Să fim una, așa cum Iehova și Isus sunt una!

 1, 2. a) Ce i-a cerut Isus lui Iehova în ultima rugăciune făcută împreună cu apostolii? b) După cât se pare, de ce își făcea Isus griji cu privire la unitatea dintre apostoli?

CU OCAZIA ultimei cine pe care a luat-o cu apostolii, Isus și-a exprimat îngrijorarea cu privire la lipsa unității dintre ei. El s-a rugat împreună cu ei spunând că își dorea ca discipolii să fie una, așa cum el și Tatăl său erau una. (Citește Ioan 17:20, 21.) Unitatea lor avea să demonstreze că Iehova îl trimisese pe Isus pe pământ pentru a-i înfăptui voința. În plus, adevărații discipoli ai lui Isus aveau să se remarce prin iubire, această calitate urmând să contribuie la unitate. (Ioan 13:34, 35)

² În acea noapte, Isus a subliniat importanța unității. El observase că între apostoli nu exista armonie, sau unitate. Așa cum se mai întâmplase, între ei s-a iscat „o ceartă aprinsă cu privire la care dintre ei părea a fi cel mai mare”. (Luca 22:24-27; Mar. 9:33, 34) Într-o altă ocazie, Iacov și Ioan îi ceruseră lui Isus locuri de vază în Regatul ceresc. (Mar. 10:35-40)

 3. Ce factori i-au împiedicat, probabil, pe discipolii lui Cristos să fie uniți și ce întrebări vom analiza?

³ Totuși, dorința de putere și autoritate nu a fost singurul motiv de dezbinare între discipolii lui Cristos. Oamenii din vremea lui Isus erau dezbinați din cauza urii și a prejudecăților. Discipolii lui trebuiau să învingă acele sentimente. În articolul de față vom analiza următoarele întrebări: Cum a abordat Isus problema prejudecăților? Cum și-a ajutat el continuatorii să învețe să fie imparțiali și cu adevărat uniți? Și cum ne ajută învățăturile sale să rămânem uniți?

 4. Menționați câteva dintre prejudecățile cu care s-a confruntat Isus.

⁴ Chiar și Isus a fost ținta prejudecăților. Când Filip i-a spus lui Natanael că îl găsise pe Mesia, Natanael i-a răspuns: „Poate să iasă ceva bun din Nazaret?”. (Ioan 1:46) Se pare că Natanael cunoștea profeția din Mica 5:2 și considera Nazaretul o localitate mult prea neînsemnată pentru ca Mesia să provină de acolo. În mod asemănător, unele persoane influente din Iudeea îl disprețuiau pe Isus deoarece era galileean. (Ioan 7:52) Mulți dintre locuitorii Iudeii îi considerau pe oamenii din Galileea ca fiindu-le inferiori. Alți evrei au încercat să-l insulte pe Isus numindu-l samaritean. (Ioan 8:48) Din punct de vedere etnic și religios, samaritenii erau diferiți de evrei. Atât locuitorii Iudeii, cât și ai Galileii îi desconsiderau pe samariteni și îi evitau. (Ioan 4:9)

 5. Ce prejudecăți au întâmpinat discipolii lui Isus?

⁵ În mod asemănător, conducătorii evrei îi desconsiderau pe continuatorii lui Isus, numindu-i ‘o mulțime blestemată’. (Ioan 7:47-49) Pe toți cei care nu învățau la școlile rabinice sau care nu respectau tradițiile, ei îi considerau oameni de rând, vrednici de dispreț. (Fap. 4:13) Prejudecățile îndreptate împotriva lui Isus și a discipolilor lui au fost cauzate de dezbinările etnice, sociale și religioase din acea vreme. Dar și discipolii erau influențați de prejudecăți. Pentru a rămâne uniți, ei trebuiau să-și schimbe modul de gândire.

 6. Explicați cum ne pot afecta prejudecățile.

⁶ Și în zilele noastre oamenii sunt plini de prejudecăți. De aceea, am putea fi victime ale prejudecăților sau am putea chiar noi să avem prejudecăți față de alții. O soră din Australia, care este acum pionieră, mărturisește: „Cu cât mă gândeam mai mult la nedreptățile suferite de aborigeni, atât în trecut, cât și în prezent, cu atât simțeam mai multă ură față de albi. Ura mea era alimentată și de abuzurile la care fusesem supusă eu însămi”. Un frate din Canada spune: „În trecut, consideram că vorbitorii de limbă franceză erau superiori și am început să am o atitudine ostilă față de vorbitorii de engleză”.

 7. Ce atitudine a avut Isus față de prejudecăți?

⁷ La fel ca în zilele lui Isus, și astăzi prejudecățile pot fi adânc înrădăcinate. Cum a gestionat Isus problema prejudecăților? În primul rând, el a respins orice fel de prejudecăți, fiind absolut imparțial. El le-a depus mărturie celor săraci și celor bogați, fariseilor și samaritenilor, și chiar și încasatorilor de impozite și păcătoșilor. În al doilea rând, prin cuvinte și exemplu, el și-a învățat discipolii că trebuiau să-și învingă sentimentele de suspiciune și de intoleranță față de alții.

 8. Ce principiu important stă la baza unității creștine? Explicați.

⁸ Isus și-a învățat continuatorii un principiu important, care stă la baza unității. El le-a spus: „Toți sunteți frați”. (Citește Matei 23:8, 9.) Evident, suntem „frați” în sensul că provenim cu toții din Adam. (Fap. 17:26) Mai mult decât atât, Isus le-a explicat discipolilor săi că erau frați și surori deoarece îl recunoșteau pe Iehova drept Tatăl lor ceresc. (Mat. 12:50) În plus, ei deveniseră membri ai unei vaste familii spirituale, unite prin iubire și credință. Iată de ce, în scrisorile adresate congregațiilor, apostolii îi numeau pe colaboratorii lor în credință ‘frați și surori’.a (Rom. 1:13; 1 Pet. 2:17; 1 Ioan 3:13)

 9, 10. a) De ce nu aveau evreii motive să fie mândri de originea lor? b) Cum i-a ajutat Isus să înțeleagă necesitatea de a-și învinge prejudecățile etnice? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

⁹ După ce le-a spus discipolilor că ar trebui să se considere frați și surori, Isus a evidențiat necesitatea de a fi umili. (Citește Matei 23:11, 12.) Așa cum am văzut, mândria a produs, uneori, dezbinare între apostoli. În plus, în acea vreme, evreii erau foarte mândri de originea lor. Mulți dintre ei erau convinși că erau mai buni decât alții deoarece erau descendenții lui Avraam. Dar Ioan Botezătorul le-a spus: „Dumnezeu are putere să-i ridice copii lui Avraam din pietrele acestea”. (Luca 3:8)

¹⁰ Isus a condamnat mândria etnică. El a fost foarte clar în privința aceasta atunci când un scrib l-a întrebat: „Cine este aproapele meu?”. Isus i-a răspuns la întrebare printr-o ilustrare referitoare la un samaritean care s-a îngrijit cu multă bunătate de un evreu bătut de hoți și lăsat în drum. Evreii care au trecut pe lângă acest om suferind nici nu l-au băgat în seamă, dar samariteanului i s-a făcut milă de el și l-a îngrijit. Isus și-a terminat istorisirea spunându-i scribului că trebuia să fie asemenea acelui samaritean. (Luca 10:25-37) El le-a arătat astfel evreilor că un samaritean putea să le dea o lecție despre ce înseamnă adevărata iubire de aproapele.

11. De ce trebuiau discipolii lui Cristos să fie imparțiali cu străinii și cum i-a ajutat Isus să înțeleagă această necesitate?

¹¹ Înainte de a urca la cer, Isus le-a încredințat discipolilor săi misiunea de a depune mărturie „în toată Iudeea, în Samaria și până în cea mai îndepărtată parte a pământului”. (Fap. 1:8) Pentru a-și putea îndeplini misiunea, ei trebuiau să-și învingă mândria și prejudecățile. Isus i-a pregătit dinainte pentru această sarcină uriașă îndreptându-le atenția asupra calităților pe care le aveau oamenii din națiuni. De exemplu, el l-a lăudat pe un centurion pentru credința sa remarcabilă. (Mat. 8:5-10) În Nazaret, orașul unde a crescut, Isus a vorbit despre cum i-a ajutat Iehova pe străini, de pildă pe văduva feniciană din Sarepta sau pe Naaman, un sirian bolnav de lepră. (Luca 4:25-27) În plus, el i-a depus mărturie unei femei samaritene și a stat două zile într-un oraș samaritean deoarece oamenii de acolo erau interesați de mesajul său. (Ioan 4:21-24, 40)

12, 13. a) Cum au reacționat apostolii văzând că Isus îi depunea mărturie unei samaritence? (Vezi imaginea de la începutul articolului.) b) De unde știm că Iacov și Ioan nu înțeleseseră pe deplin lecția pe care le-o dăduse Isus?

¹² Totuși, apostolilor nu le-a fost ușor să renunțe la prejudecăți. Ei au fost surprinși văzând că Isus era dispus să învețe o samariteancă. (Ioan 4:9, 27) De ce? Deoarece conducătorii religioși evrei nu ar fi vorbit în public cu o femeie, cu atât mai puțin cu o femeie din Samaria, care avea o reputație proastă. Isus a fost atât de absorbit de discuția spirituală pe care o purta cu acea femeie, încât a ignorat îndemnul discipolilor de a mânca. Tatăl său voia ca el să predice, chiar și unei samaritence, iar înfăptuirea voinței lui Iehova era ca o hrană pentru el. (Ioan 4:31-34)

¹³ Iacov și Ioan nu au înțeles lecția pe care le-o dăduse Isus. Odată, când călătoreau cu Isus prin Samaria, discipolii au căutat un loc într-un sat samaritean, unde să rămână peste noapte. Dar samaritenii au refuzat să-i primească. Iacov și Ioan s-au înfuriat atât de tare, încât l-au întrebat pe Isus: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să-i mistuie?”. Însă Isus i-a mustrat cu asprime. (Luca 9:51-56) Oare Iacov și Ioan s-ar fi înfuriat la fel de mult dacă acest episod s-ar fi întâmplat în Galileea, regiunea lor natală? Foarte probabil, furia lor a fost alimentată de prejudecăți. Mai târziu, când apostolul Ioan le-a predicat samaritenilor și mulți dintre ei l-au ascultat cu interes, s-ar putea ca el să se fi simțit jenat de reacția pe care o avusese în trecut față de ei. (Fap. 8:14, 25)

14. Cum a fost rezolvată o problemă cauzată de prejudecăți?

¹⁴ La scurt timp după Penticosta din 33 e.n., în congregație a apărut o problemă provocată de discriminare. Văduvele evreilor vorbitori de greacă erau trecute cu vederea la împărțirea zilnică a hranei. (Fap. 6:1) Acest lucru ar fi putut avea drept cauză prejudecățile de ordin lingvistic. Apostolii au corectat imediat situația numind bărbați calificați care să distribuie alimentele în mod corect. Toți acești frați maturi spiritualicește aveau nume grecești, ceea ce le-a ajutat, probabil, pe acele văduve nedreptățite să se liniștească.

15. Cum a învățat Petru să fie nepărtinitor față de toți? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

¹⁵ În anul 36 e.n., lucrarea de facere de discipoli a căpătat caracter internațional. Apostolul Petru obișnuia să stea doar în compania evreilor. Dar, după ce Dumnezeu i-a arătat în mod clar că creștinii trebuiau să fie nepărtinitori, Petru i-a depus mărturie lui Corneliu, un soldat roman. (Citește Faptele 10:28, 34, 35.) Apoi, el a început să mănânce împreună cu creștinii neevrei și să stea în compania lor. Ani mai târziu însă, Petru a refuzat să mănânce împreună cu creștinii neevrei din Antiohia. (Gal. 2:11-14) Pavel l-a corectat, iar Petru a acceptat corectarea, după cât se pare. Când le-a scris creștinilor evrei și neevrei din Asia Mică prima scrisoare, Petru le-a spus că era foarte important ca ei să iubească „întreaga comunitate a fraților”. (1 Pet. 1:1; 2:17)

16. Prin ce se remarcau creștinii din secolul I?

¹⁶ Evident, apostolii au învățat de la Isus să iubească „oameni de orice fel”. (Ioan 12:32; 1 Tim. 4:10) Ei și-au schimbat modul de gândire, chiar dacă acest proces a durat mai mult timp. De fapt, creștinii din secolul I s-au remarcat prin iubirea pe care o aveau între ei. Potrivit lui Tertulian, un scriitor din secolul al II-lea, iată ce au spus unii despre creștini: „Se iubesc unii pe alții . . . și sunt gata chiar să moară unii pentru alții”. Creștinii din secolul I au îmbrăcat „noua personalitate” învățând să-i considere pe toți oamenii egali, așa cum face Dumnezeu. (Col. 3:10, 11)

17. Cum putem smulge prejudecățile din inima noastră? Exemplificați.

¹⁷ Și astăzi poate că este nevoie de timp ca să smulgem prejudecățile din inima noastră. O soră din Franța descrie lupta pe care a trebuit s-o ducă: „Iehova m-a învățat ce este iubirea, ce înseamnă a împărți cu alții, ce înseamnă să iubești oameni de orice fel. Dar încă învăț să depășesc prejudecățile, iar acest lucru nu este întotdeauna ușor. De aceea, îl rog în continuare pe Iehova să mă ajute”. O soră din Spania se confruntă cu o situație asemănătoare: „Uneori trebuie să lupt cu sentimentele negative pe care le am față de un anumit grup etnic și, de cele mai multe ori, reușesc să le țin în frâu. Dar știu că trebuie să continui lupta. Datorită lui Iehova aparțin unei familii unite, ceea ce mă face fericită”. Fiecare dintre noi poate să-și facă o analiză sinceră. Ar putea fi oare nevoie să luptăm și noi împotriva anumitor prejudecăți, asemenea acestor două surori?

18, 19. a) Din ce motive trebuie să-i primim cu căldură pe toți oamenii? b) Cum putem face acest lucru?

¹⁸ Este bine să ne amintim că, odinioară, toți eram „străini”, adică înstrăinați de Dumnezeu. (Ef. 2:12) Dar Iehova ne-a tras la el „cu funiile iubirii”. (Os. 11:4; Ioan 6:44) Iar Cristos ne-a primit cu căldură. El ne-a deschis ușa, figurativ vorbind, ca să putem deveni membri ai familiei lui Dumnezeu. (Citește Romani 15:7.) Din moment ce Cristos ne-a primit cu căldură, deși suntem imperfecți, ar fi de neconceput ca noi să-i respingem pe alții!

¹⁹ Fără îndoială că, pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul acestui sistem nelegiuit, dezbinările, prejudecățile și ura din lume vor crește tot mai mult. (Gal. 5:19-21; 2 Tim. 3:13) În calitate de slujitori ai lui Iehova, noi căutăm înțelepciunea de sus, care este nepărtinitoare și promovează pacea. (Iac. 3:17, 18) Simțim multă bucurie când legăm prietenii cu frați și surori din alte țări, acceptând diferențele culturale dintre noi și învățând, poate, limba lor. Dacă vom face acest lucru, ‘pacea va curge ca un râu și dreptatea, ca valurile mării’. (Isa. 48:17, 18)

20. Ce se întâmplă când iubirea ne modelează mintea și inima?

²⁰ Sora din Australia menționată anterior explică cum a ajutat-o studiul Bibliei să-și învingă prejudecățile. Ea spune: „Zăgazurile cunoștinței adevărate s-au revărsat peste mine. Iubirea mi-a modelat inima și mintea, topind toate prejudecățile și ura adunate în mine”. Iar fratele vorbitor de franceză din Canada a înțeles că „rasismul este adesea produsul ignoranței, iar calitățile unei persoane nu depind de locul în care s-a născut aceasta”. El s-a căsătorit cu o soră vorbitoare de engleză! Astfel de schimbări de atitudine sunt o mărturie vie a faptului că iubirea creștină poate și chiar învinge prejudecățile. Iubirea ne unește creând o legătură indestructibilă! (Col. 3:14)