemănători oilor să fie desemnată prin calificativul general şi vag de „oameni binevoitori“ (Luca 2:14). Nu mai trebuie ca ei să fie consideraţi drept o clasă de persoane neorganizate şi răspîndite printre toate naţiunile, asemenea unor oi pierdute, ca să spunem aşa. Isus a zis că va uni acele „alte oi“ ale sale cu rămăşiţa clasei „sclavului“, astfel încît toţi să formeze „o singură turmă“ (Ioan 10:16). Strîngerea acestor „alte oi“ constituie de atunci încoace un nou element remarcabil al „semnului“ încheierii „sistemului de lucruri“. Pentru a le servi, Societatea Watch Tower utilizează în prezent 95 de filiale!
Recompensa celor care acţionează urgent pa baza „semnului“
15. Ce condiţii trebuie să îndeplinească „oile“ pentru a moşteni Regatul?
15 Potrivit cu parabola lui Isus, „oile“ drepte trebuie să satisfacă anumite cerinţe în perioada „încheierii sistemului de lucruri“. Ele trebuie să-i recunoască şi să-i accepte pe „fraţii“ spirituali ai lui Isus Cristos, fraţi care alcătuiesc clasa „sclavului fidel şi prevăzător“. În plus, „trebuie să facă bine clasei „sclavului“ şi chiar să meargă să-i viziteze pe membrii ei cînd aceştia sînt aruncaţi în închisoare pe nedrept. Numai în felul acesta vor primi binecuvîntarea Tatălui ceresc şi invitaţia Regelui Isus Cristos: „Moşteniţi Regatul pregătit pentru voi de la fundarea lumii.“ — Matei 25:34.
16. Unde sînt invitate să intre „oile“ cînd Regele le spune: „Moşteniţi Regatul“? În urma cărui război va avea loc această invitaţie?
16 Deoarece aceste „oi“ nu se numără printre „fraţii“ spirituali ai Regelui, acesta nu le va chema ca să domnească împreună cu el pe tronurile cereşti în timpul perioadei speciale de o mie de ani. Prin cuvintele „moşteniţi regatul“ el le va întroduce în era Regatului, eră care va începe după ce el va fi distrus toate regatele profanatoare ale lumii actuale în „războiul zilei celei mari a Dumnezeului Atotputernic“, la Har-Maghedon (Apocalips 16:13–16). Numeroase „oi“ care trăiesc în prezent vor supravieţui acestui război suprem pentru a intra în domnia milenară a lui Cristos, fără a trebui să cunoască moartea.
17. Cum le vorbeşte „oilor“ sale Regele? Cum a dobîndit el un anumit lucru pentru a-l lăsa lor ca moştenire?
17 Regele Isus Cristos se va adresa „oilor“ sale cae un tată pentru care a venit momentul să dea fiilor săi o moştenire. Prin faptul că el şi-a jertfit viaţa sa de om perfect în favoarea întregii omeniri, el a renunţat personal la orice speranţă de a trăi într-un paradis pămîntesc (Luca 23:39–43). În această privinţă, Isus, „ultimul Adam“, se deosebeşte de „primul Adam“ care a păcătuit şi astfel i-a privat pe descendenţii săi de viaţă în paradisul pămîntesc. De aceea, înviatul Isus Cristos care devine „Tatăl Etern“ al întregii lumi a oamenilor răscumpăraţi a avut ceva de lăsat ca moştenire pe pămînt acestor persoane asemănătoare „oilor“ (1 Corinteni 15:45; Isaia 9:6, 7). Familia umană a fost fundată pe „primul om Adam“ cu perspectiva de a cunoaşte Paradisul. Totuşi, dacă paradisul pierdut trebuie să fie restabilit, aceasta se va face prin intermediul „ultimului Adam“, Isus Cristos.
18. În ce sens a fost domeniul Regatului „pregătit pentru (oi) de la fundarea lumii“?
18 Adam şi Eva nu au avut copii decît după ce au fost expulzaţi din paradisul original. Cel de a-l doilea fiu al lor, dreptul Abel, a fost asasinat de fiul lor mai mare Cain, iar Set, cel de-al treilea fiu, a fost considerat ca primit în locul lui Abel. Cu naşterea acestor fii a fost fundată lumea oamenilor. Dar înainte de aceasta, cînd fondatorii acestei „lumi“ au fost alungaţi din Paradis, Iehova Dumnezeu a făcut o promisiune plină de îndurare cu privire la o descendenţă care va strivi, sau va zdrobi, capul şarpelui simbolic, Satan Diavolul. Conform scopului şi preştiinţei lui Dumnezeu, această „descendenţă“ urma să fie o „descendenţă“ regală, ceea ce implica aducerea în existenţă a unui Regat (Geneza 3:15). Cînd Satan, „şarpele originar“, şi descendenţa lui vor fi scoşi din acţiune, atunci oamenii răscumpăraţi vor intra în domeniul pămîntesc al acestui Regat sub guvernarea cerească a Descendenţei victorioase care va zdrobi şarpele şi descendenţa lui. Iată cum „regatul“ pe care „oile“ îl moştenesc de la Isus Cristos, Tatăl lor etern, constituie domeniul regal care a fost „pregătit pentru (ele) de la fundarea lumii“.
19. Cine va constitui fundamentul noului sistem care va fi instaurat pe pămînt după Armaghedon?
19 Deoarece caprele simbolice vor fi tăiate sau nimicite în Armaghedon, „oile“ care vor supravieţui vor constitui un excelent fundament pentru sistemul de lucruri care va fi instaurat după Armaghedon şi care va transforma pămîntul în paradis. Cu privire la aceasta Isus a adăugat: „Şi aceştia (asemănători caprelor) vor merge la tăiere veşnică, dar cei drepţi, la viaţă veşnică.“ — Matei 25:46.
20. Cum putem evita interpretarea greşită a multiplelor aspecte ale „semnului“?
20 Începînd din 1914, anul în care s-au încheiat timpurile păgînilor şi a început „încheierea sistemului de lucruri“, „oile“ şi „caprele“ se recunosc prin modul lor de a interpreta „semnul prezenţei“ lui Isus. Întrucît ne aflăm, fără îndoială, într-o perioadă de judecată, este foarte important să ne întrebăm: Ce reprezintă pentru noi „semnul“? Dacă ar fi după judecata noastră, am putea să interpretăm greşit aspectele sale multiple. De asemenea, ar fi bine să ne punem o întrebare şi mai adecvată: În conformitate cu cele spuse de Isus Cristos, ce învăţătură putem să desprindem din acest „semn“ complex? Dacă credem în profeţia lui Isus, acest „semn“ arată că, în curînd actualul sistem va dispărea într-un mare necaz care va fi mai distrugător decît potopul mondial din timpul lui Noe. — Matei 24:21.
21. a) În pofida „marelui necaz“ care se apropie, ce motive de bucurie avem? b) Ce perspectivă li se oferă „oilor“?
21 Totuşi, bucuraţi-vă, fiindcă prezenţa „semnului“ arată, de asemenea, că domnia milenară a lui Isus Cristos va începe imediat după distrugerea sistemului de lucruri pămîntesc condus de Satan (Luca 21:28). Faptul acesta vă oferă extraordinara perspectivă de a supravieţui, graţie ocrotirii divine, acestui „mare necaz“ şi a intra în noul sistem de lucruri în care dreptatea va locui pentru totdeauna. Într-adevăr, înaintea ta se află posibilitatea de a nu muri niciodată şi de a trăi veşnic pe un pămînt paradiziac, sub binecuvîntarea şi suveranitatea universală a lui Iehova Dumnezeu.
22. a) Ce vom face dacă vom acţiona fără întîrziere pe baza „semnului“? b) Ce anume va dovedi despre Isus Cristos împlinirea „semnului“?
22 Deci, fie că sîntem „fraţi“ spirituali ai lui Cristos, fie că sîntem „oile“ drepte, să acţionăm cu promptitudine şi în mod corect pe baza „semnului“. Să ne înteţim eforturile pentru a împlini profeţia care constituie un element esenţial şi anume: „Această veste bună a regatului va fi predicată pe tot pămîntul locuit, ca mărturie tuturor naţiunilor.“ Atunci nu ne vom teme de nimic în momentul cînd va veni „sfîrşitul“. Dimpotrivă, bucuria noastră va fi fără margini. Toţi vor şti atunci că Isus Cristos cel care a descris dinainte „semnul“ complex al „încheierii sistemului de lucruri“ a fost un profet demn de încredere. — Matei 24:3—25:4–6.
Ştiţi să răspundeţi?
◻ Cînd trebuia ca oamenii să fie separaţi unii de alţii asemenea oilor şi caprelor?
◻ Cu ce condiţie vă puteţi bucura de împlinirea parabolei despre oi şi capre?
◻ Cine sînt „fraţii“ lui Cristos? Cine constituie „sclavul fidel şi prevăzător“?
◻ Ce condiţii trebuie să îndeplinească „oile“ pentru a „moşteni Regatul“?
◻ Ce vom face fără întîrziere dacă vom acţiona pe baza „semnului prezenţei lui Cristos“?
[Text generic pe pagina 23]
Acţionaţi cu promptitudine pe baza „semnului prezenţei“ lui Isus. A face astfel poate să însemne viaţă eternă în Paradis.
[Legenda fotografiei de la pagina 20]
Aşa cum un păstor separă oile de capre, tot aşa Isus îi separă astăzi pe oameni. Eşti şi tu o persoană asemănătoare unei „oi“?