Imitaţi-le credinţa

A învăţat din propriile greşeli

OH, DE-AR fi putut face să înceteze zgomotul acela asurzitor! Vântul năprasnic şuiera printre parâmele corabiei, iar valurile cât munţii o izbeau necontenit, făcând-o să trosnească şi să pârâie din toate încheieturile. Însă pe Iona cel mai mult îl răvăşeau strigătele îngrozite ale marinarilor ce luptau cu urgia furtunii, încercând din răsputeri să-şi salveze vasul. Îi aştepta o moarte sigură — gândea el — şi asta numai din cauza lui!

Cum a ajuns Iona într-o situaţie atât de disperată? El comisese o greşeală gravă împotriva Dumnezeului său, Iehova. Despre ce era vorba? Oare îşi mai putea restabili relaţiile cu El? Vom trage învăţăminte valoroase din răspunsurile la aceste întrebări. De pildă, din relatarea despre Iona aflăm că, uneori, şi persoanele cu o credinţă autentică au momente de slăbiciune, dar că pot recâştiga favoarea lui Dumnezeu.

Un profet din Galileea

Când oamenii se gândesc la Iona, adesea primele trăsături care le vin în minte sunt cele negative — încăpăţânarea lui şi ocaziile în care n-a ascultat de Dumnezeu. Dar aceasta nu este nici pe departe imaginea completă a personalităţii lui. Să ne amintim că a fost ales ca profet de Iehova Dumnezeu. Cu certitudine, Iehova nu i-ar fi încredinţat o responsabilitate atât de grea dacă Iona nu ar fi fost un om loial şi drept.

Textul din 2 Regi 14:25 oferă câteva detalii despre mediul din care provenea Iona şi cadrul în care şi-a desfăşurat activitatea. El s-a născut în Gat-Hefer, situat la patru kilometri de oraşul Nazaret, în care, circa opt secole mai târziu, Isus Cristos avea să-şi petreacă cea mai mare parte a vieţii sale de pe pământ.a Iona a slujit pe timpul regelui Ieroboam al II-lea, în regatul celor zece triburi ale lui Israel. Vremea profetului Ilie trecuse de mult, iar succesorul său, Elisei, murise în cursul domniei tatălui lui Ieroboam. Deşi Iehova îi folosise pe aceşti slujitori pentru a înlătura din Israel închinarea la Baal, naţiunea se îndepărta acum din nou de El. Regatul se afla sub influenţa unui rege care făcea ‘ce era rău în ochii lui Iehova’ (2 Regi 14:24). Prin urmare, misiunea lui Iona nu era deloc uşoară sau plăcută. Totuşi, s-a achitat de ea cu fidelitate.

Într-o zi însă, când a primit o misiune foarte dificilă de la Iehova, viaţa lui Iona s-a schimbat radical. În ce consta însărcinarea lui?

„Scoală-te, du-te la Ninive!“

Iehova i-a poruncit lui Iona: „Scoală-te, du-te la Ninive, oraşul cel mare, şi anunţă împotriva lui că răutatea lor a ajuns înaintea feţei mele!“ (Iona 1:2). E lesne de înţeles de ce pe Iona l-ar fi putut speria o asemenea misiune. Ninive se afla la aproximativ 800 de kilometri înspre est, o distanţă ce putea fi parcursă pe jos cam într-o lună. Iar această călătorie anevoioasă n-ar fi fost decât începutul. Odată ajuns acolo, Iona trebuia să anunţe mesajele divine de judecată împotriva asirienilor, care erau renumiţi pentru violenţa şi cruzimea lor. Însă dacă nici chiar membrii poporului lui Dumnezeu nu reacţionaseră la mesajul profetului, ce putea aştepta Iona din partea acelor păgâni? Cum putea un singur slujitor al lui Iehova să-şi ducă la bun sfârşit misiunea în vastul Ninive, ce avea să fie numit „cetatea care varsă sânge“? (Naum 3:1, 7)

Probabil că în mintea lui Iona s-au născut astfel de gânduri. Cert este că a fugit. Iehova îi poruncise să meargă spre est, iar el s-a îndreptat cât mai spre vest. A coborât spre coastă, ajungând în portul Iope, şi s-a îmbarcat pe o corabie cu destinaţia Tarsis. Dacă acesta se afla în Spania, aşa cum sugerează unii erudiţi, Iona s-ar fi îndepărtat cu 3 500 de kilometri de Ninive. O asemenea călătorie, tocmai spre celălalt capăt al Mării celei Mari — cum i se spunea pe atunci Mării Mediterane — putea dura până la un an! Cât de hotărât era Iona să nu se ducă unde îl trimisese Iehova!

L-am putea socoti deci pe Iona drept laş? N-ar trebui să ne pripim să-l judecăm. După cum vom vedea în continuare, el a dat dovadă de un curaj remarcabil. Totuşi, era un om imperfect şi se lupta cu multe slăbiciuni, la fel ca noi toţi, de altfel (Psalmul 51:5). Cine dintre noi nu ştie ce înseamnă teama?

Uneori ni se pare greu, dacă nu chiar imposibil, să facem ce pretinde Dumnezeu. Probabil că ne sperie ideea de a depune mărturie despre Regatul lui Dumnezeu, deşi predicarea este o cerinţă pentru adevăraţii creştini (Matei 24:14). Cât de uşor putem uita adevărul profund exprimat de Isus: „La Dumnezeu toate sunt posibile“! (Marcu 10:27) Dacă ni se întâmplă să pierdem din vedere această asigurare, îl putem înţelege mai bine pe Iona. Însă care au fost consecinţele deciziei lui de a fugi?

Iehova îşi disciplinează profetul neascultător

Parcă-l şi vedem pe Iona îmbarcându-se, după cât se pare, pe o corabie comercială feniciană, şi privind cum căpitanul şi membrii echipajului lucrează de zor pentru a ieşi cu vasul din port. Apoi, în timp ce linia ţărmului se pierde în zare, Iona speră, probabil, că a scăpat de primejdie. Dar, brusc, vremea se schimbă.

Vântul începe să bată cu putere, tulburând până în adâncuri marea şi dezlănţuindu-i furia. Valuri care ar face până şi navele moderne să arate ca nişte pitici par că se înalţă până la cer. Cât de mică şi fragilă este corabia pierdută în tumultul talazurilor ce creează văi uriaşe! Oare îşi dă Iona seama în aceste momente că Iehova este cel care „a stârnit pe mare un vânt năprasnic“, după cum a consemnat profetul mai târziu? Nu putem şti. Însă, auzindu-i pe marinari cum strigă către zeii lor după ajutor, Iona este sigur că aceştia nu-i pot salva. Potrivit aceleiaşi relatări, „corabia era în pericol de naufragiu“ (Iona 1:4; Leviticul 19:4). Cât despre Iona, cum se mai poate ruga Dumnezeului dinaintea căruia a fugit?

Simţindu-se neputincios, el coboară în partea cea mai de jos a corabiei, se aşează şi cade într-un somn adânc.b Găsindu-l, căpitanul îl trezeşte şi-l îndeamnă să se roage dumnezeului său, la fel ca toţi ceilalţi. Convinşi că furtuna trebuie să fi fost stârnită de o forţă supranaturală, marinarii aruncă sorţii pentru a vedea din cauza cui a venit peste ei această nenorocire. Pe măsură ce sorţii îi elimină unul câte unul pe cei de la bord, Iona simte că-şi pierde orice nădejde. Curând adevărul iese la iveală: Iehova a îndreptat atât furtuna, cât şi sorţii spre un singur om — Iona! (Iona 1:5–7)

Atunci Iona le povesteşte totul. El este un slujitor al lui Iehova, Dumnezeul Atotputernic, pe care l-a supărat, fugind de misiunea încredinţată şi punându-le astfel tuturor viaţa în pericol. Marinarii îl ascultă înmărmuriţi. În ochi li se citeşte groaza. Îl întreabă ce să-i facă pentru a salva corabia şi a scăpa cu viaţă. Ce le răspunde el? Poate că se cutremură la gândul de a pieri în apele reci ale mării zbuciumate. Dar cum să-i lase pe aceşti oameni să aibă parte de aşa o moarte când ştie că stă în puterea lui să-i salveze? Prin urmare, le spune: „Luaţi-mă şi aruncaţi-mă în mare, iar marea se va potoli faţă de voi! Fiindcă ştiu că din cauza mea a venit această furtună puternică peste voi“ (Iona 1:12).

Sunt oare acestea cuvintele unui laş? Nicidecum! Cât de mult trebuie să se fi bucurat Iehova văzând curajul şi spiritul de sacrificiu al lui Iona în asemenea clipe de coşmar! Aici vedem credinţa lui în acţiune. Cu toţii o putem imita punând bunăstarea altora mai presus de a noastră (Ioan 13:34, 35). Suntem dispuşi să ne dăruim în folosul cuiva care are nevoie de ajutor fizic, emoţional sau spiritual? Îi bucurăm nespus inima lui Iehova când acţionăm astfel.

Şi marinarii trebuie să fi fost impresionaţi la auzul cuvintelor lui Iona, deoarece la început nu vor să-l arunce peste bord. Dimpotrivă, fac tot posibilul pentru a răzbi prin furtună. Dar în zadar! Vijelia e de nepotolit! Văzându-se fără scăpare, ei îl imploră pe Iehova, Dumnezeul lui Iona, să le arate îndurare şi-l aruncă pe profet în marea sălbatică (Iona 1:13–15).

Iehova îi arată îndurare lui Iona

Iona cade în apele furioase. Se luptă, probabil, din răsputeri să rămână la suprafaţă, privind cum corabia se îndepărtează repede, croindu-şi drum prin valurile spumegânde. Talazurile îl sorb însă în adâncurile mării. Se scufundă încetul cu încetul, nemaiavând nicio speranţă.

Mai târziu, Iona şi-a descris trăirile de atunci. În minte i se derulează cu repeziciune imagine după imagine. Se gândeşte cu durere că nu va mai vedea splendidul templu al lui Iehova de la Ierusalim. Simte cum coboară în inima mării, iar algele se împletesc în jurul lui. Se cufundă până la temeliile munţilor, unde se pare că-şi va găsi sfârşitul (Iona 2:2–6).

Dar iată! Se apropie ceva — o formă întunecată, o făptură uriaşă. Îl pândeşte din umbră, apoi ţâşneşte spre el ca o săgeată. Vai, îşi deschide gura imensă şi-l înghite cu totul!

Gata! S-a sfârşit! Însă, spre uimirea lui, e încă în viaţă! N-a fost strivit, mâncat sau sufocat. Deşi se află în ceea ce ar fi putut să devină mormântul său, Iona încă are suflare de viaţă. Un sentiment de veneraţie îi încălzeşte inima. Fără îndoială, Dumnezeul său, Iehova, este cel care „a trimis un peşte mare ca să-l înghită“c (Iona 1:17).

Trec minute, apoi ore întregi. Acolo, într-o beznă de nepătruns, Iona îşi pune gândurile în ordine şi se roagă lui Iehova Dumnezeu. Din rugăciunea sa, consemnată integral în capitolul doi al cărţii ce-i poartă numele, aflăm multe lucruri. Ea arată că Iona cunoştea foarte bine Scripturile, întrucât profetul face deseori referire la cartea Psalmii. Totodată, ea dezvăluie o calitate cu adevărat preţioasă: recunoştinţa. Iată cum şi-a încheiat el rugăciunea: „Îţi voi aduce jertfe şi cuvinte de mulţumire. Voi împlini făgăduinţa pe care am făcut-o. Salvarea este a lui Iehova!“ (Iona 2:9).

Iona a învăţat că Iehova poate salva pe oricine, indiferent de timp şi de împrejurări. Dumnezeu şi-a salvat slujitorul cuprins de zbucium sufletesc chiar şi de acolo, ‘dinăuntrul peştelui’ (Iona 1:17). Numai El putea păstra în viaţă un om timp de trei zile şi trei nopţi în burta unui peşte mare. Este bine să ne amintim şi noi că Iehova este ‘Dumnezeul în a cărui mână este suflarea noastră’ (Daniel 5:23). Lui îi datorăm fiecare suflare, fiecare clipă a vieţii! Îi suntem recunoscători? Nu ar trebui cu atât mai mult să ascultăm de el?

Ce putem spune despre Iona? A învăţat să-şi dovedească recunoştinţa faţă de Iehova prin ascultare? Fără îndoială. După trei zile şi trei nopţi, peştele l-a adus la ţărm şi „l-a vărsat . . . pe uscat“ (Iona 2:10). Deci Iona nici măcar n-a fost nevoit să înoate până la mal! Bineînţeles, a trebuit să-şi dea seama unde se află şi să meargă mai departe. Dar nu după mult timp, recunoştinţa i-a fost pusă la încercare. În Iona 3:1, 2 citim: „Apoi cuvântul lui Iehova a venit la Iona a doua oară, zicând: «Scoală-te, du-te la Ninive, oraşul cel mare, şi anunţă acolo ceea ce-ţi spun»“. Ce avea să facă Iona?

De data aceasta, el nu a ezitat. Relatarea spune: „Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după cuvântul lui Iehova“ (Iona 3:3). El a dat dovadă de ascultare. În mod cert, Iona a învăţat din propriile greşeli. Iată un alt aspect demn de imitat al credinţei sale. Cu toţii păcătuim sau facem greşeli (Romani 3:23). Însă dăm înapoi sau învăţăm din ele, străduindu-ne ca pe mai departe să ascultăm de Dumnezeu şi să-i slujim?

Cu siguranţă, Iehova l-a răsplătit pe Iona pentru ascultarea sa. De pildă, după cât se pare, Iona a aflat ulterior că toţi cei de pe corabie supravieţuiseră. Furtuna a încetat de îndată ce, la îndemnul profetului, marinarii l-au aruncat în apă. Drept urmare, aceşti oameni ce se închinau la zei falşi „au început să se teamă foarte mult de Iehova“, simţindu-se îmboldiţi să-i aducă o jertfă (Iona 1:15, 16).

O răsplată şi mai valoroasă avea să vină mult mai târziu. Isus a arătat că timpul cât Iona a stat în burta peştelui a prefigurat perioada în care Fiul omului urma să stea în Şeol, sau în mormânt (Matei 12:38–40). Când va fi înviat pe pământ, Iona va fi încântat să afle că Isus a făcut această comparaţie (Ioan 5:28, 29). Iehova doreşte să ne ofere şi nouă binecuvântări. Vom da dovadă, asemenea lui Iona, de spirit de sacrificiu? Vom asculta de Dumnezeu şi vom învăţa la rândul nostru din propriile greşeli?

[Note de subsol]

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 29]

Cartea Iona înfruntă acuzaţiile criticilor

▪ Sunt reale evenimentele consemnate în cartea biblică Iona? Încă din antichitate, veridicitatea ei a fost pusă de unii critici sub semnul întrebării. Iar în epoca modernă, înaltul criticism a catalogat-o drept fabulă, legendă, mit sau ficţiune. Potrivit unui scriitor din secolul al XIX-lea, un cleric nu a văzut în relatarea lui Iona despre peştele uriaş decât o stranie alegorie, explicând că, de fapt, Iona a fost găzduit în Iope la Hanul Balenei. Întrucât nu a avut suficienţi bani pentru a-şi plăti şederea, hangiul l-a dat afară. În acest sens a fost el „înghiţit“ şi apoi „vărsat“. Într-adevăr, criticii Bibliei par a fi mai hotărâţi să-l „devoreze“ pe profet decât a fost peştele uriaş care l-a înghiţit!

De ce este întâmpinată cu atâta scepticism cartea Iona? Deoarece prezintă miracole. Mulţi critici, se pare, privesc miracolele prin prisma ideii preconcepute conform căreia ele nu sunt posibile. Dar este acesta un punct de vedere logic? Întrebaţi-vă: Cred ce se spune în primul verset din Biblie, şi anume că „la început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul“? (Geneza 1:1) Milioane de oameni raţionali de pe întregul glob acceptă pe bună dreptate acest adevăr elementar. Iar la drept vorbind, afirmaţia din Geneza face referire la un miracol de proporţii mult mai mari decât oricare altul descris ulterior în paginile Bibliei.

Să medităm la următoarele întrebări: Pentru Cel care a adus în existenţă cerul înstelat şi toate formele complexe de viaţă de pe pământ — adevărate minuni ale creaţiei, ce lucru din cartea Iona ar fi imposibil de realizat? Să stârnească o furtună? Să trimită un peşte imens care să înghită un om? Să-l determine pe acel peşte să-l verse apoi pe om afară? Pentru Creator, a cărui putere este nelimitată, toate acestea ar fi cât se poate de simplu de înfăptuit (Isaia 40:26).

Uneori se petrec lucruri uimitoare chiar şi fără intervenţia divină. De exemplu, se spune că, în 1758, un marinar a căzut de pe corabie în apele Mării Mediterane şi a fost înghiţit de un rechin. Însă, după ce în peşte s-a tras cu un tun de pe vas, el l-a aruncat afară pe marinar, care a putut fi astfel salvat. Dacă această întâmplare este adevărată, am putea-o considera ieşită din comun, chiar senzaţională, dar nu un miracol. Oare nu are Dumnezeu puterea de a înfăptui lucruri mult mai impresionante?

Scepticii mai susţin că niciun om n-ar rezista trei zile în burta unui peşte fără să se sufoce. Cu toate acestea, oamenii şi-au folosit inteligenţa şi au găsit o modalitate de a umple anumite recipiente cu aer comprimat, care să le permită să respire sub apă perioade îndelungate. Nu era în stare Dumnezeu, cu înţelepciunea şi puterea sa infinit superioare, să facă în aşa fel încât Iona să poată respira timp de trei zile chiar şi înăuntrul peştelui? Aşa cum i-a zis un înger Mariei, mama lui Isus, „niciun lucru nu va fi imposibil la Dumnezeu“ (Luca 1:37, Cornilescu, 2001).

Ce alte dovezi sprijină exactitatea istorică a cărţii Iona? Profetul prezintă în mod detaliat şi realist corabia şi echipajul ei. În Iona 1:5 se spune că marinarii au aruncat peste bord lucruri din corabie pentru a o face mai uşoară. Istoricii din antichitate, precum şi legea rabinică atestă că aceasta era o practică obişnuită în caz de furtună. De asemenea, descrierea pe care Iona o face mai târziu oraşului Ninive este în deplină armonie cu dovezile istorice şi arheologice. Mai presus de toate, Isus Cristos a făcut referire la cele trei zile cât a stat Iona în interiorul peştelui, arătând că au prefigurat perioada în care el însuşi avea să stea în mormânt (Matei 12:38–40). Mărturia Fiului lui Dumnezeu confirmă caracterul demn de încredere al cărţii Iona.

„Niciun lucru nu va fi imposibil la Dumnezeu“ (LUCA 1:37, Cornilescu, 2001)

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

La îndemnul lui Iona, marinarii l-au aruncat pe profet în apă