Sihem: oraşul din vale

ÎN INIMA ţării pe care Dumnezeu a ales-o pentru poporul său, cuibărit între munţii Ebal şi Garizim, se găseşte oraşul Sihem. În acest loc, dar cu aproximativ 4 000 de ani în urmă, Iehova i-a promis lui Avraam: „Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale“. — Geneza 12:6, 7.

În armonie cu această promisiune, Iacov, nepotul lui Avraam, şi-a întins tabăra la Sihem şi a zidit un altar pe care l-a numit „Domnul este Dumnezeul lui Israel“. Probabil că Iacov a săpat o fântână în această zonă pentru a furniza apă familiei şi turmelor sale, fântână care, secole mai târziu, avea să fie cunoscută ca „fântâna lui Iacov“. — Geneza 33:18–20; Ioan 4:5, 6, 12.

Însă nu toţi membrii familiei lui Iacov au manifestat zel pentru închinarea adevărată. Dina, fiica lui, şi-a căutat prietene printre canaanitele din Sihem. Deşi era încă tânără pe atunci, Dina a părăsit siguranţa oferită de corturile familiei ei şi a început să viziteze oraşul din apropiere, făcându-şi prietene acolo.

Cum o priveau tinerii din oraş pe această tânără fecioară care le vizita cu regularitate oraşul, după cât se pare neînsoţită? Fiul unui domnitor „a pus mâna pe ea, s-a culcat cu ea şi a umilit-o“. De ce s-a expus Dina la acest pericol, asociindu-se cu canaanitele imorale? Oare pentru că simţea nevoia să fie în compania fetelor de vârsta ei? Sau era la fel de încăpăţânată şi de independentă ca unii dintre fraţii ei? Citiţi relatarea din Geneza şi încercaţi să înţelegeţi suferinţa şi ruşinea pe care trebuie să le fi simţit Iacov şi Leea în urma consecinţelor tragice pe care le-au avut vizitele fiicei lor în Sihem. — Geneza 34:1–31; 49:5–7; vezi şi Turnul de veghere din 15 iunie 1985, pagina 31 (engl.).

După aproape 300 de ani, rezultatele desconsiderării directivelor teocratice au ieşit din nou la iveală. La Sihem, Iosua a organizat una dintre cele mai memorabile adunări din istoria Israelului. Imaginaţi-vă scena din vale. Peste un milion de oameni — bărbaţi, femei şi copii —, provenind din şase triburi ale Israelului, stau în faţa muntelui Garizim. De cealaltă parte a văii, aproximativ acelaşi număr de persoane din celelalte şase triburi stau în faţa muntelui Ebala. Iar acolo jos, alături de arca legământului şi între cele două mase de israeliţi, stau preoţii şi Iosua. Ce cadru! — Iosua 8:30–33.

Profilându-se deasupra acestei mulţimi uriaşe, cei doi munţi contrastează puternic prin frumuseţea, respectiv ariditatea lor. Versanţii muntelui Garizim sunt verzi şi fertili, spre deosebire de cei ai Ebalului, care sunt în mare parte pleşuvi şi sterpi. Simţiţi freamătul de emoţie al israeliţilor, în timp ce aşteaptă ca Iosua să vorbească? În acest amfiteatru natural, orice sunet produce ecou.

În cele patru până la şase ore în care Iosua citeşte ‘cartea legii lui Moise’, şi poporul participă (Iosua 8:34, 35). După cât se pare, israeliţii din faţa Garizimului spun „Amin!“ după fiecare binecuvântare, în timp ce Amin-ul pe care îl rostesc cei din faţa Ebalului accentuează fiecare blestem. Probabil că aspectul arid al muntelui Ebal are menirea de a-i aminti poporului de consecinţele dezastruoase ale neascultării.

„Blestemat să fie cel care va nesocoti pe tatăl său şi pe mama sa!“, avertizează Iosua. Peste un milion de voci răspund la unison: „Amin!“. Iosua aşteaptă ca acest răspuns tunător să se stingă înainte de a continua: „Blestemat să fie cel care va muta hotarele aproapelui său!“. Încă o dată cele şase triburi împreună cu mulţi locuitori străini strigă: „Amin!“ (Deuteronomul 27:16, 17). Dacă aţi fi fost prezenţi acolo, aţi fi uitat vreodată această întrunire ţinută între munţi? Nu s-ar fi întipărit într-un mod de neşters în mintea voastră necesitatea ascultării?

După aproape 20 de ani, cu puţin timp înainte de a muri, Iosua a convocat încă o dată naţiunea la Sihem pentru a le întări hotărârea. El le-a pus în faţă o alegere pe care fiecare trebuie să o facă. „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi“, a spus el. „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji DOMNULUI“ (Iosua 24:1, 15). Evident, aceste congrese stimulatoare de credinţă ţinute la Sihem şi-au lăsat amprenta. Timp de mulţi ani după moartea lui Iosua, israeliţii i-au imitat exemplul de fidelitate. — Iosua 24:31.

După încă aproape 15 secole, în timp ce Isus se odihnea la umbra muntelui Garizim, a avut loc o conversaţie însufleţitoare. Epuizat după o călătorie lungă, Isus stătea lângă fântâna lui Iacov când o femeie samariteană cu un urcior de apă s-a apropiat. Femeia a fost foarte surprinsă când Isus i-a cerut apă să bea, întrucât evreii nu vorbeau cu samaritenii, cu atât mai puţin să bea din vasele lor (Ioan 4:5–9). Următoarele cuvinte ale lui Isus au surprins-o şi mai mult.

„Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el un izvor de apă, ţâşnind în viaţă veşnică“ (Ioan 4:13, 14). Imaginaţi-vă interesul femeii faţă de o astfel de promisiune, întrucât scoaterea apei din această fântână adâncă era o muncă istovitoare. Apoi, Isus i-a explicat că, în pofida importanţei lor istorice, nici Ierusalimul, nici muntele Garizim nu mai erau locuri religioase esenţiale pentru a te apropia de Dumnezeu. Atitudinea inimii şi conduita, nu locul, erau importante. „Închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr“, a afirmat el. „Şi Tatăl caută astfel de adoratori“ (Ioan 4:23). Câtă mângâiere trebuie să fi adus acele cuvinte! Această vale devenea încă o dată locul în care oamenii erau îndemnaţi să-i slujească lui Iehova.

În prezent, oraşul Nablus se întinde de-a lungul ruinelor vechiului Sihem. Muntele Garizim şi muntele Ebal domină încă valea ca nişte martori tăcuţi ai evenimentelor din trecut. Fântâna lui Iacov, situată la poalele acestor munţi, mai poate fi vizitată. În timp ce medităm la evenimentele care au avut loc acolo, ne aducem aminte de importanţa susţinerii închinării adevărate, aşa cum ne-au învăţat Iosua şi Isus. — Compară cu Isaia 2:2, 3.

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 31]

Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.