Dumnezeu şi Cezarul

„Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.“ — LUCA 20:25.

 1. a) Ce poziţie înaltă deţine Iehova? b) Ce lucru pe care nicidecum nu-l putem da Cezarului i-l datorăm lui Iehova?

CÂND Isus Cristos a dat această instrucţiune, în mintea sa nu exista nici o îndoială cu privire la faptul că cerinţele lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi aveau prioritate faţă de orice lucru pe care li-l putea cere Cezarul, sau Statul. Isus cunoştea mai bine ca oricare altul adevărul rugăciunii pe care psalmistul i-a adresat-o lui Iehova: „Împărăţia Ta este o împărăţie veşnică şi stăpânirea [suveranitatea]a Ta este în toate generaţiile“ (Psalmul 145:13). Când Diavolul i-a oferit autoritate peste toate regatele pământului locuit, Isus a răspuns: „Este scris: «Să te închini DOMNULUI Dumnezeului tău şi numai Lui să-I slujeşti»“ (Luca 4:5–8). Închinarea nu putea fi nicidecum dată „Cezarului“, indiferent că Cezarul era împăratul roman, vreun alt domnitor uman sau Statul însuşi.

 2. a) Care este poziţia lui Satan faţă de această lume? b) Cu a cui permisiune ocupă Satan poziţia sa?

² Isus nu a contestat faptul că regatele lumii îi aparţineau lui Satan. Mai târziu, el l-a numit pe Satan „stăpânitorul lumii acesteia“ (Ioan 12:31; 16:11). Spre sfârşitul secolului I e.n., apostolul Ioan a scris: „Ştim că suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în Cel Rău“ (1 Ioan 5:19). Aceasta nu înseamnă că Iehova a renunţat la suveranitatea sa asupra pământului. Să ne amintim că atunci când i-a oferit lui Isus autoritate asupra regatelor politice, Satan a spus: „Ţie Îţi voi da toată stăpânirea . . . căci mie îmi este dată“ (Luca 4:6). Satan exercită autoritate asupra regatelor lumii numai cu permisiunea lui Dumnezeu.

 3. a) Ce poziţie deţin guvernele naţiunilor înaintea lui Iehova? b) De ce putem spune că supunerea faţă de guvernele acestei lumi nu înseamnă că ne supunem lui Satan, dumnezeul acestei lumi?

³ În mod similar, Statul îşi exercită autoritatea numai pentru că Dumnezeu, Domnitorul suveran, îi permite s-o facă (Ioan 19:11). Astfel, se poate spune că autorităţile „care există sunt rânduite de Dumnezeu“. În raport cu autoritatea suverană absolută a lui Iehova, autoritatea acestora este incomparabil mai mică. Totuşi ele sunt „ministrul lui Dumnezeu“ (NW), „slujitorul lui Dumnezeu“ în sensul că furnizează serviciile necesare, menţin legea şi ordinea şi îi pedepsesc pe răufăcători (Romani 13:1, 4, 6). Astfel, creştinii trebuie să înţeleagă că, deşi Satan este domnitorul invizibil al acestei lumi, sau al acestui sistem, ei nu se supun acestuia când recunosc supunerea lor relativă faţă de Stat. Ei i se supun lui Dumnezeu. Şi în anul acesta, 1996, Statul politic face parte din ‘rânduiala lui Dumnezeu’, o rânduială temporară a cărei existenţă este permisă de Dumnezeu, şi el trebuie recunoscut ca atare de slujitorii pământeşti ai lui Iehova. — Romani 13:2.

Slujitorii lui Iehova din vechime şi Statul

 4. De ce i-a permis Iehova lui Iosif să ocupe un loc proeminent în guvernul Egiptului?

⁴ În timpurile precreştine, Iehova le-a permis unora dintre slujitorii săi să ocupe poziţii proeminente în guvernele statelor. De exemplu, în secolul al XVIII-lea î.e.n., Iosif a devenit prim-ministru al Egiptului, al doilea în rang după faraonul aflat la conducere (Geneza 41:39–43). Evenimentele care au urmat au arătat clar că Iehova a dirijat lucrurile, astfel încât Iosif să poată sluji ca instrument pentru păstrarea vieţii ‘seminţei lui Avraam’, descendenţii săi, în vederea realizării scopurilor Sale. Ne amintim, desigur, că Iosif a fost vândut ca sclav în Egipt şi că el a trăit într-un timp când slujitorii lui Dumnezeu nu aveau nici Legea mozaică, nici „legea lui Hristos“. — Geneza 15:5–7; 50:19–21; Galateni 6:2.

 5. De ce li s-a poruncit evreilor exilaţi să „caute pacea“ Babilonului?

⁵ Secole mai târziu, profetul fidel Ieremia a fost inspirat de Iehova să le spună evreilor exilaţi să se supună guvernatorilor în timpul exilului lor în Babilon şi chiar să se roage pentru pacea acelei cetăţi. În scrisoarea sa, el le-a spus: „Aşa vorbeşte DOMNUL oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi cei din captivitate . . . «Urmăriţi binele [căutaţi pacea, NW] cetăţii în care v-am dus captivi şi rugaţi-vă DOMNULUI pentru ea, pentru că în binele [pacea, NW] ei veţi avea şi voi bine [pace, NW]»“ (Ieremia 29:4, 7). Întotdeauna, poporul lui Iehova a avut motive „să caute pacea“ pentru ei înşişi şi pentru naţiunea în care trăiau ca să aibă libertatea de a i se închina lui Iehova. — 1 Petru 3:11.

 6. În pofida poziţiilor lor guvernamentale înalte, în ce moduri au refuzat Daniel şi cei trei însoţitori ai săi să facă compromis cu privire la Legea lui Iehova?

⁶ În timpul exilului babilonian, Daniel şi alţi trei evrei fideli care erau captivi în sclavia babiloniană s-au supus instruirii guvernamentale şi au devenit funcţionari publici de rang înalt în Babilon (Daniel 1:3–7; 2:48, 49). Totuşi, chiar pe parcursul instruirii lor, ei au luat poziţie fermă în privinţa consumării unor alimente care i-ar fi putut duce la încălcarea Legii pe care le-o dăduse Dumnezeul lor, Iehova, prin Moise. Pentru aceasta, ei au fost binecuvântaţi (Daniel 1:8–17). Când regele Nebucadneţar a înălţat o imagine-simbol a Statului, cei trei însoţitori evrei ai lui Daniel se pare că au fost obligaţi să asiste la ceremonie împreună cu ceilalţi funcţionari guvernamentali. Cu toate acestea, ei au refuzat ‘să se arunce la pământ şi să se închine’ idolului naţional. Şi de această dată, Iehova a răsplătit integritatea lor (Daniel 3:1–6, 13–28). Tot la fel astăzi, Martorii lui Iehova respectă drapelul naţiunii în care trăiesc, dar nu fac nici un act de închinare înaintea lui. — Exodul 20:4, 5; 1 Ioan 5:21.

 7. a) Ce atitudine excelentă a adoptat Daniel în pofida poziţiei sale înalte în ierarhia guvernamentală a Babilonului? b) Ce schimbări au avut loc în timpurile creştine?

⁷ După căderea dinastiei neo-babiloniene, sub noul regim medo-persan care a înlocuit-o în Babilon, Daniel a primit o funcţie guvernamentală înaltă (Daniel 5:30, 31; 6:1–3). Dar el nu a permis ca poziţia sa înaltă să-l ducă la compromis în ce priveşte integritatea sa. Când o lege a Statului i-a cerut să se închine regelui Darius şi nu lui Iehova, el a refuzat. Din acest motiv a fost aruncat la lei, dar Iehova l-a eliberat (Daniel 6:4–24). Desigur, aceasta s-a întâmplat în timpurile precreştine. Odată cu întemeierea congregaţiei creştine, slujitorii lui Dumnezeu sunt ‘supuşi lui Hristos’. Multe lucruri permise sub sistemul iudaic trebuiau privite altfel, în lumina în care Iehova trata acum cu poporul său. — 1 Corinteni 9:21; Matei 5:31, 32; 19:3–9.

Atitudinea lui Isus faţă de Stat

 8. Ce întâmplare arată că Isus era hotărât să evite implicarea în politică?

⁸ Când a fost pe pământ, Isus Cristos a stabilit norme mai înalte pentru continuatorii săi şi a refuzat orice implicare în probleme politice sau militare. După ce Isus hrănise în mod miraculos câteva mii de oameni cu câteva pâini şi doi peştişori, evreii au vrut să-l ia şi să-l facă rege politic. Dar Isus i-a evitat, retrăgându-se repede în munţi (Ioan 6:5–15). Referitor la această întâmplare, lucrarea The New International Commentary on the New Testament (Noul comentariu internaţional cu privire la Noul Testament) spune: „Existau puternice aspiraţii naţionaliste printre evreii din acea perioadă şi, fără îndoială, mulţi dintre cei care au văzut miracolul s-au gândit că aici se afla un conducător cu acreditare divină, persoana ideală pentru a-i conduce împotriva romanilor. Aşa că s-au hotărât să-l facă rege“. Lucrarea adaugă că Isus „a respins cu hotărâre“ această ofertă de guvernare politică. Cristos nu a acordat sprijin nici unei insurecţii evreieşti împotriva dominaţiei romane. De fapt, el a profeţit care urma să fie rezultatul revoltei care avea să aibă loc după moartea sa — vaiuri de nedescris pentru locuitorii Ierusalimului şi distrugerea acelei cetăţi. — Luca 21:20–24.

 9. a) Cum a descris Isus relaţia dintre Regatul său şi lume? b) Ce îndrumare le-a dat Isus continuatorilor săi cu privire la atitudinea faţă de guvernele lumii?

⁹ Cu puţin timp înaintea morţii sale, Isus i-a spus reprezentantului special al împăratului roman în Iudeea: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta . . . Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum, împărăţia Mea nu este de aici“ (Ioan 18:36). Până când Regatul său va pune capăt domniei guvernelor politice, discipolii lui Cristos vor urma exemplul său. Ei se supun acestor autorităţi instituite, dar nu se amestecă în străduinţele lor politice (Daniel 2:44; Matei 4:8–10). Isus a furnizat principii directoare pentru discipolii săi, spunând: „Daţi deci Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“ (Matei 22:21). Mai devreme, în Predica sa de pe munte, Isus spusese: „Dacă te sileşte cineva [cu autoritate] să mergi cu el o milă, mergi cu el două“ (Matei 5:41). În cadrul acestei predici, Isus a ilustrat principiul satisfacerii de bunăvoie a cererilor legitime, fie că este vorba de relaţii umane, fie de cerinţe guvernamentale care sunt în armonie cu legea lui Dumnezeu. — Luca 6:27–31; Ioan 17:14, 15.

Creştinii şi Cezarul

10. Potrivit unui istoric, ce poziţie au adoptat, pe baza conştiinţei lor, primii creştini cu privire la Cezar?

¹⁰ Aceste principii directoare concise trebuiau să guverneze relaţiile dintre creştini şi Stat. În cartea sa The Rise of Christianity (Originea creştinismului), istoricul E. W. Barnes a scris: „În secolele care au urmat, ori de câte ori un creştin era în dubiu cu privire la obligaţiile sale faţă de Stat, el se îndrepta spre învăţătura plină de autoritate a lui Cristos. El plătea impozitele; taxele percepute puteau fi grele — ele au devenit chiar insuportabile înainte de căderea Imperiului de Apus — , dar creştinul le plătea. El accepta, de asemenea, toate celelalte obligaţii guvernamentale, cu condiţia să nu i se ceară să dea Cezarului lucrurile care îi aparţineau lui Dumnezeu“.

11. Cum i-a sfătuit Pavel pe creştini să se comporte faţă de conducătorii lumii?

¹¹ În armonie cu aceasta, după mai bine de 20 de ani de la moartea lui Cristos, apostolul Pavel le-a spus creştinilor din Roma: „Orice suflet să fie supus autorităţilor care sunt mai presus de el [superioare, NW]“ (Romani 13:1). După aproximativ zece ani, cu puţin timp înainte de a fi întemniţat a doua oară şi executat la Roma, Pavel i-a scris lui Tit: „Adu-le aminte [creştinilor cretani] să fie supuşi stăpânilor şi autorităţilor, să-i asculte, să fie gata să facă orice lucru bun, să nu vorbească de rău pe nimeni, să nu fie gata de ceartă, ci îngăduitori, arătând blândeţe faţă de toţi oamenii“. — Tit 3:1, 2.

O înţelegere progresivă cu privire la „autorităţile superioare“

12. a) Potrivit lui Charles Taze Russell, care era poziţia corectă a unui creştin faţă de autorităţile guvernamentale? b) Privitor la serviciul în cadrul armatei, ce poziţii diferite au adoptat creştinii unşi în timpul primului război mondial?

¹² Încă în 1886, Charles Taze Russell a scris în cartea The Plan of the Ages (Planul vârstelor): „Nici Isus, nici apostolii nu s-au amestecat în vreun mod oarecare în afacerile domnitorilor pământeşti. . . . Ei au instruit Biserica să se supună legilor şi să-i respecte pe cei cu autoritate datorită funcţiei lor, . . . să plătească impozitele stabilite şi, exceptând cazul când contravenea legilor lui Dumnezeu (Faptele 4:19; 5:29), să nu se împotrivească nici unei legi în vigoare (Romani 13:1–7; Matei 22:21). Isus, apostolii şi biserica timpurie se supuneau legilor, deşi erau separaţi de guvernele acestei lumi şi nu făceau parte din ele“. Această carte identifica în mod corect „puterile mai înalte“, sau „autorităţile superioare“, menţionate de apostolul Pavel, drept autorităţi guvernamentale umane (Romani 13:1,  King James Version). În 1904, cartea The New Creation (Noua creaţie) afirma că adevăraţii creştini „trebuie să fie printre cei care respectă cel mai mult legea în timpul nostru: să nu fie nici agitatori, nici certăreţi, nici critici“. Acest pasaj a fost interpretat de unii ca însemnând supunere totală faţă de puterile guvernamentale, mergând chiar până acolo încât au acceptat serviciul în cadrul armatei pe parcursul primului război mondial. Alţii însă au considerat serviciul militar ca fiind contrar declaraţiei lui Isus: „Toţi cei care scot sabia, de sabie vor pieri“ (Matei 26:52). Evident, era necesară o înţelegere mai clară cu privire la supunerea creştină faţă de autorităţile superioare.

13. Ce schimbare în ce priveşte înţelegerea identităţii puterilor mai înalte a fost prezentată în 1929, şi cum s-a dovedit aceasta benefică?

¹³ În 1929, într-un moment când legile emise de diverse guverne începeau să interzică unele lucruri pe care le ordonă Dumnezeu sau să pretindă lucruri pe care legile lui Dumnezeu le interzic, s-a crezut că puterile mai înalte trebuie să fie Iehova Dumnezeu şi Isus Cristosb. Aceasta a fost înţelegerea pe care au avut-o slujitorii lui Iehova în perioada critică dinaintea şi din timpul celui de-al doilea război mondial şi până în timpul războiului rece, caracterizat printr-un echilibru al terorii şi prin arsenalele sale militare. Privind în urmă, trebuie să spunem că acest mod de a vedea lucrurile, care a glorificat supremaţia lui Iehova şi a Cristosului său, a ajutat poporul lui Dumnezeu să păstreze o poziţie neutră fermă pe parcursul acestei perioade grele.

Supunere relativă

14. Cum s-a aruncat o lumină mai mare asupra versetelor 1 şi 2 din Romani  13 şi asupra altor versete similare în 1962?

¹⁴ În 1961 a fost încheiată versiunea New World Translation of the Holy Scriptures (Sfintele Scripturi — Traducerea Lumii Noi). Pregătirea ei a necesitat un studiu aprofundat al limbii textuale a Scripturilor. Traducerea exactă a cuvintelor folosite nu numai în Romani,  capitolul 13 din Ro, ci şi în pasaje ca Tit 3:1, 2 şi 1 Petru 2:13, 17 a clarificat faptul că expresia „autorităţi superioare“ nu se referea la autoritatea supremă, Iehova, şi la Fiul său, Isus, ci la autorităţile guvernamentale umane. Spre sfârşitul anului 1962, în Turnul de veghere s-au publicat articole care dădeau o explicaţie corectă capitolului 13 din Romani, oferind totodată o înţelegere mai clară decât cea din timpul lui C. T. Russell. Aceste articole arătau că supunerea creştină faţă de autorităţi nu poate fi absolută. Ea trebuie să fie relativă, să nu-i pună pe slujitorii lui Dumnezeu în conflict cu legile lui Dumnezeu. Articole ulterioare din Turnul de veghere au atras atenţia asupra acestui punct importantc.

15, 16. a) La ce echilibru mai bun a dus noua înţelegere a capitolului 13 din Romani? b) La ce întrebări urmează să se răspundă?

¹⁵ Această clarificare a înţelegerii corecte a capitolului 13 din Romani  a ajutat poporul lui Iehova să stabilească un echilibru între respectul datorat autorităţilor politice şi ataşamentul ferm faţă de principiile scripturale vitale (Psalmul 97:11; Ieremia 3:15). Ea le-a permis să aibă un punct de vedere corect în ce priveşte relaţia lor cu Dumnezeu şi atitudinea lor faţă de Stat. Ea le-a dat asigurarea că, în timp ce îi dau Cezarului lucrurile Cezarului, ei nu neglijează să-i dea lui Dumnezeu lucrurile lui Dumnezeu.

¹⁶ Dar care sunt, de fapt, lucrurile Cezarului? Ce pretenţii legitime poate avea Statul de la un creştin? Aceste întrebări vor fi examinate în articolul următor.

[Note de subsol]

În mod interesant, în comentariul său cu privire la Romani, capitolul 13, profesorul F. F. Bruce scrie: „Reiese clar din contextul imediat, ca şi din contextul general al scrierilor apostolice, că Statul poate pretinde în mod just supunere numai în cadrul limitelor scopurilor pentru care a fost instituit de Dumnezeu — cu alte cuvinte, nu numai că poţi, dar chiar trebuie să te împotriveşti Statului atunci când pretinde supunerea pe care i-o datorezi numai lui Dumnezeu“.

Puteţi explica?

◻ De ce supunerea faţă de autorităţile superioare nu înseamnă supunere faţă de Satan?

◻ Care a fost atitudinea lui Isus faţă de politica din timpul său?

◻ Ce sfat le-a dat Isus continuatorilor săi cu privire la atitudinea lor faţă de Cezar?

◻ Cum i-a sfătuit Pavel pe creştini să se comporte faţă de conducătorii naţiunilor?

◻ Cum a evoluat de-a lungul anilor înţelegerea cu privire la identitatea autorităţilor superioare?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 10]

Când Satan i-a oferit putere politică, Isus a refuzat-o.

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Russell a scris că adevăraţii creştini „trebuie să fie printre cei care respectă cel mai mult legea în timpul nostru“.