Întrebări de la cititori

◼ De ce a promis Isus că cei care exercitau credinţă în el ‘nu vor muri niciodată’, cînd, de fapt, toţi cei care îl ascultau atunci au murit? — Ioan 11:25, 26.

Atunci cînd Isus a vorbit despre posibilitatea de a nu muri sau de a trăi etern, în mod evident el nu a vrut să spună că ascultătorii săi de atunci nu aveau să cunoască niciodată moartea ca oameni. Ideea fundamentală pe care o avansa Isus era că prin exercitarea credinţei în el era posibilă obţinerea vieţii eterne.

Într–o anumită ocazie, Isus a zis despre sine că este „pîinea vieţii“. Apoi, a adăugat: „Iată pîinea care coboară din cer pentru ca oricine să mănînce din ea şi să nu moară. Eu sînt pîinea vie care a coborît din cer; dacă cineva mănîncă din pîinea aceasta, va trăi pentru totdeauna.“ — Ioan 6:48–51.

Dacă luăm în considerare numai aceste cuvinte, s–ar putea trage concluzia că Isus le spunea auditorilor săi că ar fi putut evita să cunoască moartea. Dar contextul nu susţine această concluzie. Isus tocmai spusese: „Aceasta este voinţa celui care m–a trimis: să nu pierd nimic din tot ce mi–a dat el, ci să îl înviez în ziua din urmă, (...) ca oricine îl vede pe Fiul şi exercită credinţă în el să aibă viaţă eternă, şi eu îl voi învia în ziua din urmă. (...) Nimeni nu poate veni la mine dacă nu–l atrage Tatăl care m–a trimis; iar eu îl voi învia în ziua din urmă (Ioan 6:39–44). Iar mai tîrziu, Isus a adăugat: „Cel care se nutreşte cu carnea mea şi bea sîngele meu are viaţă veşnică, iar eu îl voi învia în ziua din urmă“ (Ioan 6:54). Aşadar, nu este raţional să înţelegem că promisiunea lui Isus referitoare la „viaţă veşnică“ ar fi însemnat că auditorii săi nu aveau să moară niciodată.

Acelaşi lucru este valabil şi cu privire la bine cunoscuta promisiune făcută Martei: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cel care exercită credinţă în mine, chiar dacă moare, va veni la viaţă şi oricine trăieşte şi exercită credinţă în mine nu va muri de loc, niciodată“ (Ioan 11:25, 26). În mod evident, Isus nu voia să spună că apostolii fideli, de exemplu, nu aveau să moară niciodată, aşa cum mureau ceilalţi oameni. În anul care avea să urmeze, ei aveau să fie unşi cu spiritul sfînt şi aveau să li se ofere speranţa de a domni ca regi în cer. Pentru a primi această recompensă, ei trebuiau să moară ca oameni (Romani 8:14–23; 1 Corinteni 15:36–50). Să remarcăm toto–dată că Isus a spus: „Cine exercită credinţă în mine chiar dacă moare, va veni la viaţă.“

Promisiunea lui Isus se va îndeplini în cazul slujitorilor devotaţi ai lui Dumnezeu care au trăit şi au murit înainte de perioada cînd viaţa eternă va începe să fie acordată. Aceste persoane fidele aşteaptă o înviere viitoare. Dacă vor rămîne fideli după ce vor fi înviaţi, nu vor suferi niciodată „moartea a doua“, moartea eternă. — Apocalips 20:15; 21:8; Ioan 8:51.

Dar profeţiile biblice indică faptul că noi, cei de astăzi, avem o posibilitate specială. Dat fiind faptul că trăim la încheierea sistemului de lucruri, putem supravieţui apropiatului ‘mare necaz’ şi putem intra direct în lumea nouă. Oamenii din această categorie, care au speranţa de–a trăi pentru totdeauna pe un pămînt paradiziac şi care rămîn loiali lui Dumnezeu, nu vor cunoaşte niciodată moartea omenească. După ce vor supravieţui „marelui necaz“, ei vor fi conduşi la „izvoarele apelor vieţii“. — Apocalips 7:9–17.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 32]

Cuvintele adresate de Isus îndureratei Marta ne dau speranţa vieţii eterne