Să urmăm exemplul de devoţiune sfîntă al lui Isus
„Secretul sacru al acestei devoţiuni sfinte este mare: «El [Isus] a fost scos în evidenţă în carne.»“ — 1 TIMOTEI 3:16.
1. (a) Ce întrebare a rămas fără răspuns timp de peste 4 000 de ani? (b) Cînd şi cum a fost dat răspunsul?
O ÎNTREBARE a rămas fără răspuns timp de peste 4 000 de ani, de cînd primul bărbat Adam a eşuat în ce priveşte menţinerea integrităţii sale: Cum puteau oamenii să manifeste devoţiune sfîntă? În cele din urmă, în secolul întîi e.n. o dată cu venirea Fiului lui Dumnezeu pe pămînt s–a dat răspunsul la această întrebare. În fiecare gînd, cuvînt şi faptă, Isus Cristos şi–a demonstrat ataşamentul său personal faţă de Iehova. El a dezvăluit astfel «secretul sacru al devoţiunii sfinte» arătînd modul în care oamenii dedicaţi lui Dumnezeu puteau să păstreze această devoţiune. — 1 Timotei 3:16.
2. În urmărirea devoţiunii sfinte de ce ar trebui să examinăm bine exemplul lui Isus?
2 În calitate de creştini dedicaţi şi botezaţi care urmăresc devoţiunea sfîntă este bine să «privim cu atenţie» la exemplul lui Isus (Evrei 12:3). De ce? Din două motive. În primul rînd, exemplul lui Isus ne poate ajuta să cultivăm devoţiunea sfîntă. Isus îl cunoştea pe Tatăl său mai bine ca oricare altul (Ioan 1:18). Şi el a imitat atît de bine modul de a acţiona al lui Iehova şi calităţile sale încît a putut spune: „Cel care m–a văzut pe mine l–a văzut şi pe Tatăl“ (Ioan 14:9). Examinînd viaţa şi serviciul sacru al lui Isus, putem astfel să apreciem mai profund excelentele calităţi ale lui Iehova şi să ne întărim în felul acesta ataşamentul personal faţă de Creatorul nostru plin de iubire. În al doilea rînd, exemplul lui Isus ne poate ajuta să manifestăm devoţiune sfîntă. El a lăsat un exemplu perfect de conduită manifestînd devoţiune sfîntă. Aşadar, avem toate motivele să examinăm cum putem «să ne îmbrăcăm cu Cristos», adică să–l luăm drept model, să–i urmăm exemplul. — Romani 13:14.
3. Ce ar trebui să includă programul nostru de studiu individual al Bibliei şi de ce?
3 Nu tot ceea ce a spus şi a făcut Isus a fost consemnat în scris (Ioan 21:25). De aceea, lucrurile care au fost scrise sub inspiraţie divină trebuie să prezinte un interes deosebit pentru noi. Programul nostru de studiu individual al Bibliei ar trebui aşadar să includă citirea sistematică a relatărilor despre viaţa lui Isus cuprinse în Evanghelii. Dar pentru ca o astfel de lectură să ne ajute să urmărim devoţiunea sfîntă, trebuie să ne facem timp pentru a reflecta cu apreciere asupra a ceea ce citim. Trebuie totodată să fim prompţi în a privi dincolo de ceea ce apare evident.
Cum este Tatăl, aşa este Fiul
4. (a) Ce dovedeşte că Isus era un bărbat afectuos şi plin de compasiune? (b) În ce mod a luat Isus iniţiativa în relaţiile cu alţii?
4 Să examinăm un exemplu. Isus era un bărbat afectuos şi plin de compasiune. Citind Marcu 10:1, 10, 13, 17 şi Mar. 10:35 vei remarca faptul că oameni de toate vîrstele şi de orice condiţie socială îl găseau abordabil. În mai multe ocazii el i–a luat pe copii în braţe (Marcu 9:36; 10:16). De ce se simţeau oamenii şi chiar copiii atît de bine în prezenţa lui Isus? Deoarece el se interesa în mod sincer de ei (Marcu 1:40, 41). El a dovedit acest lucru luînd adeseori iniţiativa de a–i aborda pe oamenii care aveau nevoie de ajutor. Citim, de exemplu, că la Nain, cînd «a zărit» o văduvă al cărei fiu mort era dus spre a fi îngropat, el «s–a apropiat» şi l–a înviat pe băiat. Relatarea nu spune că cineva l–ar fi rugat să facă lucrul acesta (Luca 7:13–15). Tot fără a fi solicitat, el a luat iniţiativa de a vindeca o femeie infirmă şi un bărbat care suferea de hidropizie. — Luca 13:11–13; 14:1–4.
5. Ce ne învaţă aceste relatări referitoare la serviciul sacru al lui Isus despre calităţile lui Iehova şi despre modul său de a acţiona?
5 Cînd citeşti astfel de relatări, fă–ţi timp pentru a reflecta la aceste întrebări: „Întrucît Isus îl imita perfect pe Tatăl său, ce învăţ eu din aceste relatări despre calităţile lui Iehova şi modul său de a acţiona?“ Ele trebuie să ne dea asigurarea că Iehova este un Dumnezeu afectuos şi plin de compasiune. Interesul deosebit pe care l–a avut întotdeauna faţă de familia umană l–a determinat să ia iniţiativa de a interveni în favoarea lor. El nu a fost obligat să–l dea pe Fiul său „ca preţ de răscumpărare în schimbul multora“ (Matei 20:28; Ioan 3:16). El caută ocaziile de a «se ataşa» de cei care îl slujesc din iubire (Deuteronom 10:15). Biblia spune: „Ochii [lui Iehova] cutreieră tot pămîntul, ca să–şi arate puterea în favoarea celor a căror inimă este completă faţă de el.“ — 2 Cronici 16:9.
6. Ce rezultă atunci cînd reflectăm la afecţiunea şi compasiunea lui Iehova pe care fiul său le–a manifestat într–un mod exemplar?
6 Faptul de a reflecta în felul acesta la afecţiunea şi compasiunea lui Iehova, calităţi pe care Fiul său le–a manifestat într–un mod exemplar, îţi va mişca inima, o va umple de o şi mai mare recunoştinţă pentru calităţile sale tandre şi atrăgătoare. Această recunoştinţă, la rîndul ei, te va apropia de el. Vei fi mişcat să i te adresezi liber în rugăciune în orice timp şi în orice împrejurare (Psalm 65:2). Acest lucru îţi va fortifica ataşamentul personal faţă de el.
7. După ce ai reflectat la afecţiunea şi compasiunea lui Iehova, ce ar trebui să te întrebi şi de ce?
7 Să nu uităm însă, că devoţiunea sfîntă este mai mult decît un simplu sentiment de religiozitate. Aşa cum remarcă biblistul R. Lenski, ea „include întreaga noastră veneraţie şi religiozitate precum şi acţiunile care decurg de–aici.“ (Sublinierea ne aparţine.) După ce ai reflectat la afecţiunea şi la compasiunea lui Iehova pe care le–a manifestat Isus într–un mod exemplar, întreabă–te: „Cum m–aş putea asemăna mai mult cu Iehova în această privinţă? Mă găsesc alţii abordabil?“ Dacă eşti părinte trebuie să fii accesibil pentru copiii tăi. Iar dacă eşti bătrîn de congregaţie, desigur trebuie să fii accesibil pentru membrii congregaţiei. Aşadar, ce anume te va ajuta să fii mai abordabil? Faptul de a fi afectuos şi plin de compasiune. Trebuie să cultivi un interes sincer, autentic faţă de alţii. Dacă te îngrijeşti realmente de alţii şi dacă eşti gata să te dăruieşti în favoarea lor, ei vor observa acest lucru şi se vor simţi atraşi spre tine.
8. (a) Ce nu trebuie să uiţi atunci cînd citeşti relatările biblice referitoare la Isus? (b) Ce învăţăm despre Iehova din relatările menţionate în nota de subsol?
8 Aşadar, cînd citeşti relatările biblice referitoare la Isus, nu uita că poţi învăţa multe lucruri despre persoana lui Iehova din lucrurile pe care le–a spus sau le–a făcut Isus.a Iar cînd recunoştinţa ta pentru calităţile lui Dumnezeu, calităţi pe care le–a reflectat Isus, te determină să cauţi să te asemeni mai mult cu El, atunci demonstrezi devoţiunea ta sfîntă.
Să practicăm devoţiunea sfîntă faţă de membrii familiei noastre
9, 10. (a) Cum a dovedit Isus chiar înaintea morţii sale că îşi iubea mama şi se îngrijea de ea? (b) De ce a încredinţat–o Isus, în mod evident, pe Maria apostolului Ioan şi nu unuia dintre fraţii săi carnali?
9 Viaţa şi serviciul sacru al lui Isus Cristos ne învaţă multe lucruri despre modul în care trebuie manifestată devoţiunea sfîntă. Un exemplu emoţionant este relatat la Ioan 19:25–27, unde citim: „În apropiere de stîlpul de tortură al lui Isus stăteau însă mama sa şi sora mamei sale; Maria, soţia lui Clopa şi Maria Magdalena. Isus, deci, văzînd–o pe mama sa şi pe discipolul pe care îl iubea [Ioan], i–a zis mamei sale: «Femeie, iată fiul tău!» Apoi, i–a zis discipolului: «Iată, mama ta!» Şi din ora aceea discipolul a luat–o în casa lui.“
10 Imaginează–ţi! Chiar cu cîteva momente înainte de a–şi da viaţa sa pămîntească, Isus s–a îngrijit în mod iubitor de mama sa, Maria (fără îndoială deja văduvă) şi a încredinţat–o iubitului apostol Ioan. Dar de ce lui Ioan şi nu unuia dintre fraţii săi carnali? Deoarece el se gîndea nu numai la necesităţile fizice şi materiale ale Mariei ci în mod cu totul deosebit la bunăstarea ei spirituală. Iar, apostolul Ioan (probabil un văr al lui Isus) îşi dovedise credinţa, în timp ce despre fraţii săi carnali nu există nici o indicaţie că ar fi fost credincioşi la data aceea. — Matei 12:46–50; Ioan 7:5.
11. (a) Conform cuvintelor lui Pavel, cum poate un creştin să practice devoţiunea sfîntă în propria sa familie? (b) De ce un creştin adevărat se îngrijeşte de părinţii săi în vîrstă?
11 Cum era aceasta o manifestare a devoţiunii sfinte? Apostolul Pavel explică: „Onorează–le pe văduvele care sînt într–adevăr văduve. Dar dacă vreo văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe mai întîi să practice devoţiunea sfîntă în propria lor casă şi să dea tot timpul părinţilor şi bunicilor cuvenita compensaţie, fiindcă lucrul acesta este plăcut în ochii lui Dumnezeu“ (1 Timotei 5:3, 4). Faptul de a–i onora pe părinţi oferindu–le sprijin material atunci cînd se dovedeşte necesar, este, aşa cum spune Pavel, o dovadă de devoţiune sfîntă. Cum anume? Iehova, Fondatorul aranjamentului familial le porunceşte copiilor să–i onoreze pe părinţii lor (Efeseni 3:14, 15; 6:1–3). În consecinţă, un creştin adevărat recunoaşte că achitîndu–se de această responsabilitate familială demonstrează nu numai că îşi iubeşte părinţii ci şi că îl venerează pe Dumnezeu şi că se supune poruncilor sale. — Vezi Coloseni 3:20.
12. Cum poţi practica devoţiunea sfîntă faţă de părinţii în vîrstă, şi care ar trebui să fie motivul.
12 Aşadar, cum poţi practica devoţiunea sfîntă faţă de membrii familiei tale? Aceasta implică, desigur, luarea unor măsuri pentru a satisface necesităţile spirituale şi materiale ale părinţilor în vîrstă, aşa cum a făcut Isus. Faptul de a nu proceda astfel, ar demonstra lipsă de devoţiune sfîntă. (Compară 2 Timotei 3:2, 3, 5.) Creştinul dedicat se îngrijeşte de necesităţile părinţilor săi nu doar din amabilitate sau din simţul datoriei, ci pentru că îşi iubeşte familia şi recunoaşte marea importanţă pe care o acordă Iehova acestei responsabilităţi. Aşadar, îngrijirea pe care o acordă părinţilor săi în vîrstă este o manifestare a devoţiunii sfinte.b
13. Cum poate practica un tată creştin devoţiunea sfîntă faţă de membrii familiei sale?
13 Devoţiunea sfîntă poate fi practicată în familie şi în alte moduri. De exemplu, un tată creştin are responsabilitatea de a se îngriji de necesităţile materiale, afective şi spirituale ale familiei sale. De aceea, pe lîngă faptul că se îngrijeşte de cele necesare vieţii, el organizează în mod iubitor un studiu familial sistematic al Bibliei. El îşi planifică timp pentru a participa sistematic în lucrarea de predicare împreună cu membrii familiei sale. El dă dovadă de echilibru recunoscînd că familia are nevoie şi de odihnă şi relaxare. El stabileşte în mod înţelept priorităţi nepermiţînd ca activităţile din cadrul congregaţiei să–l determine să–şi neglijeze familia (1 Timotei 3:5, 12). Din ce motiv face el toate acestea? Nu doar din simţul datoriei, ci din iubire faţă de familia sa. El recunoaşte importanţa pe care o acordă Iehova faptului de a se îngriji de familie. Îndeplinindu–şi astfel responsabilitatea de soţ şi tată, el practică devoţiunea sfîntă.
14. Cum poate manifesta devoţiune sfîntă o soţie creştină în căminul ei?
14 Soţiile creştine au şi ele responsabilitatea de a practica devoţiunea sfîntă în căminul lor. Cum anume? Biblia spune că o soţie trebuie „să fie supusă“ soţului ei şi să aibă „un respect profund“ faţă de el (Efeseni 5:22, 33). Chiar dacă soţul ei nu este credincios, ea trebuie «să–i fie supusă» (1 Petru 3:1). Soţia creştină dă dovadă de o astfel de supunere sprijinindu–şi soţul în deciziile pe care acesta le ia, atît timp cît ele nu intră în conflict cu legile lui Dumnezeu (Fapte 5:29). De ce acceptă ea acest rol? Nu numai pentru că–şi iubeşte soţul, ci mai ales pentru că recunoaşte că aceasta „se cuvine în Domnul“, adică acesta este aranjamentul lui Dumnezeu referitor la familie (Coloseni 3:18). Supunerea sa voluntară faţă de soţul ei este aşadar, o expresie a devoţiunii sfinte.
„Pentru aceasta am fost trimis“
15. Care a fost una din modalităţile remarcabile prin care Isus a manifestat devoţiune sfîntă?
15 Una dintre modalităţile remarcabile prin care Isus a manifestat devoţiune sfîntă a fost aceea de a «anunţa vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu» (Luca 4:43). După botezul său în Iordan în anul 29 e.n. Isus a consacrat următorii trei ani şi jumătate acestei lucrări de importanţă capitală. „Pentru aceasta am fost trimis“ a explicat el (Marcu 1:38; Ioan 18:37). Dar cum era aceasta o manifestare a devoţiunii sale sfinte?
16, 17. (a) Ce anume l–a stimulat pe Isus să fie intens ocupat cu predicarea şi cu instruirea altora? (b) De ce lucrarea de predicare şi de învăţare a altora îndeplinită de Isus era o manifestare a devoţiunii sale sfinte?
16 Să ne amintim că devoţiunea sfîntă include faptul de a trăi într–un mod plăcut lui Dumnezeu întrucît îl iubim şi avem o apreciere profundă faţă de calităţile sale admirabile. Ce anume l–a stimulat pe Isus să–şi petreacă ultimii săi ani de pe pămînt fiind intens ocupat cu predicarea şi cu instruirea altora? Simplul simţ al datoriei? Este indiscutabil faptul că el se interesa de oameni (Matei 9:35, 36). Şi el înţelegea bine că ungerea sa cu spirit sfînt îi conferea numirea şi misiunea de a–şi îndeplini serviciul sacru (Luca 4:16–21). Însă, motivele sale erau mai profunde.
17 „Eu îl iubesc pe Tatăl“, a spus Isus în mod deschis către discipolii săi în ultima noapte a vieţii sale pămînteşti (Ioan 14:31). Iubirea sa era bazată pe o cunoştinţă foarte profundă şi intimă a calităţilor lui Iehova (Luca 10:22). Îndemnat de o inimă care abunda de recunoştinţă, Isus a găsit plăcere în înfăptuirea voinţei lui Dumnezeu (Psalm 40:8). Aceasta constituia „hrana“ sa atît de necesară vieţii şi atît de plăcută (Ioan 4:34). El a lăsat un exemplu perfect în ceea ce priveşte faptul de «a căuta mai întîi Regatul» în loc de a pune eul propriu pe primul loc (Matei 6:33). Aşadar, nu ceea ce a făcut el, nici chiar cît de mult a făcut, ci motivele sale sînt cele care au determinat ca activitatea sa de predicare şi de instruire să fie o expresie a devoţiunii sale sfinte.
18. De ce faptul de a participa într–o anumită măsură la serviciul sacru nu este neapărat o manifestare a devoţiunii sfinte?
18 Cum putem urma exemplul lui Isus, „modelul“ nostru în acest domeniu? (1 Petru 2:21). Toţi cei care acceptă invitaţia lui Isus de «a veni şi a–l urma» primesc din partea lui Dumnezeu misiunea de a predica vestea bună a Regatului şi de a forma discipoli (Luca 18:22; Matei 24:14; 28: 19, 20). Înseamnă aceasta că participînd într–o anumită măsură la predicarea veştii bune, urmărim devoţiunea sfîntă? Nu neapărat. Dacă luăm parte la serviciul sacru în mod mecanic sau simbolic sau pur şi simplu pentru a fi pe placul membrilor familiei noastre sau al altora, activitatea noastră nu ar putea fi considerată, desigur, drept un «act de devoţiune sfîntă». — 2 Petru 3:11.
19. (a) Care trebuie să fie motivaţia principală pentru care participăm în serviciul sacru? (b) Ce va rezulta din faptul că sîntem motivaţi de o iubire profundă faţă de Dumnezeu?
19 La fel ca şi în cazul lui Isus, motivele noastre trebuie să fie mai profunde. Isus a zis: „Tu să–l iubeşti pe Iehova, Dumnezeul tău, cu toată inima ta [emoţiile, dorinţele şi sentimentele persoanei tale interioare] şi cu tot sufletul tău [viaţa ta şi întreaga ta fiinţă] şi cu toată mintea ta [facultăţile tale intelectuale] şi cu toată puterea ta.“ La care un scrib perspicace a adăugat că faptul de a acţiona astfel „este mai mult decît toate arderile de tot şi decît toate jertfele“ (Marcu 12:30, L.N.; Mar. 12:33, 34, B.C. revizuită). Aşadar, nu este important numai ceea ce facem ci şi de ce anume facem lucrul respectiv. O iubire profundă faţă de Dumnezeu, o iubire care face să vibreze fiecare fibră din noi, aceasta trebuie să fie motivaţia principală a ceea ce facem în serviciul sacru. Dacă aşa stau lucrurile, nu ne vom mulţumi cu o activitate simbolică ci vom dori să ne demonstrăm profunzimea devoţiunii noastre sfinte făcînd tot ce ne stă în putinţă (2 Timotei 2:15). Totodată, dacă motivaţia noastră este iubirea faţă de Dumnezeu, nu vom fi critici comparîndu–ne serviciul nostru sacru cu al altora. — Galateni 6:4.
20. Cum putem beneficia în mod deplin de exemplul lui Isus în urmărirea devoţiunii sfinte?
20 Cît de recunoscători putem fi pentru faptul că Iehova ne–a descoperit secretul sacru al devoţiunii sfinte! Analizînd cu atenţie lucrurile pe care le–a spus şi le–a făcut Isus şi străduindu–ne să–l imităm vom fi ajutaţi să cultivăm şi să manifestăm devoţiunea sfîntă într–o măsură mai deplină. Iehova ne va binecuvînta din belşug dacă vom urma exemplul lui Isus în urmărirea devoţiunii sfinte în calitate de creştini dedicaţi şi botezaţi. — 1 Timotei 4:7, 8.
[Note de subsol]
a Pentru exemple suplimentare analizează ce învăţăm despre Iehova din următoarele relatări: Matei 8:2, 3; Marcu 14:3–9; Luca 21:1–4; şi Ioan 11:33–36.
b Pentru o analiză mai detaliată a ceea ce înseamnă practicarea devoţiunii sfinte faţă de părinţii în vîrstă vezi Turnul de veghere, aprilie 1988.
Vă amintiţi?
◻ De ce trebuie să examinăm exemplul lui Isus în urmărirea devoţiunii sfinte?
◻ Ce ne învaţă despre Iehova afecţiunea şi compasiunea pe care le–a manifestat Isus în mod exemplar?
◻ Cum putem manifesta devoţiune sfîntă faţă de membrii familiei noastre?
◻ Care trebuie să fie motivaţia noastră pentru ca serviciul nostru sacru să fie o expresie a devoţiunii sfinte?
[Legenda fotografiei de la pagina 49]
Un tată creştin are responsabilitatea de a se îngriji de necesităţile materiale, afective şi spirituale ale familiei sale
[Legenda fotografiei de la pagina 51]
„Dacă o văduvă are copii sau nepoţi, aceştia să înveţe (. . .) să dea tot timpul părinţilor şi bunicilor cuvenita compensaţie“