¹³ Într–o ilustrare paralelă, parabola despre talanţi, Isus a declarat că după o lungă perioadă de timp, stăpînul a venit pentru a–şi reglementa socotelile cu sclavii săi. Fiecăruia dintre sclavii care s–au dovedit fideli, stăpînul i–a zis: „Ai fost fidel peste puţine lucruri. Te voi numi peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpînului tău.“ Dar referitor la sclavul infidel el a declarat: „I se va lua chiar şi ceea ce are. Şi aruncaţi–l pe sclavul netrebnic în întunericul de afară.“ — Matei 25:21–23, 29, 30.

14. Ce aştepta Isus de la sclavii săi unşi cu spirit?

¹⁴ După o lungă perioadă de timp — aproape 19 secole — Cristos a fost învestit cu putere regală în 1914, la sfîrşitul „timpurilor fixate ale naţiunilor“ (Luca 21:24). La puţin timp după aceea, el „a venit şi şi–a încheiat socotelile“ cu sclavii săi, creştinii unşi cu spirit (Matei 25:19). Ce aştepta Isus de la ei la nivel individual şi colectiv? Obligaţiile administratorului au rămas aceleaşi ca şi în secolul I. Cristos şi–a încredinţat talanţii unor oameni, „fiecăruia potrivit propriei sale capacităţi“. El se aştepta, aşadar, la rezultate proporţionale (Matei 25:15). Este aplicabilă în acest caz regula de la 1 Corinteni 4:2 care spune: „Ceea ce se caută la administratori este ca fiecare să fie găsit fidel.“ Valorificarea talanţilor însemna să acţioneze cu fidelitate ca ambasadori ai lui Dumnezeu, să facă discipoli şi să le distribuie adevărurile spirituale. — 2 Corinteni 5:20.

21. (a) Pe cine a găsit Cristos distribuind hrană spirituală, şi cum i–a recompensat el? (b) Ce aştepta sclavul fidel şi Colegiul său Central?

²¹ În 1918, cînd Isus Cristos i–a inspectat pe cei ce pretindeau a fi sclavii săi, el a găsit un grup internaţional de creştini care anunţau adevărurile biblice atît în interiorul congregaţiei cît şi în exterior prin intermediul lucrării de predicare. În 1919 s–a petrecut, într–adevăr, ceea ce profeţise Isus: „Fericit este sclavul acela dacă stăpînul său, la sosire, îl găseşte făcînd astfel! Adevărat vă spun: Îl va numi peste toate bunurile sale“ (Matei 24:46, 47). Aceşti creştini adevăraţi au intrat în bucuria Stăpînului lor. Dovedindu–se «fideli peste puţine lucruri» ei au fost numiţi de Stăpîn „peste multe lucruri“ (Matei 25:21). Sclavul fidel şi Colegiul său Central erau la postul lor, gata de a–şi asuma responsabilităţi mai mari. Ce fericiţi ar trebui să fim că lucrurile s–au întîmplat aşa, deoarece creştinii fideli trag mari foloase din lucrarea pe care o îndeplineşte cu devotament sclavul fidel şi Colegiul său Central!