A mustra persoanele care păcătuiesc

„Mustră înaintea tuturor persoanelor prezente, pe cei care practică păcatul, pentru ca ceilalţi de asemenea să poată avea teamă. — 1 Tim. 5:20.

 1, 2. Ce instrucţiuni a dat Pavel lui Timotei, în timp ce Timotei se găsea în Efes şi ce chestiuni ridicau acestea?

CIND apostolul Pavel îl sfătuia pe colaboratorul său Timotei în ceea ce priveşte modul cum ar trebui tratate problemele în Efes, unde erau unii care provocau discuţii neroditoare şi învăţături contradictorii, apostolul Pavel a inclus aceste cuvinte: „Mustră înaintea tuturor celor de faţă persoanele care practică păcatul, pentru ca restul de asemenea să poată avea teamă.“ — 1 Timotei 5:20; 1:3–7; 6:3–5.

² Ce a înţeles apostolul prin ‘practicarea păcatului’? Ar fi cineva care a comis un păcat mai mult decît o dată, automat o persoană, care ‘practică păcatul’?

CINE SE NUMARA IN RINDURILE ACELORA CARE ‘PRACTICA PACATUL’?

 3, 4. Ce înseamnă expresia grecească, pe care a întrebuinţat-o Pavel aici şi cum sună aşadar, redarea în anumite traduceri?

³ Intorcîndu-ne la limbajul (grecesc) în care a scris Pavel, noi găsim că expresia ‘a practica păcatul’ este hamartaʹnontas, participiul prezent activ al verbului „a păcătui“ în greceşte. Ce ne spune aceasta? Să observăm ce spun comentariile Bibliei (sublinierile sînt adăugate pentru accentuare):

In lucrarea The Expositors’ Greek Testament se spune: „. . . folosirea participiului prezent sugerează că păcătoşii din obişnuinţă sînt în discuţie. . . . Pavel vorbeşte despre păcătoşii persistenţi“.

Opera Schaaff-Lange’s Critical Doctrinal and Homeletical Comentary declară: „Persoanele păcătoase sînt reprezentate ca (forma verbului) astăzi trăind încă în păcat în timpul acela, de aceea forma prezentă a verbului este folosită unde altfel forma perfectă ar fi de aşteptat.“

⁴ Pavel a folosit o formă a verbului, care descrie prezentul, nu trecutul, acţiune, care relatează un mod de procedare care continuă, nu unul care a fost abandonat. Recunoscînd aceasta, diferite traduceri ale Bibliei conţin interpretări ca acestea:

Young „Cei ce păcătuiesc . . .“

Rotherhan: „Dar aceia, care păcătuiesc . . .“

Knox: „. . . aceia care trăiesc nelalocul lor.“

Revised Standard Version: „In caeea ce priveşte pe aceia care persistă în păcat . . .“

New American Standard: „Aceia care continuă în păcat . . .“

Noua traducere romănească: „Pe cei ce păcătuiesc . . .“

 5 (a) Ce rezultă din repetarea unui păcat? (b) Ce este în schimb dătător de ton, pentru ca cineva să poată fi caracterizat ca o persoană care ‘practică păcatul’?

⁵ Nu poate exista nici o îndoială că cu cît un păcat este mai frecvent comis, cu atît gravitatea faptei creşte. Si oricine, care extinde păcătuirea sa, peste un interval de timp prelungit, cu siguranţă face din el o practică. Cu toate acestea, din informaţia prezentată înainte noi putem vedea pentru ce singurul fapt că o persoană a comis un anumit păcat mai mult decît o dată, poate de două ori sau de trei ori, n-ar clasă–o de la sine printre aceia pe care Pavel îi descrie ca „persoane care practică păcat“. Chestiunea vitală este: S-a întors persoana respectivă de la fapta cea rea, abandonînd-o? Sau este vorba de un mod de procedare continuu, durabil. Dacă acesta din urmă este cazul, atunci persoana individuală se potriveşte descrierii apostolului.

 6, 7. In ce măsură lasă să se reprezinte aceasta în Matei 7:7?

⁶ Alte texte folosind forma prezentă a verbelor greceşti ilustrează punctul acesta de vedere. La Matei 7:7, de exemplu, forma prezentă (imperativă) a verbului apare de trei ori în greceşte, iar în New World Translation (Traducerea lumea nouă) redă aceasta după cum urmează:

“Continuaţi să cereţi şi vi se va da; continuaţi să căutaţi, şi veţi găsi; continuaţi să bateţi, şi vi se va deschide.“

⁷ Isus cu siguranţă n-a înţeles că ori de cîte ori cerem lui Dumnezeu ceva mai mult decît o dată, poate de două ori, prin aceasta noi am îndeplinit acest îndemn. Nu, ci noi trebuie să continuăm, să persistăm în a cere, a căuta şi a bate.

 8 La ce persoane se referă aşadar 1 Timotei 5:20 şi ce fel de persoane nu sînt înţelese prin aceasta?

⁸ Astfel în 1 Timotei 5:20, este vorba de un păcătos care necesită să fie mustrat înaintea tuturor celor de faţă, deoarece n-a abandonat păcatul, ci continuă în el. Din aceasta se pare evident că apostolul nu descrie persoane, care au comis o anumită faptă rea, o dată sau de mai multe ori, dar care după aceea s-au căit şi într-adevăr au abandonat o asemenea faptă rea.

A NU SE RETINE IN A CAUTA AJUTORUL NECESAR

 9 Ce arată că un păcătos care se căieşte n-ar trebui niciodată să se abţină de a căuta ajutor la bătrînii creştini?

⁹ Să presupunem că un membru al adunării a căzut într-un păcat, fie acesta de domeniu moral, fie oricare altă acţiune necuviincioasă — şi se căieşte acum în mod sincer de acest păcat. Există vreun motiv oarecare pentru respectivul, de a întîrzia să caute ajutorul bătrînilor, pentru a fi întărit în hotărîrea sa de a nu repeta acest păcat? Să dăm atenţie ce fel de sfat dă ucenicul Iacov în Iac. 5:14–16:

“Există cineva între voi bolnav? Să cheme pe bătrînii adunării la el şi să de roage pentru el ungîndu-l cu ulei în numele lui Iehova. Si rugăciunea cu credinţă va face bine pe cel indispus, iar Iehova îl va ridica. De asemenea, dacă a comis păcate (plural, de aceea arătînd că ar putea fi implicat în mai mult decît un singur caz de păcătuire), îi vor fi iertate. Prin urmare, mărturisiţi deschis păcatele voastre unul altuia şi rugaţi-vă unul pentru celălalt, pentru ca să puteţi fi vindecaţi.“ — Compară Psalm. 41:1–4.

10, 11. (a) Stiind că dorinţa bătrînilor este de a aduce vindecare, ce efect ar trebui să aibă asupra păcătosului care se căieşte? (b) Ilustrează aceasta.

¹⁰ Nu este oare încurajator pentru făcătorul de rele ‘să mărturisească de păcatele sale’, dacă el ştie că aceia, cărora le mărturiseşte, înainte de toate sînt intenţionaţi să–l ajute, ca să fie „vindecat“ de boala sa spirituală. Pe de altă parte, dacă o astfel de persoană care se căieşte simte că ei ar trata automat cu el, ca meritînd o mustrare înaîntea întregii adunări ca unul care „practică păcatul“, efectele ar putea fi cu totul diferite.

¹¹ Pentru a ilustra: un om care întîmplător a băut în exces înainte de a deveni creştin, ar putea să fie singur timp de cîteva zile în locuinţa sa. In decursul acelui timp el putea să consume prea mult vin sau bere pînă la punctul de a se îmbăta, poate făcînd aceasta de două ori în timp de cîteva zile. Apoi el s-ar putea simţi foarte ruşinat şi în mod sincer să regrete ceea ce făcuse. Pricepînd că începea să cadă îndărăt în căile sale vechi, el ar putea dori foarte mult ajutorul bătrînilor, astfel încît să fie întărit în hotărîrea sa de a nu mai repeta păcatul. Dacă el gîndeşte aşa, deoarece păcatul a fost comis mai mult decît o dată, bătrînii ar găsi automat necesar să publice fapta sa rea adunării, el ar putea să ezite foarte mult a căuta ajutorul lor.

12 Ce barieră nu trebuie să existe şi cum este împiedicată aceasta?

¹² O astfel de atitudine ar putea crea o barieră între păstorii adunării şi aceia care au nevoie în mod serios de ajutorul lor pentru a învinge o înclinaţie păcătoasă. Pe de altă parte, unde a existat încrederea că bătrînii ar ţine socoteală de sinceritatea păcătosului în a se întoarce de la păcat şi de dorinţa lui de a nu se mai întoarce niciodată îndărăt la el, aceasta cu siguranţă ar fi o încurajare să meargă la bătrîni; el ar aprecia ajutorul lor întocmai ca o oaie ajutorul păstorului său. (Compară Psalm 23:1–5 cu Ezechiel 34:4.)

13 Din ce cauză trebuie bătrînii din cînd în cînd să ia iniţiativa şi de la sine să vorbească cu răufăcătorul?

¹³ Poate bătrînii ar putea să audă despre fapta gravă dintr-o altă sursă decît a persoanei implicate. Ca păstori, interesul lor pentru sănătatea spirituală a acestui membru al turmei, iar mişca să vorbească cu el despre ceea ce ei au auzit. Ei ar putea să constate, că el apreciază ajutorul lor, dar nu-l caută din cauza timidităţii, datorită sentimentului prea ruşinos sau pentru motive similare de o natură personală. Ei ar putea chiar să constate că el deja s-a căit de păcat şi s-a oprit de la modul de procedare greşit.

14 Ce vor face totuşi, bătrînii chiar dacă sînt satisfăcuţi prin faptul că răufăcătorul a fost temeinic mustrat de către inima sa proprie?

¹⁴ Unde bătrînii sînt satisfăcuţi că unul ca acesta a fost mustrat în mod natural de către inima sau conştiinţa proprie a lui sau a ei şi prin puterea Cuvîntului lui Dumnezeu, atunci eforturile lor pot fi îndrumate spre zidirea acelei persoane la sănătate spirituală. Ei ar da sfatul sănătos scriptural destinat să întărească pe cel ce se căieşte împotriva oricărei repetări a faptei rele şi a imprima asupra lui seriozitatea situaţiei. Ei l-ar ajuta să aprecieze mult mai deplin cît de primejdios este a neglija să vegheze, chiar dacă numai pentru moment şi necesitatea de ‘a continua să lucreze la propria sa mîntuire cu frică şi tremur’. — Filipeni 2:12.

EXERCITIND ECHILIBRU SI JUDECATA IN CHIBZUIREA NECESITATII

15 Ce determină procedeul pe mai departe al bătrînilor?

¹⁵ Intr-un caz oarecare de păcat grav, cu toate acestea, fie că răufăcătorul caută ajutorul lor sau ei, în schimb se duc la el, bătrînii adunării ar dori să fie satisfăcuţi că există căinţă sinceră şi că el se străduieşte în mod cinstit să ducă un fel de viaţă corectă. Dacă respectivul n-a fost mustrat de inima sa şi n-a fost mişcat să abandoneze păcatul atunci bătrînii au datoria să se străduiască să–l ajute pentru a aduce aceste lucruri necesare.

16 Poate cineva care comite un păcat în acelaşi timp să fie un ‘practician’ al acelui păcat? Dacă da, cum?

¹⁶ Astfel, în timp ce păcatul a fost comis de mai multe ori, cu siguranţă factorul grav, care trebuie considerat şi chibzuit, nu este în orice caz factorul determinant în ceea ce priveşte necesitatea unei persoane pentru mustrare scripturală. Cineva putea să comită curvie doar o singură dată. Dar dacă el nu s-a căit sincer de acel păcat el este un curvar. Cum aşa? Fiindcă n-a lepădat sau n-a respins din inima sa acel mod rău de procedare. Isus a spus că un bărbat, care priveşte continuu o femeie cu pasiune, a şi comis adulter cu ea în inima sa. — Matei 5:28. Astfel, dacă cineva priveşte încă îndărăt la un păcat cu anumită plăcere mai degrabă decît a-l detesta şi a exprima regret adînc şi a fi hotărît de a evita repetarea lui, el are încă acel păcat în inima sa. El nu s-a curăţit de păcat prin iertarea lui Dumnezeu prin Isus Cristos şi astfel este încă necurat (1 Ioan 1:9; 2:1). El va comite probabil din nou păcatul, dacă i se oferă ocazii pentru aceasta şi dacă simte că va putea scăpa teafăr din această problemă.

17 Faţă de cine trebuie să exercite bătrînii în particular multă prevedere în ceea ce priveşte pretenţiile de căinţă?

¹⁷ Bătrînii au aşadar motive bune de a verifica cu grijă căinţa aparentă a unui răufăcător, dacă s-a dovedit că respectivul s-a făcut vinovat de făţărnicie, de minciună, de eforturi deliberate pentru a înşela, sau unde se pare că păcatul a fost precedat de un plan intenţionat, poate calculat cu sînge rece. Aceasta se deosebeşte cu totul de o persoană care cedează datorită clăbiciunilor omeneşti sub presiunea neaşteptată a anumitor împrejurări ispititoare. Un caz asemănător este acela a lui Anania şi a soţiei sale Safira, care au plănuit împreună să înşele, ‘intenţionînd fapta rea în inima lor’. — Fapte 5:1–11.

18 (a) Păcatul este executat în mod flagrant, neruşinat, este nevoie ca bătrînii să întîrzie cu acţiunea de excomunicare? Ce arată aceasta? (b) Dacă cineva care ar preţui în mod deschis principiile drepte, mai tîrziu este reprimit datorită căinţei sincere, ce prevedere mai mare ar trebui să se exercite încă?

¹⁸ Astfel, dacă un bărbat căsătorit flirtează în secret cu o altă femeie, tot timpul lăsînd impresia că este curat şi acdeptînd chiar poate responsabilităţi sfinte în cadrul adunării, şi apoi îşi abandonează în realitate soţia şi fuge cu cealaltă femeie, ar trebui ca bătrînii să ezite a excomunica pe un astfel de individ din adunare? Evident nu. Cînd apostolul Pavel a aflat despre un om care trăia cu femeia care evident era nevasta tatălui său, Pavel a recomandat adunării să acţioneze imediat şi a scris: „Indepărtaţi din mijlocul vostru pe omul acela rău.“ (1 Corinteni 5:1–5, 12, 13.) In mod asemănător, bătrînii ar da o dovadă reală de prevedere în legătură cu acceptarea unei cereri de reprimire din partea respectivului deoarece el a dat puţină bază de încredere în cuvîntul său ca sincer şi adevărat. Dacă, mai tîrziu el este reintegrat, el cu siguranţă ar trebui să exercite mare precauţie în viitor în ceea ce priveşte a i se da vreo responsabilitate în adunare.

19 Cum ar putea cineva, care nu a biruit încă o problemă a păcatului să arate încă o dorinţă mai bună a inimii decît cea descrisă anterior?

¹⁹ In contrast cu aceasta, un membru al adunării ar putea să meargă la un bătrîn pentru a-i cere ajutor şi pentru a-l informa că el tot mai are încă de luptat cu o problemă. Cu toate că el n-a fost încă în stare să învingă păcatul în întregime el ar putea să arate cu o dorinţă sinceră din inimă, să facă aceasta şi dacă nu există o dovadă pentru a pune aceasta la îndoială, păstorii adunării îl vor ajuta în consecinţă. El este cu siguranţă mult, mult diferit de unul care plănuieşte care să înşele sau care încearcă să justifice un mod greşit de procedare. — Ps. 51:1–3, 10, 17.

20 Ce autoamăgire stă în faţa cuiva care persistă în păcat şi în ce măsură este o primejdie pentru adunare?

²⁰ Persoana care persistă în fapte rele, în general se scuză pe el însuşi în mintea sa proprie, chiar convingîndu-se că Dumnezeu va trece cu vederea ceea ce face el. (Compară Psalm 36:2; 50:17–21.) Ceea ce este şi mai rău, el ar putea influenţa pe alţii în legătură cu o asemenea cale. Proverbe 10:17 spune: „Cine se ţine de disciplină, aceasta este o cale a vieţii, dar cel care părăseşte mustrarea, aceasta îl face să rătăcească“, pentru binele său propriu şi pentru binele tuturor, el trebuie să fie tras la socoteală şi adus din nou pe calea cea dreaptă.

MUSTRIND CU TOATA RABDAREA SI ARTA DE A INVATA

21 Cînd este necesară mustrarea, care este modul de procedare scriptural pentru bătrîni de a face aceasta?

²¹ Cum procedează păstorii adunării, dacă împrejurările lasă să se întrevadă că este nevoie de mustrare? Dacă păcatul nu este recunoscut, bătrînii sînt obligaţi să prezinte răufăcătorului „dovada convingătoare“ a modului său greşit de procedare. Ei nu pot face aceasta, dacă au fost informaţi despre faptă doar din auzite. (Compară Ioan 16:8; Isaia 11:3). Ei ar putea să găsească a fi necesar să pună întrebări, pentru a stabili faptele vitale. In cazul mustrării, cu toate acestea, se cere în mod special ca ei să folosească dovadă şi argument scriptural, pentru a respinge orice gîndire din partea sa că un astfel de mod păcătos de procedare ar putea fi scuzabil în ochii lui Dumnezeu. Ei ar trebui să caute să–l ajute să vadă păcatul în adevăratele lui culori şi pentru ce el merită să fie urît (Evrei 1:9). Prin aceasta el corectează şi-l ajută să se îndrepte. Scopul lor ca păstori este de a-l aduce la căinţă şi să abandoneze modul greşit de procedare, nu numai în fapte ci şi în minte şi în inimă. — Tit. 1:9; Iac. 1:25; 2:8, 9.

22 In ce măsură vor ţine bătrînii în străduinţele lor ţelul final al mustrării creştine înaintea ochilor şi cum pot ei urma instrucţiunea de a mustra „cu toată răbdarea şi arta de a învăţa“?

²² Bătrînii care au scopul unei mustrări înaintea ochilor, nu vor cugeta că ei acţionează, pur şi simplu, ca un corp care mijloceşte faptele sau să dovedească o vină. Ei nu ceartă pur şi simplu, pe un păcătos (cu toate că mustrarea include în ea şi certarea). Ei urmăresc scopul nobil şi iubitor de a ‘întoarce înapoi pe păcătos de la eroarea căii sale, pentru a salva un suflet de la moarte’. (Iacov 5:19, 20.) Cu siguranţă ei n-ar trebui să se simtă sub presiunea timpului, ca şi cînd eforturile lor de a atinge acel şel ar trebui să fie limitat la o simplă discuţie la o dată anumită. Dacă ei socotesc că este nevoie de mai mult timp, ar putea recomanda ca persoana respectivă să se gîndească şi să se roage cu privire la ceea ce ei au spus, şi apoi ar putea aranja să vorbească cu el din nou. Aceasta ar putea da cuvintelor lor de sfat şi mustrare, ocazia să se imprime adînc în mintea şi inima sa. Si chiar după ce ei ajung la o concluzie oarecare, după una sau mai multe convorbiri cu el, ei vor recunoaşte că aducerea lui la sănătatea spirituală restabilită ar putea cere atenţia lor pe mai departe şi ajutor pentru o perioadă de timp. Dar ei vor avea satisfacţia de a cunoaşte că, aşa după cum se spune la 2 Timotei 4:2, ei au mustrat şi îndemnat „cu răbdare şi arta de învăţare“. Merită timpul şi efortul.a

23 (a) Cineva care se căieşte şi s-a întors de la păcatul său, va continua mai departe în mod automat să îndeplinească toate funcţiile în adunare ca înainte? Motivează răspunsul tău. (b) Ce fel de factori vor fi consideraţi de către bătrîni în fiecare caz?

²³ Faptul că o persoană s-a mustrat pe sine însuşi în propria sa inimă nu înseamnă neapărat necesar că ar trebui să continue să exercite automat toate funcţiile în adunare aşa cum le-a exercitat înainte. Exact după cum o persoană vindecată de o boală fizică nu este în stare să ducă aceeaşi greutate ca alţii, aşa ar putea să fie şi cu el. Bătrînii ar putea să judece că ar fi recomandabil să nu folosească o astfel de persoană în probleme de răspundere pentru un timp, poate simţind că această restricţie ar putea contribui la îndreptarea persoanei (Gal. 6:1). Si în cazul unuia care se căieşte numai ca un rezultat al faptului că a fost mustrat de alţii adică, după ce a fost convins de un mod de procedură păcătos pentru a-l aduce la căinţa adevărată, apoi scoaterea din răspundere sau privilegii ar putea urma ca o contribuţie a „disciplinării în dreptate“. (2 Tim. 3:16; Evrei 12:5, 6.) In toate cazurile, bătrînii trebuie să cumpănească astfel de factori ca gravitatea păcatului comis, durata de timp care a trecut de cînd acesta a apărut, împrejurările care au dus la el şi extinderea la care o măsură de încăpăţînare a fost dovedită sau a existat refuzul de a da ascultare la sfatul de avertizare anterior.

24, 25. (a) Ce condiţii pun aceste principii biblice bătrînilor şi cum aşa? (b) La ce întrebare trebuie să se mai răspundă acum?

²⁴ Intr-adevăr toate acestea cer echilibru şi judecată, discernămînt şi înţelegere. Bătrînii trebuie să cîntărească cu grijă, atît înteresele persoanei individuale, cît şi acelea ale adunării ca un întreg. Pe de o parte, ei trebuie să simtă clar obligaţia lor înaintea lui Dumnezeu de a preveni modul greşit de procedare, de a se infiltra şi a se răspîndi în cadrul adunării. In acelaşi timp, ei trebuie sa arate un interes adînc ca modul lor de tratare cu fraţii lor să reflecte într-una înţelepciunea şi căile milostive ale lui Iehova Dumnezeu. — Compară Fap. 20:28–31; Iuda 3, 4, 21–23.

²⁵ Ce se înţelege atunci sub instrucţiunea lui Pavel de a mustra pe aceia, care persistă în păcat „înaintea tuturor celor de faţă“? Să examinăm cum trebuie îndeplinită această instrucţiune.

[Notă de subsol]