Confesiune sau spovedanie

Este biblică învăţătura despre ritualul împăcării, care include confesiunea (la urechea unui preot) sau spovedania?

Modul de adresare către preot

Potrivit formulei tradiţionale, folosită deseori şi acum, penitentul se adresează preotului astfel: „Binecuvântează-mă, Părinte, fiindcă am păcătuit. De la ultima mea confesiune a trecut [menţionează perioada de timp]“. — Revista U.S. Catholic, octombrie 1982, p. 6.

Mat. 23:1, 9, SS 1874: „[Isus a zis:] Să nu numiţi pe nimeni pe pământ părinte; că unul este Părintele vostru, cel în ceruri“.

Păcate care pot fi iertate

„Biserica a susţinut întotdeauna că orice păcat, indiferent de gravitatea lui, poate fi iertat.“ — The Catholic Encyclopedia (având nihil obstat şi imprimatur), R. C. Broderick (Nashville, 1976), p. 554.

Evr. 10:26, BC: „Dacă păcătuim cu voia după ce am primit cunoştinţa deplină a adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate“.

Mar. 3:29, BC: „Dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta niciodată iertare, ci este vinovat de un păcat veşnic“.

Cum trebuie manifestată căinţa

De obicei, preotul care ascultă confesiunea sau spovedania îi cere penitentului să spună de un anumit număr de ori „Tatăl nostru“ şi „Ave Maria“.

Mat. 6:7, BC: „Când vă rugaţi, să nu folosiţi repetări fără rost, ca păgânii, care gândesc că, dacă spun o mulţime de cuvinte, vor fi ascultaţi“.

Mat. 6:9–12, BC: „Voi, deci, aşa să vă rugaţi: «Tatăl nostru care eşti în ceruri ... ne iartă nouă greşelile noastre»“. (Nicăieri în Biblie nu ni se porunceşte să ne rugăm Mariei sau prin intermediul ei. Vezi Filipeni 4:6 şi pagina 212, la subiectul „Maria“.)

Rom. 12:9, BC: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi alipiţi-vă tare de bine“.

Nu i-a autorizat Isus pe apostoli să ierte păcatele?

Ioan 20:21–23, BC: „«Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.» Şi spunând acestea, a suflat peste ei şi le-a zis: «Primiţi Duh Sfânt. Celor care le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor care le veţi ţine, vor fi ţinute»“.

Cum au înţeles apostolii aceste cuvinte şi cum le-au aplicat? În Biblie nu este menţionată nicio situaţie în care vreun apostol să fi ascultat o confesiune sau o spovedanie şi să fi acordat iertare sau absolvire de păcat. Totuşi, Biblia menţionează cerinţele necesare pentru a fi iertat de Dumnezeu. Sub îndrumarea spiritului sfânt, apostolii puteau să-şi dea seama dacă cineva satisfăcea aceste cerinţe şi, pe această bază, puteau să declare că Dumnezeu a iertat sau nu persoana respectivă. Vezi, de exemplu, Faptele 5:1–11, 1 Corinteni 5:1–5 şi 2 Corinteni 2:6–8.

Vezi şi subiectul „Succesiune apostolică“.

Erudiţii au opinii diferite cu privire la originea confesiunii (făcută la urechea unui preot) sau a spovedaniei

Iată ce scrie R. C. Broderick: „Confesiunea este metoda acceptată încă din secolul al IV-lea“. — The Catholic Encyclopedia, p. 58.

O altă lucrare catolică afirmă: „Mulţi istorici contemporani, atât catolici, cât şi protestanţi, pun în legătură originile penitenţei individuale cu disciplina obişnuită din bisericile din Irlanda, Ţara Galilor şi Marea Britanie, unde Sacramentele, inclusiv penitenţa, erau date de obicei de abatele unei mănăstiri sau de preoţii-călugări. Luându-se ca model obiceiul monahal al confesiunii şi al instruirii spirituale publice şi particulare, se pare că spovedirea repetată şi mărturisirea credinţei s-a extins şi la laici. ... Cu toate acestea, numai din secolul al XI-lea a început să se acorde cu ocazia confesiunii iertarea păcatelor ascunse, înainte de penitenţă“. — New Catholic Encyclopedia (1967), vol. XI, p. 75.

Istoricul A. H. Sayce a spus: „Textele rituale arată că în Babilon se practica spovedania (confesiunea) publică şi particulară. Se pare chiar că metoda cea mai veche şi mai răspândită a fost spovedania particulară“. — The Religions of Ancient Egypt and Babylonia (Edinburgh, 1902), p. 497.

Care sunt convingerile Martorilor lui Iehova cu privire la confesiune sau spovedanie?

Mărturisirea credinţei personale se face printr-o declaraţie publică

Rom. 10:9, 10: „Dacă declari public acest «cuvânt cu gura ta», că Isus este Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a sculat din morţi, vei fi salvat. Căci cu inima se manifestă credinţă pentru dreptate, dar cu gura se face o declaraţie publică pentru salvare“.

Mat. 10:32, 33: „Dacă cineva mărturiseşte în faţa oamenilor că este în unitate cu mine [Isus Cristos], voi mărturisi şi eu în faţa Tatălui meu care este în ceruri că sunt în unitate cu el. Dar dacă cineva mă reneagă în faţa oamenilor, îl voi renega şi eu în faţa Tatălui meu care este în ceruri“.

Când cineva păcătuieşte împotriva lui Dumnezeu

Mat. 6:6–12: „Dar tu, când te rogi, intră în camera ta şi, după ce închizi uşa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns ... «Tatăl nostru care eşti în ceruri, să fie sfinţit numele tău ... şi iartă-ne datoriile, aşa cum şi noi le-am iertat datornicilor noştri»“.

Ps. 32:5: „Ţi-am mărturisit, în cele din urmă, păcatul meu [Dumnezeule] şi nu mi-am acoperit nelegiuirea. Am zis: «Îi voi mărturisi lui Iehova fărădelegile mele»“.

1 Ioan 2:1: „Dacă cineva comite un păcat, avem un ajutor la Tatăl: pe Isus Cristos, cel drept“.

Când nedreptăţeşti pe cineva sau eşti nedreptăţit

Mat. 5:23, 24: „Dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, în faţa altarului, şi pleacă. Fă mai întâi pace cu fratele tău şi apoi, când te vei întoarce, oferă-ţi darul“.

Mat. 18:15: „Dacă fratele tău comite un păcat, du-te şi dezvăluie-i greşeala numai între tine şi el“.

Luca 17:3: „Dacă fratele tău comite un păcat, mustră-l şi, dacă se căieşte, iartă-l“.

Ef. 4:32: „Fiţi buni unii cu alţii, plini de o tandră compasiune, iertându-vă cu mărinimie unii pe alţii, aşa cum şi Dumnezeu, prin Cristos, v-a iertat cu mărinimie“.

Când cineva comite un păcat grav şi doreşte ajutor spiritual

Iac. 5:14–16: „Este printre voi cineva bolnav [spiritual]? Să-i cheme la el pe bătrânii congregaţiei, iar ei să se roage pentru el, ungându-l cu ulei în numele lui Iehova. Rugăciunea credinţei îl va vindeca pe cel bolnav, iar Iehova îl va ridica. Şi, dacă a comis păcate, îi vor fi iertate [de Dumnezeu]. Mărturisiţi-vă deci deschis păcatele unii altora şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi“.

Prov. 28:13: „Cine îşi acoperă fărădelegile nu va prospera, dar celui ce le mărturiseşte şi se lasă de ele i se va arăta îndurare“.

Ce se poate face când cineva comite păcate, dar nu cere ajutor?

Gal. 6:1: „Fraţilor, chiar dacă un om face un pas greşit înainte să-şi dea seama, voi, care sunteţi calificaţi spiritualiceşte, căutaţi să-l îndreptaţi pe un astfel de om în spiritul blândeţii, menţinându-ţi privirea asupra ta însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu“.

1 Tim. 5:20: „Mustră-i în văzul tuturor [adică al celor care cunosc personal problema] pe cei care practică păcatul, pentru ca şi ceilalţi să se teamă“.

1 Cor. 5:11–13: „Să nu mai aveţi legături cu cineva numit frate care este un fornicator sau un om lacom sau un idolatru sau unul care insultă sau un beţiv sau un extorcator! Cu un astfel de om nici măcar să nu mâncaţi! ... «Înlăturaţi-l din mijlocul vostru pe răul acela!»“