Capitolul 15

Sfîrşitul bolii şi al morţii

 1. La ce a împins adesea frica de moarte pe oameni?

DINTRE toate lucrurile care au adus necaz şi suferinţă asupra omenirii, boala şi moartea stau pe primul loc. Şi numai frica de moarte a ţinut oamenii într-un fel de robie, iar sub ameninţarea cu moartea mulţi s-au lăsat siliţi să procedeze împotriva conştiinţei lor — spre exemplu în AL TREILEA REICH, cînd unii oameni au fost intimidaţi pînă acolo încît şi-au trădat chiar proprii lor prieteni (Evrei 2:15). Ce uşurare va fi însă pentru omenire cînd acest duşman, boala şi moartea, nu va mai fi! (1 Corinteni 15:27).

 2, 3. (a) Ce lucruri nedorite vor mai fi înlăturate prin îndepărtarea morţii? (b) De care lucru ne eliberează promisiunea lui Dumnezeu de a înlătura moartea?

² Numai Creatorul poate ajuta omul să scape din această mizerie. El nu numai că a promis că va face aceasta, ci a pus şi fundamentul necesar ca sub domnia „cerurilor noi“ — Isus Christos şi coregenţii şi copreoţii săi — moartea să fie înlăturată total şi pentru totdeauna. Dumnezeu a promis oamenilor că ‘va şterge orice lacrimă din ochii lor şi că nu va mai fi moarte, nu va mai fi nici doliu, nici ţipăt, nici durere’. Pentru a ne întări credinţa noastră şi certitudinea noastră, el a mai adăugat următoarele: „Aceste cuvinte sînt de încredere şi adevărate“ (Apocalips 21:4, 5). Dacă boala şi moartea au fost înlăturate nu vor exista nici semnele slăbitoare ale bătrîneţii, ridurile pielii şi părul grii.

³ Dacă cunoaştem această promisiune divină şi credem în ea, ni se ia ceva din tristeţea pe care o cauzează moartea. Nu vom ‘fi mîhniţi ca ceilalţi care n-au speranţă (1 Tesaloniceni 4:13).

SPERANŢA NU E CEVA NOU

 4. Cum de putem spune că speranţa în înlăturarea morţii nu este nouă?

⁴ Această speranţă nu este nouă. Incă cu mii de ani înainte oamenii care au servit lui Dumnezeu au nutrit această speranţă şi au fost mîngîiaţi şi întăriţi prin ea. Ei au ştiut ce-i drept că vor muri, dar au crezut de asemenea că Dumnezeu îi va învia şi că le va da ocazia să dobîndească viaţă veşnică. Unii din aceşti oameni credincioşi au văzut ei înşişi cum Dumnezeu a înviat morţi prin profeţii săi precum şi prin Isus şi apostoli. Fireşte, aceşti înviaţi au murit mai tîrziu din nou. Dar servii lui Dumnezeu aşteptau pe atunci „o înviere mai bună“ sub împărăţia mesianică în care să nu fie nevoiţi să moară din nou în afară de cazul că ar păcătui intenţionat (Evrei 11:16, 35).

 5. De unde ştim că Avraam, Iov şi Daniel au avut certitudinea că nu vor muri pentru totdeauna?

⁵ Avraam avea o credinţă deosebit de putenică în înviere (Evrei 11:17–19). Credinciosul Iov care suferise foarte mult a vorbit despre faptul că va ajunge în şeol, în mormînt, şi că Dumnezeu îşi va aduce aminte de el la timpul stabilit (Iov 14:13). Iar cînd profetul Daniel a adresat rugămintea de a i se explica profeţia sa vastă, care trebuia să se împlinească în „timpul sfîrşitului“, îngerul lui Dumnezeu i-a zis: „Tu te vei odihni, dar te vei scula la sfîrşitul zilelor în sorţul tău“ (Daniel 12:8, 9, 13).

CINE VA ÎNVIA PE PÂMÎNT?

 6. (a) Care două grupe de oameni vor învia pe pămînt? (b) Ce atitudine vor avea cei care înainte de moartea lor au fost servi ai lui Dumnezeu?

⁶ Invierea morţilor va fi doar primul pas în planul lui Dumnezeu de a restabili pe cei decedaţi. Cînd vor ieşi afară din morminte după nimicirea sistemului rău de lucruri din prezent, ei vor fi salutaţi şi primiţi de „marea mulţime de oameni“, care a supravieţuit „necazul cel mare“. Vor fi înviate pe pămînt la viaţă două grupe de persoane: 1. Oameni care s-au dovedit în trecut ca servi credincioşi ai lui Dumnezeu, şi printre aceştia cei amintiţi în capitolul 11 al epistolei către Evrei, şi 2. Oamenii care înainte de moartea lor n-au fost niciodată servii lui Dumnezeu. „Va exista o înviere atît a celor drepţi cît şi a celor nedrepţi“, a scris apostolul Pavel (Faptele Apostolilor 24:15). Prima grupă nu va avea dificultăţi să înveţe pregătirea lui Dumnezeu de a dobîndi viaţă prin jertfa lui Christos şi să recunoască această pregătire. Ea se va supune atunci cu plăcere legilor aflate în vigoare. Aceşti credincioşi sînt consideraţi ca „vii“ deja acum în timp ce mai sînt în mormînt, fiindcă ei vor învia cu siguranţă (Luca 20:37, 38).

 7. Ce va fi făcut pentru cei înviaţi care n-au slujit lui Dumnezeu în trecut?

⁷ Persoanele care înainte n-au servit lui Dumnezeu vor trebui să cunoască după învierea lor pe Iehova, Dumnezeul adevărat, şi pregătirile pline de bunătate luate prin Isus Christos. „Marea mulţime de oameni“ care va supravieţui necazul va avea atunci răspunderea să-i instruiască (Romani 10:14). Acestor înviaţi va trebui să li se explice vestea bună, căci Dumnezeu doreşte ca „în numele lui Isus să i se închine orice genunchi al celor din ceruri, al celor de pe pămînt, şi al celor de sub sol [în mormînt], şi ca orice limbă să recunoască deschis că Isus Christos este Domn spre glorificarea lui Dumnezeu, Tatăl“ (Filipeni 2:10, 11).

 8. Vor fi judecaţi înviaţii pe baza faptelor lor anterioare?

⁸ Celor înviaţi li se va pretinde să asculte de legile în vigoare atunci, şi ei vor fi judecaţi „după lucrurile care sînt scrise în rolurile de carte conform faptelor lor“ (Apocalips 20:12). Prin rolurile de carte menţionate aici se înţelege probabil revelarea voinţei lui Dumnezeu pentru omenire în decursul acelei perioade de o mie de ani.

PERFECŢIUNEA NU ESTE ATINSÂ IMEDIAT

 9. In ce situaţie se va găsi „marea mulţime de oameni“?

⁹ Membrii „marii mulţimi de oameni“ nu vor fi perfecţi imediat după sfîrşitul „necazului cel mare“. Dar ei vor supravieţui nimicirea sistemului prezent pe baza credinţei şi ascultării lor şi vor constitui fundamentul „pămîntului nou“ (Apocalips 7:14–17; compară Isaia 51:16). Ei îşi vor continua deci neîndoielnic credincioşi drumul lor şi vor face repede progrese spre perfecţiune, în timp ce urmează ceea ce este scris în „rolurile de carte“ (Psalm 37:30, 31).

10. Ce se va întîmpla cu leziunile grave pe care le-au avut unii din „marea mulţime de oameni“ precum şi unii din cei înviaţi?

¹⁰ Cum se prezintă lucrurile cu aceia din „marea mulţime de oameni“ care au leziuni grave, care spre exemplu sînt cardiaci, ologi sau orbi, sau care şi-au pierdut braţele sau picioarele? Este raţional să acceptăm că ei vor fi vindecaţi la o dată timpurie. Cînd Isus a fost pe pămînt el a dat un exemplu pentru asemenea vindecări. El a vindecat momentan mîinile şi braţele paralizate a întărit membrele ologite şi a redat orbilor lumina ochilor. Părţile corporale vindecate de Isus n-au crescut treptat (Luca 6:8–10; Ioan 5:5–9). Şi cei înviaţi se vor întoarce în mod logic cu un corp sănătos. Aceasta a fost cazul la toţi cei despre a căror înviere se relatează în Biblie (Luca 8:54, 55). Lazăr spre exemplu era deja parţial intrat în descompunere, dar atunci cînd s-a întors din mormînt părţile intrate în putrefacţie au fost înnoite (Ioan 11:39–44). Dumnezeu a dat în antichitate poporului său pe care voia să-l ducă din nou în partea lui, următoarea promisiune: „Nici un locuitor nu va zice: ‘Sînt bolnav’. Poporului care locuieşte în ţară i se dă iertare“. Oamenii vor fi în măsură să îndeplinească obligaţiile normale ale vieţii, chiar dacă încă nu vor îi perfecţi (Isaia 33:24).

CUM SE VA DOBÎNDI PERFECŢIUNEA

11. (a) Cum se va dobîndi perfecţiunea? (b) Pentru ce este necesar un progres spiritual înainte de a putea fi vindecat corporal?

¹¹ Perfecţiunea corporală completă se va atinge însă abia atunci cînd pe baza credinţei în Christos s-au făcut progrese în privinţa spirituală şi s-a ‘îmbrăcat personalitatea cea nouă’. Cineva ar putea să fi fost vindecat de leziuni mai mari, iar apoi dacă face ce este drept, se va apropia tot mai mult de perfecţiune. El va trage folos regulat din pregătirea pe care Dumnezeu a luat-o spre vindecarea sa pe baza jertfei de ispăşire a lui Christos (Apocalips 22:2). Christos va înlătura în îndurarea sa toate imperfecţiunile. Trebuie îndeplinit mai întîi acest mers spiritual, deoarece păcatul este cel ce cauzează moartea; nu se poate obţine perfecţiune corporală atîta timp cît personalitatea nu este pe deplin curăţită de păcat. Biblia aduce mereu boala în legătură cu păcatul (Luca 5:18–25; 1 Corinteni 15:56; Romani 6:23).

12. Ce luptă trebuie să ducă în prezent servii lui Dumnezeu în legătură cu personalitatea şi de ce?

¹² Apostolul Pavel descrie „lupta“ pe care o duce fiecare în prezent care se străduieşte să-şi remodeleze personalitatea pentru a dobîndi plăcerea lui Dumnezeu. El scrie: „Ce doresc, aceea nu obişnuiesc să fac, şi ceea ce urăsc aceea fac . . . Binele pe care-l doresc să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu-l doresc să-l fac, iată ce fac . . . astfel nu mai sînt eu cel ce fac, ci păcatul care locuieşte în mine“ (Romani 7:15–20). Prin ereditate toţi oamenii au fost născuţi „în nelegiuire“, „în păcat“ (Psalm 51:5). In afară de aceasta toţi oamenii şi-au înmulţit şi mai mult aceste păcate în decursul vieţii lor, deoarece au fost influenţaţi rău de mediul înconjurător.

13. Ce se poate face (a) împotriva înclinaţiilor rele „culese“ din mediul înconjurător şi (b) împotriva înclinaţiilor rele moştenite?

¹³ Deja astăzi obiceiurile proaste care s-au „cules“ din mediul înconjurător pot fi înlăturate cu ajutorul cuvîntului şi spiritului lui Dumnezeu precum şi al comunităţii cu servii lui Dumnezeu. Altfel se prezintă lucrurile cu slăbiciunile pe care le-am moştenit şi care sînt în privinţa corporală şi spirituală o parte componentă a noastră. Putem lupta ce-i drept împotriva acestor slăbiciuni cu un succes relativ mare, căci apostolul Pavel şi Petru au scris că noi ne putem ‘înnoi mintea noastră’, putem „îmbrăcă personalitatea cea nouă“, putem produce roadele spiritului’, putem ‘păstra o conştinţă bună’ şi putem ‘duce o comportare selectă’ (Romani 12:2; Efeseni 4:24; Galateni 5:22, 23; 1 Petru 3:16; 2:12) Dar noi nu putem stîrpi complet înclinaţiile rele prin eforturile noastre proprii. Apostolul Pavel a scris despre această situaţie: „O, om nenorocit! Cine mă va elibera de trupul care este căzut în această moarte? Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Christos, domnul nostru! Astfel eu însumi sînt cu mintea mea un sclav al legii lui Dumnezeu, dar cu carnea mea al legii păcatului (Romani 7:24, 25).

14. (a) Ce poate face un creştin care păcătuieşte din cauza slăbiciunilor sale moştenite, pentru a rămîne în favoarea lui Dumnezeu? (b) Cum vor fi eliberaţi oamenii în final de toate slăbiciunile moştenite care duc la păcat şi suferinţă?

¹⁴ In prezent creştinul poate aştepta iertarea păcatelor lui, dacă crede în Isus Christos şi în aceea că el şi-a jertfit viaţa pentru păcatele noastre. El trebuie însă şi să procedeze în armonie cu rugăciunile lui pentru iertare, prin faptul că face tot ce-i stă în putinţă pentru a rămîne pe calea corectă. El n-are voie să cedeze în lupta împotriva înclinaţiilor sale rele. Cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu el poate cîştiga lupta. Conştiinţa sa poate fi curată (Romani 8:2, 11–13; Evrei 9:14). Totuşi, în sistemul nou, Christos îi va face posibil să tragă folos deplin din jertfa sa, aşa încît slăbiciunile lui ereditare, „greşelile“ genetice pe care le-a moştenit de la strămoşii lui, să fie îndreptate. El va fi vindecat în orice privinţă. Ce eliberare! Ce uşurare va fi cînd putem face în orice vreme binele pe care am dori să-l facem din inimă! Avem într-adevăr toate motivele să-i mulţumim lui Dumnezeu prin Isus Christos.

15. (a) Cînd nu vor mai trebui să lupte oamenii pentru a proceda corect în orice vreme? (b) Cum scoate în evidenţă apostolul Pavel această idee în 1 Timotei 1:8, 9? (c) Cum de-a fost Isus un exemplu pentru faptul că un om drept n-are nevoie de legi împotriva uciderii, hoţiei, etc.?

¹⁵ In decursul domniei de o mie de ani ai lui Christos vom fi deci împovăraţi treptat tot mai puţin cu înclinaţii păcătoase. Vom face din ce în ce mai mult ceea ce este corect. Apoi dacă am ajuns perfecţiunea, nu va mai trebui să luptăm pentru a face ceea ce este corect. Atunci va fi ceva absolut firesc să procedăm corect. Nu vom fi înclinaţi nici cîtuşi de puţin să furăm, să procedăm imoral, şi să urîm sau să calomniem pe alţii. Apostolul Pavel a spus despre legea mozaică care condamna asemenea proceduri: „Acum ştim că Legea este excelentă dacă este întrebuinţată cum trebuie, în cunoştinţa faptului că Legea nu a fost dată pentru un om drept, ci pentru nelegiuiţi şi îndărătnici, pentru cei fără Dumnezeu şi păcătoşi“ (1 Timotei 1:8, 9). Cine este perfect n-are nevoie să fie avertizat prin legi să nu facă răul. Cînd Isus a fost pe pămînt, pentru el a fost firesc să facă ceea ce este drept. El a iubit dreptatea şi a urît fărădelegea’ (Evrei 1:9). El s-a străduit întotdeauna din inimă să facă binele şi să deteste răul. Să ne gîndim numai la raportul despre ispitirea lui din partea lui Satan şi de asemenea, la eforturile greşite ale lui Petru de a-l reţine pe Isus de la ceva ce Dumnezeu îi încredinţase (Matei 4:1–11; 16:21–23).

A URA BUN VENIT CELOR ÎNVIAŢI

16. (a) Vor şti înviaţii cine sînt ei şi vor fi recunoscuţi din nou de prietenii lor? (b) Cu ce scop aduce Dumnezeu morţii înapoi printr-o înviere pe pămînt? (c) Se vor răsfrînge faptele anterioare ale celor înviaţi asupra vieţii lor de după înviere chiar dacă nu sînt judecaţi după aceste fapte?

¹⁶ In ce priveşte acum pe cei înviaţi, Dumnezeu îi va crea pe fiecare exact aşa cum au fost înainte cu întreg caracterul său de viaţă, cu personalitatea sa şi cu memoria sa. Cel înviat se va autorecunoaşte. De asemenea, cunoscuţii lui de mai înainte îl va recunoaşte după înfăţişarea şi după particularităţile lui. El îşi poate continua apoi viaţa care i-a fost întreruptă prin moarte, şi va avea aceleaşi porniri lăuntrice şi înclinaţii precum şi acele trăsături de caracter ca înainte. Păcatele lui de odinioară şi greşelile, totuşi, nu-i sînt ţinute în socoteală. De ce nu? Fiindcă Dumnezeu l-a readus pe pămînt cu scopul de a-i oferi ocazia să tragă folos din jertfa lui Isus şi să fie eliberat de păcat. Ceea ce a făcut înspre rău respectivul în trecut are o influenţă asupra personalităţii lui şi el va trebui să-şi învingă înclinaţiile sale rele. Cu cît mai nedrept a fost cineva în trecut, cu atît mai mult va trebui să se schimbe. Unii nu vor lua în seamă ocazia să se schimbe (Isaia 26:10).

17. Dacă cineva a murit cu secole înainte, îi va părea atunci lung timpul dintre moartea şi învierea sa?

¹⁷ Pentru cel înviat timpul în care a fost mort va fi ca o clipă, deoarece moartea este o stare de neexistenţă. Ea este comparata în Biblie cu un somn adînc (Ioan 11:11–14; 1 Tesaloniceni 4:13, 14; Ecleziast 9:5, 10). Fie că au trecut mii de ani, fie că numai o zi, timpul îi va apărea ca un scurt moment. Pentru cel înviat va fi aşa ca şi cînd ar intra pe o uşă dintr-un sistem rău de lucruri într-un sistem de lucruri drept nou şi ordonat.

18. (a) Ce vor trebui să înveţe cei înviaţi? (b) Cum va fi posibil ca cei înviaţi să nu se întoarcă într-o lume total necunoscută lor, în care ar exista dificultăţi de înţelegere?

¹⁸ Fireşte, cineva care a murit cu mulţi ani înainte va fi surprins să întîlnească pe pămînt condiţii cu totul schimbate. Membrii „marii mulţimi de oameni“ vor trebui să povestească ce a făcut Dumnezeu între timp, îndeosebi despre faptul că el a dat pe Fiul său ca jertfă de ispăşire. Respectivul va mai afla că condiţiile bune care domnesc atunci trebuiesc puse pe seama domniei regale a lui Christos. In concordanţă cu bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu, este de presupus că înviaţii vor fi primiţi de către apartenenţii şi prietenii lor, aşa cum a fost cazul la învierile despre care se relatează în Biblie (Luca 7:12–15; 8:49–56; Evrei 11:35). După un timp de educaţie cei înviaţi vor fi apoi ei însuşi în măsură să ureze bun-venit apartenenţilor lor decedaţi care se vor întoarce în trecerea timpului şi le vor putea ajuta. Astfel, nimeni nu va fi înviat într-o lume total necunoscută, ci fiecare se va întoarce într-o comunitate cordială în care nu mai există dificultăţi de înţelegere. Acest proces va dura atît timp pînă ce în final toţi morţii izbăviţi vor fi înviaţi. Ce timp de bucurie va fi acesta!

DUMNEZEU VA FI „TUTUROR TOTUL“

19. Cînd li se va acorda viaţă veşnică celor ce trăiesc pe pămînt, chiar dacă au dobîndit perfecţiunea în decursul domniei de o mie de ani a lui Christos?

¹⁹ La sfîrşitul miei de ani, ultima urmă de păcat precum şi urmarea lui, moartea, va fi fost înlăturată (1 Corinteni 15:26). Dar înseamnă aceasta că toţi cei care au dobîndit atunci perfecţiunea nu mai pot păcătui? Nu, căci Biblia lasă să se recunoască că persoanele care au atins această stare, abia atunci vor primi asigurarea vieţii veşnice, cînd se vor fi dovedit credincioase într-un atac final al lui Satan Diavolul. Cînd Isus Christos va fi adus omenirea la perfecţiune prin împărăţia şi preoţia sa, el va preda împărăţia lui Dumnezeu, iar omul va sta atunci în aceeaşi relaţie faţă de Dumnezeu cum a stat odinioară Adam. Prin aceasta va fi fost restabilită starea originară, iar Dumnezeu va decide singur asupra destinului definitiv şi veşnic al fiecărui om. Dumnezeu va permite atacul lui Satan şi al oştilor sale de demoni.

20. Ce probă va veni la sfîrşitul miei de ani asupra locuitorilor perfecţi ai pămîntului?

²⁰ In Apocalips 20:7–10 se descrie cum vor fi încercaţi atunci locuitorii pămîntului: „Şi de îndată ce s-a sfîrşit mia de ani, Satan va fi lăsat liber din închisoarea sa [adîncul în care fusese aruncat la începutul domniei de o mie de ani] şi el va ieşi pentru a induce în eroare naţiunile care sînt în cele patru colţuri ale pămîntului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul acestora este ca nisipul de la mare [un număr nenumit şi de aceea imposibil restabilit de către oameni]. Şi ei au înaintat asupra largului pămîntului şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi oraşul iubit. Dar din cer s-a coborît foc şi i-a consumat. Iar Diavolul care i-a indus în eroare a fost aruncat în lacul de foc şi de pucioasă, unde erau deja atît animalul sălbatic cît şi profetul fals; şi vor fi chinuiţi zi şi noapte pentru totdeauna şi veşnic“ (compară Apocalips 20:1–3).

21. (a) Ce chestiune de discuţie va fi stîrnită din nou? (b) Care va fi finalul?

²¹ Această profeţie arată că unii dintre oamenii care vor trăi atunci pe pămînt se vor strînge pentru a ataca pe credincioşii de pe pămînt. Ei vor fi induşi în eroare să facă aceasta de către Satan şi demonii săi. Dar pentru ce să facă nişte persoane perfecte aşa ceva? Ei vor avea dorinţa aşa ca Adam şi Eva să devină independenţi de Dumnezeu. Ei vor fi convinşi că atunci ocazia este prezentă. Satan va întreprinde astfel ultimile sale străduinţe pentru a cîştiga lupta sa pentru marea chestiune de discuţie ridicată de el, adică litigiul privitor la legitimitatea domniei lui Dumnezeu. Dar el va da greş, căci cei credincioşi care vor alcătui fără îndoială marea majoritate a omenirii, vor rămîne statornici. Apoi Satan şi cei ce-l urmează pe el vor fi aruncaţi în „lacul de foc“ (prin care se înţelege „moartea a doua“) unde vor fi „chinuiţi“ sau „torturaţi“ în toată veşnicia (gardienii închisorilor erau numiţi în vechime „torturatori“ [Matei 18:34, Luther, Herder]). Ei vor fi „închişi“ pentru totdeauna, deoarece nu se vor mai întoarce vreodată în existenţă.

22. (a) Cum de poate Dumnezeu să garanteze fără grijă viaţa veşnică celor ce rămîn credincioşi în încercarea finală? (b) Care exemplu arată că Dumnezeu îi poate cunoaşte pe cineva atît de bine, încît să poată fi convins că respectivul nu va păcătui niciodată?

²² Tuturor celor care în acest timp au intervenit ferm pentru domnia sau pentru suveranitatea lui Dumnezeu, le va fi acordată atunci viaţă veşnică. Ei vor „veni la viaţă“, adică la o viaţă adevărată asigurată. (Apocalips 20:4–6). In acest mod, Dumnezeu va deveni „tuturor totul“ (1 Corinteni 15:28). Dar cum de poate Dumnezeu să garanteze fără grijă ca aceşti oameni vor trăi pentru totdeauna? Fiindcă el ştie exact cine îl iubeşte şi cine nu se va abate de la el. Că Dumnezeu are această capacitate, vedem în cazul lui Isus Christos, pe care Dumnezeu l-a cunoscut atît de temeinic şi deplin, încît a putut prezice că Christos rămîne credincios în orice încercare. Dumnezeu a lăsat ca profeţii săi să prezică multe amănunte despre felul în care Christos va proceda în ascultare faţă de Dumnezeu sub probe grele (Isaia 53:7, 11; Psalm 40:7–10, 45:7).

PLANUL LUI DUMNEZEU PRIVITOR LA PĂMÎNT REALIZAT

23. Cum se face că oamenii se vor putea bucura de viaţă şi vor avea ocazia să-şi întrebuinţeze talentele şi capacităţile lor pe deplin spre binele tuturor oamenilor?

²³ Planul lui Dumnezeu cu privire la pămînt va fi fost realizat glorios chiar dacă va fi fost cerut mult timp. Pămîntul va fi un paradis grandios umplut cu oameni care-l laudă pe Dumnezeu şi se iubesc reciproc. Dar nu va fi atunci pămîntul suprapopulat? Nu. Putem fi convinşi că Dumnezeu ştie cît de mulţi oameni au loc comod pe pămînt. De aceea, el poate rezerva suficient loc pentru munţi şi mări, precum şi spaţiu destul unde să trăiască animalele. El va aranja toate lucrurile în aşa fel încît nimeni nu va avea sentimentul că trăieşte într-un ţinut suprapopulat, cum este cazul astăzi în oraşele mari. Viaţa este un deliciu, deoarece toţi oamenii vor fi în armonie unii cu alţii. Dar fiindcă ei vor fi personalităţi distincte şi vor avea daruri, talente şi capacităţi diferite, comuniunea lor va fi interesantă şi variată. Multele domenii de activitate care există, vor oferi suficiente posibilităţi pentru studii amănunţite, cercetări şi acţiuni care vor avea un rost real şi de durată. Fiecare în parte va fi în măsură să-şi întrebuinţeze talentele şi aptitudinile spre binele tuturor şi va avea şi timp să facă aceasta (Compară Isaia 40:29–31 şi principiul care este exprimat în Ecleziast 5:18–20).

24. (a) Ce relaţie va domni între om şi animal? (b) Se vor produce accidente grave?

²⁴ Cînd Dumnezeu a creat bărbatul şi femeia, le-a poruncit să-şi supună pămîntul şi să domnească asupra întregului regn animal (Geneza 1:28). Omul a primit pămîntul ca un dar — ca locuinţa lui (Psalm 115:16). El va şti, de aceea, cum să îngrijească pămîntul şi cum săşi poată ţine în supunere animalele într-un mod iubitor şi corect. Animalele vor fi prieteni ai omului şi vor respecta instinctiv domnia lui. Dumnezeu a dat un exemplu în acest sens atunci cînd i-a adus înapoi pe israeliţi din captivitatea Babilonică (Osea 2:18). Dacă omul este în posesia deplină a facultăţilor lui şi toate simţurile lui sînt treze, nu vor exista accidente grave. Să ne gîndim numai la animalele care trăiesc în mediul lor natural. Liliacul, cu „radarul“ lui, poate zbura pe întuneric fără să se izbească de întuneric. O pasăre se aşează la sigur pe o ramură. Toate animalele sînt echipate cu tot ce le trebuie pentru viaţa lor şi se bucură de viaţă. De aceea, putem fi convinşi că omul, care este superior animalelor, va fi şi el în largul lui în sfera de viaţă în care trăieşte.

25. Din ce motiv atunci viaţa nu va fi niciodată plictisitoare şi monotonă?

²⁵ Munca va aduce atunci o bucurie. Omul nu–şi va mai mînca pîinea ‘în sudoarea feţei sale’, cum i s-a spus lui Adam după căderea în păcat (Geneza 3:19). Prin munca sa şi prin utilizarea tuturor capacităţilor sale, omul va depune eforturi merituoase şi pline de înţeles. Aşa cum a fost cazul în vechime la israeliţi cînd ascultau de lege, tot aşa şi atunci fiecare va avea destul timp să întreţină comuniune cu prietenii şi rudele lui cele mai apropiate, dar şi să facă cunoştinţă cu noi prieteni. Fiecare va avea prieteni pe întreg pămîntul, care vor rămîne totdeauna prieteni. Toate acestea vor fi o urmare a faptului că şi-au cîstigat de prieteni pe aceia care iubesc cel mai mult omenirea — Iehova Dumnezeu şi fiul său Isus Christos (Ioan 15:14).

[Legenda ilustraţiei de la pagina 169]

Cînd Isus Christos a fost pe pămînt, el a readus într-adevăr morţi înapoi la viaţă