A trăi în conformitate cu alegerea făcută

 1. Ce pretinde de la fiecare dintre noi hotărîrea de a ne menţine fermi în alegerea făcută după cum se arată în Prov. 16:9 şi 1 Petru 1:13?

ALEGÎND viaţa pe care Dumnezeu ne-o oferă, noi alegem să umblăm pe calea lui Dumnezeu — o cale creştină desăvîrşită, în integritate. Noi trebuie să ţinem ferm la această cale, care necesită credinţă în promisiunile lui Dumnezeu, şi trebuie să facem eforturi şi să avem răbdare. Dar în aceste eforturi noi apelăm la Dumnezeu ca să ne îndrume în hotăririle noastre şi totodată rămînem ferm ataşaţi alegerii noastre pe care am chibzuit-o cu atenţie. Scripturile menţionează: „Inima omului pămîntean îşi poate concepe calea, dar Iehova însuşi [este cel care] îi îndrumă paşii“ (Prov. 16:9). Cu privire la această problemă Petru precizează: „Deci, încingeţi-vă mintea pentru activitate, păstraţi-vă judecata întreagă; întemeiaţi-vă speranţa pe bunătatea nemeritată care vă va fi dată la revelaţia lui Isus Cristos“ — 1 Petr. 1:13.

 2, 3. Ce ne poate ajuta foarte mult pentru a ne ‘încinge mintea’ în scopul unei acţiuni hotărîte?

² Cum ne putem ‘încinge mintea’? Cum putem fi siguri că ne „păstrăm judecata“ şi să nu ne dezechilibrăm?

³ În primul rînd, putem medita la binecuvîntarea fără seamăn pe care o avem ca primitori ai adevărului lui Dumnezeu. Acum trăim o viaţă mai bună, fiind eliberaţi de îngrijorările, durerile şi vaietele pe care le trăieşte lumea aceasta. Dacă suferim totuşi, ştim de ce vine această suferinţă şi de asemenea, ne dăm seama că dacă răbdăm cu credinţă şi încredere deplină, vom deveni creştini mai buni şi mai utili. De asemenea, speranţa noastră într-o înviere înlătură mult din teama de moarte şi din suferinţa pricinuită de moartea celor dragi. Avind în vedere viaţa veşnică viitoare, se reduc la zero toate lucrurile neplăcute pe care le suferim. Isus a spus discipolilor săi: „Fericiţi sînt ochii care vă lucrurile pe care le vedeţi voi. Căci vă spun: Mulţi profeţi şi regi au dorit să vadă lucrurile pe care le vedeţi voi, dar nu le-au văzut şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit.“ — Luca 10:23, 24.

 4, 5. (a) Ce îi făcea pe îngeri să–şi arate interesul faţă de problemele salvării omenirii conform cu 1 Petr. 1:12? (b) Cunoscînd atitudinea lor, cum ar trebui să reacţionăm noi, la rîndul nostru?

⁴ Într-adevăr, salvarea de care ne bucurăm constituie un premiu inestimabil, iar Dumnezeu îl dă oamenilor într-un mod minunat. Petru spune că profeţii au dorit să ştie cum se va întîmpla aceasta şi că „înşişi îngerii doresc să pătrundă cu privirea în aceste lucruri“ (1 Petr. 1:10–12). Noi ştim că îngerii existau deja la timpul cînd a fost alcătuit pămîntul şi chiar cu foarte mulţi ani înainte de aceea (Iov 38:7). Ei văzuseră gloria lui Dumnezeu, înţelepciunea şi puterea precum şi alte laturi ale personalităţii sale pe parcursul a miliarde de ani de opere de creare. Dar aici pe pămînt era ceva nou. Cum putea Dumnezeu să salveze omenirea păcătoasă? Pe îngeri îi preocupa foarte mult acest lucru. Ei doreau să ştie cum putea fi iertat păcatul omenesc cu ajutorul unui sacrificiu uman, deoarece ei nu văzuseră vreodată aşa ceva. Minunata calitate a milei, o latură superioară a personalitatăţii lui Dumnezeu, mai atrăgătoare şi mai mişcătoare decît puterea sau chiar decît înţelepciunea a fost demonstrată prin trimiterea lui Cristos ca să răscumpere omenirea. De asemenea, iubirea lui Dumnezeu faţă de păcătoşi a fost dovedită prin îndrumarea acelora care cred în Fiul său.

⁵ Astfel, dacă îngerii consideră această milă a lui Dumnezeu drept unul dintre cele mai măreţe lucruri din univers, cu cît mai mult noi, cei care am primit această milă şi care o trăim zi de zi, trebuie să ne bucurăm de ea şi să o preţuim mai presus decît orice altceva. Ce alt îndemn mai puternic decît acesta am putea noi primi, ca să ne bucurăm de alegerea făcută şi să ţinem ferm la ea?

Studierea Bibliei este foarte importantă

 6. Potrivit cu 1 Petr. 2:2, 3 ce rol trebuie să joace în viaţa noastră citirea şi studierea Bibliei?

⁶ Ce trebuie să facem noi astăzi pentru a fi siguri de speranţa noastră? Petru răspunde: „Întocmai ca noii născuţi, să tînjiţi după laptele nediluat al Cuvîntului pentru ca prin el să creşteţi pentru a putea fi salvaţi, după ce aţi gustat şi aţi văzut că Domnul este bun (1 Petr. 2:2, 3). Numai printr-o citire şi un studiu al Bibliei făcut cu sinceritate putem avea puterea spirituală pe care trebuie s-o avem. Altă posibilitate nu există. Trebuie să citim Biblia noi înşine, meditînd la ceea ce relatează ea, citind-o în familiile noastre şi discutînd despre adevărurile ei. Procedînd astfel, vom dezvolta o şi mai mare iubire faţă de Cuvînt şi o dorinţă după hrana abundentă din el. Dacă regilor lui Israel li se cerea, prin legea divină, să îşi facă o copie a Legii de care dispuneau pe vremea lor, şi pe care s-o citească în fiecare zi, cum am putea oare să facem mai puţin noi, cei care posedăm Scripturile complete care ne pot da înţelepciune în privinţa salvării? — Deut. 17:19, 20; 2 Tim. 3:15.

 7, 8. (a) Ce au făcut cei din sinagoga din Berea pentru a–şi atrage lauda divină? (b) De ce este de importanţă vitală citirea propriu-zisă a adevărurilor din Biblie?

⁷ Cînd apostolii au făcut de cunoscut „vestea bună,“ pe cine lăuda Dumnezeu prin Cuvîntul său? Pe cei din sinagoga din Berea, căci Biblia relatează: „Ei primeau cuvîntul [veştii bune vorbite de Pavel şi Sila] cu o foarte mare rîvnă a inimii, examinînd cu foarte multă atenţie Scripturile, în fiecare zi, pentru a vedea dacă aceste lucruri [pe care chiar apostolul Pavel le spusese] erau aşa“ (Fapt. 17:10, 11). Ei şi-au însuşit aceste lucruri, nu numai ascultînd şi aprobînd dar şi examinînd solidul fundament scriptural al lucrurilor pe care ei le-au primit cu deosebit interes în minţile şi inimile lor.

⁸ Noi trebuie să urmăm calea acelor locuitori sinceri din Berea. De ce? Deoarece noi putem auzi adevărul predicat sau predat de învăţători omeneşti dar dacă îl citim în Biblie, devine o permanentă forţă de motivaţie, solid fundamentată în inimile noastre căci „cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi exercită putere şi este mai ascuţit decît orice sabie cu două tăişuri care pătrunde pînă [acolo că] desparte sufletul şi spiritul, încheieturile şi măduva [lor] şi poate deosebi gîndurile şi intenţiile inimii“ (Evr. 4:12). Studierea permanentă a Bibliei ne împiedică să rămînem sugari din punct de vedere spiritual. Cuvîntul lui Dumnezeu introduce spiritul său în inimile noastre, întărindu-ne şi maturizîndu-ne. Acelaşi principiu acţionează cînd spunem „vestea bună“ altora. Ea are mai multă putere dacă îi lăsăm pe oameni să o citească în Biblie decît daca folosim propriile noastre cuvinte.

 9. Ce efect dăunător ar putea avea asupra noastră încercările şi necazurile şi ce ne va ajuta să evităm acest efect?

⁹ Conturînd ceea ce noi ca şi creştini trebuie să facem pentru a fi siguri în cele din urmă de salvarea noastră şi pentru a primi premiul de la Dumnezeu, apostolul Petru în prima sa scrisoare ne dă sfaturi pentru încurajarea noastră în faţa necazurilor, încercărilor şi persecuţiilor. Nu trebuie să lăsăm ca aceste lucruri să ne umple de amărăciune şi să facă din noi nişte neascultători neînfrînaţi. Deoarece noi am fost cumpăraţi cu lucrul cel mai de preţ, sîngele lui Isus Cristos, care a purtat păcatele noastre cînd a murit pentru noi, noi trebuie să fim morţi în ceea ce priveşte păcatele noastre. Noi recunoaştem că acceptînd sacrificiul de răscumpărare al lui Cristos pentru păcatele noastre, nu mai trebuie să păcătuim. Astfel, toate formele de răutate, înşelăciune, ipocrizie, invidie şi bîrfă nu trebuie nici gîndite nici practicate vreodată. — 1 Petr. 2:1.

10. Cum putem urma sfatul apostolului după care practicile murdare ale lumii nu trebuie nici măcar „amintite“ printre noi?

¹⁰ Apostolul Pavel pune această problemă cu multă tărie şi anume, că lucrurile pe care le practică lumea şi pe un creştin poate că le-a făcut înainte de a ajunge la înţelegerea adevărului, sînt atît de rele încît ele nu ar trebui nici măcar „amintite“ printre creştini (Efes. 5:3). Desigur, apostolul Pavel a „amintit“ într-adevăr lucrurile nescripturale, dar numai pentru a le caracteriza ca fiind rele. Totuşi el i-a sfătuit pe creştini să nu insiste asupra lor, descriindu-le în detalii respingătoare, vorbind despre modul în care se fac aceste lucruri şi nici să le folosească drept subiecte de conversaţie. Cineva, care în trecut s-a dedat la astfel de lucruri nu trebuie să şi le reamintească cu un sentiment de satisfacţie a cărnii, ci să–i fie ruşine de ele. — Rom. 6:21.

11. Citind la 1 Petru 4:8, 9, care sînt manifestările pozitive ale credinţei noastre pe care Petru le scoate în evidenţă, ca fiind preocuparea noastră principală şi cum vor fi ele demonstrate?

¹¹ Ca să ajungem la realizarea speranţei noastre nu este suficientă doar evitarea lucrurilor rele, negative. Apostolul Petru la 1 Petr. 4:8, 9 scrie: „Mai presus de orice, să aveţi dragoste fierbinte unul pentru celălalt, deoarece dragostea acopere multe păcate. Fiţi ospitalieri unul faţă de celălalt, fără cîrtire.“ Noi avem o datorie permanentă faţă de cei de lîngă noi, în special cei de care sîntem legaţi prin credinţă. Dragostea noastră trece cu vederea multe greşeli şi păcate ale fraţilor noştri. Adevăraţii creştini nu umblă să vîneze greşelile altora; nici un devin suspicioşi sau acuzatori ai altora pentru că le-a găsit greşeli. Sîntem oare dornici să manifestăm ospitalitate? Sîntem gata să facem orice pentru a fi amabili şi de ajutor unii altora? Sau mai degrabă sîntem nemulţumiţi şi bombănim cînd se ivesc asemenea ocazii? În acest caz ne anulăm toată bucuria pe care am putea-o avea şi pierdem premiul pe care l-am putea primi dacă am face binele. Lucrurile care nu sînt sub impulsul inimii nu-i plac lui Dumnezeu.

Foloseşte–ţi darul în mod corect

12. (a) Cine primeşte în cadrul adunării „daruri“ folositoare? Se poate pretinde ca toţi să fie înzestraţi cu aceleaşi „daruri“? (b) În ce mod devin unii ca aceştia „administratori“ ai lui Dumnezeu şi ce răspundere le revine?

¹² Petru vorbeşte de asemenea despre folosirea darurilor noastre. Fiecare dintre noi are o anumită capacitate sau capacităţi, dar nimeni nu le are pe toate. De asemenea, unii dintre noi au anumite daruri într-o măsură mai mare decît ceilalţi. Nu putem pretinde ca alţii să facă ceea ce facem noi sau să se conformeze unui anumit model. Petru spune: „În măsura în care fiecare a primit un dar, folosiţi-l pentru a vă sluji unul pe altul ca nişte administratori desăvîrşiţi ai bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu, în diferite moduri“ (1 Petr. 4:10). Dacă o persoană e înzestrată cu o capacitate care este de ajutor adunării, ea trebuie să se considere un administrator al lui Dumnezeu în ceea ce priveşte întrebuinţarea acelui dar. El ştie că darul său provine de la Dumnezeu, Donatorul oricărui dar bun şi desăvîrşit. Individul care posedă talentul respectiv devine un administrator răspunzător în faţa donatorului şi stăpînului său cu privire la modul în care îl foloseşte (1 Cor. 4:2; Iacov 1:17). Prin bunătatea nemeritată arătată de Dumnezeu a primit el darul, iar această bunătate nemeritată aprovizionează adunarea creştină cu lucrurile de care aceasta are nevoie. Această bunătate nemeritată se poate exprima în nenumărate feluri, adică diferite persoane din adunare oferă lucrurile de care este nevoie. Dacă cineva posedă un talent şi nu-l pune în slujba adunării, aceea persoană se dovedeşte a fi necorespunzătoare ca administrator.

13. În ce mod sînt solicitaţi cei ce vorbesc în adunare, „să vorbească aşa ca şi cum ar fi declaraţiile sacre ale lui Dumnezeu“?

¹³ În continuare apostolul descrie diferite daruri şi modul în care trebuie folosite. El spune: „Dacă cineva vorbeşte, să vorbească aşa ca şi cum ar fi declaraţiile sacre ale lui Dumnezeu“ (1 Petr. 4:11a). Asta nu înseamnă că atunci cînd vorbeşte el are impresia că are întotdeauna dreptate şi că oamenii trebuie să facă ceea ce spune el. Dar atunci cînd vorbeşte, el nu trebuie să exprime propria sa părere sau să facă afirmaţii lipsite de temei. El trebuie să fie sigur că ceea ce spune este adevărul, că este bine întemeiat pe declaraţiile lui Dumnezeu şi în concordanţă cu spiritul Bibliei, că ceea ce spune el se poate dovedi cu ajutorul Bibliei. Numai în felul acesta el poate să fie de folos oricărei persoane.

14. (a) În conformitate cu 1 Petr. 4:11 cum poate cineva „să slujească“ altora din adunare? (b) Ce trebuie acesta să aibă în vedere întotdeauna cînd slujeşte astfel şi cum va fi el răsplătit?

¹⁴ După subiectul vorbirii, Petru abordează faptele şi spune: „Dacă cineva slujeşte, să slujească bazîndu-se pe puterea pe care o furnizează Dumnezeu“ (1 Petr. 4:11a). Ca membru al adunării care posedă mijloace materiale pentru a putea ajuta un frate sau pe semenul său nevoiaş, sau care are ocazia de a face un serviciu folositor, el poate promova calitatea dragostei printre fraţii săi. Dacă are aceasta capacitate, el trebuie să dea ajutor şi să recunoască de asemenea că prilejul şi mijloacele pentru a face aceasta i-au fost furnizate de Dumnezeu. Aceasta nu numai că îi face plăcere lui Dumnezeu, dar dă eficacitate serviciului creştin căci Dumnezeu va binecuvînta pe cel care îl serveşte cu smerenie. Acea persoană va fi ea însăşi răsplătită cu şi mai multă credinţă şi cu prilejul de a împlini, după cum zice proverbul: „Sufletul generos va fi el însuşi îngrăşat, iar cel care va uda pe alţii din abundenţă, el însuşi va fi udat din abundenţă“. — Prov. 11:25.

15. Cum poate fi preamărit Dumnezeu prin Isus Cristos ca urmare a faptului că ne-am achitat cu credinţă de misiunea de administrator?

¹⁵ Care este cea mai importantă consecinţă a folosirii darurilor sau capacităţilor noastre în modul amintit? Ne apropie ea, oare, de realizarea completă a speranţei noastre? Desigur, deoarece face să se împlinească obiectivul suprem pentru care noi am făcut alegerea de a-l servi pe Dumnezeu. Cu alte cuvinte: „În toate lucrurile Dumnezeu să fie slăvit prin Isus Cristos“ (1 Petr. 4:11b). Cînd facem lucrări minunate care sînt în concordanţă cu Biblia, Cristos este slăvit, deoarece numai prin el am căpătat o poziţie înaintea lui Dumnezeu cu scopul de a fi salvaţi. Iar Dumnezeu este slăvit, deoarece el este Iniţiatorul actului prin care Fiul său a fost trimis; astfel, preamărindu-l pe Cristos, îl preamărim şi pe Dumnezeu.

Cum acţionează suferinţa în folosul nostru

16. De ce creştinul are motiv să se bucure chiar dacă este confruntat cu presiuni sau persecuţii?

¹⁶ Prin acest mod de viaţă este preamărit atît Iehova cît şi Fiul său Isus Cristos, iar noi, servindu-le lor, avem bucurii. Fiind conştienţi de lucrul acesta, putem fi mulţumiţi şi cu inima uşoară. Pot apărea multe presiuni, chiar stări de restrişte şi persecuţii. Totuşi ne putem păstra fericirea prin modul nostru de viaţă. În cele două scrisori ale sale apostolul Petru vorbeşte mult despre suferinţă, respectiv despre cauza, scopul şi rezultatul ei atunci cînd rezistăm credincioşi. El a scris creştinilor din zilele sale, despre speranţa lor şi protecţia pe care le-o oferă Dumnezeu, zicînd: „În asta voi [să] vă bucuraţi nespus deşi deocamdată, dacă trebuie, sînteţi îndureraţi de diferite încercări, pentru ca încercata calitate a credinţei voastre, cu mult superioară aurului care piere, cu toate că este încercat prin foc să fie găsită ca un motiv de laudă, de glorie şi onoare la arătarea lui Isus Cristos.“ — 1 Petr. 1:6, 7.

17, 18. (a) De ce spune apostolul Petru „dacă Dumnezeu doreşte după voia să,“ atunci cînd vorbeşte despre suferinţa creştină? (b) După apostolul Pavel, cum ar trebui să considere creştinul de astăzi suferinţa care se abate asupra lui pentru faptul că el ţine ferm la alegerea făcută?

¹⁷ În capitolul 3 al primei sale scrisori, Petru atrage atenţia asupra suferinţei creştine şi spune: „Căci este mai bine să suferiţi pentru că faceţi bine, dacă Dumnezeu aşa doreşte după voia sa, decît dacă faceţi rău“ (vers. 17). De ce spune el despre această suferinţă „dacă Dumnezeu doreşte după voia sa“? Petru explică: „Prea iubiţilor nu vă miraţi de focul care arde între voi şi care este ca o încercare, ca de un lucru ciudat care s-a abătut peste voi. Din contră, continuaţi să vă bucuraţi, întrucît sînteţi părtaşi la suferinţele lui Cristos, pentru ca să vă bucuraţi şi să jubilaţi şi în timpul arătării sale în slavă. Dacă sînteţi insultaţi pentru numele lui Cristos, să fiţi fericiţi, deoarece spiritul slavei chiar spiritul lui Dumnezeu coboară asupra voastră.“ — 1 Petru 4:12–14; compară cu Fapte 5:41, 42.

¹⁸ Deşi creştinul preferă să nu sufere şi nu caută să devină un martir, el este fericit dacă este chemat să sufere pentru că îl urmează fidel pe stăpînul său, Cristos. Nu există onoare mai mare pentru un creştin decît de a muri pentru credinţa sa. Înainte de a fi ales calea de a-l urma pe Cristos, care a inclus multe reproşuri şi suferinţe, apostolul Pavel fusese un om în faţa căruia stăteau cele mai strălucitoare perspective de faimă, onoare şi poziţia socială. Fiţi atenţi la felul în care s-a exprimat el despre toate acestea: „Lucrurile care pentru mine erau cîştiguri, pe acestea le-am considerat pierderi datorită lui Cristos. Ba, pe deasupra, eu însumi consider pierdere toate lucrurile, datorită valorii copleşitoare a cunoştinţei despre Isus Cristos, Domnul meu. Datorită lui am acceptat pierderea tuturor lucrurilor, şi le-am considerat ca un morman de gunoi, pentru a-l cîştiga pe Cristos . . . aşa încît să–l cunosc pe el, puterea învierii sale şi să fiu părtaş la suferinţele sale, supunîndu-mă unei morţi asemănătoare cu a lui“ (Filip. 3:7–10). Pavel a dorit să fie ca şi Cristos în orice privinţă, considerînd drept cea mai mare glorie dacă ar fi fost chemat să moară aşa cum a murit şi Cristos.

19, 20. (a) În ce măsură permite Dumnezeu ca suferinţa să se abată asupra servilor săi? (b) Cum poate mînia duşmanilor şi persecutorilor să se transforme în cele din urmă în laudă adresată lui Dumnezeu? (c) Ce alt factor referitor la dimensiunea suferinţei permisă de Dumnezeu ne poate încuraja să rezistăm?

¹⁹ În continuare Pentru subliniază nu numai că există un premiu, dar şi că atunci cînd Dumnezeu îngăduie suferinţa, el o îngăduie numai în măsura în care ea ne furnizează instruire şi disciplină aşa după cum îi sînt necesare fiecăruia în parte. Psalmistul scria: „Chiar şi mînia omului te va lăuda“ (Ps. 76:10). Dacă Dumnezeu permite ca omul să–şi verse mînia împotriva noastră, putem fi siguri că suferinţa sau moartea noastră va avea un efect bun. Nu numai că va fi o pregătire pentru noi, dar Dumnezeu distruge planurile celor răi, făcîndu-i pe alţii să-l glorifice prin faptul că ei observă că noi suferim în mod loial pentru numele lui. De altfel, suferinţa este pentru un timp relativ scurt şi va lua sfîrşit.

²⁰ Astfel Petru îi mîngîie pe creştini spunînd: „După ce aţi suferit o perioadă scurtă, Dumnezeul întregii bunătăţi nemeritate, care v-a chemat la gloria sa veşnică în unire cu Cristos, va termina el însuşi instruirea voastră, vă va face de neclintit, vă va face tari.“ — 1 Petr. 5:10.

21. (a) Ce întrebări personale ne putem pune pentru a profita de ele? (b) Ce remarci întăritoare face apostolul Petru în finalul celei de a doua scrisori?

²¹ Crezi că ai făcut o alegere corectă? Crezi că poţi rămîne ferm faţă de această alegere, nu numai printr-o rezistenţă pasivă la ceea ce se abate asupra ta, dar şi printr-un serviciu activ? Eşti dispus să depui eforturi pentru a–ţi folosi darurile pentru a-i ajuta pe fraţi? Ai tu dorinţa, chiar zelul, de a-i ajuta pe alţii să audă „vestea bună“ şi să facă şi ei o astfel de alegere? De asemenea, eşti tu dispus să–i ajuţi să rămîna fermi, în timp ce activează conform alegerii făcute? Petru ne mîngîie şi ne întăreşte cu cuvintele de încheiere ale celei de a doua scrisori: „Voi, de aceea, prea iubiţilor, avînd această cunoştinţă prealabilă, fiţi atenţi ca să nu fiţi duşi împreună cu ei de neştiinţă celor ce sfidează legea şi să renunţaţi la statornicia voastră. Să nu faceţi aşa, ci să continuaţi să creşteţi în bunătatea nemeritată şi cunoştinţa despre Domnul şi Salvatorul nostru Isus Cristos. A lui să fie slava atît acum cît şi în veşnicie.“ — 2 Petr. 3:17, 18.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Citirea individuală a Bibliei ne poate ajuta să ne imprimăm în inimă adevărul.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Pentru a da ajutorul potrivit, asigură–te că sfatul pe care îl dai este întemeiat pe Biblie.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 27]

Utilizîndu-ne cu umilinţă capacităţile pentru a le face altora servicii folositoare putem promova însuşirea iubirii şi putem cîştiga binecuvîntarea lui Dumnezeu