Capitolul 18

„Căutaţi mai întâi Regatul“

PRINCIPALA temă a Bibliei este sfinţirea numelui lui Iehova prin intermediul Regatului. Isus Cristos i-a învăţat pe discipolii săi să caute mai întâi Regatul, punându-l înaintea altor preocupări din viaţă. De ce?

Turnul de veghere a explicat de repetate ori că, întrucât Iehova este Creatorul, el este Suveranul universului. El merită să primească cea mai înaltă stimă din partea creaturilor sale (Apoc. 4:11). Totuşi, încă de la începutul istoriei umane, un fiu spiritual al lui Dumnezeu, care s-a făcut el însuşi Satan Diavolul, a sfidat suveranitatea lui Iehova (Gen. 3:1–5). În afară de aceasta, Satan le-a atribuit motivaţii egoiste tuturor celor care-i slujeau lui Iehova (Iov 1:9–11; 2:4, 5; Apoc. 12:10). În felul acesta, pacea universului a fost tulburată.

Au trecut deja zeci de ani de când publicaţiile Watch Tower explică faptul că Iehova a luat măsuri pentru soluţionarea acestor controverse într-un mod care să-i glorifice nu numai atotputernicia, ci şi măreţia înţelepciunii, a dreptăţii şi a iubirii sale. Una dintre principalele măsuri este Regatul mesianic al lui Dumnezeu. Prin intermediul acestui Regat, omenirii i se acordă ample posibilităţi de a învăţa căile dreptăţii. Tot prin intermediul acestuia, cei răi vor fi distruşi, suveranitatea lui Iehova va fi justificată şi va fi împlinit scopul său de a transforma pământul într-un paradis populat cu oameni care manifestă cu adevărat iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni şi se bucură de binecuvântarea unei vieţi perfecte.

Având în vedere importanţa Regatului, Isus i-a sfătuit pe discipolii săi: „Continuaţi deci să căutaţi mai întâi regatul“ (Mat. 6:10, 33, NW). Martorii lui Iehova din timpurile moderne au dovedit din plin că se străduiesc să urmeze acest sfat.

Ei au renunţat la tot pentru Regat

Încă de la început, Studenţii în Biblie au examinat ce anume însemna faptul de a căuta mai întâi Regatul. Ei au analizat parabola în care Isus a comparat Regatul cu o perlă de o aşa mare valoare, încât omul „s-a dus şi a vândut numaidecât tot ce poseda şi a cumpărat-o“ (Mat. 13:45, 46, NW). De asemenea, au reflectat la semnificaţia sfatului pe care l-a dat Isus unui tânăr conducător bogat: să vândă totul, să împartă săracilor şi să-l urmeze (Mar. 10:17–30)a. Ei au înţeles că, dacă voiau să se dovedească demni de Regatul lui Dumnezeu, trebuiau să facă din Regat preocuparea lor primordială, folosindu-şi cu bucurie viaţa, capacităţile şi resursele în serviciul lui. Oricare alt lucru din viaţă trebuia să ocupe un loc secundar.

Charles Russell personal a acţionat în armonie cu acest sfat. El şi-a vândut prosperul său magazin de confecţii pentru bărbaţi, reducându-şi treptat şi alte preocupări în domeniul afacerilor, iar apoi, şi-a folosit toate averile pământeşti pentru a-i ajuta pe oameni din punct de vedere spiritual (compară cu Matei 6:19–21). El nu a făcut acest lucru numai câţiva ani. Chiar până la moarte, el şi-a folosit toate resursele — capacităţile intelectuale, sănătatea fizică şi averile materiale — pentru a le preda altora gloriosul mesaj despre Regatul mesianic. La funeraliile lui Russell, Joseph Rutherford, unul dintre colaboratorii săi, a afirmat: „Charles Taze Russell i-a fost loial lui Dumnezeu, loial lui Cristos Isus, loial cauzei Regatului lui Mesia“.

În aprilie 1881 (când la întrunirile Studenţilor în Biblie nu asistau decât câteva sute de persoane), în ediţia engleză a Turnului de veghere a apărut un articol intitulat „Se caută 1 000 de predicatori“. În acest articol, bărbaţilor şi femeilor care nu aveau responsabilităţi familiale li se adresa invitaţia de a lucra în calitate de evanghelizatori colportori. Întrebuinţând limbajul din parabola lui Isus consemnată în Matei 20:1–16, Turnul de veghere întreba: „Cine are o dorinţă arzătoare de a merge să lucreze în vie şi s-a rugat ca Domnul să-i dea posibilitatea s-o facă?“ Cei care puteau să dedice cel puţin jumătate din timpul lor numai pentru lucrarea Domnului erau încurajaţi s-o facă. Pentru a-i sprijini în ce priveşte cheltuielile de călătorie, hrană, îmbrăcăminte şi adăpost, Zion’s Watch Tower Tract Society le furniza primilor colportori literatură biblică pentru a o distribui, stabilea contribuţia modestă pe care ei o puteau cere în schimbul literaturii şi îi invita pe colportori să păstreze o parte din fondurile obţinute în acest fel. Cine a răspuns acestui apel şi a început să activeze în serviciul de colportor?

În 1885 erau aproximativ 300 de colportori care colaborau cu Societatea. În cele din urmă, în 1914, s-a depăşit numărul de 1 000. Lucrarea nu era uşoară. După ce a făcut vizite la domiciliu în patru orăşele şi a găsit numai trei sau patru persoane care manifestau un oarecare interes, un colportor a scris: „Trebuie să spun că, după ce m-am dus atât de departe, după ce am întâlnit atât de mulţi oameni şi am găsit atât de puţin interes pentru planul lui Dumnezeu şi pentru Biserică, mă simt mai degrabă singur. Rugaţi-vă pentru mine, ca să pot prezenta adevărul în mod potrivit şi neînfricat şi să nu obosesc în facerea binelui“.

Ei s-au oferit voluntar

Aceşti colportori au fost adevăraţi deschizători de drumuri. Ei au pătruns în cele mai inaccesibile colţuri ale ţării, într-o perioadă în care mijloacele de transport erau foarte primitive, iar şoselele, în marea lor majoritate, nu erau decât nişte simple drumuri de căruţe. Sora Early a făcut acest lucru în Noua Zeelandă. Ea a început cu mult timp înainte de primul război mondial şi, până la moartea sa, în 1943, a dedicat 34 de ani în serviciul cu timp integral. A parcurs o mare parte a ţării cu bicicleta. Chiar şi atunci când s-a îmbolnăvit de artrită şi nu a mai putut pedala, s-a servit de bicicletă pentru a se sprijini de ea şi pentru a-şi transporta cărţile în cartierul comercial din Christchurch. Putea urca scările, dar, din cauza infirmităţii sale, trebuia să le coboare de-a-ndăratelea. Cu toate acestea, atât timp cât a mai avut puţină forţă, a folosit-o în serviciul lui Iehova.

Colportorii nu au întreprins această lucrare fiindcă aveau încredere în ei înşişi. Unii erau foarte timizi din fire, însă îl iubeau pe Iehova. Înainte de a depune mărturie în cartiere comerciale, o soră colportoare le cerea tuturor Studenţilor în Biblie din zonă să se roage pentru ea. Cu timpul, pe măsură ce a dobândit experienţă, ea a devenit o proclamatoare entuziastă.

În 1907, Malinda Keefer i-a vorbit fratelui Russell despre dorinţa ei de a intra în serviciul cu timp integral, însă i-a spus că, deocamdată, simţea nevoia să dobândească mai multă cunoştinţă, deoarece intrase în posesia literaturii Studenţilor în Biblie cu numai un an înainte. Răspunsul fratelui Russell a fost următorul: „Dacă vrei să aştepţi până când vei şti totul, nu vei începe niciodată; vei învăţa în timp ce lucrezi“. Fără ezitare, ea şi-a început imediat activitatea în Ohio (Statele Unite). Adeseori îşi amintea de Psalmul 110:3, care spune: „Poporul tău se va oferi de bunăvoie“ (NW). În următorii 76 de ani, ea a continuat să facă exact acest lucrub. Când a început, era celibatară. Apoi, timp de 15 ani, s-a bucurat să slujească împreună cu soţul ei. După moartea acestuia, ea a continuat, cu ajutorul lui Iehova, fără întrerupere. Privind în urmă peste ani, ea a spus: „Cât sunt de fericită că m-am oferit voluntar să slujesc ca pionieră pe când eram tânără şi că am pus întotdeauna interesele Regatului pe primul loc!“

În acele zile de început, cu ocazia congreselor mari, se organizau adeseori sesiuni speciale cu colportorii. Li se răspundea la unele întrebări, li se oferea încurajare, iar cei noi erau instruiţi.

Din 1919 încoace, mulţi alţi slujitori ai lui Iehova au acordat o preţuire atât de mare Regatului lui Dumnezeu, încât şi-au clădit efectiv viaţa în jurul lui. Unii dintre ei au renunţat la obiectivele laice şi s-au dedicat întru totul ministerului.

Cum s-au îngrijit de necesităţile materiale

Cum s-au îngrijit ei de necesităţile lor materiale? Anna Petersen (mai târziu Rømer), o evanghelizatoare cu timp integral din Danemarca, îşi amintea: „Cu banii primiţi în schimbul publicaţiilor reuşeam să facem faţă cheltuielilor zilnice, iar necesităţile noastre erau limitate. Dacă aveam de făcut şi unele cheltuieli mai mari, într-un fel sau altul, ele se rezolvau întotdeauna. Surorile obişnuiau să ne dea haine, rochii şi paltoane, pe care le puteam purta imediat, astfel că eram întotdeauna bine îmbrăcate. Uneori, în timpul iernii, lucram câteva luni într-un birou. . . . Făcând cumpărături când aveau loc reduceri de preţuri, puteam cumpăra articolele de îmbrăcăminte necesare pentru un an întreg. Lucrurile mergeau bine. Nu am dus niciodată lipsă de ceva“. Nu lucrurile materiale erau principala lor preocupare. Iubirea lor pentru Iehova şi pentru căile sale era ca un foc care ardea înlăuntrul lor şi nu puteau face altceva decât să şi-o manifeste.

În ce priveşte locuinţa, pionierii puteau închiria o cameră modestă pentru perioada în care efectuau vizite la locuitorii din zona respectivă. Unii dintre ei foloseau o rulotă, fără nimic complicat, având doar un loc pentru a dormi şi a mânca. Alţii, în timp ce se deplasau de la o localitate la alta, dormeau în corturi. În unele locuri, fraţii au organizat „tabere pentru pionieri“. Unii Martori din zonă le puteau pune la dispoziţie o locuinţă, iar cineva era desemnat să se ocupe de ea. Pionierii care slujeau în acea zonă puteau locui în casă şi contribuiau la cheltuielile implicate.

Aceşti lucrători cu timp integral nu au permis ca, din cauza lipsei de bani, persoane asemănătoare oilor să nu poată obţine literatură biblică. Uneori, pionierii ofereau literatură în schimbul unor produse, cum ar fi cartofi, unt, ouă, fructe proaspete sau compoturi, pui, săpun şi multe alte lucruri. Acesta nu era un mijloc de a se îmbogăţi ci, mai degrabă, de a-i ajuta pe oamenii sinceri să cunoască mesajul Regatului. În acelaşi timp, pionierii au obţinut astfel lucrurile necesare vieţii şi şi-au putut continua ministerul. Ei au avut încredere în promisiunea lui Isus potrivit căreia, dacă aveau să ‘continue . . . să caute mai întâi regatul şi dreptatea [lui Dumnezeu]’, hrana şi îmbrăcămintea necesare aveau să le fie asigurate. — Mat. 6:33, NW.

Gata să slujească oriunde era nevoie

Dorinţa lor fierbinte de a înfăptui lucrarea pe care le-o încredinţase Isus discipolilor i-a condus pe lucrătorii cu timp integral spre noi teritorii, chiar şi spre noi ţări. În 1931, când Frank Rice a fost invitat să plece din Australia pentru a iniţia predicarea veştii bune pe insula Jawa (azi aparţinând Indoneziei), avea o experienţă de zece ani în ministerul cu timp integral. Însă acum avea în faţă noi obiceiuri şi trebuia să înveţe limbi noi. Putea depune mărturie în limba engleză în unele magazine sau birouri, dar el dorea să le predice şi altora. A studiat cu asiduitate, iar în trei luni ştia suficient de bine olandeza pentru a începe să meargă din casă în casă. Apoi a studiat limba malaeză.

Frank nu avea decât 26 de ani când a sosit în Jawa şi a lucrat singur în cea mai mare parte a celor şase ani petrecuţi aici şi în Sumatra. (Spre sfârşitul anului 1931, au venit din Australia pentru a-l ajuta în lucrare Clem Deschamp şi Bill Hunter. Ei au făcut împreună un turneu de predicare în toată ţara, în timp ce Frank a lucrat în capitală şi în împrejurimile acesteia. Mai târziu, Clem şi Bill au fost numiţi şi ei în teritorii separate.) Nu existau întruniri ale congregaţiei la care Frank să poată asista. Uneori se simţea foarte singur şi de multe ori s-a luptat cu gândul de a renunţa şi de a se întoarce în Australia. Dar a mers înainte. Cum a reuşit? Hrana spirituală din Turnul de veghere l-a întărit. În 1937, a fost invitat să se mute în Indochina, unde abia a scăpat cu viaţă în timpul tulburărilor violente care au urmat după cel de-al doilea război mondial. Acel spirit de a sluji ca voluntar era încă viu şi în anii ’70, când şi-a exprimat în scris bucuria pentru că întreaga sa familie îi slujea lui Iehova şi pentru că el şi soţia lui se pregăteau din nou să plece într-o zonă din Australia unde era nevoia mai mare.

‘S-au încrezut în Iehova din toată inima lor’

Claude Goodman a hotărât ‘să se încreadă în Iehova din toată inima lui şi să nu se sprijine pe propria lui pricepere’; de aceea, ca evanghelizator creştin, el a ales serviciul de colportor în locul unei cariere laice în domeniul afacerilor (Prov. 3:5, 6, NW). Împreună cu Ronald Tippin, care îl ajutase să înveţe adevărul, a slujit în calitate de colportor în Anglia timp de peste un an. Apoi, în 1929, cei doi s-au oferit să se ducă în Indiac. Nu era însă o problemă uşoară!

În anii care au urmat, ei au mers nu numai pe jos, cu trenul de pasageri sau cu autobuzul, ci şi cu marfarul, cu carul cu boi, cu cămila, cu şampana, cu ricşa şi chiar cu avionul şi cu trenul particular. Uneori şi-au întins sacul de dormit în sala de aşteptare a unei gări, într-un grajd, în junglă sau pe duşumeaua făcută din lut amestecat cu bălegar a unei case ţărăneşti, dar au fost şi situaţii în care au dormit în hoteluri confortabile sau în palatul unui rajah. La fel ca apostolul Pavel, ei au învăţat secretul de a fi mulţumiţi, indiferent că duceau lipsă de resurse sau că le aveau din abundenţă (Filip. 4:12, 13). De obicei posedau foarte puţine bunuri materiale, dar niciodată nu le-a lipsit ceea ce le era cu adevărat necesar. Ei au trăit personal împlinirea promisiunii lui Isus potrivit căreia, dacă vor căuta mai întâi Regatul şi dreptatea lui Dumnezeu, necesităţile materiale le vor fi asigurate.

S-au îmbolnăvit grav de febră denga, de malarie şi de febră tifoidă, dar au primit îngrijiri pline de iubire din partea altor Martori. Au trebuit să-şi efectueze serviciul în cartierele sordide ale unor oraşe cum ar fi Calcutta şi să depună mărturie pe plantaţiile de ceai din zonele muntoase ale Ceylonului (azi Sri Lanka). Pentru a satisface necesităţile spirituale ale oamenilor, le ofereau literatură, le prezentau înregistrări în limbile locale şi le ţineau cuvântări. Pe măsură ce lucrarea progresa, Claude a învăţat, de asemenea, să manevreze o maşină de tipărit şi să se ocupe de activităţile din cadrul unor filiale ale Societăţii.

La cei 87 de ani ai săi, el putea privi înapoi spre o viaţă bogată în experienţe, pe care a petrecut-o în serviciul lui Iehova în Anglia, India, Pakistan, Ceylon, Birmania (azi Myanmar), Malaysia, Thailanda şi Australia. Atât ca tânăr celibatar, cât şi ca soţ şi tată, el a continuat să pună Regatul pe primul loc în viaţa sa. A intrat în serviciul cu timp integral la mai puţin de doi ani după ce s-a botezat şi a făcut din acesta o carieră pentru tot restul vieţii sale.

Puterea lui Dumnezeu făcută perfectă în slăbiciune

Ben Brickell a fost un alt Martor zelos, cu aceleaşi necesităţi şi slăbiciuni ca alţi oameni, dar cu o credinţă remarcabilă. În 1930 şi-a început lucrarea de colportor în Noua Zeelandă, depunând mărturie în teritorii care nu mai fuseseră lucrate de zeci de ani. Doi ani mai târziu, el a întreprins o călătorie de predicare de cinci luni în Australia, într-o zonă de deşert unde, până atunci, nu fusese încă depusă mărturie. Bicicleta îi era supraîncărcată cu pături, îmbrăcăminte, alimente şi cu cărţile pe care urma să le distribuie. Deşi alte persoane îşi găsiseră sfârşitul încercând să traverseze această regiune, el a perseverat, bizuindu-se pe Iehova. Apoi a slujit în Malaysia, unde a avut mari probleme cardiace. Dar nu a renunţat. După o perioadă de odihnă, şi-a reluat activitatea cu timp integral în Australia. După aproximativ zece ani, o boală gravă l-a constrâns să se interneze în spital, iar la externare, medicul i-a spus că era „incapabil de muncă în proporţie de 85 la sută“. Nu putea nici măcar să coboare în stradă pentru a-şi face cumpărăturile, fără să se oprească din când în când pentru a se odihni.

Dar Ben Brickell era hotărât să-şi reia activitatea, lucru pe care l-a şi făcut, oprindu-se să se odihnească ori de câte ori era necesar. Nu peste mult timp, el s-a întors să predice în zonele cu relief accidentat din interiorul continentului australian. A făcut ce a putut pentru a-şi îngriji sănătatea, dar serviciul pentru Iehova a rămas preocuparea sa principală în viaţă, până la moartea sa, care a survenit 30 de ani mai târziu, la vârsta de aproximativ 65 de anid. El a recunoscut că deficienţele datorate slăbiciunii sale erau compensate de puterea lui Iehova. La un congres ţinut la Melbourne în 1969 a deservit un stand pentru pionieri, purtând pe reverul hainei un ecuson mare pe care scria: „Pentru informaţii despre serviciul de pionier, adresaţi-vă mie“. — Compară cu 2 Corinteni 12:7–10.

Au ajuns în satele din junglă şi în aşezările miniere din munţi

Zelul pentru serviciul lui Iehova i-a impulsionat să predice în teritorii nelucrate nu numai pe bărbaţi, ci şi pe femei. Freida Johnson, o creştină unsă, era mică de statură şi avea aproximativ 50 de ani când lucra singură în diverse regiuni din America Centrală, deplasându-se călare de-a lungul coastei nordice a Hondurasului. Trebuia să ai credinţă pentru a predica singură în această regiune, vizitând plantaţiile îndepărtate de bananieri, oraşele La Ceiba, Tela şi Trujillo, şi chiar satele izolate de pe ţărmul Mării Caraibilor. Ea a depus mărturie aici în anii 1930 şi 1931, apoi în 1934 şi din nou în 1940 şi 1941, distribuind mii de publicaţii care prezentau adevărul biblic.

În acei ani şi-a început cariera în ministerul cu timp integral şi o altă lucrătoare zeloasă: Kathe Palm, originară din Germania. Ceea ce o îndemnase la acţiune era faptul că asistase la congresul din 1931 de la Columbus (Ohio), cu ocazia căruia Studenţii în Biblie au adoptat numele de Martori ai lui Iehova. Atunci s-a hotărât să caute mai întâi Regatul, iar în 1992, la vârsta de 89 de ani, făcea încă acest lucru.

Ea şi-a început serviciul de pionier în New York. Mai târziu, în Dakota de Sud, a avut o parteneră timp de câteva luni, apoi a continuat singură, deplasându-se călare. Când a fost invitată să activeze în Columbia (America de Sud), ea a acceptat imediat şi a ajuns aici spre sfârşitul anului 1934. Pentru câtva timp a avut din nou o parteneră, apoi a fost singură. Dar acest lucru nu a făcut-o să simtă că trebuia să renunţe.

Un cuplu a invitat-o să li se alăture în Chile. Şi aici era un teritoriu vast, care se întindea pe o lungime de 4 265 de kilometri de-a lungul coastei vestice a continentului sud-american. După ce a predicat în cartierele de afaceri din capitală, Kathe a plecat în extremitatea nordică. A depus mărturie de la uşă la uşă în fiecare aşezare minieră, în fiecare oraş industrial, mic sau mare. Muncitorii care lucrau tocmai în munţii Anzi au rămas surprinşi să fie vizitaţi de o femeie singură, dar ea era hotărâtă să nu neglijeze pe nimeni din zona care îi fusese repartizată. Mai târziu s-a mutat în sud, unde existau câteva estancias (ferme de creştere a oilor) care se întindeau pe o suprafaţă de 100 000 de hectare. Oamenii erau prietenoşi şi ospitalieri, invitând-o la masă la ora prânzului. În felul acesta, precum şi în alte moduri, Iehova s-a îngrijit de ea, astfel încât să aibă lucrurile necesare existenţei.

Ea şi-a petrecut viaţa predicând vestea bună a Regatului lui Dumnezeue. Privind în urmă la anii petrecuţi în serviciu, ea a spus: „Cred că am avut o viaţă foarte bogată. În fiecare an, când asist la o adunare a poporului lui Iehova, am un sentiment de caldă afecţiune şi satisfacţie văzând cât de multe persoane cu care am studiat Biblia predică vestea bună şi îi ajută pe alţii să vină la apa vieţii“. Ea a avut bucuria de a vedea crescând numărul lăudătorilor lui Iehova din Chile de la aproximativ 50 la peste 44 000.

„Iată-mă, trimite-mă!“

Martin Poetzinger, din Germania, s-a botezat după ce audiase o conferinţă având la bază invitaţia lui Iehova de a-i sluji, consemnată în Isaia 6:8, şi răspunsul pozitiv al profetului: „Iată-mă, trimite-mă!“ Doi ani mai târziu, în 1930, el a început ministerul cu timp integral în Bavariaf. Nu peste mult timp, guvernul a interzis predicarea Martorilor, a închis locurile lor de întrunire şi le-a confiscat literatura. Gestapoul constituia o ameninţare. Dar evenimentele din 1933 nu au pus capăt ministerului fratelui Poetzinger.

El a fost invitat să slujească în Bulgaria. Pentru a prezenta literatura biblică folosea bilete de mărturie în bulgară. Însă mulţi oameni erau analfabeţi. De aceea, fratele Poetzinger a luat lecţii pentru a învăţa limba lor, care foloseşte alfabetul chirilic. Când lăsa literatură unei familii, de multe ori, copiii trebuiau să le citească părinţilor.

În cea mai mare parte a primului an, fratele Poetzinger a fost singur. El a scris: „La Comemorare am ţinut cuvântarea singur, m-am rugat singur şi am încheiat întrunirea singur“. În 1934, străinii au fost expulzaţi din Bulgaria şi astfel el a ajuns în Ungaria. Aici, pentru a putea să predice vestea bună, a trebuit să înveţe o nouă limbă. Din Ungaria a trecut în ţările cunoscute pe atunci sub numele de Cehoslovacia şi Iugoslavia.

A avut multe experienţe frumoase: în timp ce umbla pe drumuri de ţară şi prin sate purtând în spate rucsacul cu literatură, a găsit persoane care iubeau adevărul; a simţit grija lui Iehova atunci când persoane ospitaliere îi ofereau hrană şi chiar un pat pentru a dormi peste noapte; le-a vorbit până noaptea târziu celor care veneau la locuinţa lui pentru a auzi mai multe lucruri în legătură cu mesajul mângâietor al Regatului.

A trecut însă şi prin aspre încercări ale credinţei. Pe când slujea departe de ţara sa natală, fără să dispună de prea mulţi bani, s-a îmbolnăvit grav. Nici un medic nu a vrut să-l consulte. Dar Iehova s-a îngrijit de el. Cum? În cele din urmă, a fost chemat medicul primar de la spitalul local. Acest om, care credea cu fermitate în Biblie, l-a îngrijit pe fratele Poetzinger ca pe propriul său fiu, fără să-i ceară nici un ban. Medicul a fost impresionat de spiritul de sacrificiu al acestui tânăr, spirit care reieşea din lucrarea pe care o efectua, şi a acceptat în dar un set de cărţi ale Societăţii.

Cu o altă încercare aspră s-a confruntat după patru luni de la căsătorie. În decembrie 1936, fratele Poetzinger a fost arestat şi a fost închis mai întâi într-un lagăr de concentrare, apoi în altul, în timp ce şi soţia sa era deţinută într-un alt lagăr. Nu s-au văzut timp de nouă ani. Iehova nu a împiedicat aceste persecuţii pline de cruzime, dar i-a întărit pe Martin, pe soţia lui, Gertrud, şi pe mii de alţi Martori să le suporte.

După ce el şi soţia lui au fost eliberaţi, fratele Poetzinger a avut bucuria să petreacă mulţi ani de serviciu ca supraveghetor itinerant în Germania. El a fost prezent la emoţionantele congrese postbelice ţinute la Nürnberg, pe locul unde se desfăşuraseră paradele militare ale lui Hitler. Însă de data aceasta, acolo se afla o mare mulţime de susţinători loiali ai Regatului lui Dumnezeu. A asistat la congresele de neuitat de pe Yankee Stadium din New York. S-a bucurat din plin de instruirea primită la Şcoala Biblică Galaad a Societăţii Watchtower. Iar în 1977 a devenit membru al Corpului de Guvernare al Martorilor lui Iehova. Atitudinea sa, până la încheierea alergării sale pământeşti, în 1988, poate fi exprimată foarte bine prin următoarele cuvinte: ‘Fac un singur lucru: caut mai întâi Regatul’.

Au învăţat ce înseamnă cu adevărat acest lucru

Desigur, spiritul de sacrificiu nu este ceva nou la Martorii lui Iehova. Chiar în 1886, când a fost publicat primul volum din seria Zorii Mileniului, problema consacrării (sau, după cum am spune azi, a dedicării) a fost explicată în mod deschis. S-a arătat, pe baza Scripturilor, că adevăraţii creştini îi „consacră“ totul lui Dumnezeu: capacităţile lor, bunurile lor materiale, chiar viaţa lor. Astfel, creştinii devin administratori a ceea ce i-au „consacrat“ lui Dumnezeu, iar ca administratori, trebuie să dea socoteală, nu oamenilor, ci lui Dumnezeu.

Tot mai mulţi Studenţi în Biblie s-au dăruit într-adevăr serviciului lui Dumnezeu. Ei şi-au folosit în mod deplin capacităţile, bunurile şi energia vitală pentru a înfăptui voinţa sa. Pe de altă parte, au fost şi alţii care considerau că lucrul cel mai important era să cultive ceea ce numeau ei caracterul creştin, astfel încât să poată întruni cerinţele pentru a fi împreună cu Cristos în Regat.

Cu toate că fratele Russell afirmase adeseori că fiecare creştin adevărat are responsabilitatea de a le depune mărturie altora despre Regatul lui Dumnezeu, acest lucru a fost accentuat şi mai mult după primul război mondial. Un exemplu semnificativ îl constituie articolul intitulat „Caracter sau legământ?“, apărut în Turnul de veghere din 1 mai 1926, în engleză. Acest articol analiza în mod deschis efectele negative ale aşa numitei formări a caracterului, după care sublinia importanţa îndeplinirii obligaţiilor faţă de Dumnezeu prin fapte.

Anterior, Turnul de veghere din 1 iulie 1920, în engleză, examinase marea profeţie a lui Isus referitoare la ‘semnul prezenţei sale şi al încheierii sistemului de lucruri’ (Mat. 24:3, NW). El îndreptase atenţia asupra lucrării de predicare ce trebuia înfăptuită ca împlinire a cuvintelor din Matei 24:14 şi indicase în ce consta mesajul care trebuia proclamat, spunând: „Această veste bună se referă la sfârşitul vechii ordini de lucruri şi la instaurarea regatului lui Mesia“. Turnul de veghere arăta că, având în vedere contextul în care o menţionase Isus în raport cu celelalte aspecte ale semnului, această lucrare trebuia îndeplinită „în intervalul dintre marele război mondial [primul război mondial] şi «marele necaz» menţionat de Stăpân în Matei 24:21, 22“. Această lucrare era urgentă. Cine avea s-o efectueze?

Era limpede că această responsabilitate le revenea membrilor „bisericii“, adevărata congregaţie creştină. Însă, în 1932, prin intermediul Turnului de veghere din 1 august, în engleză, aceştia au fost sfătuiţi să-i încurajeze şi pe cei din „clasa Ionadab“ să participe cu ei la lucrare, în armonie cu spiritul din Apocalipsa 22:17. Clasa Ionadab, a cărei speranţă este viaţa veşnică pe un pământ paradiziac, a răspuns invitaţiei şi mulţi dintre membrii ei au făcut-o cu mare zel.

Importanţa capitală a acestei lucrări a fost subliniată cu putere: „Participarea la serviciul Domnului este tot atât de esenţială după cum este şi asistarea la întruniri“, declara Turnul de veghere din 1921, în engleză. „Fiecare trebuie să fie un predicator al evangheliei“, se arăta în 1922. „Iehova a făcut din predicare lucrarea cea mai importantă pe care oricare dintre noi o poate înfăptui în această lume“, se afirma în 1949. Declaraţia apostolului Pavel din 1 Corinteni 9:16 a fost citată în mod frecvent: „Este o datorie asupra mea; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!“ Acest text scriptural se aplica fiecărui Martor al lui Iehova.

Câţi predică? În ce măsură? De ce?

Era cineva constrâns să înfăptuiască această lucrare contrar voinţei lui? „Nu, a răspuns Turnul de veghere în numărul din 1 august 1919, în engleză, nimeni nu este constrâns să facă ceva. Totul este un serviciu pur voluntar, înfăptuit din iubire pentru Domnul şi pentru cauza dreptăţii sale. Iehova nu recrutează niciodată pe nimeni.“ Referitor la motivaţia care stă la baza acestui serviciu, Turnul de veghere din 1 septembrie 1922, în engleză, a spus: „Cine are cu adevărat inima plină de recunoştinţă şi apreciază ce a făcut Dumnezeu pentru el va dori să facă ceva în schimb; şi cu cât aprecierea lui pentru bunătatea lui Dumnezeu va creşte, cu atât îi va fi mai mare iubirea; şi cu cât îi va fi mai mare iubirea, cu atât va dori mai mult să-i slujească“. Iubirea pentru Dumnezeu, se explica în articol, se dovedeşte prin respectarea poruncilor lui, iar una dintre aceste porunci este să predicăm vestea bună a Regatului lui Dumnezeu. — Is. 61:1, 2; 1 Ioan 5:3.

Cei care au întreprins această activitate nu au fost impulsionaţi de ideea unei ambiţii lumeşti. Lor li se spusese în mod deschis că, atunci când vor merge din casă în casă sau când vor oferi literatură la un colţ de stradă, vor fi consideraţi „nebuni, slabi şi josnici“, vor fi „dispreţuiţi, persecutaţi“ şi clasificaţi drept „lipsiţi de importanţă din punctul de vedere al lumii“. Însă ei ştiau că Isus şi primii săi discipoli au fost trataţi în acelaşi mod. — Ioan 15:18–20; 1 Cor. 1:18–31.

Cred oare Martorii lui Iehova că, prin activitatea lor de predicare, câştigă într-o oarecare măsură salvarea? Nicidecum! Cartea Uniţi în închinarea adusă singurului Dumnezeu adevărat, a cărei ediţie engleză a fost folosită, începând din 1983, pentru a-i ajuta pe cei ce studiau să progreseze spre maturitate creştină, tratează acest subiect, spunând: „Jertfa lui Isus ne-a deschis, de asemenea, posibilitatea vieţii eterne. . . . Această răsplată nu este un merit pe care ni-l câştigăm noi înşine. Indiferent cât de mult am lucra în serviciul lui Iehova, niciodată n-am putea câştiga un asemenea merit încât Dumnezeu să fie dator să ne acorde viaţă. Viaţa eternă este «darul pe care îl dă Dumnezeu, . . . prin Cristos Isus, Domnul nostru» (Rom. 6:23; Ef. 2:8–10). Însă dacă avem credinţă în acest dar şi suntem recunoscători pentru modul în care ni s-a dat posibilitatea să-l primim, ne vom şi manifesta. Dacă ne dăm seama de modul minunat în care Iehova s-a folosit de Isus pentru îndeplinirea voinţei Sale, precum şi cât de important este pentru noi să urmăm îndeaproape exemplul lui Isus, atunci vom face din serviciul nostru creştin lucrul cel mai important din viaţă“.

Se poate spune că toţi Martorii lui Iehova sunt proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu? Da! Aceasta înseamnă a fi Martor al lui Iehova. Cu peste 50 de ani în urmă, au existat unii care au considerat că nu era necesar să participe la serviciul de teren, predicând în public şi din casă în casă. Dar astăzi, nici un Martor al lui Iehova nu pretinde să fie scutit de acest serviciu din cauza poziţiei pe care o are în congregaţia locală sau în organizaţia mondială. La el participă bărbaţi şi femei, tineri şi vârstnici. Ei îl consideră un privilegiu preţios, un serviciu sacru. Mulţi îl îndeplinesc în pofida unor infirmităţi grave. Cât despre cei care nu sunt în stare din punct de vedere fizic să meargă din casă în casă, ei găsesc alte modalităţi de a ajunge la oameni şi de a le depune mărturie.

În trecut, a existat uneori tendinţa de a-i lăsa prea repede pe cei noi să participe la serviciul de teren. Dar în ultimele decenii s-a pus un accent mai mare pe pregătirea lor înainte de a fi invitaţi în lucrare. Ce înseamnă aceasta? Aceasta nu înseamnă că trebuie să fie capabili să explice orice lucru din Biblie. Ci, după cum se explică în cartea Organizaţi pentru a ne efectua ministerul, ei trebuie să cunoască şi să creadă învăţăturile de bază ale Bibliei. De asemenea, trebuie să ducă un mod de viaţă curat, în armonie cu normele biblice. Fiecare trebuie să dorească într-adevăr să fie Martor al lui Iehova.

Nu este de aşteptat ca toţi Martorii lui Iehova să se dedice în aceeaşi măsură predicării. Situaţia fiecăruia este diferită. Alţi factori determinanţi sunt vârsta, starea sănătăţii, responsabilităţile familiale şi profunzimea aprecierii. Acest lucru a fost recunoscut întotdeauna. El a fost accentuat în numărul din 1 decembrie 1950 al Turnului de veghere, în engleză, când s-a analizat ‘pământul bun’ din parabola lui Isus despre semănător, consemnată în Luca 8:4–15. În 1972, Cursul Şcolii pentru Ministerul Regatului, în engleză, pregătit pentru bătrâni, a analizat cerinţa de ‘a-l iubi pe Iehova cu tot sufletul’ şi a explicat că „lucrul esenţial nu este cantitatea pe care o face cineva în raport cu ce face altcineva, ci faptul de a face fiecare ce poate“ (Mar. 14:6–8). Îndemnând însă la o autoexaminare serioasă, manualul mai arăta că o asemenea iubire înseamnă „că fiecare aspect al existenţei unei persoane este influenţat de serviciul iubitor pentru Iehova; nici o funcţie, capacitate sau dorinţă a vieţii nu face excepţie“. Toate facultăţile noastre, tot sufletul nostru, trebuie mobilizate să înfăptuiască voinţa lui Dumnezeu. Acest manual sublinia că „Dumnezeu cere nu o simplă participare, ci un serviciu din tot sufletul“. — Mar. 12:30.

Din nefericire, oamenii imperfecţi au tendinţa de a cădea în extreme, exagerând un aspect şi neglijându-l pe altul. Astfel, prin 1906, fratele Russell a observat necesitatea de a-i avertiza pe fraţi că sacrificiul de sine nu înseamnă a-i sacrifica pe alţii. Nu înseamnă că, pentru a putea fi liber să le predice altora, cineva nu se va mai îngriji într-o măsură raţională de întreţinerea soţiei sale, a copiilor săi sau a părinţilor în vârstă. De atunci încoace, în publicaţiile Watch Tower s-a reamintit din când în când acest lucru.

În mod treptat, cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, întreaga organizaţie s-a străduit să atingă echilibrul creştin: să manifeste zel pentru serviciul lui Dumnezeu, dând atenţie în acelaşi timp faptului de a fi adevăraţi creştini sub toate aspectele. Turnul de veghere a explicat că, deşi „formarea caracterului“ se baza pe o înţelegere greşită, nu trebuia totuşi minimalizată importanţa roadelor spiritului şi a conduitei creştine. În 1942, Turnul de veghere, în engleză, a spus cât se poate de clar: „Unii au tras în mod neînţelept concluzia că, dacă participă la lucrarea de mărturie din casă în casă, pot avea, fără să se teamă de pedeapsă, orice conduită care le-ar satisface propriile dorinţe. Trebuie reamintit însă că simplul fapt că cineva participă la lucrarea de mărturie nu reprezintă tot ce se cere din partea lui“. —1 Cor. 9:27.

Stabilirea priorităţilor

Martorii lui Iehova au ajuns să înţeleagă că ‘a căuta mai întâi Regatul şi dreptatea lui Dumnezeu’ este o problemă de stabilire a priorităţilor. Aici se include acordarea unui loc potrivit în viaţă studiului individual din Cuvântul lui Dumnezeu şi participării cu regularitate la întrunirile congregaţiei, fără a permite ca alte preocupări să aibă prioritate. Aceasta implică luarea unor decizii care să reflecte o dorinţă sinceră de a se conforma cerinţelor Regatului lui Dumnezeu, consemnate în Biblie. Aceasta înseamnă a folosi principiile biblice ca bază pentru luarea unor decizii referitoare la viaţa de familie, destindere, instruire laică, ocupaţie, afaceri şi relaţii cu semenii.

A căuta mai întâi Regatul nu înseamnă doar a dedica puţin timp în fiecare lună pentru a le vorbi altora despre scopul lui Dumnezeu. Înseamnă a pune interesele Regatului pe primul loc în toată viaţa personală, îndeplinind în mod potrivit şi alte obligaţii scripturale.

Există multe modalităţi prin care Martorii devotaţi ai lui Iehova promovează interesele Regatului.

Privilegiul serviciului la Betel

Unii slujesc ca membri ai familiei mondiale Betel. Aceasta este constituită din miniştri cu timp integral care s-au oferit voluntar să efectueze orice activitate care le-ar fi încredinţată pentru pregătirea şi publicarea literaturii biblice, pentru efectuarea muncii necesare de birou şi pentru îndeplinirea serviciilor care susţin aceste activităţi. Prin această muncă ei nu câştigă prestigiu personal sau bunuri materiale. Dorinţa lor este să-l onoreze pe Iehova şi ei sunt mulţumiţi cu ceea ce li se furnizează în ce priveşte hrana, locuinţa şi un modest subsidiu pentru necesităţile lor personale. Datorită modului de viaţă al familiei Betel, autorităţile laice din Statele Unite, de exemplu, îi consideră membri ai unui ordin religios care au făcut un jurământ de sărăcie. Cei care sunt la Betel se bucură că-şi pot folosi în mod deplin viaţa pentru a-l sluji pe Iehova şi pentru a lucra în beneficiul unui mare număr de fraţi creştini şi de persoane nou-interesate, uneori la nivel internaţional. La fel ca ceilalţi Martori ai lui Iehova, şi ei participă cu regularitate la ministerul de teren.

Prima familie Betel (sau familia Casei Bibliei, cum era cunoscută pe atunci) a fost cea din Allegheny (Pennsylvania). În 1896, această familie avea 12 membri. În 1992, erau mai mult de 12 900 de membri ai familiei Betel, care slujeau în 99 de ţări. În plus, când locurile de cazare furnizate de Societate nu au fost suficiente, alte sute de voluntari s-au deplasat în fiecare zi la Beteluri şi la tipografii, pentru a participa la lucru. Ei consideră că este un privilegiu să contribuie la lucrarea care se desfăşoară acolo. În caz de nevoie, alte mii de Martori se oferă să-şi abandoneze munca laică şi alte activităţi, pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte, ca să acorde sprijin Societăţii la construirea unor edificii care sunt necesare în legătură cu predicarea mondială a veştii bune a Regatului lui Dumnezeu.

Mulţi membri ai familiei mondiale Betel şi-au dedicat toată viaţa acestei activităţi. Frederick Franz, care în 1977 a devenit cel de-al patrulea preşedinte al Societăţii Watch Tower, pe atunci era deja de 57 de ani membru al familiei Betel din New York şi a continuat să slujească la Betel încă 15 ani, până la moartea sa, survenită în 1992. Heinrich Dwenger şi-a început serviciul la Betelul din Germania în 1911, slujind cu modestie oriunde era repartizat, iar în 1983, anul morţii sale, se bucura încă în serviciu ca membru al familiei Betel din Thun (Elveţia). George Phillips, din Scoţia, a acceptat o numire la Filiala din Africa de Sud în 1924 (când aceasta coordona activitatea de predicare din Cape Town până în Kenya) şi a continuat să slujească în Africa de Sud până la moartea sa, survenită în 1982 (dată la care în această zonă erau şapte filiale ale Societăţii şi aproximativ 160 000 de Martori activi). Unele surori creştine, cum ar fi Kathryn Bogard, Grace DeCecca, Irma Friend, Alice Berner şi Mary Hannan, şi-au dedicat şi ele viaţa serviciului la Betel, slujind până la moarte. Mulţi alţi membri ai familiei Betel slujesc, de asemenea, de 10, 30, 50, 70 de ani şi chiar mai multg.

Supraveghetori itineranţi cu spirit de sacrificiu

În întreaga lume sunt aproximativ 3 900 de supraveghetori de district şi de circumscripţie care, împreună cu soţiile lor, slujesc acolo unde este nevoie, de obicei fiind repartizaţi în propria lor ţară. Mulţi dintre ei şi-au lăsat locuinţele şi acum călătoresc în fiecare săptămână sau la interval de câteva săptămâni pentru a sluji în congregaţiile repartizate. Nu primesc nici un salariu, ci sunt recunoscători pentru hrana şi cazarea care le sunt oferite acolo unde slujesc, împreună cu un subsidiu modest pentru cheltuieli personale. În 1992, în Statele Unite erau 499 de supraveghetori de district şi de circumscripţie, având în medie vârsta de 54 de ani, unii dintre ei efectuând acest serviciu de 30, 40 sau chiar mai mulţi ani. În unele ţări, aceşti supraveghetori itineranţi călătoresc cu automobilul. În insulele din Pacific, ei trebuie să se folosească adesea de avioane comerciale şi de vapoare. În multe locuri, supraveghetorii de circumscripţie ajung la congregaţii îndepărtate deplasându-se călare sau pe jos.

Pionierii îndeplinesc un rol important

Pentru a iniţia predicarea veştii bune în locuri unde nu se află nici un Martor sau pentru a da un ajutor deosebit de necesar într-o anumită zonă, Corpul de Guvernare poate organiza trimiterea unor pionieri speciali. Aceştia sunt evanghelizatori cu timp integral care dedică cel puţin 140 de ore pe lună în ministerul de teren. Ei se pun la dispoziţie pentru a sluji oriunde este nevoie, în propria lor ţară sau, în unele cazuri, în ţări vecine. Întrucât, datorită acestui serviciu le rămâne doar puţin timp, sau deloc, pentru o muncă laică prin care să-şi satisfacă necesităţile materiale, ei primesc un modest subsidiu pentru cheltuieli de cazare şi pentru alte necesităţi. În 1992, în diverse părţi ale pământului erau 14 500 de pionieri speciali.

În 1937 au fost trimişi primii pionieri speciali, care au iniţiat o nouă metodă de lucru, prezentând chiar la uşa locatarilor cuvântări biblice înregistrate şi folosind discuri fonografice ca bază pentru a întreţine conversaţii biblice la vizitele ulterioare. Această metodă se folosea în oraşele mari, unde existau deja congregaţii. După câţiva ani, pionierii speciali au început să fie repartizaţi îndeosebi în zonele în care nu existau congregaţii sau în care congregaţiile aveau mare nevoie de ajutor. În urma lucrării lor eficiente, s-au format sute de congregaţii noi.

După ce parcurgeau un teritoriu, ei nu plecau imediat în alt loc, ci lucrau în mod repetat zona repartizată, revizitând toate persoanele interesate şi ţinând studii biblice. Erau organizate şi întruniri pentru persoanele interesate. Astfel, în Lesotho, sudul Africii, chiar din prima sa săptămână de serviciu în zona repartizată, un pionier special i-a invitat pe toţi cei pe care i-a întâlnit să vină şi să vadă modul în care Martorii lui Iehova ţin Şcoala de Minister Teocratic. El şi familia lui au prezentat tot programul. Apoi i-au invitat pe toţi la Studiul Turnului de veghere. După ce le-a fost satisfăcută curiozitatea de la început, 30 de persoane au continuat să asiste la Studiul Turnului de veghere, iar la şcoală erau prezente, în medie, 20 de persoane. În ţările în care misionarii absolvenţi ai Şcolii Galaad au lucrat mult pentru a iniţia predicarea veştii bune, creşterea a fost uneori mai rapidă atunci când unii Martori autohtoni au început să devină corespunzători pentru serviciul de pionier special, deoarece, de multe ori, aceştia puteau lucra chiar mai eficient în rândul populaţiei locale.

Pe lângă aceşti lucrători zeloşi, alte sute de mii de Martori ai lui Iehova promovează, de asemenea, în mod energic interesele Regatului. Printre ei se află tineri şi bătrâni, bărbaţi şi femei, cupluri căsătorite şi persoane celibatare. Pionierii regulari petrec minimum 90 de ore pe lună în ministerul de teren, iar pionierii auxiliari, cel puţin 60 de ore. Ei decid singuri unde vor să predice. Majoritatea colaborează cu congregaţii deja întemeiate; alţii se mută în zone izolate. Ei se îngrijesc personal de satisfacerea necesităţilor lor materiale, efectuând o muncă laică oarecare sau primind ajutor din partea familiei. În 1992, peste 914 500 de Martori au efectuat acest serviciu ca pionieri regulari sau auxiliari, cel puţin pentru o parte din an.

Şcoli cu obiective speciale

Pentru a pregăti voluntari în vederea anumitor tipuri de serviciu, se acordă o instruire specială. Începând din 1943, de exemplu, Şcoala Galaad a instruit mii de miniştri cu experienţă în vederea lucrării misionare, iar absolvenţii au fost trimişi în toate părţile pământului. Pentru satisfacerea unor necesităţi speciale, de pildă pentru a purta de grijă congregaţiilor şi a îndeplini diverse alte responsabilităţi, în 1987, a fost instituită Şcoala de Instruire Ministerială. Întrucât şcoala a fost organizată în diverse locuri, cursanţii nu au trebuit să se deplaseze într-o localitate centrală, nici să înveţe o altă limbă pentru a beneficia de această instruire. Toţi cei care sunt invitaţi să frecventeze această şcoală sunt bătrâni sau slujitori ministeriali care au dovedit că, într-adevăr, caută mai întâi Regatul. Mulţi sunt dispuşi să slujească în alte ţări. Ei manifestă un spirit asemănător celui dovedit de profetul Isaia, care a spus: „Iată-mă, trimite-mă!“ — Is. 6:8.

Pentru a spori eficienţa celor care slujesc deja ca pionieri regulari şi speciali, în 1977 a fost instituită Şcoala Serviciului de Pionier. Pe întregul glob, şcoala a fost organizată, acolo unde a fost posibil, în fiecare circumscripţie. Toţi pionierii au fost invitaţi să beneficieze de acest curs de două săptămâni. De atunci încoace, pionierii au primit aceeaşi instruire la încheierea primului an de serviciu. Până în 1992, numai în Statele Unite au fost instruiţi la această şcoală peste 100 000 de pionieri; peste 10 000 au fost instruiţi în fiecare an. Alţi 55 000 au primit instruire în Japonia, 38 000 în Mexic, 25 000 în Brazilia şi 25 000 în Italia. Pe lângă acest curs, pionierii regulari se bucură de o întrunire specială cu supraveghetorul de circumscripţie cu ocazia vizitelor sale semestriale în fiecare congregaţie, precum şi de o sesiune specială de instruire atât cu supraveghetorul de district, cât şi cu supraveghetorul de circumscripţie, cu ocazia adunării anuale de circumscripţie. Astfel, cei ce formează această mare armată de proclamatori ai Regatului care slujesc ca pionieri sunt nu numai lucrători voluntari, ci şi miniştri creştini bine instruiţi.

Slujesc unde este nevoia mai mare

Mii de Martori ai lui Iehova, unii pionieri, alţii nu, s-au oferit să slujească nu numai în zona lor, ci şi în alte zone unde este mare nevoie de proclamatori ai veştii bune. În fiecare an, mii de Martori petrec câteva săptămâni sau luni, potrivit cu timpul de care dispun personal, în zone aflate adesea la mare distanţă de casele lor, pentru a le depune mărturie unor locuitori care nu sunt vizitaţi cu regularitate de Martorii lui Iehova. Alte mii de Martori s-au strămutat de pe meleagurile lor şi s-au stabilit în altă parte ca să dea ajutor pentru o perioadă mai lungă. Mulţi dintre ei sunt căsătoriţi, iar unii au şi copii. Uneori a fost vorba de o mutare la o distanţă relativ mică, însă unii au făcut lucrul acesta de mai multe ori în cursul anilor. Mulţi dintre aceşti Martori zeloşi au întreprins acest serviciu chiar şi în ţări străine, unii pentru o durată de câţiva ani, alţii în mod permanent. Pentru a se îngriji de necesităţile lor, ei efectuează orice muncă laică necesară, suportând personal cheltuielile legate de mutarea lor. Singura lor dorinţă este să participe cât mai deplin posibil la răspândirea mesajului Regatului, potrivit cu ceea le permite situaţia personală.

Se poate întâmpla ca un cap de familie care nu este Martor să se mute cu familia datorită locului de muncă. Dar membrii familiei care sunt Martori ar putea vedea în aceasta o ocazie de a răspândi mesajul Regatului. Aşa s-a întâmplat în cazul a două Martore din Statele Unite care, spre sfârşitul anilor ’70, au ajuns într-o aşezare de lângă un şantier de construcţii din junglă, în Surinam. De două ori pe săptămână, se trezeau la ora 4 dimineaţa, închiriau un autobuz pentru o călătorie de o oră pe un drum accidentat şi ajungeau astfel într-un sat unde petreceau toată ziua predicând. Nu peste mult timp, ele conduceau săptămânal 30 de studii biblice cu persoane însetate după adevăr. Astăzi, în această parte a pădurii tropicale, altădată nelucrată, se află o congregaţie.

Profită de orice ocazie potrivită pentru a depune mărturie

Bineînţeles, nu toţi Martorii lui Iehova se mută în alte ţări sau în alte oraşe pentru a-şi îndeplini ministerul. Poate că situaţia nu le permite să facă pionierat. Totuşi, ei cunosc foarte bine îndemnul biblic de a depune „orice efort“ şi de ‘a avea mult de muncit în lucrarea Domnului’ (2 Pet. 1:5–8, NW; 1 Cor. 15:58, NW). Ei caută mai întâi Regatul, fapt pe care-l dovedesc punând interesele acestuia mai presus de munca laică şi de destindere. Cei care apreciază din inimă Regatul participă cu regularitate la ministerul de teren, în măsura în care le permite situaţia, şi mulţi fac unele schimbări în viaţa lor pentru a putea participa cât mai deplin. În plus, ei sunt întotdeauna atenţi pentru a sesiza orice ocazie potrivită de a le depune altora mărturie despre Regat.

De exemplu, John Furgala, care era proprietarul unui magazin de fierărie din Guayaquil (Ecuador), a deschis o expoziţie atrăgătoare de literatură biblică în magazinul său. În timp ce ajutorul său îi servea pe clienţi, John le depunea mărturie.

Un Martor zelos din Nigeria, care îşi întreţinea familia lucrând în domeniul instalaţiilor electrice, era hotărât să se folosească cât mai bine de relaţiile sale de afaceri pentru a depune mărturie. Întrucât era proprietarul companiei, el stabilea programul de activitate. În fiecare dimineaţă, înainte de a începe ziua de lucru, îşi chema soţia, copiii, angajaţii şi ucenicii pentru a examina textul biblic al zilei, precum şi unele experienţe din Anuarul Martorilor lui Iehova. De asemenea, la începutul fiecărui an, le dăruia clienţilor câte un calendar al Societăţii Watch Tower împreună cu două reviste. Rezultatul a fost că unii dintre angajaţii săi şi câţiva clienţi i s-au alăturat în închinarea adusă lui Iehova.

Mulţi Martori ai lui Iehova manifestă acelaşi spirit. Indiferent ce fac, ei caută întotdeauna ocazii de a le împărtăşi altora vestea bună.

O mare armată de evanghelizatori cu timp integral fericiţi

Zelul Martorilor lui Iehova pentru predicarea veştii bune nu s-a diminuat odată cu trecerea anilor. Chiar dacă mulţi locatari le-au spus pe un ton foarte ferm că pe ei nu-i interesează, mulţi alţii sunt recunoscători că Martorii îi ajută să înţeleagă Biblia. Martorii lui Iehova sunt hotărâţi să continue să predice până când Iehova însuşi va indica în mod clar că această lucrare este încheiată.

În loc să încetinească activitatea de predicare, asociaţia mondială a Martorilor lui Iehova, de fapt, a intensificat-o. În 1982, raportul mondial anual arăta că au fost dedicate ministerului de teren 384 856 662 de ore. Zece ani mai târziu (în 1992) au fost dedicate acestei lucrări 1 024 910 434 de ore. Cărui fapt se datora această mare creştere a activităţii?

Este adevărat că Martorii lui Iehova au crescut la număr, dar nu într-o măsură proporţională cu creşterea numărului de ore. În această perioadă, în timp ce numărul Martorilor a crescut cu 80 de procente, numărul pionierilor a crescut în mod vertiginos cu 250 de procente. Pe plan mondial, în medie, un Martor al lui Iehova din şapte activa lunar într-o formă oarecare a lucrării de predicare cu timp integral.

Cine participă la acest serviciu de pionier? De exemplu, în Republica Coreea, multe Martore sunt gospodine. Deşi din cauza responsabilităţilor familiale nu toate pot să facă pionierat cu regularitate, totuşi, multe profită de lunga vacanţă şcolară de iarnă pentru a face pionierat auxiliar. În consecinţă, 53 la sută din totalul Martorilor din Republica Coreea activau în ianuarie 1990 într-o formă oarecare a serviciului cu timp integral.

În anii de început, manifestând un spirit zelos de pionier, Martorii filipinezi au ajuns cu mesajul Regatului la sute de persoane de pe insulele locuite din Filipine. De atunci, acest zel a devenit tot mai evident. În 1992, în Filipine erau în medie 22 205 vestitori care activau lunar în serviciul de teren ca pionieri. Printre ei se aflau mulţi tineri care luaseră hotărârea să-şi ‘aducă aminte de Creatorul lor’ şi să-şi folosească vigoarea tinereţii în serviciul său (Ecl. 12:1). După zece ani de pionierat, unul dintre aceşti tineri a spus: „Am învăţat să fiu răbdător, să duc o viaţă simplă, să mă bizui pe Iehova şi să fiu umil. Este adevărat că am avut şi dificultăţi, precum şi momente de descurajare, dar toate acestea nu sunt nimic în comparaţie cu binecuvântările pe care le procură pionieratul“.

În lunile aprilie şi mai 1989, în Turnul de veghere, ediţia engleză, a fost publicată o serie de articole care demascau Babilonul cel Mare, adică religia falsă cu diversele ei forme răspândite pe plan mondial. Aceste articole au fost publicate simultan în 39 de limbi şi au fost distribuite pe scară largă. Japonia, unde numărul Martorilor care fac pionierat a depăşit adeseori proporţia de 40 la sută, a înregistrat un nou record de 41 055 de pionieri auxiliari care s-au oferit să ajute la desfăşurarea lucrării în aprilie 1989. În congregaţia Otsuka din oraşul Takatsuki (prefectura Osaka), 73 din cei 77 de vestitori botezaţi au efectuat o formă sau alta de pionierat în luna respectivă. În 8 aprilie, când toţi vestitorii din Japonia au fost îndemnaţi să ia parte la difuzarea acestui mesaj important, sute de congregaţii, cum ar fi Ushioda din Yokohama, au organizat dedicarea unei zile întregi, de la ora 7 dimineaţa până la ora 8 seara, pentru lucrarea stradală şi din casă în casă, astfel încât să se ajungă, pe cât posibil, la fiecare persoană din zonă.

La fel ca pretutindeni, şi Martorii lui Iehova din Mexic lucrează pentru a se îngriji de necesităţile lor materiale. Cu toate acestea, în fiecare lună de pe parcursul anului 1992, în medie 50 095 de Martori ai lui Iehova şi-au rezervat timp şi pentru serviciul de pionier, astfel încât să-i poată ajuta pe oamenii însetaţi de adevăr să înveţe despre Regatul lui Dumnezeu. În unele familii, toţi membrii au cooperat pentru a da posibilitate întregii familii sau cel puţin câtorva dintre ei să facă pionierat. Ei s-au bucurat de un minister fructuos. În 1992, Martorii lui Iehova din Mexic conduceau cu regularitate 502 017 studii biblice la domiciliu cu persoane individuale sau cu familii.

Bătrânii care se îngrijesc de necesităţile congregaţiilor Martorilor lui Iehova au responsabilităţi grele. Majoritatea bătrânilor din Nigeria au familie, la fel ca în cazul bătrânilor din multe alte regiuni. Totuşi, pe lângă faptul că se pregătesc pentru a conduce întrunirile congregaţiei sau pentru a participa la ele şi pe lângă faptul că păstoresc turma lui Dumnezeu, unii dintre ei sunt şi pionieri. Cum este posibil acest lucru? Uneori, factorii importanţi sunt o planificare atentă a timpului şi o bună cooperare în cadrul familiei.

Este evident că, în întreaga lume, Martorii lui Iehova au luat în serios sfatul lui Isus de ‘a continua să caute mai întâi regatul’ (Mat. 6:33). Ceea ce fac ei este expresia sinceră a iubirii lor pentru Iehova şi a aprecierii faţă de suveranitatea sa. La fel ca psalmistul David, ei spun: „Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvânta Numele Tău în veci de veci“. — Ps. 145:1.

[Note de subsol]

[Text generic pe pagina 292]

Un accent tot mai mare este pus pe responsabilitatea de a depune mărturie

[Text generic pe pagina 293]

Ei consideră mărturia din casă în casă drept un privilegiu preţios

[Text generic pe pagina 294]

Ei înţeleg ce înseamnă serviciul din tot sufletul

[Text generic pe pagina 295]

Ce înseamnă cu adevărat ‘a căuta mai întâi regatul’

[Text generic pe pagina 301]

Martorii zeloşi pun interesele Regatului mai presus de munca laică şi de destindere

[Chenarul/Fotografia de la pagina 288]

„Cei nouă unde sunt?“

La Comemorarea morţii lui Cristos din 1928, tuturor celor prezenţi le-a fost distribuit tractul intitulat „Cei nouă unde sunt?“. Comentariul asupra textului din Luca 17:11–19 i-a sensibilizat inima lui Claude Goodman, astfel încât el s-a simţit îndemnat să înceapă serviciul de colportor, sau pionier, şi să persevereze în acest serviciu.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 296, 297]

Serviciul la Betel

În 1992, slujeau la Betel 12 974 de membri în 99 de ţări

[Fotografiile]

Pentru membrii familiei Betel studiul individual este important

Spania

La orice Betel, fiecare zi începe cu examinarea unui text biblic

Finlanda

La fel ca Martorii lui Iehova de pretutindeni, membrii familiei Betel participă la serviciul de teren

Elveţia

În fiecare luni seara, familia Betel studiază împreună „Turnul de veghere“

Italia

Munca este variată, dar totul se face pentru a sprijini lucrarea de proclamare a Regatului lui Dumnezeu

Franţa

Papua-Noua Guinee

Statele Unite

Germania

Filipine

Mexic

Marea Britanie

Nigeria

Olanda

Brazilia

Japonia

Africa de Sud

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 298]

Câţiva veterani ai serviciului la Betel

Frederick Franz: Statele Unite (1920–1992)

Heinrich Dwenger: în Germania (pentru circa 15 ani, 1911–1933), în Ungaria (1933–1935), în Cehoslovacia (1936–1939), apoi în Elveţia (1939–1983)

George Phillips: Africa de Sud (1924–1966, 1976–1982)

Două surori de corp (Kathryn Bogard şi Grace DeCecca) care au petrecut în cadrul serviciului la Betel 136 de ani în total: Statele Unite

[Graficul de la pagina 303]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Creşterea numărului de pionieri

Pionieri

Vestitori

Procentul de creştere începând din 1982

250%

200%

150%

100%

50%

1982 1984 1986 1988 1990 1992

[Legenda fotografiei de la pagina 284]

Sora Early a parcurs cu bicicleta o mare parte din Noua Zeelandă pentru a răspândi mesajul Regatului

[Legenda fotografiei de la pagina 285]

Timp de 76 de ani, Malinda Keefer s-a dedicat ministerului cu timp integral — la început ca celibatară, apoi împreună cu soţul ei şi, în final, ca văduvă

[Legenda fotografiilor de la pagina 286]

Unii dintre primii pionieri se serveau de rulote rudimentare amenajate ca locuinţe, în timp ce se deplasau dintr-un loc în altul

Canada

India

[Legenda fotografiei de la pagina 287]

Frank Rice (în picioare la dreapta), Clem Deschamp (aşezat în faţa lui Frank, iar lângă ei, soţia lui Clem, Jean), împreună cu un grup de Martori şi de persoane interesate din Jawa

[Legenda fotografiilor de la pagina 288]

Claude Goodman a slujit în India şi în alte şapte ţări, efectuând ministerul cu timp integral pe tot parcursul vieţii

[Legenda fotografiei de la pagina 289]

Cât timp a avut o sănătate bună, Ben Brickell s-a bucurat să o folosească în serviciul lui Iehova; problemele grave de sănătate survenite în ultimii ani ai vieţii sale nu l-au determinat să renunţe

[Legenda fotografiei de la pagina 290]

Kathe Palm a depus mărturie în teritorii diverse, de la cartierele de afaceri dintr-un mare oraş la cele mai îndepărtate aşezări miniere sau ferme de oi din Chile

[Legenda fotografiei de la pagina 291]

Hotărârea lui Martin şi Gertrud Poetzinger este exprimată prin cuvintele: ‘Fac un singur lucru: caut mai întâi Regatul’

[Legenda fotografiei de la pagina 300]

Şcoala Serviciului de Pionier (ca aceasta din Japonia) a furnizat o instruire specială de care au beneficiat zeci de mii de lucrători zeloşi