Capitolul 5

Primul care a fost uns cu spirit sfînt şi cu putere

 1, 2. (a) De la cine şi cu ce trebuia să fie uns promisul Mesia? (b) Care profeţie a lui Isaia o putea cita şi aplica asupra lui însuşi, cu tot dreptul?

Regii şi marii preoţi ai vechiului Israel erau unşi la instalarea lor în funcţie, turnînduli–se pe cap un ulei pregătit special pentru acest scop. A fost uns tot la fel şi promisul Mesia? Nu! Adevăratul Mesia trebuia să fie uns de Dumnezeu „cu spirit sfînt şi cu putere“ (Fapte 10:38). El trebuia să fie împuternicit să citeze şi să aplice asupra lui însuşi cuvintele profetice din Isaia 61:1–3:

² „Spiritul Domnului Iehova este peste mine, fiindcă Iehova m–a uns să fac de cunoscut celor blînzi vestea cea bună. El m–a trimis să leg pe cei ce sînt cu inima zdrobită, să proclam libertate celor întemniţaţi, şi deschiderea largă a ochilor celor captivi, să anunţ anul bunăvoinţei din partea lui Iehova, şi ziua răzbunării din partea Dumnezeului nostru; să mîngîi pe toţi cei întristaţisă–i desemneze pentru sion pe cei întristaţisă le dau podoabă pe cap în schimbul cenuşei, uleiul bucuriei în schimbul plînsului, mantaua laudei în schimbul spiritului mîhnit; şi ei vor fi numiţi mari copaci ai neprihănirii, plantaţie a lui Iehova spre evidenţierea lui frumoasă“.

 3. Cum se face că numeni dintre cei asupra cărora activa spiritul lui Dumnezeu în trecut, n–a fost promisul Mesia?

³ Este drept că în vechime au existat oameni învăluiţi sau umpluţi cu spiritul lui Dumnezeu, aşa încît s–a putut spune că acest spirit a fost activ asupra lor, dar ei n–au fost unşi niciodată cu acesta. De aceea, nici unul din ei n–a fost îndelung-aşteptatul Mesia, lucru valabil şi pentru Ioan Botezătorul, deşi îngerul Gabriel zisese despre el către tatăl lui Ioan, preotul Zaharia: „El va fi umplut cu spirit sfînt din pîntecele mamei sale“ (Luca 1:15).

 4. Ce a mărturisit Ioan Botezătorul cu privire la Christos, cu toate că şi el fusese umplut cu spirit sfînt din pîntecele matern?

⁴ Cu privire la lucrarea pe care a intreprins–o Ioan, au fost trimişi preoţi şi leviţi la el, ca să le spună cine este, cu alte cuvinte, ce funcţie îndeplineşte el. Dar cum a reacţionat Ioan la aceasta? „El a recunoscut şi n–a tăgăduit, ci a mărturisit: ‘Nu sînt eu Christosul’. Iar ei l–au întrebat: ‘Dar cine? Eşti Ilie?’ ‘Si el a spus: ‘Nu sînt’. ‘Eşti Profetul?’ Şi el a răspuns: ‘Nu!’ De aceea ei au zis: ‘Cine eşti? Pentru ca să putem da răspuns celor ce ne–au trimis. Ce spui tu despre tine însuţi?’ El a zis: ‘Eu sînt glasul celui ce strigă în pustie: „Neteziţi căile lui Iehova“, aşa cum a spus Isaia, profetul’“. (Ioan 1:19–23; Isaia 40:3; Maleahi 4:5, 6; Deuteronom 18:15–19).

 5, 6. (a) Cu ce scop l–a trimis Dumnezeu pe Ioan? (b) Cum scoate în evidenţă Ioan deosebirea dintre el şi adevăratul Mesia sau Christos?

⁵ Măcar că Ioan a fost plin cu spirit sfînt, el a zis totuşi că nu este promisul care trebuia să fie uns cu spiritul lui Dumnezeu. El n–a căutat să fie un Christos fals, ci a mărturisit a fi numai predecesorul adevăratului Christos sau Mesia. Intr–adevăr, Dumnezeu îl trimisese pentru ca el să–l boteze în apă pe adevăratul Mesia sau Christos (Ioan 1:29–34).

⁶ 0 altă dovadă pentru aceea cît de onest era Ioan, este raportul din Luca 3:15–17: „Deoarece poporul era acum în aşteptare şi toţi cugetau din pricina lui Ioan în inima lor: ‘Oare el este Christosul?’, Ioan le–a răspuns, zicînd către toţi: ‘In ce mă priveşte pe mine, eu vă botez cu apă; dar vine acela care este mai tare decît mine, căruia nu sînt vrednic să–i desfac curelele de la sandale. El vă va boteza cu spirit sfînt şi cu foc. El îşi are lopata de vînturat în mînă, ca să–şi curăţească temeinic aria şi ca să–şi strîngă grîul în hambar, dar pleava o va arde cu foc care nu se poate stinge’“.

 7. Cum de este mai bine pentru un om să fie botezat cu spirit decît cu foc?

⁷ Din aceste cuvinte ale lui Ioan reiese clar că Mesia nu va fi numai botezat sau uns cu spiritul lui Dumnezeu, ci că el va fi de asemenea în măsură să boteze pe alţii cu spirit sfînt. Ar fi mult mai bine pentru un om să fie botezat cu spirit sfînt decît cu foc, prin care omul este nimicit asemenea plevei fără valoare care se arde în foc ce nu se stinge pînă ce este ars totul (Matei 3:7–12).

 8. Pentru ce a fost „poporul în aşteptarea“ lui Mesia, şi de ce a fost stringentă această chestiune?

⁸ Nu este de mirare că „poporul era în aşteptare“. Probabil oamenii socotiseră cu ajutorul Sfintei Scripturi că sosise timpul în care Mesia trebuia să apară. De aceea, ei îşi puneau acum problema, dacă Ioan Botezătorul era sau nu promisul Mesia (Daniel 9:4–27). Apariţia lui Mesia sau Christos era o chestiune care nu suferea amînare. Acela care l–a trimis pe Mesia, adică Dumnezeu, n–a tras de timp la infinit. El se hotărîse să–l trimită pe Mesia şi stabilise de asemenea timpul cînd trebuia să se realizeze decizia sa. Dumnezeu nu amînă un lucru la nesfîrşit, ci se ţine de planul de timp pe care l–a notat în Cuvîntul său.

 9. Cum este arătat în Galateni 4:4, 5 că Dumnezeu nu amînă un lucru?

⁹ In Galateni 4:4, 5 se zice: „Dar cînd a venit limita împlinirii timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul său, care s–a născut dintr–o femeie, şi el a venit să stea sub Lege, astfel încît să răscumpere pe cei ce sînt sub Lege, pentru ca să putem primi la rîndul nostru înfierea“.

10. De unde l–a trimis Dumnezeu pe Fiul său la timpul stabilit, şi de care popor trebuia să aparţină femeia din care trebuia să se nască el?

¹⁰ Apostolul Pavel care a scris aceste cuvinte, avea multe de spus despre timpuri şi intervale de timp cu privire la pregătirile lui Dumnezeu. După cuvintele sale, Fiul lui Dumnezeu trebuia să–i elibereze pe iudei prin răscumpărare. Tocmai în acest scop el trebuia să fie Mesia sau Christosul lor. De unde l–a trimis Dumnezeu pe el? Din cer, unde se aflase acest „Unicul Fiu născut“ de cînd Dumnezeu îl crease înainte cu mult timp. Faptul că „a venit să stea sub lege“, arăta că el s–a născut ca iudeu, ca un israelit, ca un membru al naţiunii care se afla în legămîntul Legii cu Iehova, comunicat prin Moise. Femeia care trebuia să–l nască pe fiul lui Dumnezeu, trebuia să fie, de aceea, o iudeică care să stea ea însăşi sub legea mozaică (Galateni 3:19–25).

11. Ce trebuia să se întîmple, avînd în vedere locurile diferite de domiciliu pentru Fiul lui Dumnezeu şi pentru femeie, pentru ca Fiul să poată ajunge Mesia?

¹¹ A fost necesar să se întîmple o minune, pe care numai atotputernicul Dumnezeu o putea cauza. Fiul său „întîi–născut“. Cuvîntul sau Logos, a trăit în cer ca o puternică fiinţă spirituală. Dar femeia care trebuia să–l aducă pe lume pentru ca să poată deveni Mesia, a fost aici pe pămînt. Fiul nu putea ajunge aşa cum era în uterul acestei femei iudeice. Si atunci? Fiul trebuia să se înstrăineze de tot ceea ce era el pe vremea cînd „exista avînd chipul lui Dumnezeu“. Era necesar ca viaţa lui din cerurile invizibile să fie transpusă în uterul acestei femei. Prin aceasta, el ar fi fost născut „asemenea omului“, adică om, lucru care pretindea de la Fiul lui Dumnezeu să se înjosească foarte mult (Filipeni 2:5–8). Dar din dragoste faţă de tatăl său, el a fost gata să facă acest lucru. Intenţia lui a fost să servească tatălui său ceresc la realizarea planului său.

12. Care „femeie“ a fost aleasă de Dumnezeu, şi de ce trebuia să fie Mesia „întîiul născut“ al ei?

¹² Cum a cauzat tatăl ceresc această minune? Si prin ce a făcut? Cu ajutorul unei „femei“. După cît se pare, au existat multe israelite, mai ales din seminţia lui Iuda, care ar fi devenit cu plăcere mama lui Mesia promis. Insă ele nu şi–au putut alege ele însele acest privilegiu; numai tatăl ceresc al lui Mesia putea alege, lucru pe care l–a şi făcut. Femeia pe care a ales–o el, a fost o „femeie tînără“ necăsătorită (Isaia 7:14, Einheitsübersetzung). Dacă ea ar fi fost deja căsătorită şi ar fi avut copii, s–ar fi ivit o mulţime de probleme cu privire la paternitate, moştenire şi alte drepturi. De aceea, „tînăra femeie“ pe care a ales–o Dumnezeu a fost o „fecioară“ (Matei 1:22, 23). „Intîiul născut“ al lui Dumnezeu care s–a născut ca om perfect de carne şi sînge trebuia să fie în acelaşi timp şi „întîiul născut“ al femeii care l–a născut (Coloseni 1:15; Ioan 3:16, 17).

13. La cine l–a trimis Dumnezeu pe Gabriel cu o altă însărcinare, şi cum s–a făcut el vizibil înaintea ei?

¹³ Femeia care a fost aleasă trebuia să se tragă şi din regele David fiul lui Isai. Pe baza înrudirii sale cu regele David, ea putea transmite asupra fiului întîi–născut al ei, dreptul natural la regalitatea lui David asupra celor „douăsprezece seminţii ale casei lui Iacov“ (Israel). A fost potrivit ca ea să se nască în „oraşul lui David“, adică oraşul Betleem din provincia Iuda (Luca 2:11). Dar pe timpul cînd Dumnezeu a lăsat–o să spună că el i–ar dovedi favoare, ea locuia în Nazaret, în Galileia. Cam cu şase luni înainte, Dumnezeu îl trimisese pe care trebuia să fie numit Ioan. Iar acum, Dumnezeu îl trimise pe Gabriel la viitoarea mamă a lui Mesia, pentru apariţia căruia, Ioan trebuia să facă o serie de pregătiri. Această femeie a fost fecioara iudeică Maria, fiica lui Eli, din linia regală a lui David. Gabriel a luat înfăţişare omenească pentru a i se putea arăta Mariei. Maria s–a înspăimîntat cînd el a salutat–o. Din ce motiv a zis acest vizitator care s–a ivit atît de brusc că Iehova este cu ea? Pentru ce cu ea?

14. Ce a spus Gabriel pentru a explica Mariei motivul pentru care Dumnezeu va fi cu ea?

¹⁴ El a zis acest lucru, fiindcă Iehova o alesese să devină mama slăvitului rege mesianic. Gabriel a zis: „Nu te teme Maria, căci tu ai găsit favoare la Dumnezeu; şi iată tu vei zămisli şi vei naşte un fiu, şi tu trebuie să–i dai numele Isus. Acesta va fi mare şi va fi chemat fiul Celui Prea Inalt, iar Iehova Dumnezeu îi va da tronul tatălui său David, şi el va guverna ca rege pentru totdeauna asupra casei lui Iacov şi împărăţia lui nu va avea sfîrşit“ (Luca 1:26–33).

15. Ce trebuia să fie activ asupra Mariei, după cuvintele îngerului, şi cu ce rezultat?

¹⁵ Cum să fi fost posibil aceasta la o „femeie tînără“ necăsătorită, la o „fecioară“? Această întrebare a pus–o Maria, iar noi am întreba probabil la fel. Să observăm ce trebuia să fie activ asupra Mariei: „Ingerul i–a răspuns şi i–a zis: ‘Spiritul sfînt va veni peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea şi Născutul sfînt se va numi Fiul lui Dumnezeu’“ (Luca 1:35, 36).

16. (a) Pentru ce trebuia ca cel născut din Maria să fie „sfînt“? (b) Ce ar fi putut Maria să–i răspundă lui Gabriel, însă cum a reacţionat ea?

¹⁶ „Spiritul sfînt“ trebuia să fie activ, şi trebuia să ducă la aceea să se nască ceva sfînt. Aici era vorba de o naştere în stare de fecioară. Pentru Dumnezeu n–a fost imposibil să cauzeze această minune, deoarece îngerul Gabriel şi–a încheiat discuţia sa, purtată cu Maria, cu cuvintele: „La Dumnezeu nici o declaraţie nu va fi ceva imposibil“ (Luca 1:37). Cum a reacţionat Maria la toate acestea? Ea ar fi putut spune: „Da, dar eu sînt logodită deja cu dulgherul Iosif, fiul lui Iacov din casa regală a lui David! Eu sînt obligată să devin mama copiilor lui. Nu–mi pot desface logodna me cu Iosif, îmi pare rău, dar pur şi simplu, nu pot!“ Părea să fi existat într–advăr probleme. Dar şi Dumnezeu ştia acest lucru, şi de aceea Maria i–a răspuns plină de încredere îngerului: „Iată! Sclava lui Iehova! Facă–mi–se după declaraţia ta“ (Luca 1:38).

17. Ce s–a întîmplat acum în cer cu „întîiul născut“ al lui Dumnezeu, şi ce i–a fost spus să facă, lui Iosif, logodnicul Mariei?

¹⁷ După aceia, Maria a ajuns sa conceapă printr–o minune a atotputernicului Dumnezeu. Fără ca Maria să ştie, „întîiul–născut“ al lui Dumnezeu a dispărut brusc din cer. Puterea lui de viaţă a fost transferată în trupul ei fecioresc. Citim: „Pe cînd Maria mama lui, era logodită cu Iosif, s–a întîmplat că, înainte ca ei să locuiască împreună, ea a fost însărcinată prin spiritul sfînt. Dar fiindcă Iosif, bărbatul ei, era neprihănit şi nu voia să o facă de ruşine în faţa lumii, el a intenţionat să o lase în secret prin despărţire. Dar pe cînd medita la aceste lucruri, iată că îngerul lui Iehova i s–a arătat în vis şi i–a spus: ‘Iosif, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, soţia ta, căci ce a fost produs în ea este prin spiritul sfînt. Ea va naşte un fiu şi tu trebuie să–i dai numele Isus, căci el va mîntui pe poporul tău de păcatele sale’“ (Matei 1:18–21).

18. Al cui fiu a fost în realitate Isus şi în ce fel are numele său o însemnătate profetică?

¹⁸ Numele Isus are o semnificaţie profetică. El este forma scurtă de la Iehoşua, care înseamnă „Iehova este mîntuire“. In concordanţă cu această semnificaţie, purtătorul acestui nume trebuia să „mîntuiască pe poporul său de păcatele sale“. El n–a fost fiul lui Iosif, ci „Fiul lui Dumnezeu“, după cum spusese Gabriel.

19. Pentru ce, fiul Mariei, Isus, n–a fost un nou fiu al lui Dumnezeu şi nici „dumnezeu–om“?

¹⁹ Intîiul născut al Mariei, produs printr–o minune, n–a fost un nou fiu al lui Dumnezeu, ci Fiul lui Dumnezeu care existase deja de multă vreme, şi a cărui viaţă fusese transferată din cer pe pămînt, locul unde Maria a servit ca mamă pămîntească. De aici reiese că el nu poate fi desemnat ca „dumnezeu–om“, după cum fac acest lucru mulţi reprezentanţi ai creştinătăţii. Această expresie nu se află în Scripturile Ebraice inspirate. In cer „îitîiul născut“ al lui Dumnezeu purtase titlul „Cuvîntul“ (Logos). De aceea se zice în Ioan 1:14: „Astfel Cuvîntul s–a făcut carne şi a poposit printre noi, iar noi am privit slava lui, o slavă ca a Fiului singur–născut din Tatăl“. Clerul creştinătăţii îl numeşte pe nedrept „dumnezeu–om“, deoarece în 1 Timotei 2:5, 6, el este desemnat ca „omul Isus Christos“. El n–a afirmat niciodată că ar fi Dumnezeu Cel Preaînalt, şi nici nu putea face pe drept acest lucru (Ioan 20:31; Luca 1:32).

DE CINE SI CU CE UNS?

20. Unde a fost născut întîiul născut al Mariei şi de ce acolo?

²⁰ Pe vremea cînd împăratul Imperiului Roman păgîn era Cezar Augustus, Isus s–a născut în Betleem, în Iuda, fapt prin care s–a împlinit profeţia din Mica 5:2. Aceasta s–a întîmplat în toamna timpurie a anului 2 î.e.n. în timp ce Iosif şi Maria se aflau în Betleem din cauza unui recensămînt, „ea a născut pe fiul ei cel întîi–născut, l–a înfăşurat în faşe şi l–a pus într–o iesle, fiindcă în spaţiul de adăpostire nu era nici un loc pentru ei“ (Luca 2:7).

21. Cine a fost martor ocular la naşterea lui Isus pe pămînt, şi în ce mod?

²¹ Viitorul Mesia venise! Această veste entuziasmantă a fost vestită de un înger slăvit, păstorilor care făceau de veghe asupra turmelor lor în timpul nopţii, pe cîmpiile din arppierea Betleemului. „Ingerul a zis către ei: ‘Nu vă temeţi, căci iată, vă vestese o veste bună de mare bucurie care va fi împărtăşită de tot poporul, căci astăzi vi s–a născut în oraşul lui David, un mîntuitor care este Christos, Domnul’“. Fără ca copilul nou–născut, Isus, să fi fost conştient de aceste lucruri, „s–a găsit [deodată] lîngă înger o mulţime de oştire cerească care lăuda pe Dumnezeu şi zicea: ‘Slavă lui Dumnezeu sus în înălţime, şi pace pe pămînt între oamenii cu bunăvoinţă’“. După ce păstorii au ascultat aceste cuvinte, ei au căutat copilaşul în iesle şi l–au găsit. Astfel, ei au trăit în acea noapte hotărîtoare, bucuria de a fi martori oculari ai naşterii lui Isus (Luca 2:8–20).

22. Cînd a devenit Isus, „Christos, Domnul“, şi cum?

²² Cînd a devenit Isus într–adevăr „Christos, Domnul“? Nu în a opta zi de la naşterea sa, cînd a fost tăiat împrejur. In acea zi el n–a fost uns. Acest lucru s–a întîmplat cînd Isus era în vîstă de treizeci de ani. El a mers la Ioan Botezătorul, care pe acel timp boteza în Iordan. Isus nu i–a cerut lui Ioan să–l ungă ca rege mesianic peste cele douăsprezece seminţii ale lui Israel, cu un ulei special pregătit în acest scop. El l–a rugat să fie botezat în apă, aşa cum făcuseră acest lucru mulţi alţi iudei în timpul lunilor în care Ioan activase. „Acum pe cînd tot poporul a fost botezat, a fost botezat şi Isus, iar cînd el s–a rugat, cerurile s–au deschis şi spiritul sfînt s–a pogorît peste el în chip trupesc de porumbel, iar din cer a venit o voce: ‘Tu eşti fiul meu cel preaiubit, în tine mi–am găsit plăcerea’“ (Luca 3:21–23).

23. Cu ce cuvinte a depus mărturie Ioan Botezătorul, despre modul în care Isus a devenit Christos?

²³ Mai tîrziu, profetul Ioan a depus mărturie înaintea ucenicilor lui despre acest lucru. El a zis: „De asemenea, eu nu l–am cunoscut, totuşi Unul care m–a trimis să botez în apă, mi–a zis: ‘Acela, peste care vei vedea spiritul coborîndu–se şi rămînînd peste el, acela este cel ce botează în spiritul sfînt’. Si eu l–am văzut şi am depus mărturie că aceste este Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 1:33, 34).

24. Despre cina a raportat Andrei, fratelui său, că l–ar fi găsit şi ca pe cine l–a recunoscut Natanael pe Isus?

²⁴ La aproximativ patruzeci de zile după botezul lui Isus din Iordan, Ioan a adus pe doi din ucenicii săi în legătură cu Isus. Ei l–au urmat pe Isus şi s–au lăsat instruiţi de el din Biblie. Andrei, unul dintre ei, nu mai ştia ce să facă de bucurie de ceea ce s–a întîmplat. El l–a găsit pe fratele său Petru, căruia i–a zis: „‘Noi am găsit pe Mesia’ (care tradus înseamnă Christos)“. Cu puţin timp mai tîrziu, la Isus a venit un alt bărbat, numit Natanael. Acesta l–a ascultat pe Isus şi apoi i–a zis: „Rabi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel“. Prin aceasta, Natanael a adeverit că unsul Isus era Mesia, Christosul (Ioan 1:35–42).

UN MESIA SAU CHRISTOS SPIRITUAL

25. Pentru ce a fost Isus botezat de către Ioan, deşi botezul acestuia era pentru păcătoşi?

²⁵ Cînd Isus era pe pămînt, el era completamente un fiu pămîntesc al lui Dumnezeu; el nu comisese nici un păcat pe care să trebuiască să–l regrete. Pentru ce a fost el, deci, botezat de un bărbat care predica botezul căinţei în vederea iertării păcatelor? El a făcut acest lucru fiindcă voia să împlinească profeţia din Psalmul 40:6–8. Botezul său în apă a simbolizat faptul că el s–a prezentat cu desăvîrşire lui Dumnezeu pentru a face, după cum a zis el, „voia ta Dumnezeule“, aşa cum i–ar descoperi–o el de atunci înainte (Evrei 10:5–10). Voia lui Dumnezeu l–ar călăuzi în care ar trebui să procedeze ca Mesia sau Christos.

26. Ce întorsătură din viaţa lui Isus a fost indicată prin ceea ce s–a auzit spunîndu–se din cer de către glasul lui Dumnezeu, şi pentru ce trebuia să se întîmple aceasta cu el?

²⁶ Cînd Isus a ieşit din apă la botezul său, s–a auzit glasul lui Dumnezeu din cer zicînd: „Acesta este fiul meu preaiubit, în care am găsit plăcere“ (Matei 3:17). Aceasta a însemnat o întorsătură în viaţa lui Isus. In ce privinţă? Declaraţia oficială a lui Dumnezeu a însemnat că el îl produsese acum pe Isus, aflat la vîsta de 30 de ani, ca fiul său spiritual. Astfel, calea spre întoarcerea în cer i–a fost deschisă acestui fiu al lui Dumnezeu. Acest lucru a fost necesar, chiar şi în cazul lui Isus. Era aşa, după cum i–a explicat el mai tîrziu fruntaşului iudeu Nicodim: „Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu . . . Dacă cineva nu este născut din apă şi din spirit, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu. Ce a fost născut din carne este carne şi ce a fost născut din spirit este spirit. Nu te mira că–ţi zic: Voi trebuie să fiţi născuţi din nou“ (Ioan 3:3–7).

27. Asupra cărui lucru indică declaraţia pe care a făcut–o Dumnezeu din cer asupra fiului său şi în ce fel s–a schimbat acum relaţia lui Isus cu Maria?

²⁷ Prin declaraţia pe care a dat–o Iehova Dumnezeu din cer, el a anunţat că produsese un fiu spiritual care avea perspectiva să intre în împărăţia cereasca a lui Dumnezeu. Maria n–a fost mama acestui fiu spiritual al lui Dumnezeu; ea a fost mama aceluia care s–a „născut din carne“. De atunci încolo, nici nu se mai zice că Isus s–ar fi adresat ei ca „mamă“. De aceea Isus este desemnat ca „cel născut din Dumnezeu“ care veghează asupra ucenicilor săi, asupra urmaşilor săi. De exemplu, citim în 1 Ioan 5:18: „Cel produs din Dumnezeu îl păzeşte, iar cel rău nu se atinge de el“ (Ierusalemer Bibel). „Cel născut din Dumnezeu [Christos] îl păzeşte şi cel rău nu–l poate atinge (vătăma)“ (Bruns). Relaţia lui Isus cu Maria, mama lui pămîntească, se schimbase, deci. De atunci încolo, el s–a dedicat lucrurilor spirituale şi nu meşteşugului dulgheriei în Nazaret, unde trăia Maria.

28. Pentru a deveni ce fel de om, a fost un deci Isus, şi de unde ar trebui să guverneze el?

²⁸ Spiritul sfînt al lui Dumnezeu coborîse asupra fiului spiritual al lui Dumnezeu care tocmai fusese produs, pentru a–l unge ca Mesia sau Christos. Acest fiu spiritual avea o putere mai mare decît un Mesia pur uman din carne şi sînge. El trebuia să fie un Mesia spiritual, care să guverneze în cele din urmă în împărăţia cerească a lui Dumnezeu. La întoarcerea în cer acestui Mesia, „tronul tatălui său David“ trebuia să fie ridicat în cer. De pe un tron ceresc el trebuia, deci, „să guverneze pentru totdeauna peste casa lui Iacov“ (Luca 1:32, 33).

29. Ce titlu şi–a putut adăuga Isus la numele său în calitate de uns şi cu ce a fost uns el?

²⁹ După ce Isus fusese uns la Iordan cu spiritul sfînt al lui Dumnezeu, el şi–a putut adăuga la numele său, titlul de Mesia sau Christos, fiind numit pe drept Isus Mesia sau Isus Christos. După cîteva luni, pe cînd Isus se afla pe drum să se întoarcă în Galileia, o femeie samariteancă i–a zis: „Stiu că vine Mesia care se numeşte Christos. Cînd va veni acesta, el ne va vesti deschis toate lucrurile“. Foarte liniştit, Isus i–a zis atunci: „Eu, care vorbesc cu tine, sînt acela“ (Ioan 4:25, 26). Ca Mesia sau Christos, Isus n–a fost uns cu un ulei special, care să fi fost turnat pe capul lui, ci cu ceva ce numai Dumnezeu putea turna asupra lui ca fiu spiritual. Cu ce? Apostolul Petru dă răspunsul. „Dumnezeu l–a uns cu spirit sfînt şi cu putere . . . şi el a mers prin ţară, a făcut bine şi a vindecat pe toţi cei ce erau apăsaţi de Diavolul“ (Fapte 10:38).

30. Ce s–a observat la Isus imediat după ungerea lui, aşa cum fusese cazul şi la David, şi din ce motiv nu a pierdut el spiritul sfînt?

³⁰ Cu această ocazie să ne aducem aminte ca spiritul sfînt a fost activ asupra tînărului păstor David, după ce acesta fusese uns cu ulei de către profetul Samuel, şi acest spirit i–a dat putere să se remarce. La fel s–a întîmplat şi cînd Isus a fost uns din cer de către Dumnezeu. Acest lucru este confirmat în Luca 4:1, 2: „Acum Isus s–a întors la Iordan plin de spirit sfînt şi a fost condus încoace şi încolo prin spirit în pustie timp de patruzeci de zile, ca să fie ispitit de Diavolul“. In Marcu 1:12, citim: „Indată spiritul l–a mînat în pustie“. Deoarece Isus a rezistat încercărilor Diavolului în pustie, el n–a pierdut spiritul sfînt; el n–a încetat de a mai fi Mesia sau Christos. El a trăit în armonie cu semnificaţia botezului său în apă.

31. In ce putere s–a întors Isus în Galileea, după ce Ioan fusese aruncat în închisoare, şi ce a făcut el acolo?

³¹ In anul 30 e.n., Ioan botezătorul, predecesorul lui Isus, a fost aruncat în închisoare de Irod Antipa, tetrarhul Galileii. De aceea, Isus a părăsit Iudeea şi s–a întors în Galileii prin Samaria. Acolo, el a aplicat asupra lui însuşi cuvîntul scriptural prin care putea fi identificat ca Mesia sau Christos (Matei 4:12–17). „Acum Isus s–a întors în puterea spiritului, în Galileea. Si ştirea bună despre el, s–a răspîndit de la el în toate împrejurimile. De asemenea, a început să propovăduiască în sinagogile lor şi a fost ţinut în cinste de toţi“ (Luca 4:14, 15). Ungerea lui Dumnezeu i–a ajutat în timp ce instruia pe oameni despre Sfînta Scriptură.

32. Ce profeţie a lui Isaia a citit Isus în sinagoga din Nazaret şi ce comentariu a dat despre aceasta?

³² In sinagoga oraşului său natal Nazaret, Isus a explicat că el a fost uns de Dumnezeu, fapt prin care s–a împlinit profeţia din Isaia 61:1–3 despre Mesia. In Luca 4:16–21 citim despre acesta următoarele:

„Si el a venit la Nazaret, unde fusese crescut. Si în ziua de Sabat, a intrat după obiceiul său în sinagogă şi s–a ridicat să citească tare. Atunci i–a fost adus sulul cărţii profetului Isaia şi el a deschis sulul cărţii, găsind locul unde era scris: ‘Spiritul lui Iehova este peste mine, fiindcă el m–a uns să vestesc săracilor vestea bună, el m–a trimis să predic celor întemniţaţi eliberarea şi orbilor restabilirea luminii ochilor pentru a trimite pe cei zdrobiţi ca eliberaţi, pentru a predica anul de acceptare al lui Iehova’. După aceea el a strîns sulul cărţii, l–a dat înapoi îngrijitorului şi s–a aşezat, iar ochii tuturor celor din sinagogă erau îndreptaţicu încordare către el. Apoi el a început să le spună: ‘Astăzi s–a împlinit acest cuvînt scriptural pe care l–aţi auzit chiar acum’“.

33. Despre ce trata „vestea bună“ pentru a cărei vestire a fost trimis Isus şi în ce măsură trebuia să o vestească el?

³³ Ce frumoasă activitate trebuia să intreprindă unsul lui Iehova, după profeţia lui Isaia! In ce mod binevoitor trebuia să fie activ prin el spiritul lui Iehova cu care fusese uns! Pe tot parcursul celorlalţi trei ani ai serviciului său pămîntesc ca Mesia, el a îndeplinit această însărcinare profetică a lui Dumnezeu într–un mod plin de dragoste. „Vestea bună“ pe care a vestit–o săracilor, a fost vestea despre împărăţia mesianică a lui Dumnezeu. El a zis unei mulţimi de oameni înfometaţi spiritual care voia să–l reţină la ei: „Trebuie să vestesc vestea bună despre împărăţia lui Dumnezeu şi în alte oraşe, căci pentru aceasta am fost trimis“ (Luca 4:43).

34. De cine a fost însoţit Isus, în timp ce umbla din loc în loc şi predica?

³⁴ Mai tîrziu, se zice în raport: „La puţin timp după aceea, el a început să meargă din oraş în oraş şi din sat în sat, locuri în care el a predicat şi a vestit vestea bună despre împărăţia lui Dumnezeu. Si cei doisprezece erau cu el, precum şi cîteva femei care fuseseră vindecate de spirite rele şi boli: Maria, zisă şi Magdalena, din care au ieşit şapte demoni, şi Ioana, femeia lui Cuza, ispravnicul lui Irod, Suzana şi multe alte femei care–l serveau cu ce aveau“ (Luca 8:1–3).

35. Cum a extins Isus vestirea evangheliei?

³⁵ Isus a vestit vestea bună despre împărăţia lui Dumnezeu, însă nu numai singur. Eli–a trimis şi pe ucenicii săi, care trebuiau să predice într–un mod asemănător. După ce a instruit pe cei doisprezece ucenici ai săi, mai bine de un an, el i–a trimis să vestească singuri Impărăţia. Luca 9:1, 2 spune despre aceasta: „Apoi i–a chemat la el pe cei doisprezece şi le–a dat putere şi autoritate asupra tuturor demonilor, precum şi în vederea vindecării de boli. El i–a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece“. In anul următor Isus a trimis alţi şaptezeci de vestitori ai evangheliei: „După aceste lucruri, Domnul a ales alţi şaptezeci şi i–a trimis cîte doi înaintea sa prin orice oraş şi prin orice loc pe unde intenţiona el însuşi să treacă. Atunci a început să le spună: ‘. . . Si–n orice oraş veţi intra şi veţi fi primiţi, să mîncaţi ce vi se va pune înainte; şi să vindecaţi acolo pe bolnavi şi să ziceţi apoi către ei: „Impărăţia lui Dumnezeu s–a apropiat de voi“’“ (Luca 10:1–9).

36. Ce ar trebui să stea îndărătul vestitorilor evangheliei, atunci cînd depun mărturie în faţa domnitorilor, şi pentru ce nu poate fi oprită nici în timpul nostru predicarea împărăţiei?

³⁶ In toată această activitate, îndărătul Unsului Isus a stat forţa activă a lui Dumnezeu. Această forţă trebuia să fi stat şi îndărătul acelor vestitori ai evangheliei trimişi de Isus: Oricînd trebuiau să se înfăţişeze în faţa domnitorilor, această forţă i–ar fi însoţit. Isus a zis: „Nu vă faceţi griji despre aceea cum sau ce veţi vorbi, căci vă va fi dat în acea oră ceea ce va trebui să vorbiţi; deoarece oratori nu sînteţi numai voi, ci şi spiritul tatălui vostru care vorbeşte prin voî“ (Matei 10:18–20; Luca 12:11, 12). Acest lucru se potriveşte şi asupra acelora care predică vestea bună despre împărăţia lui Dumnezeu în timpul „încheierii sistemului de lucruri“ din prezent (Matei 24:3, 9–14). Deoarece spiritul lui Dumnezeu sprijineşte predicarea împărăţiei mesianice, care a fost ridicată acum în cer sub Isus Christos, această lucrare nu poate fi stăvilită de oameni (Marcu 13:10–13).

37. Ce întîmplare este descrisă în Luca 5:17–26, întîmplare care arată că forţa vindecătoare a lui Isus n–a putut fi prejudiciată prin opoziţia conducătorilor religioşi?

³⁷ Deoarece ungerea lui Isus n–a provenit de la oameni, ci de la tatăl său ceresc, el a mers „prin ţară, a făcut bine, şi a vindecat pe toţi cei apăsaţi de Diavolul; căci Dumnezeu era cu el“ (Fapte 10:38). Activitatea forţei cauzatoare de minuni n–a fost prejudiciată de împotrivirea răutăcioasă a conducătorilor religioşi. Despre o minune senzaţională se zice: „Intr–una din zile Isus învăţa pe alţii, iar fariseii şi învăţătorii Legii care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim stăteau acolo; şi forţa lui Iehova era acolo cu el ca să vindece“. In ciuda atitudinii duşmănoase a acelor reprezentanţi ai iudaismului, Isus a vindecat un olog lipsit de ajutor. Spectatorii care fuseseră adînc impresionaţi, au zis: „Astăzi am văzut lucruri neobişnuite“ (Luca 5:17–26).

38. Cui i–a atribuit Isus cinstea pentru minunile sale, şi de ce păcat i–a avertizat el pe aceia care ridicau învinuiri false împotriva lui?

³⁸ Isus a stribuit cinstea pentru vinedecările miraculoase, pe care le–a săvîrşit el, aceluia care era într–adevăr răspunzător pentru ele. Celor care–i imputau că el s–ar afla într–o alianţă cu Satan Diavolul, pe care ei îl numeau „Beelzebub, domnitorul demonilor“, el le–a replicat: „Eu scot demoni prin spiritul lui Dumnezeu“. El le–a arătat prevenitor împotrivitorilor că „calomnia împotriva spiritului . . . nu va fi iertată . . . oricine vorbeşte împotriva spiritului sfînt nu va fi iertat nicidecum, nici în acest sistem de lucruri şi nici în cel viitor“. Duşmanii lui comiseseră acel păcat de neiertat prin faptul că ei au pus într–un mod rău-voitor pe seama Diavolului lucruri care erau foarte clar o dovadă a forţei cauzatoare de minuni a spiritului sfînt al lui Dumnezeu (Matei 12:24–32).

‘DECLARAT DUPA SPIRIT CA FIU AL LUI DUMNEZEU’

39. Ce preziseseră Scripturile ebraice, în contrast cu ceea ce credau iudeii în general despre viaţa lui Mesia?

³⁹ Pe timpul lui Isus au existat o serie de păreri false despre ce fel de om va fi Mesia şi ce cale în viaţă va fi prevăzută pentru el. Duşmanii lui Isus n–au înţeles faptul că în Scripturile ebraice ale lor era scris că Mesia artrebui ca mai întîi să sufere după voia lui Dumnezeu şi să ajungă chiar la moarte. Deoarece el era membrul principal al „sămînţei“ „femeii“ lui Dumnezeu, trebuia ca să–i fie zdrobit „călcîiul“ (Geneza 3:15). După ce profeţiile Scripturilor ebraice, care se refereau la aceasta se împliniseră, apostolul Petru a explicat unei mulţimi de oameni iudei adunaţi în templul din Ierusalim: „In acest mod, Dumnezeu a împlinit ceea ce se vestise mai dinainte prin gura tuturor profeţilor, şi anume că Christosul său va suferi“ (Fapte 3:18).

40. Din care cuvinte ale lui Isus, spuse către apostolii săi, reiese că el ştia că Mesia trebuia să sufere şi să moară?

⁴⁰ Isus ştia din Scripturile ebraice că Mesia trebuia să sufere şi să moară. Cu toate că apostolii l–au recunoscut ca Mesia, ei au fost totuşi surprinşi cînd le–a zis că el trebuia să îndure o moarte ruşinoasă. Astfel, cînd apostolul Petru a ridicat obiecţii împotriva acestui fapt, Isus i–a spus: „înapoia mea Satano! Tu îmi eşti o cauză de poticnire fiindcă gîndurile tale nu sînt gîndurile lui Dumnezeu, ci ale oamenilor“. Cu Ioan Botezătorul, predecesorul lui Isus, duşmanii făcuseră tot ce voiseră, şi — aşa a zis Isus — „la fel este hotărît şi cu fiul omului să sufere prin mîna lor“ (Matei 16:21–23; 17:12, 13).

41. Cum a fost privită de către alţii adunarea ucenicilor lui Isus din secolul I e.n., datorită felului şi modului în care a murit Isus?

⁴¹ In cele din urmă, Isus a fost dus la moarte ca un defăimător al lui Dumnezeu şi ca un răsculător împotriva Imperiului Roman. Aceasta s–a dovedit atît pentru iudei cît şi pentru păgîni, oarecum, o piatră de poticnire, căzîndu–le de aceea greu să–l accepte pe Isus ca Mesia promis. Cu peste douăzeci şi cinci de ani mai tîrziu, iudeii din Roma au dat de înţeles ce atitudine aveau faţă de adunarea ucenicilor lui Isus, atunci cînd au zis către apostolul Pavel: „De fapt, în ce priveşte această sectă, ea este contrazisă pretutindeni“ (Fapte 28:22).

42. Ce trebuiau să dovedească creştinii despre Mesia cu ajutorul Sfintei Scripturi, după cum s–a arătat aceasta despre Pavel?

⁴² De aceea, pentru creştini a apărut necesitatea să dovedească că moartea lui Isus pe un stîlp de tortură în afara Ierusalimului n–a fost un motiv ca cineva să se îndoiască că el era Mesia cel promis în Scripturile ebraice, ci mai degrabă prin acestă moarte s–a dovedit, în realitate, că el era adevăratul Mesia, Christosul lui Dumnezeu. Să analizăm, de exemplu, ce a făcut apostolul Pavel în sinagoga din Tesalonic, în Macedonia: „Astfel, Pavel a intrat deci după obiceiul său la ei şi a vorbit cu ei cu ajutorul Scripturilor în trei sabate, explicîndu–le şi dovedindu–le prin argumente că era necesar pentru Christos să sufere şi să învie dintre cei morţi, şi le–a spus: ‘Acest Isus pe care vi–l vestesc, este Christosul’“ (Fapte 17:1–3). Cu mulţi ani mai tîrziu, apostolul Pavel a stat ca arestat în faţa guvernatorului roman Festus şi a regelui Agripa (care se afla în vizită la Festus), pentru a se apăra. In momentul culminant al vorbirii sale, el a zis:

„Fiindcă . . . am obţinut ajutorul care vine de la Dumnezeu, am dat pînă în această zi fără încetare, atît în faţa celor mici cît şi în faţa celor mari, mărturie, dar n–am spus nimic altceva decît ceea ce declară profeţii şi Moise, şi anume că acest lucru se va întîmpla, adică că Christosul trebuia să sufere şi că el va vesti lumină atît acestui popor cît şi Naţiunilor, ca primul care trebuia să învie din morţi“ (Fapte 26:22, 23).

43. Martorul cărei minuni a lui Dumnezeu ajunsese Pavel, şi cum arată Petru motivul pentru care aceasta a fost cea mai mare minune a lui Dumnezeu?

⁴³ Pavel ajunsese un martor al învierii lui Isus, după cum el însuşi a declarat deschis acest lucru în faţa lui Festus şi a lui Agripa (Fapte 26:12–18). In aceeaşi ordine de idei, Pavel atestă în 1 Corinteni 15:3–8 că înainte de convertirea lui „mai mult de cinci sute de fraţi“ au fost martori oculari ai faptului că Isus fusese înviat din moarte. Invierea lui Isus Christos dintre cei morţi, a treia zi după moartea sa, s–a dovedit a fi cea mai mare minune a lui Dumnezeu. Dumnezeu avea, desigur, forţa dinamică necesară cauzării acestei minuni. Cum de se poate spune acest lucru? Apostolul Petru ne dă justificarea cu următoarele cuvinte: „Christos a murit o dată pentru totdeauna în ce priveşte păcatele, el cel neprihănit pentru cei nedrepţi, pentru ca să vă aducă la Dumnezeu, el care a fost omorît în carne, dar care a fost făcut viu în spirit. In această stare el a şi plecat şi a predicat spiritelor din închisoare“ (1 Petru 3:18,19).

44. Cum a fost făcut viu Isus, după cuvintele lui Petru?

⁴⁴ Ce a înţeles Petru prin aceasta? Următoarele: Dumnezeu Cel Atotputernic nu l–a înviat pe Isus ca om, ci ca persoană spirituală, o persoană spirituală nesupusă putrezirii, nemuritoare şi invulnerabilă faţă de moarte.

45, 46. (a) Drept ce a fost declarat Isus, după ce spiritul lui Dumnezeu venise la Iordan asupra lui? (b) Conform cărei puteri a fost declarat Isus, prin învierea sa din moarte, ca fiul lui Dumnezeu?

⁴⁵ Trupul fizic al lui Isus a fost „semănat“ în moarte ca jertfă de careDumnezeu putea dispune. De aceea Isus a fost înviat cu un „trup spiritual“ la viaţă cerească, şi anume în slavă, îmbrăcat cu nemurire. El nu trebuia să mai moară niciodată (1 Corinteni 15:42–54). Deja înainte, în ziua în care Isus fusese botezat în apă, Iehova Dumnezeu îl produsese prin spiritul său sfînt, pentru ca de atunci încolo să fie un fiu spiritual al lui Dumnezeu cu o moştenire cerească în perspectivă. Pentru a autentifica procrearea lui Isus, Dumnezeu a vorbit din cer şi a anunţat că unsul Isus este fiul său spiritual preaiubit şi recunoscut de el (Matei 3:13–17). Dumnezeu l–a declarat a fi un fiu spiritual, acum pe deplin „născut“, în ziua învierii lui Isus din moarte. De aceea, Pavel a scris:

⁴⁶ „. . . Vestea bună a lui Dumnezeu, pe care a promis–o el prin profeţii săi în Sfintele Scripturi, cu privire la Fiul său, care a ieşit după carne din sămînţa lui David, dar care a fost declarat cu putere ca fiul lui Dumnezeu după spiritul sfinţeniei [cum?] prin învierea dintre cei morţi — el Isus Christos, Domnul nostru“ (Romani 1:1–4).

47. Cum descrie Pavel în Efeseni 1:19–21 măreţia minunii pe care a cauzat–o Dumnezeu la învierea lui Isus Christos?

⁴⁷ Cît de măreaţă a fost minunea pe care a cauzat–o Iehova, înviindu–l pe Isus Christos ca spirit nemuritor, descrie apostolul Pavel într–un alt loc: „Este conform acţiunii puterii tăriei sale cu care a acţionat în cazul lui Christos atunci cînd l–a înviat din moarte şi l–a pus să stea la dreapta sa în locurile cereşti, mai presus de orice guvern, de orice autoritate, de orice putere, de orice domnie şi de orice nume care este dat nu numai în acest sistem de lucruri, ci şi în cel viitor“ (Efeseni 1:19–21; Filipeni 2:5–11; 1 Petru 3:21, 22).

48. Ce se înţelege prin „femeia“ amintită în Geneza 3:15, şi ce rană a vindecat Dumnezeu, înviindu–l pe Isus?

⁴⁸ Prin aceea că Iehova a cauzat această înviere minunată a lui Isus Christos, el — medicul ceresc — a vindecat rana pe care o pricinuise marele şarpe, Satan Diavolul „călcîiului“ „sămînţei“ „femeii“ prin organizaţia sa pămîntească stricată (Geneza 3:15). „Femeia“ amintită în legătură cu această taină a lui Dumnezeu, n–a fost păcătoasa Eva sau fecioara Maria, ci organizaţia cerească a lui Dumnezeu, asemănătoare unei femei, care constă din creaturi spirituale sfinte. Din această organizaţie a venit Unicul Fiu născut al lui Dumnezeu ca să servească aici pe pămînt ca Mesia cel promis (Compară Galateni 4:25, 26).

49, 50. Ce este capabil să facă acum membrul principal al „sămînţei“ „femeii“ lui Dumnezeu, şi ce lucruri aşteptăm noi entuziasmaţi, lucruri care vor trebui să vină prin respectivul?

⁴⁹ Membrul principal al „sămînţei“ „femeii“ lui Dumnezeu este acum în măsură să zdrobească capul marelui şarpe Satan Diavolul şi să–i strivească întreaga lui „sămînţă“. Fie că sîntem iudei, fie neiudei, noi toţi nu mai avem nevoie să aşteptăm de acum venirea în carne a adevăratului Mesia. El a venit deja în secolul întîi al erei noastre şi şi–a îndeplinit însărcinarea pe care a avut–o pe pămînt (1 Ioan 4:2; 2 Ioan 7). Acum el a fost răsplătit în cer cu slavă. El este un Mesia sau Christos spiritual, care poate face mult mai mult decît ar putea face un Mesia sau Christos omenesc aici pe oămînt.

⁵⁰ Toată cinstea o merită Iehova Dumnezeu, care l–a uns pe fiul său Isus „cu spirit sfînt şi cu putere“ pentru a fi Mesia. Entuziasmaţi, aşteptăm binecuvîntările grandioase veşnice care vor veni asupra întregii omeniri prin glorificatul Mesia spiritual, Christosul lui Dumnezeu (Fapte 10:38; Geneza 22:18).