Viaţa lui Isus şi serviciul său divin
Copilul promisiunii
ÎN LOC să se întoarcă la Nazaret‚ Iosif şi Maria rămîn în Betleem‚ iar cînd Isus împlineşte opt zile‚ ei îl duc să fie circumcis‚ aşa cum porunceşte Legea pe care Dumnezeu a dat-o lui Moise. Evident că există şi obiceiul de a da băiatului un nume‚ în a opta zi de la naştere. De aceea‚ Iosif şi Maria îi dau copilului lor numele Isus‚ aşa cum îi instruise anterior îngerul Gabriel.
Trece mai bine de o lună şi Isus împlineşte 40 de zile. Unde îl duc acum părinţii săi? Ei îl duc la templul din Ierusalim‚ care se află la cîţiva kilometri distanţă de localitatea în care stau ei. În conformitate cu Legea pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise‚ la 40 de zile de la naşterea unui fiu mama trebuie să prezinte la templu o ofrandă de purificare.
Tocmai acest lucru îl face şi Maria. Dar ea aduce ca ofrandă două păsărele. Faptul acesta ne ajută să ne formăm o idee despre situaţia financiară a lui Iosif şi Maria. Legea lui Moise arată că trebuie adus ca ofrandă un berbec tînăr‚ care este mult mai de preţ decît păsările. Dar dacă situaţia materială a familiei nu-i permite mamei să aducă un berbec tînăr‚ ea poate să aducă şi numai două turturele sau doi porumbei.
Cînd ei intră în templu‚ un bătrîn îl ia pe Isus în braţe. Numele bătrînului este Simeon. Dumnezeu i-a revelat lui Simeon că nu va muri înainte de a-l fi văzut pe Cristosul‚ Mesia‚ cel promis de Iehova. Cînd Simeon vine la templu‚ în a patruzecea zi de la naşterea lui Isus‚ el este îndrumat de spiritul sfînt spre copilul adus de Iosif şi Maria.
În timp ce îl ţine în braţe pe Isus‚ Simeon îi mulţumeşte lui Dumnezeu‚ spunînd: ‘Ţi-ai ţinut promisiunea‚ deoarece am văzut cu propriii mei ochi mijlocul de salvare pe care l-ai pregătit.’ Iosif şi Maria rămîn uluiţi cînd aud aceste cuvinte. Apoi Simeon îi binecuvintează şi îi spune Mariei că fiul ei „este pus pentru căderea şi ridicarea din nou a multora în Israel“ şi că mîhnirea va străpunge ca o sabie ascuţită sufletul Mariei.
În templu se afla şi profetesa Ana‚ care are vîrsta de 84 de ani. De fapt‚ ea nu lipseşte niciodată de la templu. În timp ce Simeon vorbeşte cu Iosif şi Maria‚ Ana se apropie de ei şi începe să-i mulţumească lui Dumnezeu şi să vorbească despre Isus tuturor celor care vor să asculte.
Cîtă bucurie le-au adus lui Iosif şi Mariei aceste lucruri care s-au petrecut în templu! Ele le-au confirmat‚ cu siguranţă‚ că Fiul lor este Cel Promis de Dumnezeu. Luca 2:21–38; Levitic 12:1–8.
◆ Cînd trebuia să se dea‚ conform obiceiului‚ un nume copilului israelit nou-născut‚ de sex bărbătesc?
◆ Ce era obligată să facă o mamă israelită cînd fiul ei împlinea 40 de zile de la naştere şi ce ne-a dezvăluit despre situaţia financiară a Mariei îndeplinirea acestei o obligaţii?
◆ Cine a recunoscut‚ cu această ocazie‚ identitatea lui Isus‚ şi în ce fel?