Reuşim să nu ne rătăcim şi după ce parcurgem o mică distanţă, ajungem la poalele Areopagului, sau la Colina lui Marte, la nord-est de Acropole. Este un moment emoţionant. Poate că stăm chiar pe locul unde a stat cîndva Pavel şi a depus memorabila mărturie, consemnată la Faptele 17:22–31. În coasta micuţei coline găsim faimoasa cuvîntare a lui Pavel înscrisă pe o placă de bronz. A sosit timpul ca să ne deschidem Bibliile şi să retrăim ceea ce s-a întîmplat cu 19 secole în urmă.

Elocventa mărturie depusă de Pavel înaintea învăţaţilor din Atena este o excelentă lecţie de tact şi discernămînt. Concomitent cu aceasta, el a subliniat cu măiestrie aspectul juridic al problemei, argumentînd la obiect pentru a răspunde acuzaţiei că a prezentat o nouă zeitate. Apostolul a arătat că el îl face de cunoscut tocmai pe Creatorul cerului şi al pămîntului, Acela care nu locuieşte în temple construite de oameni. Plin de tact, Pavel a spus celor ce îl ascultau că el anunţa pe Dumnezeul Necunoscut căruia ei înşişi îi ridicaseră un altar, onorîndu-l cu adînc respect, fără a-l cunoaşte. Apostolul l-a apropiat de ei pe acest „Dumnezeu Necunoscut“, citînd din scrisorile lui Aratus, un poet Cilician, şi din Imn lui Zeus de Cleante. Astfel Pavel le-a spus atenienilor că tocmai unii dintre poeţii lor au spus: „Şi noi sîntem descendenţii lui“ şi, prin urmare, toţi oamenii îşi datorau existenţa acestui Dumnezeu.