Păstori plini de iubire, oi încrezătoare

ÎN timpurile biblice, ataşamentul profund care-l unea pe păstor de oile sale era proverbial. Adeseori proprietarul se îngrijea el însuşi de turma sa, ori o încredinţa unei rude. Dimineaţa, păstorul mergea la ţarcul care adăpostea mai multe turme şi îşi chema oile. El le cunoştea, iar ele îi cunoşteau vocea. El nu le împingea înainte, ci le conducea, iar ele îl urmau. El le călăuzea la izvoare de apă şi la păşuni verzi. Pe înserate, cînd era timp urît, el le readucea la ţarc sau le adăpostea într-o peşteră. Cînd era timp frumos, el dormea sub cerul liber alături de ele — aşa cum s-a întîmplat în toamna anului 2 î.e.n., cînd păstorii „trăiau sub cerul liber şi, (...), noaptea, vegheau asupra turmelor lor.“ — Luca 2:8.

Oile aveau încredere în păstorul lor. Acesta le atribuia adeseori nume foarte evocatoare: Ureche tăiată, Coadă lată, Cap negru, Albă frumoasă. Cînd păstorul le chema pe nume, ele ascultau. Un zoolog a dorit să verifice acest lucru atunci cînd a întîlnit o turmă de oi. El povesteşte: „L-am rugat /pe păstor/ s-o cheme pe una dintre oi. La chemarea sa, aceasta a lăsat imediat păşunea şi pe semenele ei pentru a se repezi spre păstor. Ea a ascultat cu bucurie şi cu o promptitudine pe care niciodată nu le-am observat la vreun alt animal. Este adevărat şi faptul că în această ţară oile ‘nu vor merge după un străin, ci vor fugi de el’.“

Isus a confirmat într-adevăr aceste lucruri atunci cînd s-a identificat a fi păstorul excelent iar pe discipolii săi i-a comparat cu oile. El a spus: „Oile ascultă de glasul său şi el cheamă propriile sale oi pe nume şi le duce afară. Cînd le-a scos pe toate care sînt ale lui, el merge înaintea lor şi oile îl urmează, deoarece ele îi cunosc glasul. Nu, ele nu vor urma un străin, ci vor fugi de el, deoarece, ele nu cunosc glasul străinilor. Eu sînt păstorul excelent, şi eu îmi cunosc oile mele iar oile mele mă cunosc pe mine; întocmai după cum Tatăl mă cunoaşte şi eu îl cunosc pe Tatăl; şi eu renunţ la sufletul meu în favoarea oilor.“ — Ioan 10:3–5, 14, 15.