Ei au făcut voinţa lui Iehova

Isus trimite 70 de discipoli

ERA primăvara anului 32 e.n. Mai rămăseseră numai şase luni până la moartea lui Isus. Aşadar, pentru a accelera lucrarea de predicare şi a continua instruirea unora dintre continuatorii săi, el a ales 70 de discipoli şi „i-a trimis doi câte doi înaintea feţei Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde urma să treacă El“. — Luca 10:1.a

Isus şi-a trimis discipolii „înaintea feţei Lui“ pentru ca oamenii să decidă mai repede dacă erau pentru sau împotriva lui Mesia atunci când Isus însuşi avea să sosească mai târziu. Dar de ce i-a trimis el „doi câte doi“? Evident, pentru a se încuraja unul pe altul în cazul în care întâmpinau opoziţie.

Subliniind urgenţa lucrării de predicare, Isus le-a spus continuatorilor săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi deci pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său“ (Luca 10:2). Comparaţia cu secerişul era potrivită, deoarece orice întârziere la vremea secerişului ar putea duce la pierderea unor recolte preţioase. Tot la fel, dacă discipolii aveau să-şi neglijeze misiunea de predicare, se puteau pierde vieţi preţioase! — Ezechiel 33:6.

Miniştri neabătuţi

Isus şi-a instruit în continuare discipolii: „Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici sandale şi să nu salutaţi [cu o îmbrăţişare, NW] pe nimeni pe drum“ (Luca 10:4). Era ceva obişnuit ca un călător să-şi ia cu el nu numai o traistă şi alimente, dar şi o pereche de sandale de rezervă, deoarece talpa încălţămintei se putea toci, iar şireturile se puteau rupe. Însă discipolii lui Isus nu trebuiau să-şi facă griji pentru aceste lucruri. Din contră, ei trebuiau să aibă încredere că Iehova avea să se îngrijească de ei prin intermediul conaţionalilor lor, în rândul cărora ospitalitatea era un obicei.

Dar de ce le-a spus Isus discipolilor săi să nu salute pe nimeni cu o îmbrăţişare? Trebuiau ei să fie distanţi, chiar necivilizaţi? Nicidecum! Cuvântul grecesc aspázomai, însemnând a saluta cu o îmbrăţişare, poate însemna mai mult decât a spune „bună“ sau „bună ziua“ în mod politicos. El se poate referi la sărutări, îmbrăţişări şi conversaţii lungi care sunt obişnuite când se întâlnesc două cunoştinţe. Un comentator spune: „La orientali, salutările nu constau dintr-o uşoară înclinare a capului sau din strângerea mâinii, ca la noi, ci din multe îmbrăţişări, plecăciuni şi chiar prosternări până la pământ. Toate acestea pretindeau mult timp“ (compară cu 2 Împăraţi 4:29). Isus şi-a ajutat astfel continuatorii să evite lucrurile inutile, care, deşi obişnuite, îi puteau abate de la misiunea lor.

În final, Isus le-a spus discipolilor că, atunci când intrau într-o casă şi erau bine primiţi, ei trebuiau ‘să rămână în acea casă, să mănânce şi să bea ce li se va da’. Dar dacă intrau într-o cetate şi nu erau bine primiţi, ei trebuiau să „[se ducă] pe străzile ei şi să zic[ă]: «Scuturăm împotriva voastră chiar şi praful din cetatea voastră care s-a lipit de picioarele noastre»“ (Luca 10:7, 10, 11). Scuturarea prafului de pe picioare însemna că discipolii lăsau liniştiţi casa sau cetatea nereceptivă în mâinile lui Dumnezeu. Însă cei care îi primeau pe discipolii lui Isus cu amabilitate puteau să se aştepte la binecuvântări. Cu o altă ocazie, Isus le-a spus apostolilor: „Cine vă primeşte pe voi, Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Acela care M-a trimis pe Mine. Şi oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia dintre aceşti micuţi, în calitatea lui de ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata“. — Matei 10:40, 42.

Învăţăminte pentru noi

Misiunea de a predica vestea bună a Regatului lui Dumnezeu şi de a face discipoli este îndeplinită acum de peste 5 000 000 de Martori ai lui Iehova din întreaga lume (Matei 24:14; 28:19, 20). Ei înţeleg că mesajul lor este urgent. De aceea, ei dau cea mai bună utilizare timpului lor, evitând lucrurile care i-ar împiedica să acorde o deplină atenţie importantei lor misiuni.

Martorii lui Iehova se străduiesc să fie amabili cu toţi cei pe care îi întâlnesc, însă nu se angajează în discuţii fără rost, nici nu se amestecă în controverse de natură socială sau generate de încercările nereuşite ale acestei lumi de a corecta nedreptăţile (Ioan 17:16). Dimpotrivă, ei îşi concentrează discuţiile asupra soluţiei de durată la problemele omenirii — Regatul lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori, Martorii lui Iehova sunt văzuţi lucrând câte doi. Nu s-ar putea realiza mai mult dacă fiecare ar lucra singur? Probabil că da. Cu toate acestea, creştinii de astăzi îşi dau seama cât de bine este să lucreze alături de un colaborator în credinţă. Aceasta le conferă o anumită siguranţă când depun mărturie în zonele periculoase. Lucrând cu un partener, şi cei noi beneficiază de pe urma abilităţii vestitorilor experimentaţi în răspândirea veştii bune. De fapt, amândoi pot contribui la un schimb de încurajări. — Proverbele 27:17.

Fără îndoială, lucrarea de predicare este cea mai urgentă lucrare care trebuie efectuată în aceste ‘zile din urmă’ (2 Timotei 3:1). Martorii lui Iehova sunt fericiţi să facă parte dintr-o fraternitate mondială în cadrul căreia ei lucrează „împreună cu un suflet pentru credinţa Evangheliei“. — Filipeni 1:27.

[Notă de subsol]