Refuzul de „a trăi prin spadă“ este ocrotire

„PUNE-ŢI sabia la locul ei!“ Această poruncă hotărîtă a lui Isus s-a făcut auzită într-o împrejurare în care recurgerea la forţă se impunea. „O mare mulţime cu săbii şi ciomege“, i-a aţinut calea lui Isus pentru a-l aresta şi-al supune unei inscenări judecătoreşti. Unul dintre discipolii lui Isus şi-a scos sabia, încercînd să-l apere prin folosirea forţei. L-ai fi dezaprobat pentru aceasta?

Isus totuşi n-a vrut să fie părtaş la acest act de violenţă. Poruncindu-i lui Petru să-şi pună arma la locul ei, el i-a explicat: „Toţi aceia care apucă spada vor pieri prin spadă. Sau crezi că nu aş putea cere Tatălui meu să-mi trimită în clipa această mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?“ — Matei 26:47, 52, 53.

Astăzi, deşi trăiesc într-o epocă periculoasă, în „timpuri critice“, creştinii nu îşi mai pun încrederea în arme, fie că este vorba de arme de foc, fie că este vorba de arme albe (2 Timotei 3:1). Ei iau în serios porunca biblică de a-şi transforma săbiile în brăzdare de plug, şi ei nu caută să îşi rănească semenii (Isaia 2:4). Datorită faptului că ei nu poartă asupra lor arme de apărare, în loc să recurgă la violenţă lor le este mai uşor să încerce să discute cu semenii lor care ar voi să le facă rău. „Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, fiţi paşnici cu toţi oamenii“ (Romani 12:18). Totuşi nu este întotdeauna uşor să refuzi să trăieşti prin folosirea sabiei. Situaţiile pot ajunge pînă acolo încît pun la o grea încercare dorinţa creştinului de a fi „paşnic cu toţi oamenii.“

Aceasta s-a întîmplat cu cîţiva ani în urmă, într-o ţară africană. În mijlocul naţiunii respective se ducea o luptă pentru putere. Războiul civil era în toi, iar atacurile de gherilăa erau foarte frecvente. De aceea cetăţenii erau obligaţi de autorităţi să se înroleze în forţele de securitate, iar pe de altă parte, partizanii exercitau presiuni mari asupra concetăţenilor lor ca să se alăture unităţilor de gherilă. Uneori, cetăţenii erau prinşi ca într-o menghină: de o parte erau cei care recrutau luptătorii de gherilă iar de cealaltă parte erau soldaţii guvernului, care brutalizau pe oricine luau parte gherilelor.

Violenţa făcea ravagii în toată ţara. Riscul era atît de mare, încît un cuplu de pionieri au luat obiceiul ca atunci cînd mergeau cu maşina în serviciul de teren, să îşi pună servietele cu publicaţii între ei şi portiera maşinii la nivelul pieptului pentru a-i feri de gloanţe. Dar deşi ei au scăpat teferi, un cuplu mai în vîrstă pe care ei îl vizitaseră a avut de suferit: Soţul a fost împuşcat mortal. O altă familie pe care ei o vizitaseră a suferit, de asemenea; într-o seară gherilele le-au ars casa cu tot ce se afla înăuntru. (Ulterior, această familie a scris Societăţii Watch Tower solicitînd o carte cu un titlu adecvat condiţiilor lor: Adevărata pace şi securitate — de unde se poate aştepta?)

Într-o asemenea atmosferă plină de emoţii nu este de mirare că mulţi ar dori să ia măsuri preventive pentru a se proteja. Ar trebui oare ca cineva să stea neăsător şi să permită ca el şi familia lui să fie ucisă?, se întrebau ei. Mulţi au început să poarte arme asupra lor, iar Martorii lui Iehova din acea ţară, sfîşiată de război se întrebau ce să facă.

În faţa ameninţării cu închisoarea

În linii mari, Martorii lui Iehova au ajuns la o concluzie unitară: să rămînă în întregime neutri în mijlocul războiului civil şi să refuze a purta arme. Dar oare nu era această hotărîre nepractică şi periculoasă? Nu. De altfel experienţele lor au confirmat justeţea hotărîrii.

Un tînăr pe nume Tony funcţionase în cadrul forţelor armate. Totuşi, după ce a devenit creştin el a ajuns la concluzia că nu mai putea, în mod conştient, să trăiască prin puterea sabiei şi să facă rău semenilor săi. Astfel, cînd a fost chemat pentru o nouă încorporare, el a refuzat şi a fost amendat. Curînd după aceea a fost chemat din nou, iar de data aceasta a fost condamnat la 6 luni închisoare. Pe urmă a fost chemat a treia oară şi condamnat la 10 luni închisoare. Pentru această condamnare însă a făcut recurs la un tribunal superior. În următorii doi ani, a intrat şi a ieşit de nenumărate ori din tribunal, de fiecare dată pregătindu-se atît el cît şi soţia sa să fie despărţiţi pentru 10 luni. „Eu şi soţia mea ne-am luat ‘la revedere’ unul de la altul de aproximativ 13 ori în doi ani, dar de fiecare dată se întîmpla ceva care amîna aplicarea sentinţei“, a spus el.

Între timp, el şi soţia sa au devenit pionieri speciali şi astfel, lui Tony i s-a recunoscut statutul de slujitor religios. Dar legea cerea totuşi ca el să efectueze condamnarea de 10 luni. În cele din urmă, el a primit o scrisoare prin care i se acorda suspendarea sentinţei dacă îşi recunoştea vina. „Le-am spus că nu puteam face aceasta, deoarece eram nevinovat“, explică Tony. El se pregăti deci să meargă la închisoare. Spre surprinderea lui, a primit o scrisoare în care se arăta că judecătorii de la Tribunalul suprem analizaseră cazul şi au anulat pedeapsa din lipsă de probe. Tony s-a simţit binecuvîntat pentru faptul că refuzase să trăiască prin puterea sabiei.

Totuşi, mulţi creştini au primit o nesfîrşită serie de condamnări. Abia erau eliberaţi că şi erau chemaţi din nou pentru serviciul militar, şi ciclul proceselor la tribunal şi al perioadelor de închisoare reîncepea. Ne putem imagina ce necazuri producea această situaţie bărbaţilor căsătoriţi care aveau copii! Totuşi, cei care şi-au păstrat neutralitatea, nu numai că au fost ocrotiţi în faţa violenţei unui război civil brutal, dar au putut, de asemenea, să-şi „păstreze o conştiinţă bună“ înaintea lui Iehova. — 1 Petru 3:16.

Protejarea familiei fără a recurge la arme

Refuzul de a participa la violenţă a fost o binecuvîntare pentru Will, un bărbat căsătorit, care este tatăl a cinci copii şi proprietarul unei ferme aflate la o distanţă de aproximativ 64 km. de oraş. Călătoria la întrunirile creştine şi la alte locuri punea familia în mare pericol. Pe Will l-ar fi putut tenta armele de foc pentru autoapărare. Totuşi, Will se bucura deja de binecuvîntări datorită faptului că se bizuise pe Iehova. Cu ani în urmă, el fusese un prosper cultivator de tutun. Cînd a aflat din paginile Turnului de veghere că o asemenea ocupaţie era necorespunzătoare pentru un creştin, el a luat curajoasa hotărîre de a se profila pe alte culturi. Comunitatea în care trăia a rămas uluită de această decizie nesăbuită în aparenţă. Totuşi, timpul frumos existent chiar şi în perioada anotimpurilor cu vreme rea l-au ajutat să prospere şi în noua să îndeletnicire. Din nou comunitatea a rămas uluită! Iar Will şi familia sa au simţit direct că, în conformitate cu promisiunea sa, Iehova nici nu-i părăseşte, nici nu-i abandonează pe slujitorii săi. — Evrei 13:5.

Cînd a început războiul, Will a fost supus la încă un test al integrităţii creştine. Dar, întărit de experienţa sa din trecut, el a hotărît ca să nu poarte pistol asupra lui. În schimb, el a preferat să închirieze în oraş o casă pentru soţia şi copii săi, astfel încît şcoala şi întrunirile creştine din timpul săptămînii să nu constituie o problemă din cauza faptului că ei aveau de călătorit 177 km. în fiecare zi, printr-un teritoriu periculos.

Într-o noapte, în timp ce erau plecaţi de acasă, un grup de gherilă le-a spart casa şi le-a furat cîteva lucruri. Totuşi, în mod surprinzător, aceştia nu le-au ars casa, nici nu au cauzat daune serioase proprietăţii lor. Dar de ce au acţionat ei în felul acesta? Luptătorii de gherilă le-au spus muncitorilor care lucrau pe proprietatea lui Will, că ei ştiau că „Şeful Will“ face parte din organizaţia Martorilor lui Iehova şi că era un om bun care îşi trata lucrătorii cu imparţialitate. Reputaţie sa creştină s-a dovedit a fi cu mult mai puternică decît folosirea armelor periculoase!

Adevărata sursă a protecţiei

Experienţe ca acestea scot în evidenţă faptul că Iehova îi binecuvintează pe cei care respectă neutralitatea creştină şi refuză să trăiască prin forţa sabiei. Este adevărat că, uneori, Iehova permite ca unii dintre slujitorii săi să moară, aşa cum s-a întîmplat cu un supraveghetor de circuit care a fost ucis în ţara respectivă. Totuşi, este mai bine să mori manifestînd încredere deplină în Iehova, decît să permiţi ca teama de om să-ţi guverneze cursul vieţii (Matei 10:28). Aceste timpuri de violenţă nu trebuie să ne determine să trăim prin forţă sabiei sau să recurgem într-un fel sau altul la folosirea unor arme periculoase, ca să ne salvăm. Biblia ne asigură: „Faptul de a tremura în faţa oamenilor este ceva ce întinde o cursă, dar cel care se încrede în Iehova va fi ocrotit.“ — Proverbe 29:25.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 26]

Creştinii iau în serios porunca biblică potrivit căreia ei trebuie să-şi transforme săbiile în brăzdare de plug

[Text generic pe pagina 27]

„Dacă este posibil, în măsura în care depinde de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii“