Botezul — o expresie a credinţei

„Cu inima se exercită credinţă pentru dreptate, dar cu gura se face o declaraţie publică pentru salvare.“ — Rom. 10:10.

 1. În conformitate cu Matei 28:19, cum arată cineva că a devenit discipol al lui Isus Cristos?

DOMNUL Isus Cristos a fost acela care ne-a servit de exemplu pentru a face pasul botezului. Toţi cei care vor să fie discipolii săi trebuie şi ei să se lase cufundaţi în apă. Aceasta reiese cu claritate din porunca pe care Fiul lui Dumnezeu a dat-o continuatorilor săi, după ce a fost înviat din morţi. Astfel, citim următoarele: „Formaţi discipoli din oamenii tuturor naţiunilor, botezîndu-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritul sfînt.“ — Mat. 28:19.

 2. (a) Ce semnifică botezul în apă? (b) Ce i se cere individului pentru ca botezul său să aibă valoare?

² Dar ce semnifică botezul? Botezul arată că cineva face în mod public dovada că a renunţat la sine pentru a se consacra pe deplin lui Iehova Dumnezeu, ca discipol al lui Isus Cristos. Pentru ca acest pas sâ fie apreciat la adevărata sa valoare de către Tatăl ceresc, el trebuie făcut de bună voie şi fără rezerve. Dar nu numai faptul de a fi botezat este indispensabil pentru salvarea noastră, ci toate celelalte lucruri care au legătură cu actul botezului. Astfel, persoana respectivă trebuie să se căiască de păcatele comise, să se schimbe şi să renunţe complet la calea greşită, să renunţe la dreptul de proprietate asupra sa pentru a se consacra total lui Iehova. Dumnezeu şi să devină un slujitor al Celui Preaînalt şi al Fiului său (Mat. 16:24; Fapte 2:38; 3:19; 1 Tes. 1:9, 10). În conformitate cu Rom. 10:9, cel care se botează, trebuie să recunoască public încă înainte de scufundarea sa în apă, că a înţeles corect aceste lucruri. Acest pasaj din Scripturi arată că: „Dacă declaraţi public cu propria voastră gură că Isus este Domn şi exercitaţi credinţă în inimă că Dumnezeu l-a înviat din morţi, veţi fi salvaţi.“

 3. Ce confirmă cuvintele de la 1 Petru 3:21 în legătură cu botezul?

³ Cuvintele de la 1 Petru 3:21 confirmă că întregul act al botezului, inclusiv această declaraţia publică a credinţei, este indispensabil pentru salvarea noastră. Apostolul a scris: „Ceea ce îi corespunde acestui lucru că şi salvează acum, şi anume botezul (nu îndepărtarea necurăţeniei cărnii, ci cererea adresată lui Dumnezeu pentru o conştiinţă bună], prin învierea lui Isus Cristos.“

 4. Ce semnificaţie are expresia: „prin învierea lui Isus Cristos“?

⁴ Este limpede că numai faptul de a te cufunda în apă nu te salvează. Este adevărat că apa poate spăla murdăria sau noroiul, dar salvarea nu se poate obţine printr-o „înlăturare a necurăţeniei cărnii,“ sub forma unei spălări a corpului la suprafaţă, ci înseamnă că cel care este botezat trebuie să creadă că salvarea este posibilă numai datorită morţii de sacrificiu a Fiului lui Dumnezeu şi faptului că apoi, în a treia zi, el a fost înviat. Alt lucru indispensabil este ca persoana respectivă să-l accepte pe Isus ca Domn sau Stăpîn cu autoritate deplină de a judeca morţii şi viii, căci Petru a spus în continuare: „El este la dreapta lui Dumnezeu, pentru că a mers în cer; iar îngerii, autorităţile şi puterile i-au fost supuse.“ — 1 Petr. 3:22.

 5. Cum ajunge cineva în posesia unei „conştiinţe bune“?

⁵ Deci şi în acest caz Petru a asociat „cererea adresată lui Dumnezeu pentru o conştiinţă bună,“ cu botezul. Pentru a intra în posesia unei conştiinţe bune, toţi cei care fac botezul în apă trebuie să se căiască de păcatele lor, să se întoarcă de la calea greşită şi să se consacre total lui Dumnezeu prin Cristos. Botezul este un simbol public al consacrării pe care persoana respectivă o face în inima sa şi o declarare a credinţei exprimată verbal. După ce îndeplineşte ceea ce cere Iehova Dumnezeu, discipolul botezat intră în posesia unei conştiinţe bune. Cîtă vreme îşi păstrează aceea conştiinţă bună el este salvat. Atunci judecata şi sentinţa divină nu vor fi pronunţate împotriva lui.

 6. (a) Cu ce corespunde actul botezului? (b) Ce rol joacă credinţa în cadrul acestui act?

⁶ Dar ce a vrut să zică apostolul prin: „ceea ce îi corespunde acestui lucru?“ În conformitate cu versetul precedent, cele opt suflete umane, inclusiv Noe, au fost „purtate în siguranţă prin apele potopului“ (1 Petr. 3:20). Aceleaşi ape care i-au nimicit pe cei din afară arcei i-au salvat sau eliberat pe Noe şi pe cei şapte membri ai familiei sale din mijlocul unei generaţii rele. Dacă, deci, lui Noe i-ar fi lipsit credinţa, el n-ar fi cunoscut această măreaţă eliberare. Evrei 11:7 ne relatează: „Prin credinţă, Noe, după ce i-a fost dată avertizarea divină cu privire la lucrurile care nu se văd, (adică, nu existau indicaţii vizibile cu privire la venirea unui potop mondial şi distrugerea vieţii umane şi animale], a arătat o teamă pătrunsă de respect profund faţă de Dumnezeu şi a construit o arcă, pentru salvarea casei sale; şi prin această credinţă a condamnat el lumea şi a devenit un moştenitor al dreptăţii, care este în conformitate cu credinţa.“ Aşa cum lui Noe i-a trebuit credinţă pentru a construi arca, toţi cei care au devenit discipoli botezaţi ai lui Isus Cristos trebuie să aibă credinţă pentru a rezista presiunilor care se vor exercita asupra lor de către o lume necredincioasă şi dumnezeul ei. — Ioan 12:31; 2 Cor. 4:4.

De ce e necesară credinţa

 7. Ce sfat ne dă Isus Cristos la Luca 14:26–33, şi de ce?

⁷ Toţi cei care s-au consacrat şi s-au botezat ca discipoli ai lui Isus Cristos se pot aştepta la greutăţi. Îată de ce Fiul lui Dumnezeu le-a dat următorul sfat:

„Dacă vine cineva la mine şi nu–şi urăşte tatăl şi mama, soţia şi copiii, fraţii şi surorile şi chiar propriul său suflet, acela nu poate fi discipolul meu. Oricine nu–şi poartă stîlpul de tortură şi nu vine după mine, nu poate fi discipolul meu. De exemplu, cine dintre voi, care vrea să construiască un turn, nu se aşează întîi să calculeze cît îl costă, ca să vadă dacă are suficienţi bani ca să-l termine? Altfel, ar putea să–i toarne temelia şi să nu fie în stare să-l termine, în timp ce toţi care se uită la ceea ce face ar putea să înceapă să–şi bată joc de el, zicînd: „Omul acesta a început construcţia, dar n-a putut s-o termine’; sau care rege care porneşte să înfrunte alt rege în război nu se aşează întîi să se sfătuiască dacă e în stare să facă faţă celui care vine împotriva lui cu două zeci de mii? De fapt, dacă nu poate să facă faţă, trimite un grup de ambasadori cît timp celălalt e încă departe, şi cere pace. Deci, fiţi siguri că nici unul dintre voi, care nu–şi ia rămas bun de la toate cîte îi aparţin, nu poate fi discipolul meu.“ — Luca 14:26–33.

În armonie cu aceste cuvinte, toţi cei care se botează, trebuie să dea în prealabil atenţie considerabilă la ceea ce semnifică şi implică botezul.

 8. Ce atitudine trebuie să avem faţă de rudele necredincioase şi de ce?

⁸ Desigur, Isus nu voia să spună că discipolii săi trebuia să–şi deteste rudele. Vedeţi cum în predica de pe munte, el ne-a sfătuit ca să ‘ne iubim chiar şi duşmanii şi să ne rugăm pentru cei care ne persecută (Mat. 5:44). Aşadar, noi trebuie să le arătăm dragoste şi mai mare rudelor noastre necredincioase şi să fim pregătiţi şi doritori să facem tot posibilul ca să–i ajutăm să obţină viaţa veşnică. (Compară Rom. 9:1–3.) Dar o persoană care devine un discipol botezat trebuie să–i „urască“ în sensul de a-i iubi mai puţin decît pe Isus Cristos. De ce este aceasta un lucru esenţial? Deoarece rudele respectivului ar putea fi nemulţumite de calea aleasă de el. Ele i-ar putea da de înţeles că dacă el se botează cu adevărat, îl vor dezmoşteni. Deci e nevoie de credinţă pentru a–ţi manifesta încrederea că dacă te consacri personal lui Iehova şi dacă te botezi nu va fi o pierdere ci un cîştig.

 9. De ce cîştig se bucură discipolii consacraţi şi botezaţi ai lui Isus Cristos?

⁹ Dar în ce constă cîştigul dacă te consacri şi devii un discipol botezat al lui Isus Cristos? Există satisfacţia de a şti că cea ce facem este încuviinţat de Iehova Dumnezeu şi Fiul său. A avea aprobarea lor valorează mai mult decît orice. Nici prietenii, nici rudele nu pot să ne dea un ajutor infailibil, îndrumare fără cusur şi viaţă veşnică. Dar Iehova Dumnezeu ne procură aceste lucruri prin Fiul său. În plus, noi cîştigăm fraţi, surori, mame şi copii în sens spiritual. Isus Cristos ne-a dat asigurarea: Adevărat, vă spun vouă, oamenilor, nimeni n-a lăsat mamă sau tată sau copii sau egoare de dragol meu sau de dragul veştii bune şi să nu obţină de o sută de ori mai mult acum, în această perioadă de timp, case şi fraţi şi surori şi mame şi copii şi ogoare, împreună cu persecuţii, iar în sistemul de lucruri viitor viaţă veşnică“ (Marcu 10:29, 30). În comparaţie cu ceea ce cîştigăm, ceea ce putem pierde în ochii lumii, este pur şi simplu gunoi. — Fil. 3:8.

10. Pentru a fi discipoli credincioşi ai lui Isus Cristos de ce este esenţial să-l iubim pe el mai mult decît propriile noastre suflete şi de ce aceasta necesită credinţă?

¹⁰ De asemenea, de ce a accentuat Fiul lui Dumnezeu că trebuie să-l iubim mai mult decît sufletele noastre? Datorită reacţiilor la care trebuie să ne aşteptăm din partea necredincioşilor. 2 Tim. 3:12 spune: „Toţi cei care doresc să trăiască cu devoţiune sfîntă în asociere cu Cristos Isus vor fi şi ei persecutaţi.“ Dacă ne-am iubi pe noi mai mult decît pe Fiul lui Dumnezeu, n-am dori să suportăm injurii şi suferinţe fizice sau, la nevoie, să murim deoarece sîntem discipolii lui. Fără îndoială că e nevoie de credinţă pentru a putea continua cu pasul botezului, admiţînd că poate cîndva vom plăti cu propria noastră viaţă. Această credinţă conţine încrederea neclintită în speranţa învierii (Fapte 24:15). Da, oamenii ne-ar putea ucide, dar nu ne pot lua dreptul de a fi suflete vii. Numai Iehova Dumnezeu poate face aceasta, distrugînd pe vecie dreptul nostru la viaţă. Din această cauză, Isus a dat următoarea încurajare: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; ci mai curînd temeţi-vă de cel care poate distruge atît sufletul cît şi trupul în gheenă.“ — Mat. 10:28.

11. De ce este nevoie de credinţă cînd avem de înfruntat greutăţi economice care apar datorită faptului să sîntem discipoli ai lui Isus Cristos?

¹¹ Dacă nu ţinem prea mult la viaţa noastră înseamnă că rămînem fermi în faţa greutăţilor economice. În timpurile de astăzi, unii slujitori ai lui Dumnezeu şi-au pierdut slujbele, deoarece au rămas loiali obligaţiilor divine. Cu deosebire cînd avem de înfruntat probleme legate de cîştigarea existenţei, avem nevoie de credinţă pentru a fi convinşi că Tatăl ceresc va răspunde la cererea noastră: „Dă–ne nouă astăzi pîinea pentru ziua aceasta“ (Mat. 6:11). Toţi cei care se botează trebuie să fie siguri că Iehova Dumnezeu poate şi va sprijini poporul său în timpuri de nevoi.

Un drum al vieţii care necesită credinţă

12. Ce progres trebuie să se străduiască cineva să obţină după ce a fost botezat?

¹² Deoarece pentru a deveni un discipol consacrat şi botezat al lui Isus Cristos este necesară credinţa, botezul nu constituie decît un început al vieţii de creştin. După ce ne-am botezat desigur că vom dori să continuăm să creştem în credinţă şi să progresăm în manifestarea celorlalte roade ale spiritului lui Dumnezeu — dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, amabilitatea, bunătatea, blîndeţea, stăpînirea de sine. Desigur că vom dori să dovedim zel în exprimarea credinţei noastre în faţa altora (Gal. 5:22, 23; 2 Petr. 1:5–8). Discipolii tineri trebuie să nu piardă din vedere că ei sînt prunci spirituali şi trebuie să ia în serios sfatul apostolului Petru: „Ca prunci abia născuţi, să exprimaţi o dorinţă pentru laptele nefalsificat care aparţine cuvîntului, ca prin el să creşteţi spre salvarea, dacă aţi gustat că Domnul este bun.“ — 1 Petr. 2:2, 3.

13. Cum poate să–şi dezvolte cineva dorinţa de hrană spirituală?

¹³ Pentru a cultiva o dorinţă fierbinte de hrană spirituală, cineva trebuie să–şi facă timp pentru a medita şi a aprecia ceea ce Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos au făcut în folosul său şi apoi să asculte îndemnul inimii sale de a se hrăni cu regularitate din Scripturi. Se cere mai mult decît simpla citire a Bibliei. Se cere o meditare asupra lucrurilor citite acolo, însoţită de rugăciune şi să aplice personal sfatul inspirat. Studiul Scripturilor cu ajutorul unor materiale ajutătoare de bază nu este suficient pentru ca cineva să cunoască în întregime Cuvîntul lui Dumnezeu. Scripturile ne oferă cu mult mai mult în scopul ridicării şi întăririi noastre spirituale.

14. Cu cine trebuie să caute să se întovărăşească tinerii credincioşi şi de ce?

¹⁴ Bunele tovărăşii în adunarea creştină sînt de asemenea, importante în ceea ce priveşte progresul nostru spiritual. Tovarăşii cei mai de dorit sînt semenii credincioşi cu o conştiinţă spirituală formată, persoane care se bucură cînd vorbesc despre Cuvîntul lui Dumnezeu şi care dovedesc un deosebit interes în a-i ajuta pe semeni. Lui Timotei, un bătrîn în adunarea creştină, apostolul Pavel i-a scris: „Vezi că într-o casă mare există nu numai vase de aur şi argint, ci şi de lemn şi pămînt, şi unele sînt pentru un scop onorabil, iar altele pentru un scop lipsit de onoare. Dacă, deci, cineva se fereşte de acestea din urmă, el va fi un vas pentru un scop onorabil, sfinţit, util stăpînului său, gata de orice lucrare bună. Deci, fugi de dorinţele inerente tinereţii, dar urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, alături de cei care-l cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Tim. 2:20–22). Astfel apostolul a asemănat adunarea aşa cum se dezvoltase în timpul său cu o casă în care se aflau vase de toate felurile. Dacă era necesar ca un bătrîn să se ferească de „vasele lipsite de onoare,“ să nu–şi facă din ele tovarăşi apropiaţi, acestea are bineînţeles o importanţă şi mai mare pentru pruncii spirituali ale căror „capacităţi de percepere“ nu sînt exersate prin practică, astfel încît să facă deosebire între bine şi rău“ (Evr. 5:14). Ei sînt cu atît mai expuşi pericolului de a ajunge să fie influenţaţi de practici corupte. — Compară 2 Petru 2:18.

15. Cum pot fi deosebiţi tovarăşii buni?

¹⁵ Aceasta nu înseamnă că trebuie să privim cu suspiciune la membrii adunării. Nu este greu să–i deosebeşti pe tovarăşii cei buni. În acest sens Isus Cristos a spus: „Din plinătatea inimii vorbeşte gura“ (Luca 6:45). Evident, acei ale căror manifestări ne stimulează cu adevărat „la dragoste şi lucrări minunate“ sînt prieteni credincioşi (Evr. 10:24). Întovărăşirea noastră cu ei poate contribui la dobîndirea unei maturităţi creştine.

16. Cum dovedim credinţă creştină?

¹⁶ Deoarece începutul vieţii noastre creştine reprezintă o expresie a credinţei, întreaga noastră viaţă trebuie să fie astfel încît să oglindească credinţă nezdruncinată în Iehova Dumnezeu şi în Fiul său. Această credinţă se dovedeşte prin lucrări care sînt în armonie cu ea. Apostolul Iacov a scris: „Să deveniţi împlinitori ai Cuvîntului, nu numai ascultători, înşelîndu-vă singuri printr-un raţionament fals“ (Iac. 1:22). De la noi se cere mai mult decît să ascultăm respectuoşi la întrunirile adunării şi să facem aprecieri despre lucrurile pe care le-am auzit. Noi trebuie să aplicăm toate sfaturile lui Dumnezeu, ceea ce ce înseamnă lucrări, activitate şi dorinţă de a satisface nevoile spirituale afective şi fizice ale altora. De asemenea, ne cere să luăm parte la marea lucrare de predicare care trebuie încheiată înainte de venirea „sfîrşitului“. — Iac. 1:27; 1 Ioan 3:16, 17; Mat. 24:14, 21, 22.

17. Avînd în vedere parabola lui Isus cu privire la semănător, ce întrebări ne-am putea pune?

¹⁷ În concordanţă cu parabola lui Isus referitoare la semănător, noi, discipolii botezaţi ai lui Isus Cristos am dori să dovedim că sîntem „pămînt foarte bun“. „Cuvîntul regatului,“ care a fost semănat în inima noastră, trebuie să dea roade. Ne folosim noi de orice prilej pentru a depune mărturie, dînd astfel rod sub formă de exprimări despre regatul lui Dumnezeu? (Mat. 13:3–9, 18–23.) Potrivit celor relatate la Apocalips 22:1, 2 unde o parte din asigurarea dătătoare de viaţă a lui Iehova este asemănată cu copacii care dau rod în fiecare lună, facem noi eforturi deosebite pentru a nu lăsa să treacă o lună, fără a lua parte la mărturisirea credinţei în faţa oamenilor? Importante sînt eforturile noastre de a ne apropia de inima rudelor şi cunoştinţelor necredincioase prin punerea de mărturie care să fie confirmat de un exemplu desăvîrşit de viaţă creştină. În timp ce nu acceptăm compromise cu privire la ceea ce noi ştim că este adevărat şi just, ar fi totuşi indicat să evităm să transformăm în mari controverse,a în mod inutil, probleme privitoare la zile de naştere, sărbători şi altele de genul acesta, pe care rudele şi cunoştinţele noastre le practică. Nu este cu mult mai bine să ne stăm pe împărtăşirea cu ele a unor concepţii biblice ziditoare şi de netăgăduit, în măsura în care împrejurările ne permit s-o facem? Amabilitatea noastră, preocuparea sinceră şi ajutorul pe care-l oferim pot adesea să ofere o mărturie cu mult mai puternică decît aceea pe care o dau cuvintele. — Compară cu Romani 12:17–21.

18. De ce este o binecuvîntare viaţa de discipoli creştini?

¹⁸ Activitatea de discipol creştin este însoţită într-adevăr de răspunderi serioase. Dar cît de satisfăcător este un asemenea mod de viaţă! Chiar şi în prezent noi ne bucurăm de linişte sufletească, pentru că ştim că avem aprobarea Tatălui nostru ceresc şi a Fiului său. Viaţa noastră este orientată cu bună ştiinţă, astfel încît să depunem eforturi pentru a promova bunăstarea eternă pentru semenii noştri. Ferm încredinţaţi, privim înainte către „viaţa viitoare,“ o viaţă fericită veşnică în noua ordine dreaptă a lui Dumnezeu (1 Tim. 4:8). Credinţa noastră, care este o condiţie esenţială pentru a deveni un discipol botezat şi consacrat al lui Isus Cristos, ne poate conduce astfel încît să dobîndim acest măreţ viitor.

[Notă de subsol]