Capitolul 18

Există ceva bun în toate religiile?

SUBIECT DE DISCUŢIE: De ce ar trebui să reflectăm dacă în toate religiile este ceva bun? (1, 2)

CÎND se discută despre religie mulţi oameni spun că „în toate religiile este ceva bun“ sau că „toate sînt căi diferite care duc la Dumnezeu“.

² Este uşor de înţeles de ce în aproape toate religiile se găseşte ceva bun, căci multe din ele vorbesc despre iubirea de aproapele, învăţînd că nu este voie nici să ucizi, nici să furi, nici să minţi. Ele au trimis misionari care să înfiinţeze spitale şi să-i ajute pe cei săraci. Mai ales în ultimele două secole au contribuit la traducerea şi răspîndirea Bibliei, dînd astfel posibilitate unui mare număr de oameni să cunoască Cuvîntul lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Şi totuşi trebuie să ne întrebăm care este punctul de vedere al lui Iehova şi al lui Isus cu privire la toate aceste religii.

ADEVĂRATA CALE ESTE ÎNGUSTĂ

Cum gîndea Isus despre religie şi de ce? (3—5)

³ Unii care cred că toate religiile sînt bune consideră drept o dovadă de îngustime să crezi că majoritatea oamenilor nu sînt aprobaţi de Dumnezeu, indiferent de religia pe care o practică. Însă Isus, care cunoştea şi exprima gîndurile Tatălui său, a fost de o altă părere (Ioan 1:18; 8:28, 29). Or, nici unul dintre noi nu l-ar putea acuza de vedere îngustă pe Fiul lui Dumnezeu. Observă însă ce a spus el în Predica de pe munte:

„Intraţi pe poarta strîmtă, căci largă şi spaţioasă este calea care duce la distrugere şi mulţi sînt cei care intră pe ea, dar strîmtă este poarta şi foarte îngustă calea care duce la viaţă şi puţini sînt cei care o găsesc.“ — Matei 7:13, 14.

⁴ Ce trebuie făcut pentru a urma această cale îngustă aprobată de Dumnezeu? Unii, partizani ai liberalismului sau ecumenismului foarte la modă azi, vor răspunde: „Este suficient să faci binele şi să te fereşti să faci rău altuia.“ Sau: „Important este să-l acceptăm pe Isus ca Domn.“ Dar după părerea lui Isus, trebuia făcut mai mult decît atît. El spune:

„Nu oricine îmi spune: «Doamne, Doamne», va intra în regatul cerurilor, ci acela CARE FACE VOIA TATĂLUI MEU care este în ceruri. Mulţi îmi vor spune în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profeţit noi (. . .) multe lucrări puternice în numele tău?» Şi totuşi atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii.“ — Matei 7:21–23.

⁵ Este adevărat că Isus a recomandat să nu judecăm micile greşeli ale altora (Matei 7:3–5; Romani 14:1–4). Dar în ceea ce priveşte religia, un lucru de cea mai mare importanţă, el a demonstrat prin exemple că trebuie să rămînă ataşată strict de Biblie şi să facă voia Tatălui său. El a condamnat obiceiurile şi învăţăturile care se opuneau Cuvîntului lui Dumnezeu. De ce? Deoarece el ştia că Satan a folosit religia ca pe o capcană (2 Corinteni 4:4). Ea se foloseşte de multe minciuni şi artificii pe care le prezintă într-un mod foarte atrăgător (Geneza 3:4, 5; 1 Timotei 4:1–3). Chiar şi printre cei ce profesează creştinismul există conducători religioşi care procedează conform voinţei lui Satan (2 Corinteni 11:13–15). Aceştia prezintă în mod denaturat atitudinea generoasă şi plină de iubire a lui Iehova. Nu este aşadar deloc surprinzător faptul că Isus i-a demascat pe conducătorii religioşi ale căror învăţături erau contrare Scripturilor. — Matei 15:1–20; 23:1–38.

De ce este important să avem cunoştinţă exactă? (6, 7)

⁶ Dacă se poate spune astfel, numeroşi oameni şi-au moştenit religia. Alţii se mulţumesc să se ataşeze majorităţii. Totuşi, chiar dacă toţi sînt sinceri, nu este mai puţin adevărat că ei ar putea ajunge pe „calea largă“ ce duce la distrugere (Ioan 16:2; Proverbe 16:25). Apostolul Pavel (numit şi Saul) avea un aşa de mare zel pentru religia sa încît a mers pînă acolo că a persecutat pe creştini. Pentru a obţine favoarea divină, el a trebuit să se convertească la o nouă formă de închinare (1 Timotei 1:12–16; Fapte 8:1–3; 9:1, 2). După aceea, inspirat fiind de Dumnezeu, a scris că oameni foarte religioşi „au zel pentru Dumnezeu, dar nu conform cunoştinţei exacte“ (Romani 10:2). Ai tu o cunoştinţă exactă despre voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este ea arătată în Biblie şi procedezi tu conform acesteia?

⁷ Să nu tratăm în mod uşuratic lucrul acesta, crezînd poate că Dumnezeu ne înţelege, chiar dacă nu sîntem pe calea cea bună şi că el nu pretinde nici o schimbare. Scripturile afirmă că Dumnezeu vrea ca oamenii „să ajungă la cunoştinţa exactă a adevărului“, conformîndu-şi viaţa acestuia (1 Timotei 2:3, 4; Iacob 4:17). El a făcut cunoscut că în „zilele din urmă“ mulţi vor avea „o formă de devoţiune sfîntă“, dar „dovedindu-se falşi faţă de puterea ei“ şi a dat următorul ordin: „De aceştia îndepărtează-te.“ — 2 Timotei 3:1–5.

CUM PUTEM ŞTI?

De ce unele învăţături şi tradiţii populare sînt în contradicţie cu Biblia? (8—11)

⁸ Închinarea plăcută lui Dumnezeu trebuie deci să fie în armonie cu acea „cunoştinţă exactă“. Or, examinarea învăţăturilor majorităţii bisericilor demonstrează că ele sînt în contradicţie cu Biblia (Romani 10:2). De exemplu, aceste biserici rămîn ataşate învăţăturii conform căreia omul are un suflet nemuritor. (Ezechiel 18:4, 20; vezi pagina 119.) Mulţi pot fi de părere că nu este nimic rău în această credinţă, dar să nu uităm prima minciună a lui Satan. El a afirmat că păcatul nu va provoca moartea (Geneza 3:1–4). Cu toate că moartea este acum inevitabilă, învăţătura nemuririi sufletului favorizează credinţa în minciuna lui Satan. Această credinţă i-a determinat pe milioane de oameni să întreţină relaţii terorizante cu demonii care se dau drept spiritele morţilor. Ba mai mult, această învăţătură anulează orice semnificaţie a învăţăturii biblice privitoare la înviere. — Fapte 24:15.

⁹ Conduita noastră este şi ea interesată în toate acestea, deoarece numeroase religii ţin sărbători fondate pe credinţa în nemurirea sufletului şi încurajează respectarea datinilor legate de aceasta. De exemplu, sărbătoarea tuturor sfinţilor este o sărbătoare ale cărei practici şi tradiţii provin din religiile necreştine.

¹⁰ Amestecarea cu religiile păgîne se regăseşte şi în alte sărbători cum este aceea a Crăciunului. Dumnezeu a cerut creştinilor să sărbătorească moartea lui Isus, nu naşterea sa (1 Corinteni 11:24–26). Ba mai mult, Biblia dovedeşte că Isus nu s-a născut în luna decembrie, căci în Israel această lună este friguroasă şi ploioasă (Luca 2:8–11). Se poate verifica aproape în orice enciclopedie că 25 decembrie a fost aleasă tocmai de aceea pentru că era deja o zi sărbătorită de romani. Etnologul Sir James Frazer a făcut următoarea remarcă:

„Luate la un loc, asemănările dintre [Crăciun şi Paşti] şi sărbătorile păgîne sînt prea mari şi prea numeroase pentru a fi întîmplătoare (. . .) [Clerul] şi-a dat seama că dacă creştinismul trebuia să cucerească lumea, el nu va putea face aceasta decît atenuînd principiile foarte rigide ale Fondatorului său, lărgind puţin poarta îngustă ce duce la salvare.“ — The Golden Bough.

¹¹ Odată ce faptele sînt cunoscute, va mai putea oare o persoană care-l iubeşte sincer pe Iehova să continue să accepte credinţe şi obiceiuri ce constituie un compromis cu păgînismul? Pentru unii aceste învăţături şi practici nu au mare importanţă, dar Biblia spune clar: „Puţin aluat face să dospească întreaga frămîntătură.“ — Galateni 5:9.

RĂZBOIUL ŞI MORAVURILE

În ce măsură diferă bisericile de adevăratul creştinism în ceea ce priveşte războiul? (12, 13)

¹² Isus Cristos a mai stabilit o regulă cu ajutorul căreia putem identifica religia aprobată de Iehova. El a spus discipolilor săi: „Vor cunoaşte toţi că sînteţi discipolii mei dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:34, 35). Bisericile vorbesc într-adevăr că trebuie să se dea dovadă de iubire unii faţă de alţii, dar oare îşi îndeamnă ele într-adevăr membrii să manifeste aceeaşi iubire pe care a avut-o Isus?

¹³ După cum am văzut, creştinii secolului întîi trăiau în armonie cu declaraţia profetică din Isaia 2:4. Ei îşi ’făureau din spadele lor brăzdare şi nu mai scoteau spada naţiune contra naţiune şi nu mai învăţau războiul‘. (Vezi pagina 176.) Dar care este atitudinea bisericilor şi a clerului? Mulţi cunosc din proprie experienţă că bisericile au aprobat şi au binecuvîntat războiul, că s-au omorît între ei atît catolicii cît şi protestanţii. Categoric, nu se poate spune că ei au urmat modelul lăsat de Isus. Să observăm, de asemenea, că tocmai conducătorii religioşi iudei au fost aceia care au aprobat uciderea lui Isus sub pretextul că ar fi în joc interese naţionale. — Ioan 11:47–50; 15:17–19; 18:36.

Care este atitudinea adevăraţilor creştini faţă de regulile morale ale lui Dumnezeu? (14—16)

¹⁴ Pentru a şti dacă o religie este aprobată de Dumnezeu, se mai poate examina dacă ea apără regulile morale în loc să închidă ochii în faţă păcatului. Isus i-a ajutat pe cei ce erau încărcaţi de păcate, cum ar fi beţivii şi prostituatele, iar discipolii lui trebuiau să facă la fel (Matei 9:10–13; 21:31, 32; Luca 7:36 pînă la 48; 15:1–32). Pe de altă parte, dacă o persoană deja convertită comitea un păcat, fraţii spirituali ai acesteia o puteau ajuta să reprimească favoarea lui Dumnezeu şi să se întărească spiritual (Galateni 6:1; Iacob 5:13–16). Dar ce se va întîmpla atunci cînd cineva practică păcatul şi nu se căieşte?

¹⁵ În această situaţie se afla un bărbat din Corint cu privire la care Pavel a scris creştinilor din acel oraş:

„Să încetaţi a vă amesteca în compania cuiva numit frate, care este un fornicator sau un lacom, sau un idolatru, sau un defăimător, sau un beţiv, sau un extorcator, cu un astfel de om nici chiar să nu mîncaţi. Îndepărtaţi-l pe omul acela rău din mijlocul vostru.“ — 1 Corinteni 5:11–13.

Martorii lui Iehova urmează instrucţiunile lui Dumnezeu în acest domeniu. Cînd cineva comite o greşeală gravă şi refuză ajutorul spiritual ce i se oferă, neabandonînd conduita sa necurată, este scos afară din adunare, este privat de comunitate. Lucrul acesta l-ar putea determina să-şi revină. Dar fie că o va face, fie că nu, această măsură îi ocroteşte pe ceilalţi membri ai adunării care, în ciuda imperfecţiunii lor, se străduiesc în mod sincer să se conformeze regulilor divine. — 1 Corinteni 5:1–8; 2 Ioan 9–11.

¹⁶ Probabil că şi tu cunoşti oameni care participă cu regularitate la slujbele religioase, practicînd totodată în mod făţiş păcatul, dar care sînt totuşi onoraţi în parohia lor deoarece sînt bogaţi sau influenţi. Refuzînd să dea ascultare poruncii divine de a-i îndepărta din mijlocul lor pe cei ce practică păcatul, religiile îi determină pe adepţii lor să creadă că şi ei pot face răul fără să fie pedepsiţi (Ecleziast 8:11; 1 Corinteni 15:33). Dumnezeu nu poate aproba religiile care produc astfel de roade. — Matei 7:15–20; Apocalips 18:4–8.

RĂMÎI HOTĂRÎT PE CALEA VIEŢII

Cum poţi rămîne hotărît pe calea care duce la viaţă? (17, 18)

¹⁷ Pentru a putea rămîne pe „calea care duce la viaţă“, după ce odată ai găsit-o trebuie să perseverezi în studiul Bibliei. Străduieşte-te să citeşti zilnic Biblia, dezvoltînd în tine această dorinţă (1 Petru 2:2, 3; Matei 4:4). Vei fi astfel echipat pentru „orice lucrare bună“. — 2 Timotei 3:16, 17.

¹⁸ Această lucrare bună înseamnă, printre altele, a trăi în armonie cu regulile morale ale lui Dumnezeu, a fi bun faţă de alţii, a fi dispus să-i serveşti şi mai ales pe cei cu care sîntem înrudiţi prin credinţă (Iacob 1:27; Galateni 6:9, 10). Acestea sînt lucrurile pe care le făcea Isus. El nu numai că a fost un excelent exemplu pe plan moral, ci i-a vindecat pe bolnavi, i-a hrănit pe cei flămînzi şi i-a înviorat pe cei întristaţi, veghind mai ales la instruirea şi întărirea discipolilor săi. Desigur că noi nu putem face acele minuni, dar, pe măsura posibilităţilor noastre, noi putem depune eforturi de a da un ajutor concret celor ce au nevoie de el, fapt ce i-ar putea îndemna pe unii să-l glorifice pe Dumnezeu. — 1 Petru 2:12.

Ce altă lucrare foarte importantă îndeplinesc creştinii? (19, 20)

¹⁹ Dar Isus a mai îndeplinit şi alte lucrări. Astfel, el ştia că lucrul cel mai important era de a face cunoscută oamenilor închinarea aprobată de Dumnezeu şi scopul său referitor la Regat. Datorită acestei cunoştinţe ei puteau ajunge la ţintă, adică la viaţă eternă în fericire. — Luca 4:18–21.

²⁰ La fel şi astăzi creştinii au datoria să depună mărturie despre Iehova prin conduita lor excelentă, care este un exemplu pentru alţii şi să se ferească de orice pată din partea lumii (Isaia 43:10–12; Iacob 1:27; Tit 2:14). Ei pot de asemenea să ducă „vestea bună“ prin case, perseverînd în această lucrare pînă cînd Dumnezeu va spune că s-a terminat (Luca 10:1–9). Nu ai dori şi tu să-ţi ajuţi semenii, inclusiv pe membrii familiei tale, să cunoască închinarea plăcută lui Iehova? Atunci trebuie ca şi tu să-ţi declari public credinţa. Procedînd astfel vei ajuta altora să afle calea care duce la viaţă. — Romani 10:10–15.

[Chenarul de la pagina 174]

„VALORI ŞI VIOLENŢĂ ÎN AUSCHWITZ“

În cartea sa Values and Violence in Auschwitz‚ Anna Pawelczynska, sociolog polonez, menţionează că în Germania nazistă „Martorii lui Iehova au opus o rezistenţă pasivă în favoarea credinţei lor care condamnă orice formă de război şi violenţă“. Care au fost urmările? Ea adaugă:

„Această mică grupă de deţinuţi constituia o forţă ideologică solidă care a cîştigat lupta contra nazismului. Grupa germană a acestei secte era ca o minusculă insuliţă de rezistenţă de nezdruncinat în mijlocul unei naţiuni terorizate şi acelaşi spirit curajos se găsea printre Martorii lui Iehova din lagărul de la Auschwitz. Ei au ajuns să cîştige respectul celorlalţi deţinuţi (. . .) a deţinuţilor care îndeplineau sarcini administrative şi a ofiţerilor SS. Cu toţii ştiau că nici un Martor al lui Iehova nu va îndeplini vreun ordin contrar convingerilor sale religioase.“

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 176]

Pe care cale te afli, pe cea largă . . .

. . . sau pe cea îngustă?