Să semănăm avînd în vedere regatul lui Dumnezeu

 1. Din ce regat a spus o fată de şcoală că făcea parte împăratul care o întrebase în acest sens? Dar oare acest răspuns a fost mai presus de orice îndoială?

SUVERANUL unei ţări din Europa centrală se afla într-o inspecţie la o şcoală publică. El a adresat o serie de întrebări clasei în care a intrat. Se spune că a întrebat-o pe o fetiţă despre „regnul vegetal“ şi despre „regnul animal“ şi i-au plăcut răspunsurile fetiţei. Însistînd în acest sens, el o mai întrebă: Dar eu din ce regn fac parte?“ Aşteptîndu-se să primească răspunsul: „Din regnul animal,“ i se umlură ochii de lacrimi cînd micuţa domnişoară îi răspunse: „Din regatula lui Dumnezeu.“ Chiar dacă biserica din care făcea parte suveranul a considerat răspunsul fetiţei corect şi respectuos, oare făcea împăratul într-adevăr parte din regatul lui Dumnezeu? Fusese oare admis într-adevăr în „regatul lui Dumnezeu“ acel stăpînitor politic al unui guvern lumesc? Faptul acesta ne dă prilej de meditaţie!

 2. (a) Admiterea în regatul lui Dumnezeu este o admitere într-un guvern de ce grad? (b) Cum au dovedit iudeii din zilele lui Isus că ei nu semănau avînd în vedere regatul lui Dumnezeu?

² Admiterea în regatul lui Dumnezeu este cea mai înaltă cinste ce i se poate da unui om pe pămînt. Regatul lui Dumnezeu este cel mai înalt dintre toate guvernele. Acesta este guvernul despre care u predicat Întemeietorul creştinismului în Orientul Mijlociu. Istoria spune următoarele despre Isus Cristos: „Acum, după ce Ioan [Botezătorul] a fost întemniţat [în anul 30 e.n.], Isus a plecat în Galileea predicînd vestea bună a lui Dumnezeu şi spunînd: „Timpul hotărît s-a împlinit, iar regatul lui Dumnezeu s-a apropiat. Căiţi-vă, şi credeţi în vestea bună“ (Relatarea lui Marcu cap. 1, versetele 14, 15). Însă majoritatea covîrşitoare a poporului iudeu nu s-a căit şi n-a dat dovadă de credinţă, ci, fapt îngrozitor, ei dimpotrivă, l-au condamnat pe Isus la moarte, prezentîndu-l drept duşman al împăratului roman, al Cezarului. Figurat vorbind, ei nu au semănat avînd în vedere regatul lui Dumnezeu. Dar cine dintre noi, cei de astăzi, seamănă avînd în vedere regatul? Vom vedea.

 3. Cu privire la ce ilustrare a lui Isus, rostită de el în faţa unui auditoriu adunat pe ţărmul mării, l-au întrebat discipolii săi? Ce le-a spus el despre urechi?

³ Celor mai mulţi dintre noi, cei de astăzi, le plac ilustrările. Isus Cristos a devenit celebru prin prezentarea de ilustrări sau de parabole. Ca predicator călător, el îşi atrăgea un vast auditoriu. Odată el a învăţat un auditoriu adunat pe ţărmul Mării Galileei. El vorbea dintr-o corabie. Cu această ocazie, el a prezentat o ilustrare despre patru feluri de sol agricol. Discipolii săi intimi l-au întrebat în particular despre înţelesul acestei ilustrări. După ce le-a explicat parabola, dîndu-le şi lămuriri suplimentare, el le-a zis chiar acestor asociaţi apropiaţi ai săi: „Oricine are urechi de auzit, să audă“ (Marc. 4:1–23). Noi nu ştim cîţi dintre cei ce formau auditoriul de pe ţărmul mării aveau asemenea urechi. Dar Isus se aştepta ca discipolii săi, cărora le-a dat explicaţia, să aibă urechi de felul acesta. Cu ajutorul unor asemenea urechi ei aveau să înmagazineze în permanenţă ceea ce auzeau de la el şi să fie iluminaţi. Cine dintre noi are astăzi urechi de auzit de felul acesta? Ele ne vor ajuta să semănăm în mod corect, avînd în vedere regatul lui Dumnezeu.

 4. De ce importanţă este pentru cineva să aibă ‘urechi de auzit’? De ce nu dorim noi să fi m asemenea solului de alături de drum?

⁴ Dacă nu avem „urechi de auzit,“ nu vom acorda atenţia învăţăturii lui Isus. Atenţia este importantă căci scriitorul biblic Marcu relatează în continuare: „El le-a mai spus apoi: ‘Daţi atenţie la ceea ce auziţi’“ (Marcu 4:24). N-ar trebui să fim niciodată asemenea primului fel de sol din parabola lui Isus. Acesta este solul de alături de drum, — un pămînt bătătorit atît de tare încît nu permite sămînţei să pătrundă în el, ci aceasta rămîne la suprafaţă, expusă păsărilor care se reped şi o mănîncă (Marc. 4:14, 15). Nu am dori ca Satan Diavolul, prin intermediul agenţilor săi, să ne răpească sau să ne smulgă adevărul, profitînd de neatenţia noastră. Acest fapt ar trăda din partea noastră lipsă de respect faţă de poziţia din trecut şi din prezent a Învăţătorului, a lui Isus Cristos, în aranjamentul lui Dumnezeu.

 5. Ce a spus Isus despre felul de a măsura şi despre rezultatul acestuia, după ce şi-a dat îndemnul privitor la atenţie?

⁵ O regulă frecvent menţionată este aceea că ne alegem de pe urma unui lucru cu ceea ce am pus în el. Isus a arătat care este folosul pe care îl putem obţine din faptul că acordăm cuvenita atenţie celor spuse de el atunci cînd la îndemnul de-a acorda atenţie a mai adăugat cuvintele: „Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura, ba încă vi se va mai adăuga. Pentru că celui ce are i se va mai da; dar celui care nu are i se va lua chiar şi ce care.“ — Marcu 4:24, 25.

 6. Cu privire la interesul şi atenţia măsurate lui, a promis oare Isus că va da înapoi doar o plată echivalentă cu ce i s-a măsurat?

⁶ În consecinţă, dacă îi măsurăm lui Isus cu prea puţin interes şi atenţie, nu ne putem aştepta să obţinem mai mult din partea lui, cel puţin în ce priveşte lucrurile pe care le spune el pentru îndrumarea şi folosul nostru. Dar dacă dăm dovadă de apreciere faţă de el ca învăţător al nostru, răsplătindu-l cu cea mai deplină măsură de atenţie, el ne va răspunde oferindu-ne o măsură corespunzătoare de informaţii şi de iluminare. Dar în această privinţă el nu va fi preocupat să pună talerele balanţei la acelaşi nivel, adică să le echilibreze. Dimpotrivă, în generozitatea sa şi potrivit capacităţii lui, el ne va favoriza în mult mai mare măsură decît ne-am fi putut aştepta. În felul acesta sîntem îmbogăţiţi şi mult mai în măsură să împărţim cu alţii din belşugul nostru, transmiţîndu-le înţelegerea noastră a lucrurilor.

 7, 8. Cum s-au confirmat cuvintele de mai sus în cazul discipolilor intimi ai lui Isus şi de ce?

⁷ Un discipol favorizat trebuie să aibă umilinţa şi dispoziţia de a învăţa precum şi o consideraţie sinceră faţă de Învăţătorul său şi apreciere faţă de aceea ce învaţă el. Avînd o asemenea dispoziţie, Învăţătorul îi va da din belşug. De pildă, după cuvîntarea lui Isus, ţinută de la bordul corăbiei, discipolii săi intimi n-au îndepărtat imediat din minte lucrurile auzite, ca şi cum ar fi fost doar de un interes trecător. Ei au păstrat în minte parabola lui. Mai tîrziu, ei i-au cerut să le-o explice în particular. Datorită eforturilor lor suplimentare de-a afla ce semnificaţie aveau învăţăturile sale, li s-a dat mai mult decît auditoriului de pe ţărmul mării. Ei nu s-au lăsat descurajaţi de remarca făcută de Isus anterior: „Nu înţelegeţi această ilustrare? Cum veţi înţelege atunci toate celelalte ilustrări?“ (Marcu 4:13). Aceasta era starea în care a rămas cea mai mare parte a auditoriului de pe ţărmul mării. Dar apostolii lui Isus simţeau îndemnul de-a învăţa şi de-a înţelege. De aceea ei îşi făceau o preocupare din a întreba mai mult decît doar generalităţi. De aceea li s-a dat mai mult decît se aşteptau. În cazul lor s-au confirmat cuvintele lui Isus:

⁸ „Vouă vi s-a dat secretul sfînt al regatului lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate lucrurile se întîmplă în ilustrări.“ — Marcu 4:11.

 9, 10. Cum s-au desfăşurat însă lucrurile cu privire la cei de afară şi de ce?

⁹ Cei de afară au fost satisfăcuţi doar cu generalităţi prezentate în ilustrări. Lor de lipsea imboldul călăuzitor de a afla faptele dindărătul ilustrărilor. Astfel ei nu au obţinut o înţelegere a ilustrărilor. Ei nu doreau să acţioneze în sensul învăţăturii desprinse din ilustrări. În felul acesta ei au evitat să–şi asume răspunderea sporită care provine din înţelegere. Neinteresîndu-se să caute mai întîi regatul lui Dumnezeu, ei apreciau mai mult lucrurile materiale decît pe cele spirituale, decît privilegiul de a deţine „secretul sfînt al regatului lui Dumnezeu.“

¹⁰ Nemanifestînd înclinaţia de a profita de ocazia pe care le-o deschiseseră ilustrările lui Isus, cei de afară au pierdut, în consecinţă, totul. Lor li s-a luat ceea ce aveau în privinţa cunoaşterii ilustrărilor sau parabolelor lui Isus. Prin intermediul agenţilor omeneşti sau prin intermediul ştiinţelor oculte, Satan Diavolul le-a smuls ceea ce aveau. Lumina pe care ar fi putut-o avea prin auzirea ilustrărilor lui Isus a fost biruită de întuneric. Lumina adevărului care a înaintat depăşind lucrurile pe care le înţeleseseră ei din ilustrările lui Isus, i-a lăsat relativ în întuneric, limitaţi doar la cunoaştere elementară a lucrurilor biblice. Astfel ei bîjbîiau asemenea unor orbi.

PARABOLA DESPRE OMUL CARE SEAMĂNĂ SĂMÎNŢA

11. Ce ilustrare ea prezentat Isus după aceea, potrivit cu Marcu 4:26–29?

¹¹ Ca ilustrare a celor procedente, Marcu 4:26–29 relatează: „Aşa că el [Isus] a continuat să spună: ‘În felul acesta regatul lui Dumnezeu este întocmai ca şi atunci cînd un om aruncă sămînţa în pămînt şi [apoi] doarme în timpul nopţii, şi se scoală ziua, iar sămînţa germineasză şi creşte fără ca el să ştie cum. Solul rodeşte treptat de la sine: mai întîi un fir de iarbă, apoi spicul şi la urmă bobul pe deplin format în spic. Dar de îndată ce permite rodul, el [omul] pătrunde cu secera, căci secerişul a sosit.’“b

12. Ce îşi închipuie unii cercetători ai Bibliei că învaţă această ilustrare privitor la regatul lui Dumnezeu?

¹² În ilustrarea precedentă, rostită de Isus de la bordul unei corăbii, el a descris un semănător a cărui sămînţă a căzut în patru feluri de pămînt diferit (Marc. 4:1–9). Ilustrează oare acest semănător acelaşi lucru cu cel care aruncă sămînţa în parabola amintită ulterior? Mulţi cercetători ai Bibliei aşa cred. Ei îşi închipuie că omul care aruncă pretutindeni sămînţa îl ilustrează tot pe cel mai important vestitor al regatului lui Dumnezeu, adică pe Isus Cristos. Pe această bază ei deduc că „sămînţa“ îi ilustrează pe membrii clasei cereşti a Regatului. Astfel întreaga parabolă ar ilustra creşterea clasei Regatului, de la cei 3 000 din Ziua a cincizecea, anul 33 e.n., pînă la numărul final complet de 144 000 (Apoc. 14:1). În consecinţă, noi trebuie să trăim astăzi în „timpul secerişului“ ultimilor membrii ai moştenitorilor regatului lui Dumnezeu. O asemenea explicaţie cade însă într-o serie de dificultăţi de nebiruit. Care sînt acestea?

13. Cînd a început să–şi edifice Isus adunarea născută de spirit şi în ce stare era el în acel timp?

¹³ Ei bine, ilustrarea spune că omul care seamănă sămînţa „doarme în timpul nopţii şi se scoală ziua.“ Cum i s-ar putea potrivi o asemenea descriere glorificatului Isus Cristos de la data cînd el a început să–şi edifice adunarea sa născută de spirit, de la sărbătoarea Zilei a cincizecea încoace? Nu i s-ar putea potrivi absolut de loc! 1 Petru 3:18 spune despre Isus că „a fost omorît în carne dar a fost făcut viu în spirit,“ astfel că el nu mai este omul perfect care era în viaţa sa pămîntească. Întrucît Dumnezeul Cel atotputernic l-a înviat pe Isus din morţi în ziua de duminică, 16 Nisan anul 33 e.n., înălţatul Fiu al lui Dumnezeu „este reflectarea gloriei sale şi reprezentarea exactă a însăşi fiinţei sale.“ — Evr. 1:3.

14. De ce chiar şi numai în legătură cu problema somnului în timpul nopţii nu îl poate ilustra pe glorificatul Isus Cristos acel om care aruncă sămînţa în pămînt?

¹⁴ De vreme ce aşa stau lucrurile, ce putem spune atunci? Ei bine, Psalmul 121:1–4 zice: „Ajutorul meu este de la Iehova, Cel care a făcut cerul şi pămîntul. Este cu neputinţă ca el să permită să ţi se clatine piciorul. Cel care veghează asupra ta este cu neputinţă să aţipească. Îată! El nu va aţipi nici nu va dormi, el, Cel care veghează asupra lui Israel.“ (Vezi şi Ieremia 1:12). Cum ar putea atunci Cel ce stă la dreapta lui Dumnezeu, glorificatul Isus Cristos, să plece cu regularitate la culcare ca şi un om de pămînt, după ce apune soarele în Orientul Apropiat? El nu mai are nevoie de un somn de o noapte terestră, ca să fie apt de muncă în timpul orelor de zi. Ei bine, ceea ce pentru un om înseamnă o mie de ani, nu este decît ca o zi pentru Isus Cristos, pentru Cel care este asemenea lui Dumnezeu (Ps. 90:4; 2 Petr. 3:8)! Chiar şi numai din acest motiv ar fi cu neputinţă ca omul care aruncă sămînţa în pămînt să-l ilustreze pe glorificatul, nemuritorul Isus Cristos.c

15. Ce anume dovedeşte că în existenţa sa preumană Fiul lui Dumnezeu avea cunoştinţă despre creşterea seminţei şi despre felul în care solul rodeşte treptat de la sine?

¹⁵ Un alt lucru demn de remarcat este faptul că aceea ilustrare a lui Isus continuă cu aceste cuvinte: „Iar sămînţa germinează şi creşte fără ca el să ştie cum. Solul rodeşte treptat, de la sine“ (Marc. 4:27, 28). Dacă sămînţa care germinează şi creşte ar ilustra adunarea creştină în creşterea ei de la un număr mic de membri la un număr mare, ar însemna că semănătorul nu ştie cum continuă să crească adunarea pînă la marele număr de 144 000. Dar în existenţe sa preumană Isus Cristos a fost un colaborator apropiat al lui Iehova Dumnezeu, în a treia zi a creaţiei, cînd „pămîntul a început să producă iarbă, veghetaţie ce produce sămînţă potrivit speciei sale şi arbori ce dau fructe în care este sămînţă potrivit speciei sale“ (Gen. 1:12). Astfel în existenţa sa preumană, Fiul lui Dumnezeu a dat dovadă de o deplină cunoaştere a creşterii plantelor şi a felului în care solul rodeşte treptat de la sine.

16. Ce viziune din ultima carte a Bibliei arată dacă glorificatul Isus Cristos aţipeşte sau adoarme cu privire la creşterea adunărilor creştine sau nu?

¹⁶ Ultima carte a Bibliei, Revelaţia sau Apocalipsa, scrisă la 63 de ani după urcarea la cer al lui Isus, eveniment care a avut loc joi, 25 Iyyar anul 33 e.n. (12 mai 33 e.n.), face şi ea referiri la atitudinea lui Isus faţă de creşterea adunării. Ea îl prezintă pe Isus Cristos umblînd printre cele şapte candelabre care reprezintă şapte adunări din Asia mică. Avînd ochii asemenea unei „flăcări de foc,“ el categoric că trebuie să fie extrem de lucid sau de treaz, atunci cînd inspectează starea spirituală a acestor şapte adunări proeminente. Astfel Isus, nu este descris ca fiind cuprins de o stare de somnolenţă sau chiar adormit cu privire la creşterea adunărilor. El trebuie să fi ştiut cum au crescut acele adunări pînă la starea spirituală pe care o aveau în momentul descrierii acesteia. — Apoc. 1:14; 2:18.

17. Ce viziune descrisă în Apoc. 5:6 arată dacă Isus puteau sau nu să fie ilustrat prin omul care aruncă sămînţa în pămînt şi doarme în timpul nopţii?

¹⁷ Cu privire la înălţarea şi apariţia lui Isus în prezenţa cerească a lui Dumnezeu, el este prezentat ca un miel abia de curînd înjunghiat dar readus la viaţă şi care avea „şapte ochi şi aceşti ochi înseamnă cele şapte spirite ale lui Dumnezeu care au fost trimise pe tot pămîntul“ (Apoc. 5:6). Departe de a sugera somnolenţă sau adormire, o asemenea înşeptită capacitate de vedere a Mielului lui Dumnezeu semnifică starea de înaltă luciditate sau stare de veghe, de permanent şi atotcuprinzător discernămînt. Este limpede atunci că glorificatul Isus Cristos n-ar putea fi ilustrat prin omul care împrăştie sămînţa pe pămînt şi care doarme în timpul nopţii, fără să ştie cum se produce creşterea a ceea ce a semănat.

18. Pe cine ilustrează, deci, în mod raţional, omul din parabolă?

¹⁸ Pe cine ilustrează atunci, oare, omul din parabolă? Evanghelistul Marcu îl supune atenţiei noastre pe acest agricultor individual după ce Isus le recomandă discipolilor săi intimi să dea atenţie lucrurilor pe care le aud. O anumită măsură de atenţie este răsplătită prin beneficii sau foloase proporţionale, la care se mai adaugă încă. În consecinţă, înţelegerea raţională este aceea că omul din ilustrare îl reprezintă pe fiecare individ care mărturiseşte a fi un discipol sau un ucenic al celui mai important Predicator al regatului lui Dumnezeu, al lui Isus Cristos.

TRĂSĂTURI SEMNIFICATIVE ALE ILUSTRĂRII

19, 20. Menţionaţi două lucruri principale care străbat întreaga ilustrare. Astfel care este ideea ce se desprinde din ilustrare? Ce trebuie avut în vedere: cantitatea sau calitatea?

¹⁹ Cuvintele introductive ale ilustrării sună astfel: „În felul acesta (sau: Astfel) regatul lui Dumnezeu este întocmai ca şi atunci cînd un om aruncă sămînţa în pămînt.“ — Marcu 4:26, N.W.; Kingdom Interlinear Translation.

²⁰ Remarcăm două lucruri principale care străbat întreaga ilustrare. În primul rînd este vorba de existenţa semănării seminţei în legătură cu regatul lui Dumnezeu, iar în al doilea rînd este vorba de existenţa secerişului sau a culesului recoltei care rezultă din sămînţa semănată. Astfel de aici se desprinde ideea că pe cît de sigură este existenţa semănării seminţei, tot atît de sigură trebuie să fie aşteptarea secerişului sau a culesului. Un lucru urmează în mod inevitabil după celălalt. Purul adevăr este că ceea ce seamănă cineva în relaţie cu regatul lui Dumnezeu duce neapărat la ceea ce va secera sau va culege el. Importantă în secerişul respectivului nu este cantitatea ci calitatea!

21. A specificat oare Isus felul seminţei sau timpul de sol în care a aruncat-o? Totuşi ce întrebare se ridică privitor la sămînţă?

²¹ Isus nu a specificat nici felul de sămînţă şi nici tipul de sol implicat în semănare. El a zis: „Dar de îndată ce permite rodul, el pătrunde cu secera [o mică unealtă manuală], căci secerişul a sosit“ (Marcu 4:29). Iudeii cărora le-a prezentat Isus ilustrarea aveau trei secerişuri în decursul anului agricol. Cel dintîi avea loc imediat după sărbătoarea de primăvară a Paştilor, seceriş din care marele preot prezenta în ziua de 16 Nisan un snop de orz în templul din Ierusalim. După cincizeci de zile marele preot prezenta la templu întîile roade ale secerişului grîului iar după aceea secerişul continua. Al treilea seceriş avea loc la sfîrşitul verii şi era comemorat prin sărbătoarea culesului sau strîngerii roadelor, adică prin sărbătoarea colibelor (a tabernacolelor), care începea în a cincisprezecea zi a celei de a şaptea luni lunare, Tişri (Ex. 23:14–17). În ilustrare nu este arătat la care dintre aceste trei secerişuri se face aluzie. Dar indiferent ce fel de sămînţă a fost semănată, ce ilustrează ea, totuşi?

22. Dacă sămînţa nu-i ilustrează pe membrii adunării creştine, ce ilustrează ea atunci? Creşterea unei asemenea „seminţe“ este situată oare în afara posibilităţilor noastre de control?

²² Ilustrarea lui Isus spune că sămînţa a fost împrăştiată şi că a crescut şi s-a maturizat pînă la punctul bobului pe deplin format în spic. Am remarcat deja că sămînţa semănată nu-i ilustrează pe membrii adunării creştine. După cum va arăta articolul următor, sămînţa răspîndită de jur împrejur, în pămînt, ilustrează seminţele însuşirilor, atitudinilor şi capacităţilor personale ale semănătorului, pe care le are în vederea serviciului în legătură cu regatul lui Dumnezeu. El trebuie să caute hrană pentru ele aşa cum şi-o procură seminţele pe a lor din pămînt. Creşterea acestor trăsături personale pînă la maturitate şi coacerea lor pentru seceriş sînt fenomene ce se petrec treptat. Acesta este un lucru asupra căruia trebuie să veghem, întrucît el nu este în afara posibilităţilor noastre de a-l controla.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

„În felul acesta regatul lui Dumnezeu este întocmai ca şi atunci cînd un om aruncă sămînţa în pămînt şi [apoi] doarme în timpul nopţii şi se scoală ziua, iar sămînţa germinează şi creşte.“ — Marcu 4:26, 27.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Fiecare individ care mărturiseşte că este un discipol al lui Isus Cristos, seamănă sămînţa însuşirilor, atitudinilor şi capacităţilor personale în vederea serviciului în legătură cu regatul lui Dumnezeu