„Urmaţi calea ospitalităţii“

„Împărţiţi cu cei sfinţi, potrivit nevoilor lor. Urmaţi calea ospitalităţii.“ — ROMANI 12:13, NW.

 1. Care este una dintre necesităţile fundamentale ale omului, şi cum se manifestă ea?

ÎN PREZENT a umbla noaptea târziu pe o stradă pustie într-un cartier străin poate fi o experienţă dezolantă. Dar la fel de apăsător poate fi şi faptul de a te afla într-o mulţime unde nu cunoşti pe nimeni şi unde nu poţi fi recunoscut. Într-adevăr, nevoia de a fi îngrijit, dorit şi iubit face parte integrantă din natura umană. Nimănui nu îi place să fie tratat ca străin sau ca persoană din afară.

 2. Cum ne-a satisfăcut Iehova necesitatea de a avea un tovarăş?

² Iehova Dumnezeu, Făuritorul şi Creatorul tuturor lucrurilor, cunoaşte bine nevoia omului de a avea un tovarăş. Ca Proiectant al creaţiei umane, Dumnezeu a ştiut încă de la început că „nu este bine ca omul să fie singur“ şi, de aceea, a făcut ceva în privinţa aceasta (Geneza 2:18, 21, 22). Biblia conţine multe exemple de acte de amabilitate făcute de Iehova şi de slujitorii săi faţă de oameni. Lucrul acesta ne dă posibilitatea să aflăm cum putem să urmăm „calea ospitalităţii“, atât pentru bucuria şi încântarea altora, cât şi pentru propria noastră mulţumire. — Romani 12:13, NW.

Afecţiune faţă de străini

 3. Explicaţi sensul de bază al cuvântului „ospitalitate“.

³ Cuvântul „ospitalitate“ folosit în Biblie este traducerea cuvântului grecesc philoxenía, care este alcătuit din două rădăcini care înseamnă în esenţă „iubire“ şi „străin“. Astfel, ospitalitate înseamnă „iubire pentru străini“. Însă aceasta nu este o formalitate sau gentileţe, ci implică sentimentele şi afecţiunea cuiva. Potrivit lucrării Exhaustive Concordance of the Bible, de James Strong, verbul philéo înseamnă „a fi prieten cu (afectuos faţă de [o persoană sau un obiect]), adică a avea afecţiune pentru (ceea ce înseamnă ataşament personal în ce priveşte sentimentele)“. Aşadar, ospitalitatea înseamnă mai mult decât o acţiune bazată pe iubirea principială, care este efectuată, poate, dintr-un sentiment al datoriei sau al obligaţiei. De obicei, ospitalitatea este expresia unei iubiri, afecţiuni şi prietenii sincere.

 4. Faţă de cine trebuie să manifestăm ospitalitate?

⁴ Cel ce beneficiază de această iubire şi afecţiune este „străinul“ (xénos, în greceşte). Cine ar putea fi acest străin? Şi aici, Concordance, de Strong, defineşte cuvântul xénos drept ‘străin (nou, în sens figurativ); în mod implicit, oaspete sau (viceversa) străin’. Prin urmare, ospitalitatea, aşa cum este folosită în Biblie, poate semnifica amabilitate faţă de cel pentru care avem afecţiune sau poate fi manifestată chiar şi faţă de un om cu totul necunoscut. Iată ce a explicat Isus: „Dacă iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă salutaţi numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?“ (Matei 5:46, 47). Ospitalitatea adevărată se ridică deasupra dezbinărilor şi a discriminării impuse de prejudecăţi şi teamă.

Iehova: gazda perfectă

 5, 6. a) Ce avea Isus în vedere când a zis: „Tatăl vostru ceresc este perfect“? b) Cum se remarcă generozitatea lui Iehova?

⁵ După ce a semnalat neajunsurile iubirii pe care oamenii o manifestă între ei, aşa cum s-a arătat mai sus, Isus a mai făcut o remarcă: „Trebuie deci să fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru ceresc este perfect“ (Matei 5:48, NW). Bineînţeles că Iehova este perfect în toate privinţele (Deuteronomul 32:4). Însă Isus a subliniat aici un anumit aspect al perfecţiunii lui Iehova, deoarece el a spus mai înainte că „[Dumnezeu] face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5:45). Când este vorba de a manifesta amabilitate, Iehova nu este deloc părtinitor.

⁶ În calitate de Creator, Iehova este proprietarul tuturor lucrurilor. „Ale Mele sunt toate fiarele pădurii, toate animalele de pe o mie de dealuri. Eu cunosc toate păsările de pe munţi şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu“, spune Iehova (Psalmul 50:10, 11). Totuşi, el nu adună în mod egoist totul. În generozitatea sa, el se îngrijeşte de toate creaturile sale. Iată ce a zis psalmistul despre Iehova: „Îţi deschizi mâna şi saturi după dorinţă tot ce are viaţă“. — Psalmul 145:16.

 7. Ce putem învăţa din modul în care Iehova îi tratează pe străini şi pe cei nevoiaşi?

⁷ Iehova le dă oamenilor — chiar şi celor care nu îl cunosc, care sunt străini de el — lucrurile de care au nevoie. Pavel şi Barnaba le-au amintit închinătorilor la idoli din oraşul Listra că Iehova „nu S-a lăsat fără mărturie, întrucât v-a făcut bine, v-a trimis ploi din cer şi timpuri roditoare, v-a dat hrană din belşug şi v-a umplut inimile de bucurie“ (Faptele 14:17). Iehova este bun şi generos îndeosebi cu cei nevoiaşi (Deuteronomul 10:17, 18). Putem să învăţăm mult de la Iehova în ce priveşte amabilitatea şi generozitatea, adică faptul de a fi ospitalieri, faţă de alţii.

 8. Cum şi-a demonstrat Iehova generozitatea când s-a îngrijit de necesităţile noastre spirituale?

⁸ Pe lângă faptul că satisface din belşug necesităţile materiale ale creaturilor sale, Iehova le satisface necesităţile şi din punct de vedere spiritual. El s-a îngrijit cu multă mărinimie de bunăstarea noastră spirituală chiar înainte ca vreunul dintre noi să îşi dea seama că se află într-o stare critică pe plan spiritual. Iată ce citim în acest sens în Romani 5:8, 10: „Dumnezeu Îşi arată dragostea Sa faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Căci . . . , fiind vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său“. Această măsură le dă oamenilor păcătoşi posibilitatea de a beneficia de relaţii fericite cu Tatăl nostru ceresc (Romani 8:20, 21). Iehova s-a îngrijit, de asemenea, să ne furnizeze îndrumări şi directive corespunzătoare ca să avem o viaţă fericită în pofida stării noastre păcătoase şi imperfecte. — Psalmul 119:105; 2 Timotei 3:16.

 9, 10. a) De ce putem spune că Iehova este gazda perfectă? b) Cum trebuie închinătorii adevăraţi ai lui Iehova să îl imite pe el în această privinţă?

⁹ Având în vedere acest lucru, putem spune că Iehova este, într-adevăr, o gazdă perfectă în nenumărate privinţe. El nu îi neglijează pe cei nevoiaşi, pe cei modeşti şi pe cei de condiţie umilă. El manifestă un interes sincer faţă de străini şi chiar faţă de duşmanii săi şi îl preocupă soarta lor, fără să urmărească o răsplată materială. Nu-i aşa că în toate aceste privinţe el este un exemplu desăvârşit de gazdă perfectă?

¹⁰ Ca Dumnezeu care manifestă atâta bunătate iubitoare şi generozitate, Iehova vrea ca închinătorii lui să îl imite. În toată Biblia găsim exemple remarcabile referitoare la calitatea de a fi generos. Encyclopaedia Judaica face următoarea observaţie: „În Israelul antic, ospitalitatea nu era doar o chestiune care ţinea de bunele maniere, ci o instituţie morală . . . Pe baza obiceiului biblic de a găzdui un călător obosit şi de a primi un străin în casă, ospitalitatea şi toate aspectele legate de aceasta au devenit o calitate care se bucura de o înaltă apreciere în tradiţia evreiască“. Ospitalitatea nu este doar un semn distinctiv al unei anumite naţiuni sau grup etnic, ci trebuie să fie o caracteristică a tuturor închinătorilor adevăraţi ai lui Iehova.

O gazdă a îngerilor

11. Ce exemplu remarcabil arată că ospitalitatea a adus binecuvântări neaşteptate (vezi, de asemenea, Geneza 19:1–3; Judecătorii 13:11–16)?

¹¹ Una dintre cele mai cunoscute relatări biblice despre manifestarea ospitalităţii este cea referitoare la timpul în care Avraam şi Sara locuiau într-o tabără aşezată în mijlocul copacilor mari din Mamre, lângă Hebron (Geneza 18:1–10; 23:19). Fără îndoială că apostolul Pavel avea în vedere acest lucru când a dat următorul sfat: „Să nu daţi uitării primirea de oaspeţi, căci unii prin ea au găzduit, fără să ştie, pe îngeri“ (Evrei 13:2). Un studiu al acestei relatări ne va ajuta să înţelegem că ospitalitatea nu ţine doar de obiceiuri sau de educaţie, ci este o calitate divină care aduce binecuvântări minunate.

12. Cum şi-a demonstrat Avraam iubirea faţă de străini?

¹² Geneza 18:1, 2 arată că Avraam nu îi cunoştea pe vizitatori şi nu aştepta venirea lor, cu alte cuvinte aceştia nu erau decât trei străini care treceau pe acolo. Unii cercetători spun că, potrivit obiceiului oriental, cineva care călătorea într-o ţară străină avea dreptul la ospitalitate chiar dacă nu cunoştea pe nimeni acolo. Dar Avraam nu a aşteptat ca străinii să-şi exercite acest drept, ci a luat el iniţiativa. „A alergat“ în întâmpinarea acestor străini, care se aflau la o oarecare depărtare de el, şi aceasta „în zăduful zilei“, deşi avea 99 de ani! Nu arată lucrul acesta motivul pentru care Pavel l-a menţionat pe Avraam ca exemplu pe care trebuie să îl imităm? Aceasta este în esenţă ospitalitatea: afecţiune sau iubire faţă de străini, preocupare faţă de nevoile lor. Ea este o calitate pozitivă.

13. De ce „s-a plecat“ Avraam înaintea vizitatorilor?

¹³ Relatarea ne mai spune că, după ce i-a întâmpinat pe străini, Avraam „s-a plecat până la pământ“. Aplecare înaintea unor oameni total necunoscuţi? Aplecarea, cum a fost cea efectuată de Avraam, era un mod de a saluta un oaspete de onoare sau o persoană de rang înalt, fapt ce nu trebuie confundat cu actul închinării, care este rezervat numai pentru Dumnezeu. (Compară cu Faptele 10:25, 26; Apocalipsa 19:10.) Prin aplecare — nu o aplecare a capului, ci o aplecare „până la pământ“ —, Avraam le-a acordat acestor străini onoarea care li se cuvine unor persoane importante. El era capul unei mari şi înstărite familii patriarhale; totuşi, Avraam considera că aceşti străini erau demni de o onoare mai mare decât cea care i se cuvenea lui. Câtă deosebire între atitudinea lui Avraam şi obişnuita suspiciune sau indiferenţă cu care sunt priviţi străinii! Avraam a dovedit clar sensul afirmaţiei: „Să luaţi iniţiativa în a vă arăta onoare unii altora“. — Romani 12:10, NW.

14. Ce eforturi şi sacrificii a făcut Avraam ca să le ofere ospitalitate străinilor?

¹⁴ Restul relatării arată că Avraam a manifestat sentimente sincere. Mâncarea propriu-zisă a fost extraordinară. Chiar şi într-o gospodărie mare cu multe vite, „un taur tânăr fraged şi bun“ (NW) nu este o masă obişnuită. Referitor la obiceiurile tipice zonei respective, lucrarea Daily Bible Illustrations, de John Kitto, spune următoarele: „Bunătăţile nu se servesc decât la anumite sărbători sau când soseşte un străin; şi numai la astfel de ocazii se consumă carne de animal chiar şi în cazul proprietarilor unor mari turme şi cirezi“. Clima caldă nu permitea depozitarea nici unei mâncări perisabile, deci, pentru gătirea unei astfel de mâncări, totul trebuia preparat pe loc. Nu este de mirare că în această scurtă relatare apare de trei ori un cuvânt care înseamnă „repede“ sau „grabă“, iar Avraam „a alergat“ literalmente pentru a face ca mâncarea să fie pregătită! — Geneza 18:6–8.

15. Ce exemplu a dat Avraam referitor la o concepţie echilibrată despre darurile materiale oferite când se manifestă ospitalitate?

¹⁵ Însă scopul nu a fost acela de a pregăti un mare ospăţ pentru a impresiona pe cineva. Cu toate că Avraam şi Sara au făcut mari eforturi ca să gătească şi să ofere mâncare, să observăm ce a spus mai devreme Avraam în acest sens: „Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă sub copacul acesta. Am să mă duc să aduc o bucată de pâine, ca să vi se întărească inima, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lângă robul vostru“ (Geneza 18:4, 5). Acea „bucată de pâine“ s-a dovedit a fi un banchet, unde s-a mâncat un viţel gras, turte rotunde de făină fină, precum şi unt şi lapte — o masă regească. Ce învăţăminte tragem de aici? Când manifestăm ospitalitate, nici mâncărurile alese, nici băuturile fine, nici divertismentele minuţios pregătite nu sunt lucrul cel mai important sau cel pe care trebuie să punem accentul. Ospitalitatea nu depinde de posibilităţile noastre financiare de a dărui lucruri scumpe, ci de preocuparea noastră sinceră pentru binele altora şi de dorinţa noastră de a face bine altora în măsura posibilităţilor. „Mai bine un prânz de verdeţuri, şi dragoste, decât un bou îngrăşat, şi ură“, spune un proverb biblic, care ne arată ce înseamnă ospitalitatea veritabilă. — Proverbele 15:17.

16. Cum a manifestat Avraam apreciere faţă de lucrurile spirituale prin ceea ce a făcut pentru vizitatori?

¹⁶ Trebuie să observăm totuşi că întregul eveniment a avut şi un caracter spiritual. Avraam a înţeles cumva că aceşti vizitatori erau mesageri de la Iehova. Lucrul acesta reiese din faptul că Avraam le-a adresat următoarele cuvinte: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, Te rog, pe lângă robul Tău“a (Geneza 18:3; compară cu Exodul 33:20). Avraam nu ştiuse dinainte dacă ei îi aduceau un mesaj de la Iehova sau dacă treceau pur şi simplu pe acolo. Oricum, el a înţeles că asista la realizarea unei etape din scopul lui Iehova. Aceşti oameni erau trimişi de Iehova într-o misiune. Lui Avraam îi făcea plăcere să poată contribui cu ceva la această misiune. El şi-a dat seama că slujitorii lui Iehova meritau să li se dea tot ce era mai bun şi, potrivit posibilităţilor sale, el le-a oferit tot ce avea mai bun. Faptul că Avraam a procedat astfel avea să aducă binecuvântări spirituale fie pentru el, fie pentru altcineva. După cum ştim, Avraam şi Sara au fost binecuvântaţi din belşug pentru că au manifestat ospitalitate din toată inima. — Geneza 18:9–15; 21:1, 2.

Un popor ospitalier

17. Ce le-a pretins Iehova israeliţilor cu privire la străinii şi la cei nevoiaşi din ţară?

¹⁷ Exemplul remarcabil al lui Avraam nu trebuia uitat de naţiunea care a descins din el. Legea dată de Iehova israeliţilor prevedea obligaţia de a le oferi ospitalitate străinilor. „Să vă purtaţi cu străinul care locuieşte între voi ca şi cu unul născut în mijlocul vostru; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului: Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru“ (Leviticul 19:34). Israeliţii trebuiau să fie generoşi îndeosebi cu cei care aveau nevoie de sprijin material şi nu trebuiau să îi trateze cu indiferenţă. Când Iehova i-a binecuvântat cu recolte bogate, când s-au bucurat cu ocazia sărbătorilor, când s-au odihnit de lucrări în anii sabatici, precum şi cu alte ocazii, israeliţii au trebuit să îşi aducă aminte de cei defavorizaţi: văduvele, copiii orfani de tată şi locuitorii străini. — Deuteronomul 16:9–14; 24:19–21; 26:12, 13.

18. Cât de importantă este ospitalitatea în raport cu posibilitatea de a beneficia de favoarea şi binecuvântarea lui Iehova?

¹⁸ Importanţa amabilităţii, a generozităţii şi a ospitalităţii faţă de alţii, îndeosebi faţă de cei nevoiaşi, se poate vedea în modul în care Iehova a tratat cu israeliţii când aceştia au neglijat să manifeste aceste calităţi. Iehova a explicat clar că amabilitatea şi generozitatea faţă de străini şi faţă de cei nevoiaşi fac parte din obligaţiile poporului său, pentru ca acesta să primească în continuare binecuvântări (Psalmul 82:2, 3; Isaia 1:17; Ieremia 7:5–7; Ezechiel 22:7; Zaharia 7:9–11). Când s-au achitat cu conştiinciozitate atât de aceste obligaţii, cât şi de altele, israeliţii au prosperat şi au primit din abundenţă lucruri spirituale şi materiale. Când s-au lăsat absorbiţi de obiective personale egoiste şi au neglijat să manifeste faţă de cei nevoiaşi aceste calităţi bazate pe generozitate, ei au fost condamnaţi de Iehova şi, în cele din urmă, au trebuit să suporte o judecată nefavorabilă. — Deuteronomul 27:19; 28:15, 45.

19. Ce mai trebuie să analizăm?

¹⁹ Cât de important este deci să ne autoexaminăm ca să vedem dacă trăim potrivit cerinţelor lui Iehova în acest sens! Şi aceasta cu atât mai mult azi, când în lume se manifestă un spirit egoist care duce la dezbinare. Cum putem să manifestăm ospitalitate creştină într-o lume dezbinată? Această temă va fi analizată în articolul următor.

[Notă de subsol]

Vă amintiţi?

◻ Care este semnificaţia cuvântului biblic tradus prin „ospitalitate“?

◻ În ce privinţe este Iehova exemplul perfect de manifestare a ospitalităţii?

◻ În ce măsură a manifestat Avraam ospitalitate?

◻ De ce trebuie ca toţi închinătorii adevăraţi să ‘urmeze calea ospitalităţii’?