Un samaritean se dovedeşte aproapele unui om

În timp ce Isus se află încă în apropiere de Ierusalim, câţiva iudei vin la el. Unii vor să înveţe de la Isus, iar alţii, să-l pună la încercare. Unul dintre ei, care este un bun cunoscător al Legii, îl întreabă: „Învăţătorule, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” (Luca 10:25).

Isus îşi dă seama că omul nu vrea o simplă informaţie. Poate că el încearcă să-l determine pe Isus să răspundă într-un mod care să-i ofenseze pe iudei. Isus realizează că bărbatul are deja un punct de vedere ferm cu privire la problema ridicată. De aceea, dovedind înţelepciune, Isus răspunde în aşa fel încât îl face pe bărbat să arate ce gândeşte el.

Isus îl întreabă: „Ce este scris în Lege? Cum citeşti?”. Întrucât a studiat Legea lui Dumnezeu, omul îşi bazează răspunsul pe aceasta. El citează din Deuteronomul 6:5 şi Leviticul 19:18: „«Să-l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată forţa ta şi cu toată mintea ta» şi «pe aproapele tău ca pe tine însuţi»” (Luca 10:26, 27).

Isus îi spune omului: „Ai răspuns corect. «Continuă să faci aşa şi vei primi viaţă»”. Însă discuţia nu se încheie aici. Bărbatul nu vrea doar un răspuns obiectiv, ci vrea „să arate că este drept”, să i se confirme că părerile sale sunt corecte şi că modul său de a-i trata pe alţii este justificat. Prin urmare, el întreabă: „Şi cine este aproapele meu?” (Luca 10:28, 29). Această întrebare este mult mai profundă decât pare.

Iudeii cred că doar cei care respectă tradiţiile evreieşti pot fi consideraţi aproapele lor şi s-ar părea că ceea ce se spune în Leviticul 19:18 susţine acest punct de vedere. Un iudeu ar putea pretinde că nici măcar „nu-i este permis” să aibă legături cu oamenii din naţiuni (Faptele 10:28). Astfel, omul şi, poate, şi unii dintre discipolii lui Isus cred că sunt drepţi dacă se poartă în mod binevoitor cu conaţionalii lor. Dar pe neevrei pot să nu-i trateze cu bunătate, întrucât nu sunt aproapele lor.

Cum poate corecta Isus această concepţie fără să-i ofenseze pe acest bărbat şi pe alţi iudei? El spune o parabolă: „Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între nişte tâlhari, care l-au dezbrăcat, l-au bătut şi au plecat, lăsându-l pe jumătate mort. Din întâmplare, pe drumul acela cobora un preot, dar, când l-a văzut, a trecut pe cealaltă parte. La fel, şi un levit, când a ajuns în locul acela şi l-a văzut, a trecut pe cealaltă parte. Dar un samaritean care mergea pe drum a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă” (Luca 10:30-33).

Cu siguranţă, omul căruia Isus îi spune această parabolă ştie că mulţi preoţi şi leviţi care slujesc la templu locuiesc în Ierihon. Pentru a se întoarce de la templu, ei trebuie să coboare pe un drum aproximativ 23 de kilometri. Călătoria poate fi periculoasă din cauza hoţilor care pândesc la tot pasul. Dacă un preot sau un levit vede un iudeu în necaz, ar trebui să-l ajute. Însă, în parabola lui Isus, nu se întâmplă aşa. Cel care îi vine în ajutor iudeului căzut între tâlhari este un samaritean, un om dintr-un popor dispreţuit de iudei (Ioan 8:48).

Cum l-a ajutat samariteanul pe iudeul rănit? Isus spune în continuare: „S-a apropiat de el şi i-a legat rănile, turnând pe ele ulei şi vin. Apoi l-a urcat pe animalul său, l-a dus la un han şi l-a îngrijit. A doua zi a scos doi dinari, i-a dat hangiului şi i-a zis: «Îngrijeşte-l, iar orice vei cheltui în plus îţi voi plăti când mă voi întoarce»” (Luca 10:34, 35).

După ce termină de spus parabola, Isus, Marele Învăţător, îi pune omului următoarea întrebare, ce-l pune pe gânduri: „Care dintre aceştia trei ţi se pare că s-a dovedit aproapele celui care căzuse între tâlhari?”. Poate că bărbatul nu este deloc încântat să răspundă că samariteanul s-a dovedit aproapele acelui om, de aceea spune: „Cel care s-a îndurat de el”. Apoi, Isus subliniază lecţia care se desprinde din parabola sa, dând următorul îndemn: „Du-te şi fă şi tu la fel” (Luca 10:36, 37).

Ce metodă eficientă de predare! Dacă Isus i-ar fi zis în mod direct omului că şi neevreii sunt aproapele lui, probabil că nici el, nici ceilalţi iudei care îl ascultau nu ar fi acceptat această idee. Dar, spunând o parabolă simplă, cu detalii pe care ascultătorii săi le-au putut înţelege uşor, Isus a răspuns clar la întrebarea: „Cine este aproapele meu?”. Cel care se dovedeşte cu adevărat aproapele cuiva este cel care manifestă iubire şi bunătate, aşa cum îndeamnă Scripturile.