Să exercităm credinţă în vederea vieţii veşnice
„Să avem credinţă pentru păstrarea în viaţă a sufletului“ — EVREI 10:39
1. Ce recunoaşte o enciclopedie catolică în legătură cu folosirea cuvîntului „suflet“ în Biblie?
NICĂIERI în Biblie nu se spune că oamenii au un suflet nemuritor care supravieţuieşte corpului la moarte şi continuă să trăiască etern în domeniul spiritual. Chiar şi New Catholic Encyclopedia (Noua enciclopedie catolică) recunoaşte: „Noţiunea de suflet care supravieţuieşte după moarte nu se poate discerne cu uşurinţă în Biblie. (. . .) În V[echiul] T[estament], sufletul nu desemnează o parte din om, ci întregul om — omul ca fiinţă vie. În mod similar, în N[oul] T[estament] el înseamnă viaţa umană: viaţa unui individ“. Aşadar, oamenii nu au suflete, ei sînt suflete.
2. (a) De unde provine credinţa într–un suflet nemuritor? (b) Care este adevărul despre starea omului după moarte?
2 Aşa cum a subliniat articolul precedent, credinţa în nemurirea sufletului este un concept păgîn ale cărui origini datează de la începuturile istoriei umane. Autorul acestui concept este cel care a contrazis declaraţia fără echivoc a lui Dumnezeu potrivit căreia omul „categoric“ avea să moară dacă nu asculta (Geneza 2:17). Cel care a zis „Categoric nu veţi muri“ este adversarul, Satan Diavolul (Geneza 3:4). Iar această afirmaţie era o minciună (Ioan 8:44). Mai tîrziu, Satan a iniţiat şi susţinut doctrina nemuririi sufletului uman. Însă adevărul despre starea omului după moarte este cel arătat în Cuvîntul inspirat al lui Dumnezeu, la Ecleziast 9:5: „Cei morţi (. . .) nu sînt conştienţi de absolut nimic“. — Vezi şi Romani 5:12.
Speranţa vieţii eterne
3. Despre ce speranţă vorbeşte Biblia mult?
3 Deşi Biblia arată în mod clar că nu există un suflet nemuritor, ea vorbeşte mult despre viaţa veşnică. Speranţa vieţii fără sfîrşit a fost o învăţătură fundamentală a lui Isus. El a spus: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze în permanenţă cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre acela pe care tu l–ai trimis, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Cu privire la cei care exercită credinţă în Dumnezeu şi Cristos, Isus a declarat: „Eu le dau viaţă veşnică“ (Ioan 10:28). Cu o încredere absolută, el a zis: „Cine crede are viaţă veşnică. (. . .) [El] va trăi pentru totdeauna“ (Ioan 6:47, 51). El a mai spus: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît l–a dat pe Fiul său unic– născut, pentru ca oricine exercită credinţă în El, să nu fie distrus, ci să aibă viaţă veşnică“. — Ioan 3:16.
4. Ce speranţă a dat Isus cu privire la viitor?
4 De vreme ce nu există un suflet nemuritor care supravieţuieşte morţii, cum va fi realizată promisiunea biblică a vieţii veşnice? Isus a dat mai multe detalii despre acest lucru atunci cînd le–a vizitat pe Marta şi Maria după ce fratele lor Lazăr murise. El i–a spus Martei: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cel care exercită credinţă în mine, chiar dacă moare, va veni la viaţă“. El a întrebat–o pe Marta: „Crezi tu lucrul acesta?“ Ea a răspuns: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu“. — Ioan 11:25–27.
5, 6. Ce a demonstrat învierea lui Lazăr efectuată de Isus?
5 Pentru a demonstra că el, Fiul lui Dumnezeu, a fost împuternicit să readucă la viaţă pe cei morţi, Isus a mers la mormîntul lui Lazăr. Lazăr murise de patru zile şi corpul său începuse să se descompună. Totuşi, Isus „a strigat cu voce tare: «Lazăr, vino afară!» Omul care fusese mort a ieşit afară cu picioarele şi mîinile legate cu fîşii şi cu faţa acoperită cu o pînză. Isus le–a zis: «Dezlegaţi–l şi lăsaţi–l să meargă!»“ (Ioan 11:43, 44). Mortul Lazăr a fost readus la viaţă.
6 Lazăr nu a fost readus din cer sau din vreun alt loc din domeniul spiritual. La moartea sa, el nu se dusese în domeniul spiritual, ci fusese inconştient în mormînt, unde se află toţi morţii (Psalm 146:4; Ioan 3:13; Fapte 2:34). Ar fi lipsit de sens să credem că sufletul nemuritor al lui Lazăr se bucura de fericire cerească şi că apoi acel suflet a fost smuls din cer pentru a fi unit din nou cu corpul său imperfect pe pămînt pentru a trăi iarăşi într–o lume plină de suferinţă, boală şi moarte. Însă, deoarece el nu era în cer, învierea sa a fost o binecuvîntare, căci ea însemna prelungirea existenţei sale şi reîntîlnirea cu cei dragi. Mai tîrziu, el avea să moară din nou.
7, 8. (a) Ce persoane au mai fost înviate de Isus? (b) De ce a făcut Isus aceste miracole ale învierii?
7 Cînd Isus a înviat o fetiţă care murise, părinţii ei „au fost cuprinşi de un mare extaz“ (Marcu 5:42). Totuşi, şi acea fetiţă în cele din urmă a murit din nou. Cînd Isus l–a înviat pe fiul văduvei din Nain, „o mare teamă i–a cuprins pe toţi şi ei au început să–l glorifice pe Dumnezeu“ (Luca 7:16) Dar, în cele din urmă, şi acel om a murit. Cu privire la aceste miracole, The New International Dictionary of New Testament Theology (Noul dicţionar internaţional de teologie a Noului Testament) afirmă: „Cei înviaţi de Cristos în timpul serviciului său pămîntesc au trebuit să moară, deoarece aceste învieri nu le–au conferit nemurirea“.
8 De ce i–a înviat Isus pe aceştia? Nu pentru a le conferi viaţă veşnică în acel timp, ci pentru a demonstra că el era Mesia şi pentru a arăta ce anume l–a împuternicit Dumnezeu să facă. Acest lucru le–a întărit credinţa în speranţa învierii şi în viaţa veşnică sub conducerea viitoare a Regatului ceresc al lui Dumnezeu încredinţat lui Cristos. — Matei 6:9, 10; Ioan 11:41, 42.
9. Cum au înţeles corect Marta şi Pavel învăţătura lui Isus despre speranţa învierii?
9 Marta îl auzise pe Isus vorbind despre această speranţă, deoarece fusese în compania lui, şi ea îi spusese deja în legătură cu Lazăr: „Ştiu că va învia la învierea din ultima zi“ (Ioan 11:24). Ea ştia că învierea nu avea să fie în ultima lui zi (a lui Lazăr) ci în viitor, „în ultima zi“ — Ziua de Judecată cînd morţii vor fi înviaţi sub conducerea Regatului lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ştia şi el acest lucru, căci a zis: „[Dumnezeu] a fixat o zi în care îşi propune să judece cu dreptate pămîntul locuit“ (Fapte 17:31). Pavel a mai spus: „Va fi o înviere atît a celor drepţi, cît şi a celor nedrepţi“ (Fapte 24:15). El nu a spus că învierea avusese deja loc, ci că ea „va fi“ în viitor — sub domnia Regatului.
10. Ce comentează un profesor francez în legătură cu concepţia creştinătăţii despre înviere, în raport cu învăţăturile clare ale Bibliei?
10 În cartea Immortality of the Soul or Resurrection of the Dead? (Nemurirea sufletului sau învierea morţilor?) profesorul protestant francez Oscar Cullmann scrie: „Este o diferenţă radicală între speranţa creştină a învierii morţilor şi concepţia greacă a nemuririi sufletului. (. . .) Deşi creştinismul a stabilit ulterior o legătură între aceste două concepţii, iar astăzi creştinul de rînd le confundă complet, eu nu văd nici un motiv să ascund ceea ce eu şi majoritatea erudiţilor considerăm că este adevărul. (. . .) Viaţa şi gîndirea Noului Testament sînt dominate în întregime de credinţa în înviere. (. . .) Întregul om, care este realmente mort, este readus la viaţă printr–un nou act de creaţie al lui Dumnezeu.“
Înviere — Pentru a trăi unde?
11, 12. (a) Care este scopul lui Dumnezeu cu privire la om şi pămînt? (b) Cum a demonstrat Isus că scopul lui Dumnezeu cu privire la pămînt nu s–a schimbat?
11 Cînd Dumnezeu i–a creat pe oameni, el le–a dat pămîntul ca locuinţă eternă şi şi–a propus să umple această planetă cu oameni drepţi (Geneza 1:26–28; Psalm 115:16). Biblia vorbeşte despre Iehova ca despre cel „care a întocmit pămîntul, l–a făcut şi l–a întărit, l–a creat nu ca să fie pustiu, ci l–a întocmit ca să fie locuit“. — Isaia 45:18 (B.C.R.).
12 În pofida miilor de ani de imperfecţiune şi moarte care s–au scurs de la rebeliunea omului, scopul lui Dumnezeu continuă să fie acela de a face ca pămîntul să fie locuinţa eternă a omului: „Cei drepţi vor stăpîni pămîntul şi vor locui pentru totdeauna pe el“ (Psalm 37:29). „Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!“ (Matei 5:5). Astfel, atunci cînd Isus a readus morţii la viaţă, el i–a înviat chiar aici pe pămînt, şi ei au fost recunoscuţi imediat de ceilalţi ca fiind persoanele care muriseră. Acest lucru a demonstrat că sub domnia Regatului morţii vor fi readuşi la viaţă pe pămînt, pentru a avea ocazia să trăiască pentru totdeauna pe el (Apocalips 20:12, 13). Astfel se va realiza scopul lui Dumnezeu cu privire la om şi pămînt. — Isaia 46:9—11; 55:11; Tit 1:1, 2.
13. Cu ce dilemă se confruntă bisericile creştinătăţii, şi cum încearcă ele să o rezolve?
13 Însă, dat fiind faptul că bisericile creştinătăţii cred în nemurirea sufletului, ele se confruntă cu o dilemă: Cum poate fi reconciliată învierea „întregului om“ pe care a demonstrat–o Isus, cu credinţa lor într–un suflet nemuritor care există deja în cer sau în iad; The Catholic Encyclopedia (Enciclopedia catolică) susţine: „Al patrulea conciliu de la Lateran învaţă că toţi oamenii, fie aleşi, fie respinşi, «vor învia cu corpurile pe care le au acum»“. Aceeaşi enciclopedie adaugă: „De vreme ce corpul este complice la delictele sufletului şi partener al virtuţilor sale, justiţia lui Dumnezeu pare să pretindă ca şi corpul să fie părtaş la pedepsirea şi răsplătirea sufletului“. Conform acestei concepţii, corpul va fi reunit din nou cu sufletul în cer sau în iad. Pentru cît timp? Aceeaşi sursă afirmă: „Corpurile înviate, atît ale sfinţilor, cît şi ale păcătoşilor, vor fi îmbrăcate cu nemurirea“.
14. Cum încearcă un scriitor iezuit să clarifice concepţia creştinătăţii referitoare la învierea corpului?
14 În cartea sa The Future Life (Viaţa viitoare) iezuitul J.C. Sasia scrie: „Prin urmare, viaţa în cer va fi [o viaţă] de plăceri inclusiv prin simţurile glorificate [ale corpului reunit cu sufletul]“. Referitor la corpurile care sînt reunite cu sufletele lor în iad, această carte afirmă: „În iad, după învierea [corpului], fiecare simţ al corpului uman va primi pedeapsa sa specifică. (. . .) Simţul pipăitului va fi chinuit în mod special, întrucît cei respinşi l–au ofensat pe Dumnezeu îndeosebi prin păcatele cărnii. (. . .) Asocierea acestora cu corpurile lor va constitui pentru ei o cauză de chinuri şi suferinţe suplimentare“.
15. De ce este o blasfemie să afirmi că Dumnezeu îi chinuieşte pe oameni în iad pentru totdeauna?
15 Aşadar, acceptarea conceptului păgîn al nemuririi sufletului a netezit calea pentru acceptarea de către creştinătate a unui alt concept păgîn şi anume cel al îngrozitoarelor chinuri din iad ale sufletelor — şi chiar ale corpurilor — pentru totdeauna. Însă, referitor la vechea practică a arderii copiilor ca jertfe pentru zei falşi, Iehova a declarat că cei care făceau aceasta au ajuns „să ardă pe fiii lor în foc ca arderi de tot lui Baal: lucru pe care nu–l poruncisem, nici nu–l rînduisem şi nici nu–Mi trecuse prin minte“ (Ieremia 19:5, B.C.R.). Astfel, este o blasfemie să afirmi că Dumnezeu îi chinuieşte pe oameni pentru eternitate, cînd propriul său cuvînt arată în mod evident că răufăcătorii care nu se căiesc vor fi distruşi, scoşi din existenţă. „Orice suflet care nu va asculta de acel Profet [Isus] va fi complet distrus“. — Fapte 3:23; vezi şi Matei 10:28; Luca 17:27; Ioan 3:16; 2 Petru 2:12; Iuda 5.
Nemurire
16. Ce învaţă Biblia referitor la nemurirea sufletului?
16 Dar nu învaţă oare Biblia că unii oameni urmează să fie luaţi la cer pentru a trăi acolo o viaţă nemuritoare? Ba da! Însă acest lucru nu are nimic de–a face cu sufletele umane nemuritoare. Nemurirea este rezultatul învierii unei persoane în calitate de creatură spirituală (la fel ca în cazul lui Isus) şi nu al faptului că aceasta ar avea un suflet nemuritor care supravieţuieşte morţii. Răsplata viitoare a nemuririi a fost păstrată pentru unii oameni fideli imitatori ai lui Cristos şi urma să fie realizată nu imediat după înălţarea sa la cer în primul secol, ci doar atunci cînd Cristos avea să vină la puterea Regatului în cer. — Psalm 110:1; 1 Corinteni 15:53, 54.
17. Cîţi oameni vor primi nemurirea, şi ce rol joacă ei în scopul lui Dumnezeu cu privire la pămînt?
17 Ba mai mult, această răsplată a fost păstrată pentru un număr relativ mic de membri din familia umană. Isus i–a numit pe aceştia o „turmă mică“ (Luca 12:32). Acest grup, în număr de 144 000, este înviat la viaţă cerească în calitate de creaturi spirituale nemuritoare pentru a domni peste pămînt împreună cu Cristos în Regatul său ceresc (2 Petru 3:13; Apocalips 7:4; 14:1, 4; 20:4). Pămîntul peste care vor domni ei va fi locuit, cu timpul, de oameni perfecţi, care vor fi, fără îndoială, miliarde la număr. Mulţi dintre aceşti oameni vor face parte dintre cei ce vor reveni pe pămînt cu ocazia „învierii atît a celor drepţi, cît şi a celor nedrepţi“ (Fapte 24:15). Însă, vor exista şi alţi care vor dobîndi viaţă în lumea nouă, în afară de cei înviaţi din morţi. Cine sînt aceştia?
„Nu vor muri niciodată“
18. Pe lîngă speranţa învierii pentru cei morţi, ce lucru extraordinar a prezis Isus?
18 Speranţa sigură pentru cei morţi este învierea, însă în timpul nostru există şi o altă speranţă minunată. Aceasta este în legătură cu ceea ce Isus i–a spus Martei. După ce a zis: „Cel care exercită credinţă în mine, chiar dacă moare, va veni la viaţă [la înviere]“, Isus a adăugat: „Şi oricine trăieşte şi exercită credinţă în mine nu va muri niciodată“ (Ioan 11:25, 26). În această ultimă declaraţie, Isus a prezis un lucru extraordinar: Avea să vină un timp cînd unii oameni aflaţi în viaţă nu aveau să mai moară niciodată! Dar cînd avea să fie aceasta?
19. (a) Pe parcursul cărei perioade va fi realizată speranţa de a nu muri niciodată? (b) Cum îi descrie Biblia pe cei care au speranţa de a nu muri niciodată?
19 Acum, în zilele noastre este timpul cînd va fi realizată această promisiune! Toate dovezile arată că sîntem foarte aproape de sfîrşitul acestei lumi rele (Matei 24:3—14; 2 Timotei 3:1–5, 13). Astfel, cei, care în prezent exercită credinţă în Dumnezeu şi în Fiul său, au emoţionanta speranţă de a supravieţui sfîrşitului acestui sistem şi de a intra vii în noua lume a lui Dumnezeu — ei nu vor muri niciodată! Despre aceştia se vorbeşte în Apocalips 7:9, 14 ca despre „o mare mulţime de oameni pe care nici un om nu o putea număra, din toate naţiunile şi triburile şi popoarele şi limbile (. . .) care vin din necazul cel mare“, păstraţi în viaţă de Dumnezeu deoarece ei exercită credinţă. Isus a vorbit despre apropiata dizolvare a prezentului sistem rău ca despre „un necaz aşa cum n–a mai survenit de la începutul lumii pînă acum, nu, şi nici nu va mai surveni“. — Matei 24:21; vezi şi Proverbe 2:21, 22; Psalm 37:10, 11, 34.
20, 21. Cum dovedesc milioane de oameni din prezent că exercită credinţă în Dumnezeu şi Cristos, şi de ce anume nu vor avea ei nevoie?
20 În toată lumea, marea mulţime, formată din milioane de oameni care doresc să trăiască pentru totdeauna pe pămînt, exercită deja credinţă în promisiunile lui Dumnezeu şi în acela care a fost autorizat de el să fie „învierea şi viaţa“, Isus Cristos. Şi ei s–au dedicat lui Dumnezeu, simbolizînd acest lucru prin botezul în apă (Matei 28:19, 20). Ei recunosc că datorează în întregime salvarea lui Dumnezeu „care şade pe tron şi (. . .) Mielului“, Isus Cristos. — Apocalips 7:10.
21 Cei din marea mulţime care supravieţuiesc sfîrşitului acestei lumi nu vor avea nevoie de o înviere din morţi deoarece ei «nu vor muri niciodată»! Aţi făcut paşii necesari pentru a face parte din acest grup? Dacă da, ce privilegiu minunat şi unic vi se deschide — acela de a supravieţui sfîrşitului sistemului rău al lui Satan şi de a intra într–o nouă eră dreaptă care va aduce sănătate desăvîrşită şi viaţă veşnică pe un pămînt paradiziac! (Luca 23:43; Apocalips 21:4, 5). Învăţînd care este voinţa lui Dumnezeu şi perseverînd în îndeplinirea ei, veţi putea demonstra că voi «nu sînteţi dintre aceia care dau înapoi, spre distrugere». De asemenea, veţi putea „avea credinţă pentru păstrarea [în viaţă a] sufletului“. — Evrei 10:39; 1 Ioan 2:15–17; Apocalips 7:15.
Întrebări recapitulative
◻ Care este adevărata speranţă pentru cei morţi?
◻ De ce concepţia creştinătăţii despre învierea corpului este o insultă la adresa lui Dumnezeu?
◻ Ce ne învaţă Biblia despre nemurire?
◻ Ce speranţă extraordinară pot avea astăzi oamenii?