„Într-adevăr, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!”

Este „ceasul al şaselea”, sau ora prânzului. Un întuneric neobişnuit acoperă „toată ţara . . . până la ceasul al nouălea”, adică ora trei după-amiază (Marcu 15:33). Acest întuneric înspăimântător nu este provocat de o eclipsă de soare. Eclipsele de soare se produc când este lună nouă, dar acum, fiind perioada Paştelui, este lună plină. În plus, întunericul acesta durează mult mai mult decât o eclipsă, care ţine câteva minute. Aşadar, Dumnezeu a cauzat întunericul.

Ce efect trebuie să fi avut acest fenomen asupra batjocoritorilor lui Isus! În timpul întunericului, patru femei se apropie de stâlpul de tortură. Ele sunt: mama lui Isus, Salome, Maria Magdalena şi Maria, mama apostolului Iacov cel Mic.

Apostolul Ioan este împreună cu mama lui Isus „lângă stâlpul de tortură”. Maria priveşte îndurerată cum fiul ei, căruia i-a dat viaţă şi pe care l-a crescut, atârnă pe stâlp în chinuri groaznice. Este ca şi cum ‘o sabie lungă îi străpunge sufletul’ (Ioan 19:25; Luca 2:35). Însă, în ciuda durerii cumplite pe care o simte Isus, el se gândeşte la binele ei. Deşi îi este greu, face semn cu capul spre Ioan şi îi zice mamei sale: „Femeie, iată-ţi fiul!”. Apoi, făcând semn cu capul spre Maria, îi spune lui Ioan: „Iată-ţi mama!” (Ioan 19:26, 27).

Isus o lasă pe mama sa, care este, se pare, văduvă, în grija apostolului pe care îl iubeşte mult. El este conştient că fraţii săi vitregi, ceilalţi fii ai Mariei, încă nu cred în el. Aşadar, Isus se asigură că mamei sale îi vor fi satisfăcute atât necesităţile fizice, cât şi cele spirituale. Isus este într-adevăr un exemplu!

Nu cu mult timp înainte să se facă din nou lumină, Isus spune: „Mi-e sete”. Astfel, el împlineşte ce spun Scripturile (Ioan 19:28; Psalmul 22:15). Isus simte că Tatăl său şi-a retras ocrotirea de la el, ca să spunem aşa, pentru ca integritatea Fiului său să poată fi încercată în mod deplin. Probabil într-un dialect al limbii arameice vorbit în Galileea, Cristos strigă: „Eli, Eli, lama sabactani?”, care înseamnă „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?”. Unii care sunt acolo înţeleg greşit cuvintele sale şi exclamă: „Ascultaţi! Îl cheamă pe Ilie”. Unul dintre ei aleargă şi, înfigând într-o trestie un burete îmbibat cu vin acru, îi dă lui Isus să bea. Dar alţii zic: „Lăsaţi-l! Să vedem dacă vine Ilie să-l dea jos!” (Marcu 15:34-36).

Atunci Isus spune: „S-a împlinit!” (Ioan 19:30). Da, el a împlinit toate lucrurile pentru care Tatăl său l-a trimis pe pământ. În cele din urmă, Isus zice: „Tată, în mâinile tale îmi încredinţez spiritul!” (Luca 23:46). Astfel, Isus îi încredinţează lui Iehova forţa sa de viaţă, convins că El i-o va reda. Având o încredere de nezdruncinat în Dumnezeu, Cristos îşi înclină capul şi moare.

În acel moment are loc un mare cutremur de pământ care despică stâncile. Cutremurul este atât de puternic, încât unele morminte de lângă Ierusalim se deschid şi cadavrele din ele sunt aruncate afară. Trecătorii care văd corpurile moarte intră în „oraşul sfânt” şi relatează ceea ce tocmai au văzut (Matei 12:11; 27:51-53).

Când Isus moare, perdeaua lungă şi grea care desparte Sfânta de Sfânta Sfintelor în templul lui Dumnezeu se rupe în două, de sus până jos. Acest eveniment uluitor este o manifestare a mâniei lui Dumnezeu împotriva celor care l-au omorât pe Fiul său şi înseamnă că acum este posibilă intrarea în Sfânta Sfintelor, adică în cer (Evrei 9:2, 3; 10:19, 20).

Pe bună dreptate, oamenii se înfricoşează. Centurionul însărcinat cu execuţia lui Isus declară: „Într-adevăr, omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15:39). Probabil că el a fost de faţă la procesul lui Isus ţinut înaintea lui Pilat când s-a discutat dacă Isus este sau nu Fiul lui Dumnezeu. Acum centurionul are certitudinea că Isus este drept şi că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu.

Alţii, uluiţi de aceste evenimente neobişnuite, se întorc acasă „bătându-se în piept”. Astfel, ei îşi exprimă durerea intensă şi ruşinea (Luca 23:48). Printre cei ce privesc de la distanţă se numără şi multe femei care sunt discipoli ai lui Isus şi care au călătorit uneori împreună cu el. Şi ele sunt profund impresionate de toate aceste evenimente extraordinare.