Este oare „simplu“ ochiul tău?
„Dacă deci ochiul tău este simplu, întregul tău corp va fi luminos.“ — MATEI 6:22.
1. De ce se poate spune că ochiul reprezintă un miracol al creaţiei inteligente?
ÎN GENERAL, văzul este considerat a fi cel mai preţios şi mai important dintre toate simţurile. Această concepţie o împărtăşesc îndeosebi aceia care nu văd. Oamenii de ştiinţă ne spun că, în fiecare secundă, prin pupilele ochilor noştri trec 10 000 de miliarde de particule luminoase. Cînd ajung la retină particulele sînt recepţionate de 100 de milioane de celule conice şi în formă de bastoane. Stimulate de lumină aceste celule nervoase încep să trimită semnale electrice la creier. Aici, o mare parte din cele 100 de miliarde de neuroni intră în acţiune, pentru a descifra ceea ce s-a recepţionat şi pentru a hotărî ce răspuns trebuie să se dea. Toate acestea se petrec doar într-o fracţiune de secundă. Într-adevăr, ochiul este un exemplu impresionant al miracolului pe care îl reprezintă creaţia inteligentă. — Psalm 139:14.
2. Ce aspect al văzului continuă să rămînă o enigmă pentru savanţi?
2 Deşi savanţii ştiu multe lucruri despre activitatea biologică a ochiului, ei ştiu foarte puţin despre modul şi motivul pentru care reacţionăm de fiecare dată la ceea ce vedem. De exemplu, nu se înţelege pe deplin motivul pentru care o persoană preferă roşu în loc de albastru, în timp ce altă persoană preferă albastru în loc de roşu. Sau de ce culori diferite au asupra noastră efecte diferite. Relaţia dintre văz şi reacţia noastră la ceea ce vedem rămîne o enigmă. Însă Iehova, Făuritorul ochiului, şi Fiul său Isus Cristos, care îi este colaborator, cunosc foarte bine cele mai mici amănunte ale ochiului fizic şi ştiu modul în care ochiul influenţează acţiunile noastre şi viaţa noastră.
„Lampa corpului“
3. În ce sens este ochiul „lampa corpului“?
3 Isus a remarcat că „lampa corpului este ochiul“ (Matei 6:22). Lampa este folosită pentru a lumina într-un loc întunecos, ca să ştim unde ne aflăm, cum să acţionăm, încotro să mergem şi aşa mai departe. Întrucît ei lasă să pătrundă lumina în corpul nostru, ochii îndeplinesc aceeaşi funcţie ca şi lampa. Ei ne dau posibilitatea să menţinem un contact permanent cu lumea înconjurătoare şi în loc să bîjbîim, să ne împiedicăm şi poate chiar să ne rănim, să răspundem prin reacţii inteligente şi adecvate.
4. Cum sîntem influenţaţi de starea ochiului?
4 Totuşi, modul în care ochiul poate servi ca lampă pentru corp depinde în mare măsură de starea lui. Iată de ce Isus a zis în continuare: „Aşadar, dacă ochiul tău este simplu, tot corpul tău va fi luminos; dar dacă ochiul tău este rău, tot corpul tău va fi întunecos. Aşadar, dacă lumina care este în tine este întuneric, cît de mare este acest întuneric!“ (Matei 6:22, 23). Din aceste cuvinte înţelegem că ochiul exercită o influenţă uriaşă asupra întregului curs al vieţii noastre, fie în sens bun, fie în sens rău.
Influenţa ochiului
5. În ce măsură era implicat ochiul în ispitirea Evei de către Satan?
5 Să analizăm acum cazul primei femei, Eva. Modul în care ochiul a influenţat acţiunile ei se poate vedea din relatarea biblică ce ne prezintă întîlnirea ei cu Înşelătorul — Satan Diavolul (2 Corinteni 11:3; 1 Timotei 2:14). Satan a insinuat că, dacă ea va ignora porunca lui Dumnezeu şi va lua şi va mînca din „pomul cunoştinţei binelui şi răului“, ‘ochii ei se vor deschide cu siguranţă’. Cum a reacţionat Eva? Iată ce ne spune Biblia: „Atunci femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi că era ceva de rîvnit pentru ochi, da, că pomul era de dorit pentru privire.“ Eva a permis ochilor ei să rămînă aţintiţi asupra unui lucru care îi era interzis. Aceasta a constituit o întrebuinţare greşită a ochilor, întrebuinţare efectuată cu premeditare. Şi care a fost rezultatul? „Astfel, ea a început să ia din fructul lui şi să-l mănînce.“ — Geneza 2:17; 3:4–6.
6. Cum ne influenţează ochiul acţiunile?
6 Fără îndoială că aceasta nu a fost prima ocazie în care Eva a văzut „pomul cunoştinţei binelui şi răului“ sau fructele lui. Dar acum s-a întîmplat un lucru deosebit. De data aceasta pomul a apărut drept „ceva de rîvnit pentru ochi“ şi „de dorit pentru privire“. Rîvnirea şi dorinţa sînt fireşte trăsături ale inimii, nu ale ochiului. Însă ceea ce văd ochii amplifică rîvnirea şi dorinţa inimii, astfel încît acestea pot să conducă la acţiune. În cazul Evei, această acţiune a avut drept rezultat consecinţe dezastruoase pentru sine şi pentru soţul ei, Adam, precum şi pentru toţi urmaşii lor viitori, inclusiv noi, cei de astăzi. — Romani 5:12; Iacob 1:14, 15.
7. Cum a fost implicat ochiul în cel de-al treilea efort pe care l-a făcut Satan pentru a-l înşela pe Isus, şi care a fost rezultatul?
7 Dar ca să arătăm că putem să ne împotrivim oricărei influenţe rele care se poate exercita prin intermediul ochiului, se cuvine să analizăm exemplul lui Isus Cristos. Şi în acest caz a intervenit acelaşi Ispititor — Satan. În cea de-a treia încercare de a-l abate pe Isus de la înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu, „Diavolul l-a dus pe un munte neobişnuit de înalt (. . .) arătîndu-i toate regatele lumii şi gloria lor.“ Să observăm că Satan nu numai că i-a oferit verbal lui Isus toată puterea şi gloria lumii în schimbul unui act de închinare. El ‘i-a arătat’ aceste lucruri, exploatînd astfel puternica influenţă a ochiului. Totuşi, pentru că ochiul lui Isus nu a fost distras de oferta ispititoare, ci era aţintit asupra relaţiei lui cu Tatăl său ceresc Iehova, el a reuşit să dejoace planul viclean al lui Satan. — Matei 4:8–10.
8. Ce învăţăminte tragem din exemplul Evei şi din exemplul lui Isus Cristos?
8 Ce învăţăminte putem trage din exemplele de mai sus? În primul rînd, faptul că obiectul asupra căruia ne aţintim ochii poate întări dorinţele bune sau rele ale inimii noastre. Aceasta poate împinge la acţiune, care va aduce sau binecuvîntare sau nenorocire asupra noastră şi asupra altora. În al doilea rînd, este clar că ochiul constituie un mijloc favorit prin intermediul căruia Satan acţionează pentru a-şi amăgi victimele. Dintre toate „uneltirile“ pe care Satan le întrebuinţează pentru a induce în eroare omenirea, folosirea ochilor pare a fi una dintre cele mai puternice. — 2 Corinteni 2:11.
9. Cum promovează astăzi Satan „dorinţa ochilor“?
9 Şi astăzi, Satan foloseşte aceeaşi tactică în intrigile lui de a-i abate pe oameni de la înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu. Folosindu-se de strălucirea şi fastul lumii, Satan promovează „dorinţa cărnii, dorinţa ochilor şi etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă“ (1 Ioan 2:16). Lucrul acesta se vede cu claritate în reclamele folosite de comercianţi. Nu se bucură oare de cel mai mare succes acele reclame care pun accentul pe influenţa exercitată de elementele vizuale? Miile de afişe colorate şi reclamele de neon, imaginile ispititoare din ziare şi reviste, ingenioasele reclame de la televiziune, precum şi miliardele de dolari cheltuiţi pentru producerea lor, toate confirmă faptul că întregul sistem de realizare a reclamelor se bazează pe stimularea „dorinţei ochilor“ clienţilor.
10. Ce promovează de fapt comercianţii lumii?
10 Deşi multe dintre aceste reclame lasă prea puţine lucruri în seama imaginaţiei, mai subtil este faptul că ele îndeamnă nu numai la cumpărarea anumitor bunuri de consum ci şi la adoptarea unui stil de viaţă. Deseori produsele respective sînt prezentate ca fiind folosite de cei mai frumoşi, cei mai fericiţi, cei mai influenţi şi cei mai bogaţi oameni. Mesajul pe care îl comunică ele este că, dacă clientul foloseşte produsul respectiv, ‘mijloacele sale de viaţă’ vor corespunde în mod automat uneia dintre categoriile de persoane amintite. Autorii de reclame ştiu că, o dată ce o persoană acceptă un anumit mod de viaţă, le va trebui foarte puţin ca să o convingă pe acea persoană să accepte bunurile şi produsele specifice modului de viaţă în cauză. În lumina acestui lucru, cît de înţelept este ca fiecare creştin dedicat să dea ascultare sfatului care este consemnat în Evrei 13:5! Iată ce citim aici: „Modul vostru de viaţă să fie liber de iubirea de bani; mulţumiţi-vă cu lucrurile existente.“
Să ne menţinem ochiul „simplu“, nu „rău“
11. Explicaţi termenii „simplu“ şi „rău“ din declaraţia lui Isus referitoare la ochi.
11 Fiind confruntaţi cu o asemenea gamă largă de elemente care încîntă ochiul, putem cu atît mai mult să înţelegem de ce Isus Cristos ne-a îndemnat să ne menţinem ochiul în aşa fel, încît să fie „simplu“ şi nu „rău“ (Matei 6:22, 23). Ce înseamnă acest lucru? Cuvîntul „simplu“, din acest text, este traducerea cuvîntului grecesc ha·plouś, al cărui sens de bază înseamnă concentrare a minţii într-o singură direcţie sau devoţiune faţă de un singur scop. În ceea ce priveşte celălalt cuvînt, „rău“, el are drept corespondent în originalul grecesc cuvîntul po·neroś, care înseamnă stricat, fără valoare, nefast. Deci ochiul „simplu“, în loc să fie distras sau deviat cu uşurinţă îşi concentrează atenţia asupra unui singur lucru. Spre deosebire de acesta, ochiul „rău“ este fals, viclean şi manifestă o poftă excesivă. De asemenea, el este atras de lucruri dubioase şi obscure.
12. Revedeţi şi explicaţi contextul afirmaţiilor lui Isus.
12 Dar asupra căror lucruri trebuie să se concentreze ochiul pentru ca „tot corpul să fie luminos“? O analiză a contextului ne va ajuta să găsim răspunsul. În versetele precedente Isus a discutat despre „comori pe pămînt“ şi „comori în cer“. El a spus că „unde este comoara ta acolo va fi şi inima ta“. Apoi, după ce a discutat despre ochi, el a accentuat încă odată necesitatea de a se urmări un singur scop, şi a spus: „Nimeni nu poate servi ca sclav la doi stăpîni“, respectiv lui Dumnezeu şi bogăţiilor. În versetele următoare el a dat sfaturi cu privire la concepţia despre lucrurile necesare vieţii de zi cu zi şi în încheiere a dat următorul îndemn: „Continuaţi deci să căutaţi mai întîi regatul şi dreptatea Sa şi toate aceste alte lucruri vă vor fi adăugate.“ — Matei 6:19–34.
13. Asupra cărui lucru trebuie să ne aţintim ochiul, astfel încît ‘întregul nostru corp să fie luminos’? De ce?
13 Ce reiese din cele de mai sus? În aceste versete Isus vorbeşte despre ţelurile pe care le are cineva în viaţă, scoţînd în evidenţă inutilitatea înclinaţiei spre lucruri materiale şi arătînd spre binecuvîntarea care rezultă din cultivarea lucrurilor spirituale. El ne spune cu claritate că dacă ne aţintim ochii numai asupra intereselor Regatului, „întregul [nostru] corp va fi luminos“. De ce? Deoarece dacă facem din împlinirea voinţei lui Dumnezeu scopul vieţii noastre, vom căuta să reflectăm glorioasa veste bună în fiecare aspect al vieţii. Nu numai că putem aştepta cu însufleţire un viitor luminos, dar ne putem şi elibera de lucrurile întunecoase şi dubioase pe care le generează o existenţă dedicată preocupărilor egoiste. — 2 Corinteni 4:1–6.
14. Cum duce la „întuneric“ faptul că cineva îşi fixează ochiul asupra bogăţiilor materiale?
14 Apostolul Pavel a întărit cuvintele lui Isus cînd a afirmat următoarele: „Cei care sînt hotărîţi să fie bogaţi cad în ispită, într-un laţ şi în multe dorinţe absurde şi dăunătoare, care îi cufundă pe oameni în distrugere şi ruină“ (1 Timotei 6:9). Bineînţeles, aceste cuvinte au la bază adevăruri indubitabile. Ştirile din ziare şi reviste sînt înţesate cu relatări despre senatori, primari, magistraţi, bancheri, directori de companii şi alţii care au fost prinşi în acte de delincvenţă care, potrivit unui raport, „se ridică anual la minimum 200 miliarde dolari“ numai în Statele Unite. ‘Ispita şi laţul’ care îi îndeamnă pe oameni să se îmbogăţească i-a transformat pe mulţi, care erau cîndva persoane respectabile, în criminali şi delincvenţi. Desigur, noi vrem să evităm a fi ‘cufundaţi în distrugere şi ruină’ şi să evităm a cunoaşte „întunericul“ despre care ne-a avertizat Isus. — Vezi Proverbe 23:4, 5.
15, 16. (a) Ce altă „dorinţă a ochilor“ trebuie să evităm? (b) Cum aplicaţi sfatul din Proverbe 27:20 la analiza noastră?
15 Dar oare numai aceia care îşi aţintesc ochii asupra îmbogăţirii se află în pericol de a umbla în întuneric? Nu, deoarece, „dorinţa ochilor“ include multe alte lucruri. Amintiţi-vă de cuvintele lui Isus consemnate în Matei 5:28: „Oricine continuă să privească la o femeie în aşa fel încît să o dorească, a şi comis adulter cu ea în inima lui.“ Cu siguranţă, această avertizare se poate aplica şi în cazul în care permitem ochilor să persiste asupra materialului care este conceput în aşa fel încît să stîrnească dorinţa şi pasiuni nelegitime.
16 În sfîrşit, mai este şi grija neobişnuită cu privire la mîncare, băutură şi îmbrăcăminte, grijă despre care a vorbit Isus. (Matei 6:25–32). Deşi aceste lucruri sînt necesare, o dorinţă exagerată de a avea în permanenţă lucrurile cele mai căutate, cele mai costisitoare şi cele mai moderne ne poate subjuga mintea şi inima. (Romani 16:18; Filipeni 3:19). De fapt, noi trebuie să ne păstrăm echilibrul în ceea ce priveşte modul de destindere, pasiunile, practicarea sporturilor şi a exerciţiului fizic şi trebuie să ne ferim de capriciile şi fanteziile lumii. În toate aceste domenii ar fi bine să nu uităm cuvintele înţelepte consemnate în Proverbe 27:20: „Şeolul şi locul de distrugere nu se satură, nici ochii omului nu se satură.“ Într-adevăr, trebuie să exercităm stăpînire de sine, astfel încît, cînd încercăm să ne satisfacem privirea, să nu ne cauzăm prejudicii din punct de vedere spiritual.
Binecuvîntări pentru cei care îşi menţin ochiul „simplu“
17. Cum i-a ajutat pe unii să se ocupe de interesele Regatului faptul că şi-au menţinut ochiul „simplu“?
17 Cei care şi-au menţinut ochiul „simplu“ şi l-au aţintit cu intensitate asupra promisiunilor referitoare la Regatul lui Dumnezeu au primit multe binecuvîntări de la Iehova. Faptul acesta este amplu ilustrat de experienţe ale oamenilor din toată lumea şi de toate meseriile. Să analizăm cîteva exemple:
„Cînd slujeam unde era mare nevoie în Columbia, America de Sud, a trebuit să trăiesc dintr-un venit de aproximativ 100 de dolari pe lună. Începusem să lucrez ca pionier, dar la începutul lunii am căzut şi mi-am scrîntit glezna. Cheltuielile impuse de tratamentul medical pe care l-am urmat mi-au epuizat resursele financiare şi nu mai primeam alţi bani decît la sfîrşitul lunii. Trebuia să plătesc contribuţia pentru Sala Regatului dar dacă plăteam aceşti bani nu mai aveam cu ce să-mi cumpăr alimente pentru săptămîna următoare. După ce am meditat la această chestiune cîteva zile, am hotărît că trebuie să plătesc contribuţia pentru sală, aşa că am pus banii în cutia folosită în acest scop. Chiar în dimineaţa zilei următoare am primit o scrisoare de la o soră din Statele Unite care îmi făcuse o vizită în Columbia. În plic ea pusese o sumă de bani columbieni care îi rămăseseră după ce îşi încheiase vizita. Banii aceştia corespundeau exact cu suma pe care o întrodusesem în cutie.“
Într-o după-amiază fierbinte de marţi, Ki, care este directorul unei clinici din Taechun, Coreea, a fost invitat de trei colegi ai săi să petreacă după-amiaza pe plajă. Deşi propunerea era ispititoare, Ki ştia că, dacă s-ar fi dus nu s-ar fi putut înapoia la timp pentru studiul de carte al adunării, care avea loc în seara aceea. Prin urmare, el a refuzat invitaţia. Cîteva minute mai tîrziu, cei trei colegi ai săi au fost aduşi înapoi la clinică, morţi! Ei avuseseră un accident fatal imediat după ce au plecat de la clinică. Ki s-a îndurerat din cauza accidentului, dar a fost bucuros că viaţa lui a fost salvată datorită faptului că şi-a păstrat bunul obicei pe care şi-l formase de-a lungul anilor. — Evrei 10:24, 25.
18. Cum pot fi învăţaţi cei tineri să-şi menţină ochiul „simplu“?
18 Chiar şi tinerii pot fi învăţaţi să-şi ţină ochii aţintiţi asupra intereselor Regatului, după cum ne arată şi următoarea întîmplare:
Cînd am auzit de la doi vizitatori că fraţii din trei adunări din Filipine trebuiseră să doneze cîte 1 000 de dolari pe adunare — o sumă considerabilă pentru ei — ca să-şi reconstruiască Sala Regatului care fusese distrusă de un incendiu, eu şi soţul meu am hotărît să facem o donaţie. Dar cum au reacţionat la aceasta cei patru copii ai noştri, care au vîrsta între 4 luni şi 6 ani? În fiecare săptămînă cînd soţul meu lua salariul, el cumpăra un dolar de argint pentru fiecare copil. Acum el a împărţit monedele la copii astfel că fiecare copil a putut să-şi vadă suma pe care o deţinea. De asemenea, noi le-am menţionat cîteva dintre lucrurile pe care ei doreau mult să şi le cumpere cu banii respectivi. Însă răspunsul lor era invariabil: ei voiau să doneze fraţilor banii.“ Împreună cu cei 99 dolari pe care i-au adunat, copiii au trimis şi o scrisoare simplă. Fraţii din Filipine au fost atît de mişcaţi de dragostea şi generozitatea copiilor, încît mulţi dintre ei aveau lacrimi în ochi cînd li s-a citit scrisoarea.
19. Asupra cărui lucru trebuie să ne aţintim ochii dacă vrem să fim siguri de un viitor luminos?
19 „Cît despre ochii tăi, ei trebuie să privească drept în faţă, da, proprii tăi ochi strălucitori trebuie să privească drept înaintea ta“ (Proverbe 4:25). Cît de înţelept este să dăm atenţie acestui sfat şi să nu permitem ochilor noştri să rătăcească pentru a nu fi deviaţi de la scopul nostru! „Vegheaţi (. . .) cu stricteţe, pentru ca modul în care umblaţi să nu fie ca al unor neînţelepţi, ci ca al unor înţelepţi“, a sfătuit Pavel, „răscumpărînd timpul oportun, fiindcă zilele sînt rele“. El a mai dat următorul îndemn: „Continuaţi să înţelegeţi care este voinţa lui Iehova“ (Efeseni 5:15–17). Dacă vom face astfel, putem fi siguri că vom reuşi să ne menţinem ochiul „simplu“ şi putem aştepta cu încredere un viitor luminos — viaţa veşnică — în noul sistem de lucruri promis de Dumnezeu. — Vezi 2 Corinteni 4:17, 18.
Ştiţi să explicaţi?
◻ În ce sens este ochiul lampa corpului?
◻ Avînd în vedere exemplul Evei şi exemplul lui Isus, cum influenţează ochiul acţiunile noastre?
◻ Prin ce modalităţi apelează astăzi Satan la „dorinţa ochilor“?
◻ Ce trebuie să facem pentru a ne menţine ochiul „simplu“?
◻ Asupra cărui lucru trebuie să ne aţintim ochii acum?