Întrebări de la cititori

De ce a putut Isus să-i spună unei femei, despre care se ştia că este o păcătoasă, că i-au fost iertate păcatele? (Luca 7:37, 48)

În timp ce Isus „era întins la masă“ în casa unui fariseu pe nume Simon, o femeie ‘s-a aşezat în spate, la picioarele lui’. Femeia i-a udat picioarele cu lacrimile ei şi i le-a şters cu părul capului ei. Apoi i le-a sărutat cu tandreţe şi i le-a uns cu ulei parfumat. Potrivit relatării biblice, femeia era „cunoscută în oraş ca păcătoasă“. E adevărat, orice om imperfect este păcătos, însă Scripturile folosesc, de regulă, acest termen în legătură cu o persoană ale cărei păcate sunt foarte cunoscute sau care are reputaţia de om păcătos. După cât se pare, acea femeie era prostituată. Unei astfel de persoane i-a spus Isus: „Păcatele îţi sunt iertate“ (Luca 7:36–38, 48). Ce a vrut să spună el? Cum era posibil ca păcatele femeii să fie iertate, din moment ce jertfa de răscumpărare nu fusese încă oferită?

După ce femeia i-a spălat şi i-a uns picioarele, dar înainte ca el să-i spună că păcatele îi sunt iertate, Isus i-a explicat lui Simon, gazda sa, o idee importantă. El a făcut o ilustrare în care a comparat păcatul cu o datorie prea mare pentru a putea fi înapoiată. Isus a spus: „Doi oameni îi erau datori unui om care îi împrumutase: unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Cum nu aveau de unde să plătească, i-a iertat cu mărinimie pe amândoi. Care dintre ei îl va iubi mai mult?“. Răspunzând, Simon a zis: „Cred că acela căruia i-a iertat cu mărinimie mai mult“. Isus i-a răspuns: „Ai judecat corect“ (Luca 7:41–43). Toţi suntem datori să ascultăm de Dumnezeu. Atunci când nu ascultăm de el şi păcătuim, nu-i acordăm ce i se cuvine şi, astfel, ne îndatorăm tot mai mult. Însă Iehova se aseamănă cu o persoană care este dispusă să ne anuleze datoriile. De aceea, Isus şi-a îndemnat continuatorii să-l roage pe Dumnezeu: „Iartă-ne datoriile, aşa cum şi noi le-am iertat datornicilor noştri“ (Mat. 6:12). Din Luca 11:4 reiese că aceste datorii sunt, de fapt, păcate.

În ce condiţii a iertat Iehova păcatele în trecut? Potrivit dreptăţii sale perfecte, pedeapsa pentru păcat este moartea. De aceea, Adam a plătit cu viaţa pentru păcatul său. Totuşi, sub Legea dată de Dumnezeu naţiunii Israel, cel care păcătuia putea fi iertat dacă îi aducea lui Iehova un animal ca jertfă. Apostolul Pavel a scris: „Aproape toate lucrurile sunt curăţite cu sânge, potrivit Legii, şi fără vărsare de sânge nu există iertare“ (Evr. 9:22). Evreii nu cunoşteau nicio altă modalitate prin care puteau fi iertaţi de Dumnezeu. Înţelegem, aşadar, motivul pentru care oamenii din timpul lui Isus nu au fost de acord cu ceea ce i-a spus el femeii păcătoase. Cei întinşi la masă alături de Isus au zis în sinea lor: „Cine este acest om care iartă până şi păcatele?“ (Luca 7:49). Pe ce bază puteau fi deci iertate păcatele acelei femei?

Profeţia rostită după răzvrătirea primilor oameni prezenta scopul lui Iehova de a ridica o ‘sămânţă’, al cărei călcâi avea să fie zdrobit de Satan şi de „sămânţa“ lui (Gen. 3:15). Aceasta s-a întâmplat când Isus a fost ucis de duşmanii lui Dumnezeu (Gal. 3:13, 16). Sângele vărsat de Isus constituie răscumpărarea ce eliberează omenirea de păcat şi moarte. Întrucât nimic nu-l poate împiedica pe Iehova să-şi îndeplinească scopul, răscumpărarea era ca şi plătită din punctul său de vedere în momentul în care au fost rostite cuvintele din Geneza 3:15. De aceea, el îi putea ierta pe cei care manifestau credinţă în promisiunile sale.

În timpurile precreştine, Iehova i-a declarat drepţi pe mai mulţi oameni. Printre aceştia s-au numărat Enoh, Noe, Avraam, Rahav şi Iov. Pe baza credinţei, ei aşteptau împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Discipolul Iacov a scris: „Avraam a crezut în Iehova, iar lucrul acesta i s-a socotit ca dreptate“. Despre Rahav, Iacov a spus: „Tot aşa, n-a fost şi prostituata Rahav declarată dreaptă prin fapte?“ (Iac. 2:21–25).

Regele David al Israelului antic a comis mai multe păcate grave, însă a manifestat o credinţă puternică în Dumnezeul adevărat şi s-a căit sincer de fiecare dată. Mai mult, Scripturile declară: „Dumnezeu l-a prezentat [pe Isus] ca ofrandă de împăcare prin credinţa în sângele lui. Aceasta a fost ca să-şi demonstreze propria dreptate, fiindcă ierta păcatele comise în trecut, când Dumnezeu arăta îngăduinţă. El a vrut deci să-şi demonstreze dreptatea în perioada actuală ca să fie drept şi când îl declară drept pe cel ce are credinţă în Isus“ (Rom. 3:25, 26). Pe baza jertfei de răscumpărare a lui Isus, care urma să fie oferită în viitor, Iehova a putut să ierte păcatele lui David fără să-şi încalce propriile norme de dreptate.

Situaţia femeii care i-a uns lui Isus picioarele era asemănătoare. Ea dusese o viaţă imorală, dar se căise. A recunoscut că avea nevoie de eliberare din păcat şi, prin acţiunile ei, a arătat apreciere sinceră faţă de cel prin care Iehova oferea eliberarea. Deşi era încă de domeniul viitorului, acea jertfă era atât de sigură, încât valoarea ei putea fi deja aplicată în folosul unor persoane ca ea. De aceea, Isus a putut să-i spună femeii: „Păcatele îţi sunt iertate“.

După cum arată în mod clar această relatare, Isus nu i-a evitat pe păcătoşi, ci i-a tratat cu bunătate. În plus, Iehova este gata să-i ierte pe cei care se căiesc de păcate. Ce asigurare minunată şi încurajatoare pentru noi, oamenii imperfecţi!

[Legenda ilustraţiei de la pagina 7]

‘Li s-a socotit ca dreptate’