«La ce oră era?»

«CÎT este ceasul?» De cîte ori aţi pus această întrebare? În epoca noastră a vitezei sîntem întotdeauna conştienţi de timp. Majoritatea activităţilor noastre zilnice — trezirea dimineaţa, mersul la muncă, servirea meselor, întîlnirile cu prietenii şi aşa mai departe — sînt strîns legate de timp. Ne servim de o suită de instrumente — ceasuri de mînă, ceasuri deşteptătoare, sisteme de alarmă, radiouri — care să ne spună la ce oră ne aflăm.

Dar ce putem spune despre timpurile biblice, cînd oamenii nu aveau instrumente ca ale noastre cu care să măsoare timpul? Cum măsurau ei timpul? Ne indică oare ceva în sensul acesta consemnările biblice? Cunoscînd momentul din zi cînd a avut loc un anumit eveniment biblic, putem cîştiga noi cunoştinţe din Cuvîntul lui Dumnezeu, fapt ce adaugă satisfacţie studiului nostru biblic.

Dumnezeu a dat indicatori ai timpului

În vechime timpul cînd avea loc un eveniment era deseori marcat cu ajutorul soarelui sau cu acela al lunii, „cei doi mari luminători“ pe care Creatorul i–a plasat pe cer „ca să despartă ziua de noapte“ (Geneza 1:14-16). De exemplu, pe cînd „se crăpa de ziuă“, cei doi îngeri l–au grăbit pe Lot şi familia lui să fugă din Sodoma, oraşul condamnat (Geneza 19:15, 16). Şi „era seara“ cînd loialul slujitor al lui Avraam a sosit la fîntîna unde a întîlnit–o pe Rebeca. — Geneza 24:11, 15.

Cu o anumită ocazie au fost date indicii mult mai precise ale timpului. De exemplu, Abimelec, violentul fiu al judecătorului Ghedeon, a fost sfătuit să atace oraşul Sihem „dimineaţa la răsăritul soarelui“ (Judecători 9:33). Evident, în spatele acestui sfat existau raţionamente strategice. Strălucirea orbitoare a soarelui ce răsărea în spatele armatei lui Abimelec făcea aproape imposibilă sesizarea armatelor atacante în „umbra munţilor“. — Judecători 9:36-41.

Expresii idiomatice referitoare la timp

Pentru a indica timpul, evreii foloseau expresii pline de colorit şi interesante. Ei nu numai că ne transmit imagini despre împrejurimi şi obiceiurile locale, ci ne relatează chiar şi unele amănunte ale anumitor acţiuni.

De exemplu, Geneza 3:8 ne spune că era „în timpul brizei zilei“ cînd Iehova le–a vorbit lui Adam şi Eva în ziua în care au păcătuit. Aceasta dă de înţeles că era aproape de apusul soarelui cînd se stîrneau curenţi de aer răcoros, ce adiau după zăduful zilei. De obicei, cînd ziua este pe terminate, este timpul de relaxare şi odihnă. Cu toate acestea Iehova nu permite ca o serioasă problemă judiciară să fie amînată pentru ziua următoare atîta vreme cît încă mai este timp suficient pentru a fi rezolvată.

Pe de altă parte, Geneza 18:1, 2 arată că îngerii lui Iehova au venit la cortul lui Avraam la Mamre „în timpul zădufului zilei“. Să ne imaginăm soarele amiezii dogorind deasupra înălţimilor Iudeei. Căldura era înăbuşitoare. Potrivit obiceiului era timpul pentru servitul mesei şi pentru odihnă. (Vezi Geneza 43:16, 25; 2 Samuel 4:5.) Aşadar, Avraam „şedea la uşa cortului“, unde se putea să fi fost un uşor curent de aer şi unde probabil că se odihnea după masa de prînz. Putem aprecia ospitalitatea acestui om în vîrstă, cu atît mai mult cu cît citim că „a alergat înaintea“ vizitatorilor şi apoi „s–a dus repede în cort“ să–i spună Sarei să pregătească pîinea, după care „a alergat la vite“ şi a luat un viţel pe care l–a dat să fie gătit „în grabă“. El a făcut toate acestea sub arşiţa zilei! — Geneza 18:2-8.

Orele nopţii la evrei

Este evident că evreii împărţeau noaptea în trei perioade numite „gărzi“ sau „străji“. Fiecare dintre ele cuprindea o treime din perioada de timp dintre apusul şi răsăritul soarelui, adică aproximativ cîte patru ore, în funcţie de anotimp (Psalm 63:6). Era „la începutul gărzii de la mijlocul nopţii“, care dura aproximativ de la ora 10 noaptea pînă în jurul orei două dimineaţa, cînd Ghedeon a atacat tabăra midianită. Un atac la o astfel de oră a luat în mod sigur gărzile prin surprindere. Cu siguranţă, prevăzătorul Ghedeon nu ar fi putut alege un timp mai potrivit din punct de vedere strategic pentru atac! — Judecători 7:19.

În timpul Exodului, Iehova „a pus marea în mişcare toată noaptea printr–un vînt puternic dinspre răsărit“, permiţînd astfel israeliţilor să treacă marea ca pe uscat. Egiptenii i–au ajuns din urmă abia „în straja dimineţii“, cînd Iehova a stîrnit confuzie în tabăra egiptenilor, distrugîndu–i în final prin readucerea apelor la starea lor iniţială, „înspre dimineaţă“ (Exodul 14:21-27). Astfel, a fost necesară aproape o noapte întreagă pentru ca marea să fie despărţită, iar israeliţii să treacă prin ea.

În secolul întîi

În secolul întîi evreii au adoptat un număr de 12 ore pentru durata zilei. Din acest motiv, în una dintre ilustrările sale, Isus a zis: „Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi?“ (Ioan 11:9). Acestea erau numărate începînd cu răsăritul soarelui şi pînă la apusul lui sau, cu aproximaţie, de la ora şase dimineaţa pînă la ora şase seara. Astfel, „al treilea ceas din zi“ era aproximativ ora nouă dimineaţa. La această oră în ziua Penticostei a fost revărsat spiritul sfînt. Cînd oamenii i–au acuzat pe discipoli că erau „plini de must“, Petru a pus imediat capăt definitiv acuzaţiilor. Cu certitudine, nici unul nu putea fi beat la acea oră matinală. — Fapte 2:13, 15.

În mod asemănător, afirmaţia lui Isus: „Hrana mea este să fac voia celui care m–a trimis“ dobîndeşte o semnificaţie în plus dacă ţinem cont de implicaţia elementului timp. „Era cam pe la ceasul al şaselea“, conform cu Ioan 4:6, sau la amiază. După ce străbătuse toată dimineaţa ţinutul deluros al Samariei, Isus şi discipolii săi erau înfometaţi şi însetaţi. Din această cauză, discipolii l–au rugat să mănînce cînd s–au întors cu mîncare. Puţin cunoşteau ei din forţa şi hrana pe care o primea Isus în urma faptului că făcea lucrarea lui Iehova. Afirmaţia lui Isus a fost, fără îndoială, mai mult decît o figură de stil. El era în mod literal întărit de faptul de a îndeplini lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă trecuseră ore de cînd nu mai mîncase nimic. — Ioan 4:31-34.

Datorită faptului că răsăritul şi apusul soarelui variau în funcţie de perioada din an, de obicei timpul în care avea loc un eveniment era amintit numai cu aproximaţie. Astfel putem citi despre evenimente care au avut loc la ceasul al treilea, al şaselea sau al nouălea — deseori avînd semnificaţia că avuseseră loc aproximativ la timpul acela (Matei 20:3, 5; 27:45, 46; Marcu 15:25, 33, 34; Luca 23:44; Ioan 19:14; Fapte 10:3, 9, 30). Însă atunci cînd elementul timp era esenţial într–o relatare, erau date indicaţii de timp mai concrete. De exemplu, bărbatului care dorea să ştie dacă fiul său se simţea într–adevăr mai bine datorită puterii lui Isus, sclavii i–au răspuns: „Ieri în ceasul al şaptelea [aproximativ ora unu după amiază], l–au lăsat frigurile“. — Ioan 4:49-54.

Diviziuni ale nopţii

În timpul dominaţiei romane se pare că evreii au adoptat împărţirea greacă şi romană a nopţii în patru străji, în locul celor trei de odinioară. În Marcu 13:35 Isus s–a referit desigur la cele patru diviziuni. Straja „ultimă din zi“ (NW), („seara“, BC), începea de la apusul soarelui pînă la ora nouă seara. A doua strajă, a „miezului nopţii“, începea aproximativ la ora nouă seara şi se termina la miezul nopţii. „Cîntatul cocoşilor“ dura de la miezul nopţii pînă la aproximativ ora trei dimineaţa. Iar ultima strajă, cea de „dimineaţa“, expira în zori sau la aproximativ ora şase.

Straja de la „cîntatul cocoşilor“ prezintă un deosebit interes datorită cuvintelor pe care Isus le–a adresat lui Petru, consemnate la Marcu 14:30: „Înainte de a cînta cocoşul de două ori, tu te vei lepăda de mine de trei ori“. În timp ce unii comentatori susţin că expresia: „De două ori“ se referă la anumite repere în timp — miezul nopţii şi respectiv zorii zilei — lucrarea A Dictionary of Christ and the Gospels, editată de James Hastings, arată că „la drept vorbind, cocoşul cîntă pe parcursul nopţii, în Est şi oriunde altundeva, la ore neregulate, începînd cu miezul nopţii“. Evident, Isus nu s–a referit la un anumit moment cînd Petru îl va renega. Mai degrabă el i–a dat lui Petru un indiciu care să–i întărească afirmaţia care, de altfel, s–a împlinit chiar în acea noapte. — Marcu 14:72.

Era „în a patra strajă“ — între orele trei şi şase dimineaţa — cînd Isus, mergînd pe apa mării Galileei, a venit la discipolii săi care se aflau într–o barcă „la multe stadii departe de ţărm“. Este, poate, uşor de înţeles de ce discipolii „s–au înspăimîntat şi au zis: «Este o nălucă!» Şi de frică, au ţipat“ (Matei 14:23-26). Pe de altă parte, aceasta arată că Isus trebuie să fi petrecut o considerabilă perioadă de timp rugîndu–se, în timp ce era singur pe munte. Întrucît aceasta a avut loc imediat după ce Ioan Botezătorul fusese decapitat de către Irod Antipa şi imediat înaintea Paştelui care a marcat începutul ultimului an de minister pămîntesc al lui Isus, desigur că el a meditat îndelung la acestea în rugăciunea personală adresată Tatălui.

Paralel cu împărţirea nopţii în cele patru străji era folosită şi împărţirea ei în 12 ore. Pentru a–l escorta pe Pavel fără riscuri la Cezareea, comandantul militar Claudius Lisias le–a spus ofiţerilor săi să pregătească o trupă de 470 de soldaţi „la a treia oră din noapte“ (Fapte 23:23, 24). În felul acesta, protejat de întunericul nopţii, Pavel a fost scos afară din Ierusalim.

Să ştim la ce oră din zi ne aflăm

Faptul de a citi despre evenimentele petrecute odinioară în poporul lui Dumnezeu şi de a medita asupra lor este o sursă de satisfacţii şi de fortificare spirituală. Dacă veţi include în cercetare şi factorul timp, satisfacţia pe care v–o procură studiul Bibliei va fi şi mai mare. De ce? Deoarece procedînd astfel veţi fi bine informaţi cu privire la Cuvîntul lui Dumnezeu. Publicaţii ca Insight on the Scriptures şi New World Translation of the Holy Scriptures With References sînt nişte ajutoare inestimabile în această privinţă (ambele publicate de către Watchtower Bible and Tract Society of New York, Inc.). Ele vă vor ajuta să găsiţi răspunsul cînd vă puneţi întrebarea: «La ce oră era?»