-
Ce viitor le este rezervat oilor şi caprelor?Turnul de veghe – 1995 | 15 octombrie
-
-
7, 8. Ce a zis Isus despre oi, şi ce putem spune în concluzie cu privire la ele?
7 Iată ce citim cu privire la judecarea oilor: „[Isus] va zice celor de la dreapta Lui: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin şi M-aţi primit; am fost gol şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în închisoare şi aţi venit pe la Mine». Atunci cei drepţi Îi vor răspunde: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau, fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut? Când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare şi am venit pe la Tine?» Şi răspunzând, Împăratul le va zice: «Adevărat vă spun că ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut»“. — Matei 25:34–40.
-
-
Ce viitor le este rezervat oilor şi caprelor?Turnul de veghe – 1995 | 15 octombrie
-
-
10, 11. a) De ce nu este rezonabil să credem că oile îi includ pe toţi cei care fac un gest amabil faţă de fraţii lui Isus? b) Pe cine reprezintă în mod potrivit oile?
10 Dar spune oare Isus că oricine face un mic gest de amabilitate faţă de unul dintre fraţii săi, cum ar fi oferirea unei bucăţi de pâine sau a unui pahar de apă, este calificat să se numere printre aceste oi? Este adevărat că manifestarea unei astfel de amabilităţi poate reflecta bunăvoinţă, dar, în realitate, se pare că oilor din această parabolă li se pretinde mult mai mult. De pildă, Isus nu se referea câtuşi de puţin la atei sau clerici, care fac ocazional un act de amabilitate faţă de unul dintre fraţii săi. Dimpotrivă, Isus le-a numit de două ori pe oi „cei drepţi“ (Matei 25:37, 46). Astfel, oile trebuie să fie cei care, pe parcursul unei perioade de timp, au venit în ajutorul fraţilor lui Cristos, sprijinindu-i în mod activ şi care au exercitat credinţă, ajungând să dobândească o stare de dreptate înaintea lui Dumnezeu.
11 De-a lungul secolelor, mulţi oameni, de pildă Avraam, s-au bucurat de o stare de dreptate (Iacov 2:21–23). Noe, Avraam şi alţi oameni fideli se numără printre „alte oi“ care vor moşteni viaţa în Paradis, sub domnia Regatului lui Dumnezeu. În ultimul timp, milioane de persoane au venit la închinarea adevărată în calitate de alte oi şi au devenit „o singură turmă“ cu cei unşi (Ioan 10:16; Apocalipsa 7:9). Aceste persoane cu speranţă pământească recunosc că fraţii lui Isus sunt ambasadorii Regatului, motiv pentru care i-au ajutat atât pe plan material, cât şi spiritual. Isus consideră că ceea ce fac alte oi pentru fraţii săi de pe pământ îi fac lui. Aceste alte oi care vor fi în viaţă când el va veni să judece naţiunile vor fi judecate ca fiind oi.
12. De ce s-ar putea ca oile să întrebe cum au manifestat ele amabilitate faţă de Isus?
12 Dacă alte oi predică acum alături de cei unşi vestea bună şi îi ajută, de ce mai întreabă ele: „Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Ţi-am dat să mănânci? Sau, fiindu-Ţi sete şi Ţi-am dat de ai băut?“ (Matei 25:37). Din mai multe motive, probabil. Aceasta este o parabolă. Prin intermediul ei, Isus îşi manifestă profunda preocupare faţă de fraţii săi spirituali: el simte cu ei, suferă cu ei. Mai devreme, Isus spusese: „Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Acela care M-a trimis pe Mine“ (Matei 10:40). În această ilustrare, Isus extinde sfera aplicării acestui principiu, arătând că ceea ce li se face fraţilor săi (bine sau rău) ajunge până la cer, ca şi cum i s-ar fi făcut lui în cer. De asemenea, Isus scoate aici în evidenţă normele lui Iehova privind modul de a judeca, făcând să se înţeleagă clar că judecata lui Dumnezeu, fie favorabilă, fie condamnatoare, este întemeiată şi justă. Scuza caprelor, „Păi, dacă te-am fi văzut pe tine“, nu este valabilă.
-