„Eu îl voi învia în ziua de pe urmă“

 1. La ce clasă de oameni care trăiesc astăzi nu se aplică cuvintele lui Isus: „Eu îl voi învia în ziua de pe urmă“?

ACESTE remarcabile cuvinte au fost spuse de către Isus, la Ioan 6:54. Ele nu s-ar putea aplica la „marea mulţime“ a celor vii care supravieţuiesc „necazul cel mare“ care se apropie (Apoc. 7:9–17). Ei bine, pe cine avea Isus în minte acum nouăsprezece secole cînd a spus aceste cuvinte?

 2. Cui a adresat Isus aceste cuvinte cu privire la înviere şi în preajma cărei sărbători a evreilor care îl implica pe Isus?

² Versetele biblice care constituie contextul din Ioan 6:54, arată că Isus nu a adresat acele cuvinte numai evreilor ca atare, ci şi multora dintre discipolii săi israeliţi, inclusiv celor doisprezece apostoli. Paştele lor din anul 33 e.n., „sărbătoarea evreilor“, era aproape (Ioan 6:4). In vederea pregătirilor pentru acea sărbătoare, avreii trebuia să sacrifice mielul pascal la templul din Ierusalim, iar preoţii să adune sîngele în vase şi să stropească la baza altarului. (Vezi „Cyclopoedia“ de M’Clintock şi Strong, vol. 7, sub „Paştele“, p. 738, coloana 1, alin, 4, rîndurile 1–34, precum şi „The Temple. Its Ministry and Services As They Were at the Time of Jesus Christ“ [Templul — slujba sa şi serviciile aşa cum erau ele în timpul lui Isus Cristos] de Alfred Edersheim, 1874 e.n., pp 190, 191.) Isus şi-a propus să participe la sărbătoare pentru a comemora primul paşte sărbătorit în Egipt, în 1513 î.e.n. El era de fapt chiar cel prefigurat de Mielul de Paşte, „Mielul lui Dumnezeu“. — Ioan 1:29, 30.

 3. De ce evreii l-au urmărit după minunea sa din ziua precedentă, şi ce justificare i-au oferit ei pentru aceasta?

³ Evreii, inclusiv discipolii săi, l-au văzut săvîrşind o remarcabilă minune în ziua care a precedat conversaţia sa din Capernaum cu ei. El înmulţise cinci pîini şi doi peşti pentru a hrăni miile de ascultători. Astfel evreii cu spirit patriotic au vrut să-l facă rege şi conducător mesianic al lor. Dar pentru că Isus urma să fie un Rege mesianic ceresc, el s-a smuls dintre acei pretinşi regalişti. Mai tîrziu mergînd în picioare pe apă, s-a apropiat de cei doisprezece apostoli care se aflau într-un vas pe Marea Galileii (Ioan 6:14–21). Evreii însă nu au renunţat uşor la scopul lor de a urma un mesia pămîntesc, uman. Astfel ei l-au urmărit, avînd în minte minunea din ziua precedentă. Ei doreau un rege mesianic care să-i aprovizioneze cu hrană materială, iar Isus se dovedise în stare să facă aşa ceva. Ca o justificare a acestui lucru, ei îi reamintiră lui Isus că în pustietatea peninsulei Sinai Dumnezeu le dăduse strămoşilor lor „pîine din cer“, ca s-o mănînce sub forma miraculoasei măni. — Ioan 6:22–31.

 4. Cum a explicat Isus dacă Moise le-a dat strămoşilor lor adevărata „pîine din cer“?

⁴ Drept răspuns Isus le-a spus că Moise nu le-a dat strămoşilor lor adevărata pîine din cer. „Pîinea lui Dumnezeu“, a spus el, „este cel care vine din cer şi dă lumii viaţă“. — Ioan 6:32, 33.

 5. Ce i-au cerut atunci lui Isus evreii, şi ce le-a spus el pentru a le explica pe ce cale vor putea ei cîştiga viaţă veşnică?

⁵ Replica evreilor a fost: „Doamne, dă-ne întotdeauna această pîine“. Isus s-a identificat pe sine ca fiind acea pîine, spunînd: „Eu sînt pîinea vieţii. Cel care vine la mine nu va flămînzi deloc, iar cel care exercită credinţă în mine nu va înseta niciodată, deloc . . . Căci voia Tatălui meu este ca oricine îl vede pe Fiul şi exercită credinţă în el să aibă viaţă veşnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă“. — Ioan 6:34–40.

 6. De ce le este garantată o înviere celor care în cursul acestui sistem de lucruri vin la Isus şi cred în el ca Mesia?

⁶ Astfel acele persoane particulare care vin la Isus şi exercită credinţă în el ca Mesia în timpul acestui sistem de lucruri din prezent au perspectiva vieţii veşnice. De ce oare? Pentru că Isus îi va învia din morţi în ziua de pe urmă Aceasta le garantează o înviere. Trebuie să observăm că Isus nu a spus, în acest caz aflat în discuţie, că cineva trebuie să se bucure întîi de înviere şi apoi să vină la el în credinţă şi să fie nutrit din el, că să aibă viaţă veşnică. Este foarte limpede că Isus nu vorbeşte aici despre acei morţi deja în mormintele de amintire, cum sînt Avraam, Isaac, Iacob şi Moise, David şi Ioan Botezătorul. Isus le vorbea evreilor aflaţi în viaţă atunci, inclusiv multor discipoli ai săi care se aflau sub legămîntul legii mozaice.

 7. Ca răspuns la murmurarea evreilor, ce a spus Isus despre cel atras la el şi care are viaţă veşnică?

⁷ Ascultătorii evrei începură să murmure între ei în contradictoriu cu privire la originea lui Isus. Din comentariul pe care l-a făcut Isus cu privire la această murmurare îi vom putea identifica pe aceia cărora li se adresează vorbirea sa. „Drept răspuns Isus le-a zis: ‘Incetaţi să murmuraţi printre voi. Nici un om nu poate să vină la mine dacă nu îl atrage Tatăl care m-a trimis, iar eu îi voi învia în ziua de pe urmă. Este scris în profeţi: ‘Si ei toţi vor fi învăţăţi de către Iehova’. Oricine a auzit de la Tatăl [ca Invăţător] şi a învăţat, vine la mine . . . Adevărat vă spun că cel care crede are viaţă veşnică’“. — Ioan 6:41–47.

 8. Ce profeţie a citat Isus şi ce ocazie le oferea el aici ascultătorilor săi evrei?

⁸ Isus a citat aici din profeţia lui Isaia 54:13, adresată „femeii“ lui Dumnezeu, Sionul ceresc, căruia îi spune: „Si toţi fiii tăi vor fi persoane învăţate de Iehova, iar pacea fiilor tăi va fi abundentă“. Aceştia sînt fiii spirituali ai lui Iehova Dumnezeu. Sînt cei pe care îi atrage el la Isus prin credinţa lor din prezent în el. Aceştia sînt cei despre care spune Isus că intră în viaţă veşnică prin faptul că el îi înviază în ziua de pe urmă. Viaţa lor avea să fie veşnică în organizaţia spirituală cerească a lui Iehova. De aceea Isus le oferea ascultătorilor săi evrei, inclusiv multora dintre discipolii săi, ocazia de a deveni fii ai „femeii“ lui Dumnezeu, Sionul ceresc.

„CARNEA MEA IN FOLOSUL VIETII LUMII“

 9–11. (a) Ce întrebare ridică afirmaţia lui Isus că acea „pîine“ dată de el este „carnea“ sa, şi aceasta „în folosul vieţii lumii“? (b) Cum răspunde Pavel la această întrebare în 1 Cor. 10:2–11?

⁹ După ce Isus a spus de repetate ori că el este „pîinea vieţii“ el a continuat să spună: „Eu sînt pîinea vie care a coborît din cer; dacă cineva [dintre voi, ascultătorii mei] mănîncă din această pîine, va trăi pentru totdeauna; şi într-adevăr, pîinea pe care o voi da eu este carnea mea în folosul vieţii lumii“. — Ioan 6:51.

¹⁰ Isus a fost adevărata Mană din cer, dătătoare de viaţă. Această pîine simbolică era, după cum a spus el, carnea sa. Această carnea se dădea, potrivit cuvintelor sale, „în folosul vieţii lumii“. Adăugînd aceste cuvinte, voia oare Isus să spună că evreii care mîncau mană în pustie în zilele lui Moise, ilustrau „lumea“ omenirii în timpul domniei milenare a lui Cristos şi a adunării sale glorificate?

¹¹ Pavel răspunde: „Toţi au fost botezaţi în Moise prin nor şi prin mare; şi toţi au băut aceeaşi băutură spirituală. Căci ei beau dintr-o stîncă spirituală care urma după ei şi această stîncă îl semnifica pe Cristos . . .. Acum aceste lucruri au devenit exemplele noastre, pentru ca noi [creştinii] să nu fim din aceia care doresc lucruri dăunătoare aşa cum dorit ei . . . Acum aceste lucruri li s-au întîmplat ca exemple, şi ele au fost scrise ca avertizare pentru noi [creştinii născuţi din spirit] peste care au sosit sfîrşiturile sistemelor de lucruri“. — 1 Cor. 10:2–11; Exod 16:1–35; Num. 11:1–9.

12. Cum contrastează situaţia israeliţilor spirituali din timpul acestui sistem de lucruri cu aceea a lumii omenirii în cursul mileniului?

¹² Astfel israeliţii din pustia Sinai, aflaţi sub conducerea lui Moise, îi ilustrau pe israeliţii spirituali în cursul acestui sistem de lucruri. Acest sistem, figurativ vorbind, este aducător de moarte. Acum este timpul cînd israeliţii spirituali se hrănesc cu mana cerească prefigurată de mana din pustie, sacrificatul Isus Cristos. In timpul domniei de o mie de ani a lui Cristos omenirea înviată nu se va afla în condiţii de pustietate, ca ale Sinaiului. Restabilirea paradisului pe tot pămîntul va fi în curs. Atunci Iehova nu va „atrage“ omenirea la Isus aşa cum face acum, ca Invăţător, cu israeliţii spirituali (Ioan 6:44). In schimb Stăpînitorul Suveran Iehova îl va instala pe Fiul său Isus Cristos ca Rege peste omenire, şi acest Rege îi va chema pe morţi din morminte.

13. Pentru a fi realitatea prefigurată de mana din vechime, de ce fel trebuia să fie această „carne“ sau cum trebuia tratată?

¹³ Pîinea făcută din grîu este un aliment fără sînge, aşa cum era şi mana din vechime. Isus a spus că „pîinea vieţii“, mana simbolică, era carnea lui „în folosul vieţii lumii“. Pentru a corespunde cu mana din vechime, termenul „carne“ trebuie înţeles aici ca o carnea stoarsă de sîngele ei. Ceea ce le-a dat Iehova să bea israeliţilor din pustie a fost apă, nu sînge.

14. De ce ascultătorii lui Isus au înţeles prin referirea lui Isus la carne o „carne“ stoarsă de sîngele ei, chiar dacă ar fi fost carne omenească?

¹⁴ Evreii care îl ascultau pe Isus au înţeles în felul acesta lucrurile, căci, în controversa lor cu privire la ce voia el să spună, ei au zis: „Cum [în ce fel] poate omul acesta să ne dea carnea lui să o mîncăm“? (Ioan 6:52) Ei cunoşteau legea lui Dumnezeu cu privire la sînge. Cînd, după Potopul din zilele lui Noe, Dumnezeu a lărgit regimul alimentar al omenirii, el nu le-a dat să bea şi sîngele animal odată cu consumarea cărnii ca hrană consistentă destinată să-i susţină în viaţă. Pentru băut el le-a dat apă, iar de mîncat — carne scursă de sînge. Sîngele îl pretindea pentru sine în calitate de Dătător al vieţii pentru toate creaturile din carne şi sînge (Gen. 9:1–4). Sub legea mozaică aşa cum a fost dată ea naţiunii lui Israel, violarea legii privitoare la sîngele animal era pedepsită cu moartea celui vinovat (Lev. 17:10–12; Deut. 12:16, 22–27). Ideea consumării cărnii omeneşti, chiar golită de sîngele ei, era odioasă pentru ascultătorii evrei ai lui Isus. Ei nu voiau să devină canibali. — 2 Regi 6:26–31.a

15, 16. (a) Cum trebuia să aibă loc hrănirea cu carnea lui Isus? (b) Potrivit cu Ioan 6:53–59, cum a întărit Isus şi mai mult lucrul acesta?

¹⁵ Isus voia ca ascultătorii lui evrei să înţeleagă că consumarea cărnii lui trebuia să aibă loc în mod figurat. Astfel, pentru a întări şi mai mult lucrul acesta, el a spus apoi ceva ce trebuia să stîrnească şi mai serioase obiecţii, dacă era luat în mod literal. Astfel citim:

¹⁶ “In conformitate cu aceasta, Isus le-a spus: ‘Adevărat vă spun: Dacă [voi, ascultătorii mei evrei] nu mîncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sîngele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă. Acela dintre voi [ascultătorii mei] care se hrăneşte cu carnea mea şi bea sîngele meu are viaţă veşnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă; căci carnea mea este adevărată hrană, iar sîngele meu este adevărată băutură. Cel care se hrăneşte cu carnea mea şi bea sîngele meu rămîne în comuniune cu mine, iar eu în comuniune cu el. Aşa cum Tatăl cel viu m-a trimis, iar eu datorită Tatălui trăiesc, şi acela [dintre voi, ascultătorii mei] care se hrăneşte din mine va trăi datorită mie. Aceasta este pîinea care s-a coborît din cer. Ea nu este aşa ca atunci cînd strămoşii voştri au mîncat (mană în pustie) şi totuşi au murit. Cel care se hrăneşte cu această pîine va trăi pentru totdeauna’. El a spus aceste lucruri pe cînd învăţă în adunarea publică din Capernaum“. — Ioan 6:53–59.

17. (a) Care a fost efectul produs de aceste cuvinte ale lui Isus rostite în sinagoga evreiască, chiar asupra multora dintre discipolii săi? (b) Astfel, în mare parte, cui au fost adresate cuvintele lui Isus din Ioan 6:53 şi ce au devenit aceştia?

¹⁷ Aici expresia „în adunarea publică“ în originalul textului grecesc este în mod literal „în sinagogă“. Este aceeaşi expresie pe care a folosit-o Isus la Ioan 18:20 unde spune: „Intr-o sinagogă şi în templul unde se adună laolaltă toţi evreii“. Astfel Isus se adresa unui auditoriu evreiesc care se afla sub legămîntul legii mozaice. Acesta includea pe mulţi dintre discipolii lui Isus. Ne putem imagina şocul produs de cuvintele lui Isus cînd a vorbit nu numai de hrănirea cu carnea sa, ci şi despre faptul de a bea sîngele său. „De aceea mulţi dintre discipolii săi, cînd au auzit lucrurile acestea au zis: ‘Vorbirea aceasta este şocantă; cine o poate asculta?’“ (Ioan 6:60). Această declaraţie arată că nu toţi discipolii lui Isus au fost şocaţi de această vorbire a sa. In afară de cei şocaţi mai existau „discipoli“, inclusiv cei doisprezece apostoli (Ioan 6:61–66). Astfel cuvintele lui Isus din Ioan 6:53 au fost adresate în mare parte discipolilor săi şi prin extindere, celor care urmau să devină discipolii săi înainte de „ziua din urmă“. Aceştia au devenit evrei spirituali, israeliţi spirituali. — Rom. 2:28, 29.

18, 19. (a) Al ciu era sîngele victimei sacrificate şi, de aceea, ce însemna participarea la o masă la care se consuma sîngele şi carnea lui Isus? (b) Cum s-a referit Isus la o asemenea masă pe baza credinţei unui ofiţer păgîn şi cum s-a referit la ea un oarecare evreu care a comentat cuvintele lui Isus rostite la o masă?

¹⁸ Evreii de sub legămîntul legii mozaice ştiau că atît sîngele cît şi grăsimea jertfei sacrificate îi aparţinea lui Dumnezeu (Lev. 3:16, 17). Cînd Isus s-a înălţat la cer şi a apărut în prezenţa lui Iehova, el i-a oferit lui Iehova „sîngele“ său sau valoarea lui ca un preţ de răscumpărare (Evr. 9:12–14; Ioan 6:61, 62). Intrucît sîngele îi aparţinea lui Iehova, faptul de a-l bea precum şi faptul de a consuma carnea lui Isus, indica o masă comună cu Iehova. Dumnezeu avea să împartă astfel sîngele Mielului său Isus Cristos cu discipolii acestui Miel. Isus a vorbit despre o asemenea masă împreună cu Iehova, Mai Marele Avraam, atunci cînd a prezis că mulţi credincioşi dintre păgîni [aşa cum a fost credincios un „ofiţer“ păgîn] vor veni din toate părţile pămîntului şi „se vor aşeza la masă cu Avraam [Iehova], Isaac (Isus Cristos) şi Iacob (adunarea creştină născută din spirit) în regatul cerurilor“. — Mat. 8:5–12.

¹⁹ Odată cînd a vorbit despre valoarea reală a unui prînz, arătînd că aceasta era în funcţie de cei invitaţi să participe, Isus a explicat în ce consta valoarea acesteia spunînd: „Ti se va plăti la învierea celor drepţi“. Aceasta trezea în mintea cuiva gîndul la privilegiul de a lua masa împreună cu Iehova Dumnezeu, căci citim: „la auzirea acestor lucruri, unul dintre cei invitaţi i-a spus: ‘Fericit este cel ce va mînca pîine în regatul lui Dumnezeu’“ (Luca 14:12–15). Ca răspuns la această exclamaţie, Isus a rostit parabola despre „cina cea mare“ pregătită de un gospodar. Prin ea Isus a arătat că nu toţi vor avea fericirea de a lua masa cu Dumnezeu în Regat. — Luca 14:16–24.

„VIATA IN VOI INSIVA“

20. In ce măsură au viaţă cei care cîştigă „viaţă în sine“ prin mîncarea cărnii lui Cristos şi prin băutul sîngelui lui, şi unde şi cînd vor folosi ei această capacitate?

²⁰ In Ioan 6:53 Isus a spus: „Dacă nu mîncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sîngele lui, nu aveţi viaţă în voi înşivă“. Pentru că aici apare expresia similară cu cea din Ioan 5:26, „An American Translation“ (O Traducere Americană) îl redă astfel pe Ioan 6:53: „Vă spun că dacă nu mîncaţi carnea Fiului omului şi nu beţi sîngele lui, nu aveţi viaţă cu existenţă independentă“. Astfel Isus s-a gîndit aici la „viaţă“ de o capacitate specifică atunci cînd a continuat: „Cel care se hrăneşte din carnea mea şi bea sîngele meu, are viaţă veşnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă“. (Ioan 6:54) De acea viaţă veşnică urmează să se bucure cel care o cîştigă nu pe pămînt, ci în regatul ceresc împreună cu Cristos. El va intra într-o astfel de viaţă cînd va fi înviat de către Isus Cristos, „în ziua de pe urmă“. Cei care, împreună cu Cristos în ceruri, au o asemenea ‘viaţă în sine’ vor fi în măsură să împartă altora foloasele jertfei umane a lui Cristos. Ei vor face acest lucru atunci cînd cei răscumpăraţi vor fi chemaţi afară din mormintele lor de amintire, în „ziua de pe urmă“. — Ioan 5:28, 29.

21, 22. (a) In ce privinţă au fost carnea şi sîngele lui Cristos „adevărată hrană“ pentru cei care îi erau părtaşi? (b) Ce relaţie cu el au aceşti părtaşi şi ce dependen ă de el?

²¹ Cînd reflectăm la calitatea „vieţii veşnice“ care poate fi cîştigată în ceruri, înţelegem de ce a spus Isus: „Carnea mea este adevărată hrană, iar sîngele meu este adevărată băutură“ (Ioan 6:55). După acea remarcă el a arătat relaţia specială în care vor intra discipolii săi ascultători, adăugînd aceste cuvinte: „Cel care se hrăneşte cu carnea mea şi bea sîngele meu rămîne în comuniune cu mine, iar eu în comuniune cu el. Aşa cum Tatăl cel viu m-a trimis, iar eu trăiesc datorită Tatălui, şi cel care se hrăneşte din mine va trăi datorită mie“ (Ioan 6:56, 57). Astfel Isus le-a vorbit discipolilor săi despre faptul de a rămîne în comuniune cu el şi despre rămînerea sa în comuniune cu ei. Mai tîrziu, cu cuvinte asemănătoare, el a spus într-o parabolă:

²² “Rămîneţi în comuniune cu mine, iar eu în comuniune cu voi. Aşa cum mlădiţa nu poate rodi de la sine dacă nu rămîne în viaţă, în acelaşi fel nu puteţi nici voi daca nu rămîneţi în comuniune cu mine. Eu sînt viţa, iar voi mlădiţele. Cel care rămîne în comuniune cu mine, iar eu în comuniune cu el, acela va aduce mult rod; pentru că separat de mine nu puteţi face absolut nimic“. — Ioan 15:4, 5.

23. De ce Iuda Iscarioteanul nu a reuşit să cîştige „viata în sine“?

²³ Cu toate că Iuda Iscarioteanul a rămas în compania personală a lui Isus Cristos încă timp de peste un an, el nu a rămas în comuniune cu Maestrul său. Astfel el nu s-a ocupat cu aceea de a se hrăni cu corpul jertfit al lui Isus şi cu a bea sîngele său de la Rusaliile anului 33 e.n. înainte. El a eşuat în cîştigarea „vieţii în sine“. — Ioan 6:66–71.

24.(a) Cum a fost Isus „pîinea care s-a coborît din cer“? (b) Cum a trăit Isus datorită Tatălui şi cum trăiesc datorită lui cei care se hrănesc din el?

²⁴ Isus însă îi amintise lui Iuda, precum şi celoralţi auditori evrei, cu ocazia acelei adunări din Capernaum, cum strămoşii lor au mîncat mană acolo în pustie pentru a se păstra în viaţă. In încheierea vorbirii sale, a spus: „Aceasta este pîinea care s-a coborît din cer . . . Cel care mănîncă această pîine va trăi pentru totdeauna“. (Ioan 6:58) In cer el fusese „Cuvîntul“ lui Dumnezeu, dar la timpul cuvenit al lui Dumnezeu, el a devenit carne“ (Ioan 1:14). Astfel, ca Fiul carnal perfect al lui Dumnezeu, el a fost „pîinea vie care s-a coborît din cer“, ceea ce a fost prefigurat prin mană. Carnea sa care a servit ca mană simbolică pentru israeliţii spiritualib serveşte şi „în folosul vieţii lumii“ (Ioan 6:51). Astăzi Isus Cristos trăieşte iarăşi în ceruri, nemuritor, datorită Tatălui său ceresc, pentru că acest „Tată viu“ l-a înviat din morţi la viaţă spirituală. In mod corespunzător şi discipolul care se hrăneşte din mana simbolică (“carnea“ lui Cristos) înainte de venirea „zilei de pe urmă“, după cum a spus Isus, „va trăi datorită mie“, pentru că Isus cel viu îl va învia „în ziua de pe urmă“. — Ioan 6:54, 57, 58.

25. (a) Cei se hrănesc din jertfă lui Isus pe pămînt vor continua să facă la fel şi în cer? (b) In ce funcţie sacră vor servi ei, şi cu ce folos pentru omenire?

²⁵ In cer, cînd vor avea ‘viaţă în ei înşişi’, israeliţii spirituali înviaţi nu vor mai avea nevoie să se hrănească din carnea lui Isus şi să bea sîngele lui (Ioan 6:53). Ei vor avea privilegiul de a servi ca „preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Cristos“ şi astfel vor fi în măsură să transmită omenirii foloasele durabile ale jertfei de ispaşire a lui Cristos (Apoc. 20:6). Pentru că în cer ei au viaţă veşnică, nu va fi nevoie să aibă succesori în serviciul preoţesc. Ca şi Marele Preot Isus Cristos, ei vor fi în măsură să servească încontinuu ca subpreoţi în tot cursul mileniului. In felul acesta ei vor participa împreuncă cu Cristos la ridicarea neamului omenesc la perfecţiune umană pe pămînt.

INGRIJIRI DIVINE PRIVITOARE LA O VIATA UMANA PERFECTA

26. De cînd se formează „marea mulţime“ şi ce trebuie să simtă faţă de sîngele Mielului Isus Cristos cei ce o constituie?

²⁶ După cum ştim, de la jumătatea celui de-al patrulea deceniu al secolului al douăzecilea se formează o „mare mulţime“ de „alte oi“ ale lui Cristos (Apoc. 7:9, 10; Ioan 10:16). Si cei care o formează vor beneficia de această preoţie pentru o mie de ani. Apostolul Ioan care a avut viziunea apocaliptică a „marii mulţimi“, i s-a amintit că şi ei au apreciere faţă de sîngele vărsat al Mielului Isus Cristos. Ei îl apreciază ca un mijloc de curăţire, pentru că i s-a spus lui Ioan: „Aceştia sînt cei care vin din necazul cel mare şi ei şi-au spălat hainele şi le-au albit în sîngele Mielului“ (Apoc. 7:14). Ei ştiu că nu i-ar putea servi lui Dumnezeu într-un mod acceptabil la templul său sfînt dacă ar rămîne îmbrăcaţi în haine murdare. — Compară cu Zaharia 3:3–10.

27. Cu toate că ei nu au nevoie de o înviere, de beneficiul căror servicii au ei totuşi nevoie în cursul mileniului?

²⁷ “Marea mulţime“ îi atribuie lui Dumnezeu şi Mielului Isus Cristos nu o înviere din mormitele de amintire, ci „salvarea“ din „necazul cel mare“. Astfel ei nu au nevoie să fie ‘înviaţi în ziua de pe urmă’, ca şi aceia despre care se spune în Ioan 6:54 că e nevoie să fie înviaţi. Ei însă vor avea nevoie de beneficiul serviciilor Marelui Preot Isus Cristos şi ale celor 144 000 de subpreoţi în timpul mileniului.

28. Ce „oră“ se apropie cu privire la omenirea moartă dar răscumpărată, şi ce ocazie i se va pune în faţă?

²⁸ Se apropie acum o minunată „oră“. Este „ora“ în care Isus Cristos, ca judecător asociat al lui Iehova îl va chema pe „toţi cei din mormintele de amintire“ să iasă afară în calitate de răscumpăraţi ai săi. Ei vor fi făcuţi cu toţii, fie că le va plăcea fie că nu, supuşii pămînteşti ai regatului său ceresc. Li se va pune atunci în faţă tuturor ocazia de a ajunge la viaţă umană perfectă pe un pămînt transformat în paradis. — Ioan 5:28, 29

29. Ce va bea şi va mînca atunci „marea mulţime“ precum şi omenirea înviaţă, şi ce ocazie excepţională va avea atunci „marea mulţime“?

²⁹ Ce vor bea atunci supuşii lui Cristos? Si ce vor mînca ei? Revelaţia dată apostolului Ioan, arată că atunci, de sub tronul lui Iehova Dumnezeu şi al Mielului Isus Cristos curge „un rîu cu apă a vieţii“. Pe ambele maluri ale „rîului“ erau „pomi ai vieţii“, rodînd din belşug în fiecare lună. Frunzele lor erau pentru vindecarea naţiunilor. „Marea mulţime“ şi morţii înviaţi vor bea şi vor mînca din acele îngrijiri divine (Apoc. 22:1–3). Profitînd din plin de toată această amabilitate nemeritată a lui Iehova Dumnezeu prin Isus Crsitos, cei plini de apreciere şi ascultători vor face din învierea lor „o înviere a vieţii“. Cei care aparţin „mulţimii mari“ de „alte oi“ care nu au nevoie de înviere, vor avea atunci prilejul de a trăi fără să moară vreodată şi să se reîntoarcă în ţărîna pămîntului.

[Note de subsol]