A susţinut Biserica secolului întîi că Dumnezeu este o Trinitate?

Au predat Isus şi discipolii săi doctrina Trinităţii? Au susţinut–o oare conducătorii bisericii din secolele imediat următoare? Cum a apărut ea? Şi de ce este important să cunoaştem adevărul în legătură cu această doctrină? Începînd cu Partea I–a din această ediţie, Turnul de veghere va dezbate aceste întrebări în cadrul unei serii de articole. Alte articole din această serie vor apărea periodic în ediţiile viitoare.

CEI care acceptă Biblia ca fiind Cuvîntul lui Dumnezeu recunosc că au responsabilitatea să–i înveţe pe alţii despre Creator. Ei îşi dau seama totodată că esenţa lucrurilor pe care le predau cu referire la Dumnezeu trebuie să fie adevărată.

Dumnezeu i–a mustrat pe „consolatorii“ lui Iov pentru că nu au făcut acest lucru. „[Iehova] a zis lui Elifaz din Teman: «Mînia Mea S–a aprins împotriva ta şi împotriva celor doi prieteni ai tăi, pentru că n–aţi vorbit [ceea ce este adevărat, NW] despre Mine, cum a vorbit slujitorul Meu Iov.»“ — Iov 42:7.

Cînd apostolul Pavel a vorbit despre înviere, el a spus că ne–am dovedi „martori mincinoşi ai lui Dumnezeu“ dacă am susţine ceva care nu este adevărat în legătură cu activităţile lui Dumnezeu (1 Corinteni 15:15). Dacă acest lucru este valabil referitor la învăţătura despre înviere, cît de atenţi trebuie să fim atunci cînd abordăm învăţătura noastră referitoare la cine este Dumnezeu!

Doctrina Trinităţii

Aproape toate bisericile creştinătăţii susţin că Dumnezeu este o Trinitate. The Catholic Encyclopedia numeşte doctrina Trinităţii „doctrina fundamentală a religiei creştine“, definind–o în felul următor:

„În unitatea Divinităţii există Trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt, aceste Trei Persoane fiind absolut distincte una de alta. Astfel, conform Crezului atanasian: «Tatăl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, Spiritul Sfînt este Dumnezeu, şi totuşi nu sînt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu.» . . . Persoanele sînt egale şi eterne: ele fiind totodată necreate şi omnipotente.“¹

The Baptist Encyclopædia prezintă o definiţie similară. Ea spune:

„[Isus] este . . . eternul Iehova . . . Spiritul Sfînt este Iehova . . . Fiul şi Spiritul se află la o egalitate exactă cu Tatăl. Dacă el este Iehova şi ei sînt la fel.“²

Pronunţarea anatemei asupra opozanţilor

În anul 325 e.n., un conciliu al episcopilor de la Niceea, Asia Mică, a formulat un crez care–l declara pe Fiul lui Dumnezeu ca fiind „Dumnezeu adevărat“ întocmai la fel cum Tatăl era „Dumnezeu adevărat“. O parte din acel crez afirma:

„Dar cît despre cei care spun că a fost [un timp] cînd [Fiul] nu exista şi că El nu a existat înainte de a fi născut şi că El a venit în existenţă din nimic ori care afirmă că Fiul lui Dumnezeu este o ipostază sau o substanţă diferită, ori că este creat, ori că este supus modificării sau schimbării — pe aceştia, Biserica Catolică îi anatemizează.“³

În felul acesta, oricine credea că Fiul lui Dumnezeu nu era co–etern cu Tatăl sau că Fiul a fost creat era consemnat pentru condamnare veşnică. Ne putem imagina presiunea care se exercita astfel asupra maselor de credincioşi obişnuiţi pentru a se conforma acestor lucruri.

În anul 381 e.n., un alt conciliu s–a întrunit la Constantinopol şi a declarat că spiritului sfînt ar trebui să i se aducă închinare şi glorificare întocmai ca şi Tatălui şi Fiului. Un an mai tîrziu, în 382 e.n., un alt sinod s–a întrunit la Constantinopol şi a confirmat deplina divinitate a spiritului sfînt.⁴ În acelaşi an, înainte de a avea loc un conciliu la Roma, papa Damasus a prezentat o colecţie de învăţături care urmau să fie condamnate de biserică. Documentul, numit Tomul lui Damasus, includea următoarele afirmaţii:

„Dacă cineva neagă faptul că Tatăl este etern, că Fiul este etern şi că Spiritul Sfînt este etern: este un eretic.“

„Dacă cineva neagă faptul că Fiul lui Dumnezeu este Dumnezeu adevărat, întocmai cum Tatăl este Dumnezeu adevărat, avînd toată puterea, cunoscînd toate lucrurile şi fiind egal cu Tatăl: este un eretic.“

„Dacă cineva neagă faptul că Spiritul Sfînt . . . este Dumnezeu adevărat . . . are toată puterea şi cunoaşte toate lucrurile, . . . este un eretic.“

„Dacă cineva neagă faptul că cele trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfînt sînt persoane adevărate, egale, eterne, conţinînd toate lucrurile vizibile şi invizibile, că sînt omnipotente, . . . este un eretic.“

„Dacă cineva spune că [Fiul care a fost] făcut carne nu s–a aflat în cer cu Tatăl în timp ce era pe pămînt: este un eretic.“

„Dacă cineva, deşi spune că Tatăl este Dumnezeu şi Fiul este Dumnezeu şi Spiritul Sfînt este Dumnezeu, . . . nu spune că ei sînt un singur Dumnezeu, . . . este un eretic.“⁵

Erudiţii iezuiţi care au tradus din latină afirmaţiile de mai sus au adăugat comentariul: „După cît se pare, papa Sf. Celestine I (422–432) le–a considerat pe toate acestea drept legi canonice; ele ar putea fi considerate definiţii ale credinţei.“⁶ Iar eruditul Edmund J. Fortman afirmă că tomul reprezintă „viguroasa şi solida doctrină trinitariană“.⁷

Dacă sînteţi membru al unei biserici care acceptă învăţătura Trinităţii, vă definesc aceste afirmaţii credinţa dvs.? Şi vă daţi seama că a crede în doctrina Trinităţii, aşa cum este ea susţinută de către biserici, vă pretinde să credeţi că Isus se afla în cer în timp ce era pe pămînt? Această învăţătură este similară cu ceea ce a afirmat clericul Atanasie din secolul al patrulea, în cartea sa On the Incarnation:

„Cuvîntul [Isus] nu era îngrădit de corpul Său, nici prezenţa Sa în corp nu–l împiedica să fie prezent tot atît de bine şi în altă parte. Atunci cînd Şi–a deplasat corpul, El nu a încetat să conducă totodată universul prin Mintea şi puterea Sa. . . . El este şi Sursa vieţii pentru întregul univers, prezent în oricare parte a lui, totuşi în afara întregului.“⁸

Ce înseamnă doctrina Trinităţii

Unii au concluzionat că tot ceea ce înseamnă învăţătura Trinităţii nu este decît faptul de a–i atribui lui Isus divinitatea sau dumnezeirea. Pentru alţii, credinţa în Trinitate înseamnă doar a crede în Tatăl, în Fiul şi în spiritul sfînt.

Dar o examinare atentă a crezurilor creştinătăţii dezvăluie cît de neadecvate sînt, din păcate, aceste idei în raport cu doctrina oficială. Definiţiile oficiale arată cu claritate faptul că doctrina Trinităţii nu este o idee simplă. Dimpotrivă, ea este un ansamblu complex de idei separate care au fost reunite pe parcursul unei lungi perioade de timp şi s–au angrenat una în alta.

Din tabloul doctrinei Trinităţii care apare după Conciliul de la Constantinopol din 381 e.n., din Tomul lui Damasus din 382 e.n., din crezul atanasian care a apărut puţin mai tîrziu şi din alte documente, putem stabili în mod clar ce înţelege creştinătatea prin doctrina Trinităţii. Aceasta include următoarele idei precise:

1. Se spune că există trei persoane divine în Dumnezeire — Tatăl, Fiul şi spiritul sfînt.

2. Despre fiecare din aceste persoane separate se spune că este eternă, nici una dintre ele neapărînd în timp înaintea sau în urma celeilalte.

3. Despre fiecare se spune că este atotputernică, nici una nefiind mai mare sau mai mică decît cealaltă.

4. Despre fiecare se spune că este omniscientă, cunoscînd toate lucrurile.

5. Despre fiecare se spune că este Dumnezeu adevărat.

6. Totuşi, se spune că nu există trei Dumnezei, ci numai un singur Dumnezeu.

Doctrina Trinităţii este în mod clar un ansamblu complex de idei care include cel puţin elementele esenţiale de mai sus şi care implică chiar mai mult, aşa cum reiese la o examinare a detaliilor. Dar dacă luăm în considerare numai ideile fundamentale de mai sus, este evident că, dacă ar fi înlăturată una singură, ceea ce ar rămîne nu mai este Trinitatea creştinătăţii. Pentru a avea tabloul complet, trebuie să fie prezente toate aceste piese.

Avînd această înţelegere mai clară a termenului „Trinitate“, putem acum să întrebăm: A fost aceasta o învăţătură a lui Isus şi a discipolilor săi? Dacă ar fi aşa, ea ar fi trebuit să apară pe deplin formată în secolul întîi al erei noastre. Şi dat fiind că ceea ce au predat ei se găseşte în Biblie, atunci doctrina Trinităţii fie este o învăţătură biblică, fie nu. Dacă este, ea ar trebui să fie explicată clar în Biblie.

Nu este raţional să credem că Isus şi discipolii săi i–ar fi învăţat pe oameni  despre Dumnezeu fără să le spună cine este Dumnezeu, îndeosebi atunci cînd unor credincioşi avea să li se pretindă să renunţe la viaţa lor pentru Dumnezeu. Aşadar, Isus şi discipolii săi ar fi trebuit să acorde cea mai înaltă prioritate predării acestei doctrine vitale.

Să examinăm Scripturile

La Faptele Apostolilor capitolul 17, versetul 11, se spune că oamenii aveau „un caracter mai nobil“ deoarece „cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este aşa“, şi anume ce le spunea apostolul Pavel. Ei erau încurajaţi să utilizeze Scripturile pentru a verifica chiar şi învăţăturile provenite de la un apostol. Şi dvs. ar trebui să faceţi la fel.

Nu uitaţi că Scripturile sînt «inspirate de Dumnezeu» şi trebuie să fie utilizate „pentru a îndrepta lucrurile, pentru a disciplina în dreptate, astfel încît omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet echipat pentru orice lucrare bună“ (2 Timotei 3:16, 17, NW). Deci Biblia este completă în probleme doctrinale. Dacă doctrina Trinităţii este adevărată, ea ar trebui să se afle în Biblie.

Noi vă invităm să cercetaţi Biblia, îndeosebi cele 27 de cărţi ale Scripturilor greceşti creştine, pentru a constata personal dacă Isus şi discipolii săi au predat Trinitatea. În timp ce cercetaţi, întrebaţi–vă:

1. Pot găsi un text care să menţioneze „Trinitatea“?

2. Pot găsi un text care să spună că Dumnezeu este format din trei persoane distincte, Tatăl, Fiul şi spiritul sfînt, dar că cei trei sînt doar un singur Dumnezeu?

3. Pot găsi un text care să spună că Tatăl, Fiul şi spiritul sfînt sînt egali în toate privinţele, cum ar fi în eternitate, putere, poziţie şi înţelepciune?

Chiar dacă veţi cerceta cu minuţiozitate, nu veţi găsi nici un text care să utilizeze cuvîntul Trinitate, nici unul care să spună că Tatăl, Fiul şi spiritul sfînt sînt egali în toate privinţele, cum ar fi în eternitate, putere, poziţie şi înţelepciune. Nici măcar un singur text scriptural nu spune că Fiul este egal cu Tatăl în aceste privinţe — şi chiar dacă ar exista un astfel de text, acesta ar stabili nu o Trinitate ci, cel mult, o „dualitate“. Biblia nu face nicăieri spiritul sfînt egal cu Tatăl.

Ce afirmă mulţi erudiţi

Mulţi erudiţi, inclusiv trinitarieni, recunosc faptul că Biblia nu conţine o doctrină clară a Trinităţii. De exemplu, The Encyclopedia of Religion afirmă:

„Exegeţii şi teologii contemporani sînt de acord că Biblia ebraică nu conţine o doctrină referitoare la Trinitate. . . . Cu toate că Biblia ebraică îl descrie pe Dumnezeu ca fiind tatăl Israelului şi foloseşte personificări ale lui Dumnezeu cum ar fi Cuvîntul (davar), Spiritul (ruah), Înţelepciunea (hokhmah) şi Prezenţa (shekhinah), a corela aceste noţiuni cu doctrina trinitariană de mai tîrziu ar însemna să trecem dincolo de intenţia şi spiritul Vechiului Testament.

În plus, exegeţii şi teologii sînt de acord că nici Noul Testament nu conţine o doctrină explicită referitoare la Trinitate. Dumnezeu Tatăl este sursa a tot ce există (Pantokrator) şi totodată tatăl lui Isus Critos; «Tatăl» nu este un titlu pentru prima persoană a Trinităţii, ci este un sinonim pentru Dumnezeu. . . .

În Noul Testament nu există o percepţie meditativă a naturii metafizice a lui Dumnezeu («trinitatea imanentă») şi Noul Testament nu conţine nici limbajul tehnic al doctrinei de mai tîrziu (hupostasis, ousia, substantia, subsistentia, prosōpon, persona). . . . Este incontestabil că doctrina nu poate fi stabilită numai pe bază de dovezi scripturale.“⁹

Referitor la faptele istorice legate de această problemă, The New Encyclopædia Britannica afirmă:

„Nici cuvîntul Trinitate, nici doctrina explicită nu apare în Noul Testament . . .

Doctrina s–a dezvoltat treptat de–a lungul mai multor secole şi prin multe controverse. . . .

Numai în secolul al 4–lea, distincţia între cei trei şi unitatea lor au fost reunite într–o singură doctrină ortodoxă despre o esenţă şi trei persoane.“¹⁰

New Catholic Encyclopedia face o afirmaţie similară în legătură cu originea Trinităţii:

„Exegeţii şi teologii biblici, inclusiv un număr mereu crescînd de romano–catolici, recunosc că nimeni nu ar trebui să vorbească despre Trinitarianism în Noul Testament fără o calificare serioasă. De asemenea, istoricii dogmei şi teologii sistematici recunosc în mod asemănător că atunci cînd cineva vorbeşte despre un trinitarianism necalificat, s–a deplasat din perioada originilor creştine, ca să zicem aşa, în ultimul pătrar al secolului al 4–lea. Abia atunci, ceea ce s–ar putea numi dogma trinitariană definitivă despre «un Dumnezeu în trei Persoane» a devenit temeinic asimilată în viaţa şi gîndirea creştină. . . .

Formula însăşi nu reflectă percepţia imediată a perioadei originilor; ea a fost produsul a trei secole de dezvoltare doctrinală.“¹¹

Reiese ea în mod „implicit“?

Trinitarienii ar putea spune că din Biblie reiese în mod „implicit“ o Trinitate. Dar acest lucru a fost pretins la mult timp după scrierea Bibliei. Ceea ce au decis în mod arbitrar clericii de mai tîrziu că ar trebui să fie doctrina Trinităţii nu era decît o tentativă de a extrage din Biblie un sens care nu a fost gîndit.

Întrebaţi–vă: De ce să fie doar „implicită“ în Biblie cea mai importantă învăţătură a sa — cine este Dumnezeu? Biblia se exprimă în mod clar asupra altor învăţături fundamentale; de ce nu şi asupra acesteia, care este cea mai importantă? Oare Creatorul universului n–ar fi redactat o carte care să exprime în mod clar faptul că el este o Trinitate, dacă aşa ar fi stat lucrurile?

Motivul pentru care Biblia nu susţine în mod clar doctrina Trinităţii este simplu: aceasta nu este o învăţătură biblică. Dacă Dumnezeu ar fi fost o Trinitate, categoric că el ar fi făcut clar acest lucru astfel încît Isus şi discipolii săi să–l poată preda altora. Iar această informaţie vitală ar fi fost inclusă în Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu. Nu ar fi fost lăsaţi nişte oameni imperfecţi să se zbată cu această problemă, secole mai tîrziu.

Cînd examinăm textele oferite de trinitarieni drept dovezi ale faptului că din Biblie reiese în mod „implicit“ o Trinitate, ce anume constatăm? O evaluare cinstită dezvăluie că scripturile oferite nu vorbesc despre Trinitatea creştinătăţii. Dimpotrivă, teologii încearcă să introducă în mod forţat în textele scripturale ideile lor preconcepute referitoare la o Trinitate. Dar acele idei nu există în textele scripturale. În realitate, acele idei trinitariene sînt în dezacord cu mărturia clară a Bibliei în ansamblu.

Un exemplu de text de acest gen se află la Matei 28:19, 20. Aici Tatăl, Fiul şi spiritul sfînt sînt menţionaţi împreună. Unii pretind că acest lucru implică o Trinitate. Dar citiţi dvs. personal versetele. Există ceva în aceste texte care să spună că cei trei sînt un singur Dumnezeu, la egalitate în eternitate, putere, poziţie şi înţelepciune? Nu, nu există aşa ceva. Acelaşi lucru este valabil în cazul altor texte care îi menţionează pe cei trei împreună.

În ceea ce îi priveşte pe cei care remarcă implicaţii trinitariene la Matei 28:19, 20 în folosirea termenului „nume“ la singular pentru Tatăl, Fiul şi spiritul sfînt, vă rugăm să comparaţi folosirea cuvîntului „nume“, la singular, pentru Avraam şi Isaac la Geneza 48:16. — King James Version; New World Translation of the Holy Scriptures, Traducerea Cornilescu.

Trinitarienii indică, de asemenea, unele traduceri ale textului din Ioan 1:1, unde se spune că „Cuvîntul“ era „cu Dumnezeu“ şi era „Dumnezeu“. Dar alte traduceri spun că Cuvîntul era „un dumnezeu“ sau era „divin“, ceea ce nu înseamnă neapărat Dumnezeu, ci unul puternic. În plus, acest verset biblic spune că “Cuvîntul“ era „cu“ Dumnezeu. Acest lucru va exclude în mod raţional ideea că el ar fi acelaşi Dumnezeu. Şi, indiferent care ar fi concluzia referitoare la „Cuvîntul“, realitatea este că la Ioan 1:1 sînt menţionate numai două persoane, nu trei. O dată în plus, textele utilizate pentru a încerca să susţină doctrina Trinităţii nu fac nicidecum acest lucru atunci cînd sînt examinate în mod cinstit.a

Un alt factor de luat în considerare este acesta: Dacă doctrina Trinităţii ar fi fost predată de Isus şi discipolii săi, atunci desigur că membrii importanţi ai bisericii care au trăit imediat în urma lor ar fi predat–o şi ei. Dar au predat oare acei bărbaţi, numiţi astăzi Părinţii Apostolici, doctrina Trinităţii? Această întrebare va fi analizată în Partea a II–a a acestei serii dintr–o ediţie viitoare a revistei Turnul de veghere.

Referinţe

1. The Catholic Encyclopedia, 1912, Volumul XV, p. 47.

2. The Baptist Encyclopædia, editată de William Cathcart, 1883, paginile 1168, 1169.

3. A Short History of Christian Doctrine, de Bernhard Lohse, Ediţia 1980, pagina 53.

4. Ibid., paginile 64, 65.

5. The Church Teaches, tradusă şi editată de John F. Clarkson, S.J., John H. Edwards, S.J., William J. Kelly, S.J., şi John J. Welch, S.J., 1955, paginile 125-127.

6. Ibid., pagina 125.

7. The Triune God, de Edmund J. Fortman, Ediţia 1982, pagina 126.

8. On the Incarnation, tradusă de Penelope Lawson, Ediţia 1981, paginile 27, 28.

9. The Encyclopedia of Religion, Mircea Eliade, editor principal, 1987, Volumul 15, pagina 54.

10. The New Encyclopædia Britannica, Ediţia a 15–a, 1985, Volumul 11, Micropædia, pagina 928.

11. New Catholic Encyclopedia, 1967, Volumul XIV, pagina 295.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 19]

Biserica din Tagnon, Franţa