Imitaţi-le Credinţa

Ea „se gândea ... în inima ei“

MARIA şi Iosif mergeau spre îndepărtatul Betleem. Călătoreau de multe ore, Maria călare pe un măgăruş, iar Iosif pe jos, ducând animalul de căpăstru. Maria încercă să-şi găsească o poziţie mai comodă şi simţi încă o dată copilul mişcându-i-se în pântece.

Mai avea puţin şi trebuia să nască (Luca 2:5). Probabil că, în timp ce Iosif şi Maria treceau pe lângă ogoare, unii agricultori ieşiţi la câmp să are sau să semene se întrebau de ce o femeie aflată în această stare pornise la drum. Într-adevăr, de ce plecase Maria spre un oraş aflat atât de departe de casa ei din Nazaret?

Totul începuse cu câteva luni mai înainte, când această tânără evreică primise o misiune unică în istoria omenirii. Ea urma să dea naştere unui copil care avea să devină Mesia, Fiul lui Dumnezeu (Luca 1:35). Însă, când s-a apropiat vremea să nască, a fost nevoită să facă această călătorie, care i-a pus credinţa la încercare în multe feluri. Dar să vedem ce a ajutat-o să rămână tare din punct de vedere spiritual.

Călătoria spre Betleem

Iosif şi Maria nu erau singurii care porniseră la drum. Cezar August dăduse poruncă să se facă un recensământ în ţară şi toţi oamenii trebuiau să meargă în ţinuturile natale pentru a se înregistra. Ce a făcut Iosif? Relatarea biblică spune: „Iosif a urcat şi el din Galileea, din oraşul Nazaret, în Iudeea, în oraşul lui David, numit Betleem, pentru că era din casa şi din familia lui David“ (Luca 2:1–4).

Faptul că cezarul a dat această poruncă tocmai atunci nu a fost o simplă întâmplare. O profeţie consemnată în Biblie cu aproximativ 700 de ani mai înainte spunea că Mesia urma să se nască în Betleem. Un oraş Betleem se afla la doar 11 km de Nazaret. Totuşi, profeţia arăta că Mesia urma să se nască în Betleem Efrata (Mica 5:2). În acest Betleem trebuia să ajungă Iosif, întrucât era casa strămoşească a familiei regelui David, familie din care se trăgeau atât el, cât şi Maria. Dacă ar fi să facem astăzi călătoria de la Nazaret la acest orăşel din sud, am parcurge un drum de 150 km printr-un ţinut deluros.

Avea Maria să-l susţină pe Iosif în decizia lui de a se supune poruncii cezarului? Să ne gândim ce însemna o asemenea călătorie pentru ea. După cât se pare, era pe la începutul toamnei, când sezonul secetos era pe sfârşite şi puteau cădea ploi uşoare. În plus, Biblia spune că Iosif „a urcat . . . din Galileea“, expresie cât se poate de potrivită, întrucât Betleemul era situat la o altitudine de peste 760 m. Astfel, pe lângă faptul că dura câteva zile, călătoria se încheia cu un urcuş istovitor. De asemenea, probabil că drumul avea să dureze mai mult decât în mod obişnuit. Fiind însărcinată, Maria trebuia să facă mai multe popasuri pentru a se odihni. Orice tânără în starea ei şi-ar fi dorit să fie cât mai aproape de casă pentru a fi ajutată de familie şi de prieteni când începeau durerile naşterii. Fără îndoială că Maria avea nevoie de mult curaj ca să pornească la drum!

Cu toate acestea, Luca scrie că Iosif s-a dus „ca să se înregistreze cu Maria“. El mai precizează că Maria „îi fusese deja dată în căsătorie“ (Luca 2:4, 5). Acest lucru trebuie să fi influenţat mult decizia Mariei. Ea îl considera pe Iosif capul ei. De aceea, şi-a privit cu seriozitate rolul stabilit de Dumnezeu, acela de ajutor, susţinându-şi soţul în acţiunile lui.a Astfel, Maria a manifestat un spirit de supunere chiar dacă această călătorie putea fi pentru ea un test al credinţei.

Ce ar mai fi putut s-o motiveze pe Maria să se supună? Cunoştea ea profeţia potrivit căreia Mesia urma să se nască în Betleem? Biblia nu specifică acest lucru, însă nu este exclus, întrucât profeţia le era bine cunoscută conducătorilor religioşi şi chiar oamenilor în general (Matei 2:1–7; Ioan 7:40–42). Iar Maria cunoştea bine Scripturile (Luca 1:46–55). Dar, indiferent care ar fi fost motivul pentru care s-a hotărât să facă această călătorie — pentru a da ascultare soţului ei, poruncii cezarului sau profeţiei lui Iehova —, Maria rămâne un exemplu remarcabil. Iehova preţuieşte mult un spirit umil, de supunere. În zilele noastre, când supunerea este una dintre calităţile cel mai puţin apreciate, Maria este un adevărat exemplu pentru cei ce au credinţă, atât bărbaţi, cât şi femei.

Naşterea lui Cristos

Maria trebuie să fi răsuflat uşurată când a zărit Betleemul. Poate că în timp ce urcau dealurile şi treceau pe lângă livezile de măslini — măslinele fiind printre ultimele culturi ce mai trebuiau adunate —, Maria şi Iosif s-au gândit la istoria acestui orăşel. Aşa cum spusese profetul Mica, era prea neînsemnat pentru a fi numărat printre oraşele lui Iuda. Totuşi, era locul în care, cu peste o mie de ani în urmă, se născuseră Boaz, Naomi, iar mai târziu, David.

Când Iosif şi Maria au ajuns la Betleem, oraşul era plin de oameni. Mulţi sosiseră înaintea lor pentru a fi înregistraţi, astfel că în camera de găzduire nu mai era niciun loc.b De aceea, ei au fost nevoiţi să înnopteze într-un grajd. Cât de îngrijorat trebuie să fi fost Iosif când pe soţia lui au cuprins-o durerile cumplite ale naşterii, dureri pe care nu le mai simţise niciodată. Şi tocmai într-un astfel de loc!

Orice femeie care a născut poate înţelege prin ce trecea Maria. Iehova prezisese cu aproximativ 4 000 de ani mai înainte că, din cauza păcatului moştenit, toate femeile aveau să aducă pe lume copii în dureri (Geneza 3:16). Nimic nu lasă să se înţeleagă că Maria ar fi fost o excepţie. Relatarea lui Luca prezintă cu discreţie acest episod, spunând simplu: Ea „l-a născut pe fiul ei, întâiul născut“ (Luca 2:7). Da, atunci a venit pe lume „întâiul născut“ al Mariei, primul dintre copiii ei, cel puţin şapte la număr (Marcu 6:3). Acesta însă avea să fie cu totul deosebit. El nu era doar întâiul născut al Mariei, ci întâiul născut al lui Iehova, „întâiul născut din toată creaţia“, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu (Coloseni 1:15).

Luca adaugă acum un detaliu bine cunoscut: „L-a înfăşat şi l-a culcat într-o iesle“ (Luca 2:7). Punerile în scenă, machetele şi picturile înfăţişând naşterea lui Isus prezintă acest episod într-o manieră idilică. Dar să ne gândim cum au stat lucrurile în realitate. Familia se adăpostea într-un grajd, un loc care nici atunci şi nici acum nu se caracterizează prin aer bun şi condiţii de igienă, iar ieslea este un jgheab în care se dă de mâncare vitelor. Într-adevăr, ce părinţi ar alege un asemenea loc pentru naşterea copilului lor dacă ar exista altă posibilitate? Majoritatea părinţilor vor ce este mai bun pentru copiii lor. Cu cât mai mult doreau Maria şi Iosif să-i ofere tot ce era mai bun Fiului lui Dumnezeu!

Cu toate acestea, ei nu s-au lăsat descurajaţi de situaţia în care se aflau, ci au făcut tot ce le-a stat în putinţă cu lucrurile de care dispuneau. Să remarcăm, de pildă, că însăşi Maria s-a îngrijit de copilaş: l-a înfăşat şi l-a pus cu grijă în iesle ca să doarmă, asigurându-se că îi este cald şi bine. Maria nu s-a lăsat copleşită de îngrijorare şi nu a permis ca împrejurările să o împiedice să facă tot ce putea. Amândoi ştiau că cel mai important lucru pe care îl puteau face pentru copil era să-i poarte de grijă pe plan spiritual (Deuteronomul 6:6–8). Astăzi, în această lume care nu pune preţ pe valorile spirituale, părinţii înţelepţi acordă prioritate aceluiaşi lucru când îşi cresc copiii.

O vizită încurajatoare

Deodată, această scenă liniştită a fost tulburată de o mare zarvă. În grajd au intrat nişte păstori nerăbdători să vadă familia de care auziseră şi mai ales copilaşul. Aceşti bărbaţi vorbeau cu entuziasm, iar faţa le radia de bucurie. Veniseră în grabă de pe dealurile unde stăteau cu turmele lor.c Ei le-au povestit părinţilor luaţi prin surprindere de vizita lor despre lucrul uluitor care li se întâmplase. Pe deal, pe la mijlocul nopţii, le apăruse dintr-o dată un înger, iar gloria lui Iehova strălucise în jurul lor. Îngerul le-a spus că la Betleem tocmai se născuse Cristos, sau Mesia, şi că aveau să găsească copilaşul înfăşat şi pus într-o iesle. Apoi se întâmplase ceva şi mai spectaculos: un cor impresionant de îngeri a început să cânte laude spre gloria lui Iehova.

Aşadar, nu este de mirare că aceşti oameni umili au venit în grabă la Betleem! Cât de entuziasmaţi trebuie să fi fost ei când au văzut un nou-născut culcat în iesle, aşa cum le spusese îngerul! Ei n-au putut să nu vorbească despre această veste bună. Potrivit Bibliei, „au relatat ce li se spusese. . . [Iar] toţi cei care auzeau se mirau de cele ce le spuneau păstorii“ (Luca 2:17, 18). Conducătorii religioşi din zilele acelea probabil că îi dispreţuiau pe păstori. Însă Iehova îi aprecia pe aceşti oameni umili şi fideli. Dar ce a însemnat pentru Maria vizita lor?

Deşi epuizată după naştere, Maria a ascultat cu mare atenţie fiecare cuvânt. Mai mult, ea „păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei“ (Luca 2:19). Această tânără femeie medita profund la lucrurile spirituale. Ea ştia că mesajul transmis prin înger era foarte important. Iehova, Dumnezeul ei, a vrut ca ea să cunoască şi să înţeleagă bine cine era fiul ei şi cât de important era rolul lui. Maria nu numai că a ascultat, dar a şi păstrat cuvintele în inima ei pentru a putea medita la ele în lunile şi în anii care aveau să vină. Acesta este un factor esenţial care a ajutat-o să aibă o credinţă puternică pe tot parcursul vieţii.

Vei urma şi tu exemplul Mariei? Iehova s-a îngrijit ca paginile Cuvântului său să fie pline de adevăruri spirituale vitale. Însă aceste adevăruri nu ne vor fi de niciun folos dacă nu le acordăm atenţie. Aceasta înseamnă să citim Biblia cu regularitate, dar nu ca pe o carte oarecare, ci ca pe Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Apoi, asemenea Mariei, trebuie să păstrăm în inimă adevărurile spirituale şi să ne gândim la ele. Dacă vom medita la ceea ce citim din Biblie, gândindu-ne cum putem aplica şi mai mult sfaturile lui Iehova, credinţa noastră va creşte.

Alte cuvinte pe care le-a păstrat în inimă

Când copilaşul avea opt zile, Maria şi Iosif l-au circumcis potrivit Legii mozaice şi i-au pus numele Isus, aşa cum li se spusese (Luca 1:31). Apoi, în a 40-a zi, l-au dus din Betleem la templul din Ierusalim, aflat la câţiva kilometri distanţă, şi au adus jertfa de purificare pe care Legea o prevedea pentru oamenii săraci: două turturele sau doi porumbei. Dacă s-au simţit jenaţi că n-au putut să aducă un berbec şi o turturea, cum îşi permiteau alţi părinţi, nu ştim. În orice caz, ei au fost foarte încurajaţi de cele întâmplate la templu (Luca 2:21–24).

Un om în vârstă pe nume Simeon s-a apropiat de ei şi le-a vorbit. Maria avea să păstreze în inimă şi cuvintele lui. Acestuia i se promisese că nu va muri înainte de a-l vedea pe Mesia, iar spiritul sfânt al lui Iehova îi dezvăluise că micuţul Isus era prezisul Salvator. Simeon i-a vorbit Mariei şi despre durerea care avea să-i sfâşie inima într-o zi. El a zis că va fi ca şi cum o sabie lungă îi va străpunge sufletul (Luca 2:25–35). Poate că tocmai aceste cuvinte au ajutat-o pe Maria să suporte durerea treizeci de ani mai târziu, când cele prezise de Simeon s-au împlinit. Apoi, o profetesă pe nume Ana l-a văzut pe micuţul Isus şi a început să le vorbească despre el tuturor celor ce aşteptau eliberarea Ierusalimului (Luca 2:36–38).

Iosif şi Maria au dat într-adevăr dovadă de înţelepciune când au luat decizia de a-l duce pe copilaş la templul lui Iehova, din Ierusalim. Fiul lor avea să meargă cu fidelitate la templu toată viaţa. Acolo, Iosif şi Maria i-au adus închinare lui Iehova, oferind jertfe după posibilităţile lor, şi au primit îndrumare şi încurajare. Cu siguranţă că Maria a plecat în acea zi de la templu cu o credinţă mai puternică şi cu inima plină de cuvinte spirituale, la care avea apoi să mediteze şi despre care avea să le vorbească şi altora.

Este minunat să vedem şi astăzi părinţi care urmează acest exemplu. Părinţii Martori ai lui Iehova îşi iau cu regularitate copiii la întrunirile creştine. Ei fac tot ce pot în închinarea la Dumnezeu, fiind o sursă de încurajare pentru ceilalţi. Şi, când pleacă de la întruniri, se simt mai puternici pe plan spiritual, mai fericiţi şi cu inima plină de lucruri frumoase pe care le pot împărtăşi şi altora. Vă invităm cu căldură să participaţi şi voi alături de ei la întruniri. Astfel, credinţa voastră va fi tot mai puternică, aşa cum a fost şi credinţa Mariei.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Simeon a avut privilegiul să-l vadă pe prezisul Salvator