V-aţi întrebat vreodată?
Cine era „comandantul gărzii de la templu“ şi care erau responsabilităţile lui?
Printre conducătorii religioşi iudei care au dispus arestarea apostolilor Petru şi Ioan deoarece predicau a fost şi „comandantul gărzii de la templu“ (Faptele 4:1–3). Biblia nu dă detalii despre responsabilităţile acestuia, însă unele surse istorice oferă informaţii interesante.
Se pare că pe timpul lui Isus această funcţie oficială era ocupată de un preot, al doilea ca autoritate după marele preot. Comandantul gărzii asigura ordinea în perimetrul templului şi în zona dimprejur. El supraveghea închinarea de la templu şi, de asemenea, gărzile ce acţionau ca un fel de poliţie a templului. Comandanţii ce se aflau în subordinea sa supravegheau activitatea străjerilor. Aceştia deschideau porţile templului dimineaţa şi le închideau seara, păzeau tezaurul templului şi se asigurau că în zonele cu acces restricţionat nu intrau decât cei ce aveau dreptul.
Preoţii şi leviţii care slujeau la templu erau organizaţi în 24 de grupuri, care slujeau prin rotaţie, câte o săptămână, de două ori pe an. Se pare că fiecare grup avea propriul comandant (1 Cronici 24:1–18).
Comandanţii de la templu erau oameni influenţi. Biblia arată că ei erau împreună cu preoţii principali care au pus la cale uciderea lui Isus şi că au trimis oameni înarmaţi, din subordinea lor, ca să-l aresteze (Luca 22:4, 52).
În Matei 3:4 se spune că Ioan Botezătorul mânca „lăcuste şi miere sălbatică“. Era pe timpul lui Ioan ceva obişnuit să se mănânce lăcuste?
Unii au pus la îndoială faptul că Ioan mânca insecte, afirmând că Matei se referea la păstăile de roşcov, la fructe sălbatice sau chiar la o specie de peşti. Însă cuvântul grecesc folosit de Matei se referă la o familie de lăcuste cunoscută azi ca Acrididae. În Israel, cea mai răspândită specie de lăcuste era lăcusta de deşert, despre care se ştie că formează roiuri devastatoare (Ioel 1:4, 7; Naum 3:15).
Unele popoare antice, cum ar fi asirienii şi etiopienii, considerau lăcustele o delicatesă. Acestea fac parte şi astăzi din alimentaţia unor beduini şi evrei yemeniţi. În Israel însă, lăcustele erau considerate hrana săracilor. Se înlăturau capul, picioarele şi abdomenul şi se consuma toracele, crud sau prăjit ori uscat la soare. Uneori lăcustele se sărau ori erau puse în oţet sau în miere. Istoricul Henri Daniel-Rops spune că acestea seamănă la gust cu creveţii.
Întrucât a predicat în pustiu, probabil că Ioan găsea cu uşurinţă lăcuste (Marcu 1:4). Lăcustele, care conţin aproximativ 75% proteine, şi mierea sălbatică constituiau o hrană cu mare valoare nutritivă.
[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]
Slujitori asirieni aducând rodii şi lăcuste
[Provenienţa ilustraţiei]
Din cartea Discoveries Among the Ruins of Nineveh and Babylon (1853)