„Unde sînt ceilalţi nouă?“
CONTRASTUL dintre persoanele care manifestă apreciere şi acelea care o neglijează a fost bine ilustrat în relatarea biblică despre cei zece leproşi vindecaţi de Isus Cristos. Fiindu-le interzis prin Lege să se apropie de cineva, leproşii au strigat după Isus, în timp ce acesta intra într-un sat oarecare, şi l-au rugat să aibă milă de ei. Văzîndu-i leproşi, Isus le-a spus: „Mergeţi şi arătaţi-vă preoţilor.“ Şi ce s-a întîmplat după aceea? Relatarea inspirată adaugă:
„Apoi, în timp ce se îndepărtau, leproşii au fost curăţaţi. Văzîndu-se vindecat, unul dintre ei s-a întors, glorificîndu-l pe Dumnezeu cu glas tare. Şi el a căzut cu faţa la pămînt, la picioarele lui Isus, mulţumindu-i. De altfel, omul acesta nici nu era iudeu, ci samaritean. Drept răspuns, Isus a zis: „Dar nu au fost vindecaţi zece? Atunci, unde sînt ceilalţi nouă? Nu s-a găsit nimeni altcineva care să se întoarcă şi să dea glorie lui Dumnezeu, decît acest om din altă naţiune?“ — Luca 17:11–19.
„Ce lucru trist!“, ai putea exclama. „Toţi zece au fost vindecaţi, dar numai unul şi-a exprimat recunoştinţa.“ Cu siguranţă că ar trebui să luăm cu toţii în serios învăţătura ce se desprinde din comentariul şi întrebarea pusă de Isus: „Unde sînt ceilalţi nouă?“ Da, această întîmplare ar trebui să ne determine să manifestăm recunoştinţă.
SĂ LE ARĂTĂM PREŢUIRE MEMBRILOR FAMILIEI
Există multe ocazii pentru a ne exprima preţuirea faţă de alţii, inclusiv faţă de prieteni şi faţă de membrii familiei. Este potrivit să manifestăm acest sentiment chiar şi pentru lucruri mici, bunăoară pentru primirea unui cadou neaşteptat, pentru vizita unui prieten, pentru servirea unei mîncări delicioase sau pentru că ne-au fost spălate şi călcate hainele.
Copii, şi voi puteţi manifesta apreciere faţă de părinţii voştri. Ştiţi cum? Îndeplinindu-vă sarcinile cu promptitudine şi fără să bombăniţi, păstrîndu-vă camera curată şi îngrijindu-vă îmbrăcămintea. Puteţi manifesta recunoştinţă pentru educaţia pe care o primiţi prin străduinţa voastră atît în clasă cît şi la efectuarea temelor pentru acasă. Într-o ţară oarecare s-a estimat că educarea şi creşterea unui copil pînă la vîrsta de 18 ani costă pînă la 54 000 dolari americani. Cînd a fost ultima ocazie cînd v-aţi exprimat recunoştinţa faţă de părinţii voştri pentru tot ceea ce au făcut pentru voi?
Părinţi, daţi voi oare dovadă de preţuire faţă de lucrurile pe care le fac copiii voştri? Evident, ei nu vor putea face lucrurile atît de bine ca voi. Dar un cuvînt de apreciere pentru efortul depus îi va face fericiţi şi îi va încuraja ca în viitor să facă lucruri şi mai bune.
Voi, soţilor, vă amintiţi zicala „munca femei nu se termină niciodată“? Vă lăudaţi voi soţiile, astfel încît munca în gospodărie să nu devină o corvoadă pentru ele? Biblia spune despre „soţiile capabile“: „Fiii ei se scoală şi încep să o numească fericită; proprietarul ei se scoală şi o laudă. Sînt multe fiice care s-au arătat capabile, dar tu — tu te-ai ridicat deasupra tuturor“ (Proverbe 31:10, 28, 29). Soţul îşi poate manifesta preţuirea faţă de soţia sa în multe feluri, cum ar fi de pildă o seară petrecută împreună în oraş sau un gest plin de tandreţe.
Soţile au şi ele multe ocazii pentru a-şi manifesta preţuirea. Pentru a procura cele necesare vieţii, soţul trebuie să lucreze de obicei cu persoane cu obiceiuri şi temperamente variate, ceea ce-l poate surmena. Cît de mîngîietor este, deci, pentru el, ca la întoarcerea lui acasă soţia să-l îmtîmpine cu un salut cald şi îmbietor sau cu cîteva cuvinte de mulţumire pentru ceea ce face pentru familie. Da, cît de recunoscător poate fi un bărbat care are o soţie capabilă şi recunoscătoare! Biblia spune: „Valoarea ei este cu mult mai mare decît a coralilor. Inima proprietarului ei se încrede în ea şi are numai de cîştigat. Ea l-a recompensat, făcîndu-i bine şi nu rău, în toate zilele vieţii sale.“ — Proverbe 31:10–12.
Părinţii bătrîni nu trebuie trecuţi nici ei cu vederea. Ei au făcut multe pentru noi în cursul anilor. Copiii sînt o „moştenire de la Iehova“, dar educarea lor implică o mare răspundere (Psalm 127:3). De fapt, creşterea copiilor constituie un program de instruire cu o durată de douăzeci de ani. Cu toate acestea, mulţi oameni nu le sînt recunoscători părinţilor lor pentru toţi acei ani de muncă şi sacrificii personale. Din păcate, părinţii înaintaţi în vîrstă sînt deseori internaţi într-un azil de bătrîni. Desigur că în unele cazuri îngrijirea de specialitate din aceste locuri poate fi vitală. Însă oricît de bine calificaţi ar fi aceşti străini, numai îngrijirea lor nu poate fi niciodată echivalentă cu viaţa pe care aceşti bătrîni ar duce-o în mijlocul familiilor lor. Aşadar, atunci cînd este necesar şi posibil, o cale excelentă de exprimare a consideraţiei faţă de părinţii noştri bătrîni este de a-i invita să locuiască împreună cu noi! Apostolul Pavel a exprimat această idee astfel: „Nu uitaţi că dacă o văduvă are copii sau nepoţi, este în primul rînd datoria lor de a-şi manifesta puritatea religiei în propriile lor cămine, prin aceea că îşi răsplătesc părinţii pentru ceea ce aceştia au făcut pentru ei; iar Dumnezeu le va accepta cu plăcere acest sacrificiu“ (1 Timotei 5:3,4, Phillips). Evident, părinţii în vîrstă şi bunicii ar trebui să colaboreze în acest sens cu copiii şi ar trebui să manifeste preţuire faţă de ceea ce se face în folosul lor.
ÎN AFARA FAMILIEI
Ce mîngîiere este pentru inima noastră cînd membrii familiei îşi exprimă recunoştinţa pentru ceea ce am spus sau am făcut! În mod similar, şi cei din afara familiei manifestă acelaşi sentiment, atunci cînd ne exprimăm preţuirea faţă de ei şi faţă de ceea ce spun sau fac. Ocaziile pentru a face aceasta sînt atît de numeroase încît ar fi într-adevăr imposibil de a le cita pe toate.
Probabil că în ultimul timp ai început să înţelegi mai bine Biblia, datorită studiului personal şi asocierii cu Martorii lui Iehova. Faptul de a cîştiga cunoştinţă din Cuvîntul lui Dumnezeu nu ne oferă oare satisfacţii spirituale? Cu siguranţă că preţuieşti lucrul acesta. Dar ce poţi spune despre tovarăşii creştini pe care îi ai acum? Scripturile spun că Iehova Dumnezeu „va zgudui toate naţiunile“ şi că „lucrurile de dorit“ ale tuturor naţiunilor“ vor veni în casa sa de închinare. Evident, aceste „lucruri de dorit“ reprezintă persoanele care se revarsă ca un şuvoi spre „muntele casei lui Iehova“ şi i se închină acum „cu spirit şi adevăr“ (Isaia 2:2–4; Hagai 2:7; Ioan 4:23, 24). Ele sînt persoane iubitoare, cinstite, integre şi devotate în exclusivitate lui Dumnezeu şi principiilor sale drepte. Şi gîndeşte-te numai! Într-o lume caracterizată prin trăsături ca: lipsă de iubire, necinste şi lipsă de recunoştinţă, ai privilegiul să ai tovarăşi minunaţi, care manifestă devoţiune sfîntă (2 Timotei 3:1–5). Oare nu este societatea lor ceva ce te determină să fii profund recunoscător? Cu siguranţă că da.
Pe de altă parte, poate că urmezi de mulţi ani o cale de viaţă creştină. Dacă aşa stau lucrurile, gîndeşte-te la cei care de mai multă vreme ne sînt tovarăşi creştini fideli. Cu siguranţă, ar fi potrivit să le mulţumim pentru numeroasele dovezi de amabilitate concretizate prin cuvinte şi fapte. I-am vizitat vreodată la domiciliu? Sau am luat vreodată masa împreună cu ei? Apoi, în afară exprimărilor verbale de preţuire, nu ar fi oare potrivit să le scriem cîteva cuvinte sau să le trimitem o ilustrată prin intermediul căreia să ne exprimăm sentimentele de preţuire faţă de ei?
Fără îndoială, fiecare dintre noi poate găsi multe căi de a-i face fericiţi pe alţii, cît şi pe noi înşine, manifestînd în mod sincer apreciere. Aşadar, din acest punct de vedere, să fim asemenea leprosului vindecat care a dat dovadă de un adevărat spirit de recunoştinţă. Să nu fim nerecunoscători, asemenea celorlalţi leproşi vindecaţi, despre care Isus a întrebat: „Unde sînt ceilalţi nouă?“
Este limpede că trebuie să dăm dovadă de preţuire faţă de semenii noştri. Dar ce putem spune despre Cel care a întocmit toate lucrurile? (Apocalips 4:11). Care sînt unele dintre motivele pentru care ar trebui să fim recunoscători? Şi cum ne putem manifesta consideraţia faţă de Iehova Dumnezeu?