Una dintre gărzile care sunt acolo îi dă o palmă lui Isus şi-l mustră: „Aşa îi răspunzi preotului principal?”. Dar Isus, ştiind că nu a făcut nimic greşit, spune: „Dacă am vorbit rău, mărturiseşte despre acest rău. Dar, dacă am vorbit bine, de ce mă loveşti?” (Ioan 18:22, 23). Apoi Ana îl trimite pe Isus la ginerele său Caiafa.

Cei care compun Sanhedrinul – actualul mare preot, bătrânii poporului şi scribii – s-au adunat deja. Ei s-au întrunit în casa lui Caiafa. Deşi este ilegal ca un astfel de proces să se ţină în noaptea de Paşte, nimic nu-i poate opri să-şi ducă la îndeplinire planul mârşav.

Aceşti iudei nu sunt nici pe departe imparţiali. După ce Isus l-a înviat pe Lazăr, Sanhedrinul a hotărât că Isus trebuie să moară (Ioan 11:47-53). În plus, cu doar câteva zile în urmă, autorităţile religioase au uneltit să-l prindă pe Isus şi să-l omoare (Matei 26:3, 4). Da, încă înainte de începerea procesului său, Isus este ca şi condamnat la moarte.

Când Isus este arestat în grădina Ghetsimani, apostolii îl părăsesc, fugind cuprinşi de teamă. Însă doi dintre ei se hotărăsc la un moment dat să-l urmeze pe Isus. Aceştia sunt Petru, „precum şi un alt discipol”, din câte se pare apostolul Ioan (Ioan 18:15; 19:35; 21:24). Poate că ei îl ajung din urmă pe Isus în timp ce acesta este dus la Ana. Când Ana îl trimite pe Isus la marele preot, Caiafa, Petru şi Ioan îl urmează de departe. Probabil, ei au sentimente contradictorii: pe de o parte, se tem pentru vieţile lor, pe de altă parte, sunt îngrijoraţi de ceea ce se va întâmpla cu Stăpânul lor.