CRISTOS

Acest titlu provine din termenul grecesc Khristós, fiind echivalentul termenului ebraic Mașíaḥ, care înseamnă „Unsul, Mesia”. (Compară cu Mt 2:4, n.s.) „Cristos” nu este un simplu apelativ adăugat pentru a-l deosebi pe Domnul Isus de alte persoane cu același nume; este un titlu oficial. (Vezi ISUS CRISTOS; MESIA.)

Venirea lui Cristos, cel pe care Iehova avea să-l ungă cu spiritul său pentru a fi Regele mesianic, fusese prezisă cu secole înainte ca Isus să se nască (Da 9:25, 26). Cu toate acestea, la nașterea sa, Isus nu era încă Unsul sau Cristos. Când a prezis nașterea sa, îngerul i-a dat lui Iosif următoarea îndrumare: „Îi vei pune numele Isus” (Mt 1:21). Însă, pentru a anticipa rolul pe care Isus avea să-l aibă în viitor, îngerii le-au spus păstorilor din apropiere de Betleem: „Vi s-a născut astăzi un Salvator, care este Cristos Domnul” (Lu 2:11).

Numele propriu „Isus” urmat de titlul „Cristos” îndreaptă, după cât se pare, atenția asupra persoanei sale și asupra faptului că el este cel care a devenit Unsul lui Iehova. Aceasta s-a întâmplat când Isus avea aproximativ 30 de ani, a fost botezat în apă și a fost uns cu spiritul lui Iehova, care a putut fi observat coborând peste el sub forma unui porumbel (Mt 3:13-17). Petru a explicat acest lucru cu ocazia Penticostei: „Dumnezeu l-a făcut Domn și Cristos pe acest Isus”, cu siguranță făcând referire la construcția „Isus Cristos”, pe care o auzise rostită pentru prima dată de însuși Isus (Fa 2:36-38; Ioa 17:3). Construcția „Isus Cristos” apare, de asemenea, în cuvintele introductive și de încheiere ale Scripturilor grecești creștine (Mt 1:1; Re 22:21).

Însă, când titlul apare înaintea numelui, adică „Cristos Isus” în loc de „Isus Cristos”, accentul cade pe responsabilitatea sau poziția lui Isus. Atenția este îndreptată mai întâi asupra responsabilității și doar apoi asupra celui ce o deține, de exemplu ca în asocierile „regele David” sau „guvernatorul Zorobabel”. În acest mod, se subliniază caracterul unic al poziției deținute de Isus în calitate de Uns al lui Iehova, poziție onorifică pe care nu o deține niciunul dintre continuatorii săi unși. Numai Fiul iubit al lui Iehova are titlul „Cristos Isus”. Pavel a folosit această construcție în prima sa scrisoare redactată sub inspirație divină (1Te 2:14). Și Luca a folosit-o o dată, în Faptele 24:24 (NW, BVA), când a vorbit despre mărturia depusă de Pavel.

O altă modalitate de a îndrepta atenția asupra responsabilității pe care o are Isus este, uneori, articularea titlului cu articolul definit „-l”, „Cristosul” (Mt 16:16; Mr 14:61). Însă folosirea sau nu a articolului depinde de structura gramaticală a propoziției. Iată ce declară în acest sens W. E. Vine: „În general, când constituie subiectul propoziției, titlul [Cristos] este articulat, iar, când stă pe lângă predicat, este nearticulat”. (Vine’s Expository Dictionary of Old and New Testament Words, 1981, vol. 1, p. 190)

În textul original al Scripturilor, numele „Isus” nu este niciodată precedat sau urmat de mai mult de un titlu. Dar, dacă numele propriu este precedat de un titlu, atunci orice alt titlu este adăugat numai după nume. Deși nu găsim nicăieri o alăturare de genul Domnul Cristos Isus sau Regele Cristos Isus, găsim în schimb alăturarea Domnul Isus Cristos. Construcția ‘Salvatorul nostru, Cristos Isus’, din 2 Timotei 1:10, are intercalat, în textul grecesc, adjectivul posesiv „al nostru” între termenii „Salvator” și „Cristos”, pentru a se preciza identitatea Salvatorului, în armonie cu construcția „Cristos Isus, Salvatorul nostru” [literalmente, „Cristos Isus Salvator al nostru”] (Tit 1:4). În 1 Timotei 2:5, se face referire la „omul Cristos Isus” ca Mediator; însă termenul „om” nu este un titlu. Construcția nu face decât să explice că Cristos Isus a fost cândva om pe pământ.

Folosirea titlului „Cristos” de către Pavel cu referire la Moise și nu la Isus constituie o excepție. El a scris: „[Moise] a considerat batjocorirea Cristosului [Khristoú, „Unsul”] ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, căci privea țintă la răsplată” (Ev 11:26). Moise nu a fost niciodată uns cu ulei literal, așa cum se obișnuia în cazul marilor preoți și al regilor Israelului (Ex 30:22-30; Le 8:12; 1Sa 10:1; 16:13). Dar nici Isus și nici continuatorii săi nu au fost literalmente unși cu ulei; și totuși Scripturile se referă la ei ca fiind unși (Fa 10:38; 2Co 1:21). În cazul acestora, ungerea cu spiritul sfânt al lui Dumnezeu a reprezentat primirea unei numiri, sau a unei misiuni, din partea lui Dumnezeu, deși nu s-a folosit ulei de ungere propriu-zis. Întrucât și Moise a primit o numire specială, Pavel a putut spune despre el că era unsul lui Iehova, sau Cristos, cel căruia i s-a încredințat o misiune la tufa de mărăcini aprinsă. Moise a considerat această numire o bogăție mai mare decât toate comorile Egiptului (Ex 3:2–4:17).

Termenul „Cristos” este folosit și în legătură cu congregația creștină și relația ei cu Domnul Isus Cristos. „Voi . . . sunteți corpul lui Cristos și fiecare în parte, mădulare”, în sens spiritual (1Co 12:27). Cei care ‘au fost botezați în Cristos Isus, au fost botezați în moartea lui’, având speranța de a fi „comoștenitori cu Cristos” ai Regatului ceresc (Ro 6:3-5; 8:17). Ei sunt părtași la „suferințele lui Cristos”, fiind „batjocoriți pentru numele lui Cristos” (1Pe 4:13, 14; 5:1). De câteva ori, la această relație se face referire prin expresii precum „în unitate cu Cristos” sau „în Cristos”, dar și prin construcția inversată „Cristos în unitate cu voi”, cu diferitele ei implicații (Ro 8:1, 2; 16:10; 1Co 15:18; 1Te 4:16; Col 1:27). Cei care se află într-o asemenea relație cu Cristos, dar care sunt slabi în loc să fie tari sunt numiți „copii în Cristos” (1Co 3:1). În timp, toate lucrurile din cer și de pe pământ sunt adunate din nou „în Cristos” (Ef 1:10).

Cristoși falși. În profețiile sale referitoare la încheierea sistemului, Cristos și-a avertizat continuatorii: „Luați seama ca nimeni să nu vă inducă în eroare, pentru că vor veni mulți în numele meu, zicând: «Eu sunt Cristosul», și îi vor induce pe mulți în eroare. Căci se vor ridica Cristoși [gr. pseudókhristoi] falși și profeți falși și vor face semne mari și minuni ca să-i inducă în eroare, dacă s-ar putea, chiar și pe cei aleși” (Mt 24:4, 5, 24). Astfel de oameni răi care emit în mod nejustificat pretenții la titlul și la responsabilitatea Domnului Isus Cristos fac parte din antíkhristos (termenul grecesc pentru „anticrist”), menționat de cinci ori de apostolul Ioan (1Io 2:18, 22; 4:3; 2Io 7; vezi ANTICRIST).

Cum mai este folosit termenul „Cristos”. Traducerea Septuaginta a Scripturilor ebraice folosește cuvântul grecesc khristós de peste 40 de ori, deseori ca titlu atribuit preoților, regilor și profeților unși. Marele preot Aaron a fost „unsul”, primind o misiune și fiind „numit în folosul oamenilor peste lucrurile privitoare la Dumnezeu” (Le 4:3, 5, 16; 8:12; Ev 5:1). Când a pronunțat judecata împotriva casei lui Eli, Iehova a promis că va ridica un preot fidel care va umbla înaintea unsului lui Dumnezeu (khristós) pentru totdeauna (1Sa 2:35).

Și regii dețineau acest titlu onorific datorită relației pe care o aveau cu Iehova în calitate de suverani. Astfel, potrivit redării din textul grecesc al Septuagintei, în 1 Samuel 12:3 Samuel folosește cu privire la Saul termenul khristós. „Departe de mine gândul să-mi întind mâna împotriva unsului [LXX, khristón] lui Iehova!”, a exclamat David făcând referire la Saul (1Sa 26:11). David nu i-a permis nici nepotului său Abișai să se atingă de acesta (1Sa 26:8, 9). De asemenea, a poruncit ca amalecitul care a mărturisit că îl omorâse pe Saul, „unsul [LXX, khristón] lui Iehova”, să fie ucis (2Sa 1:13-16). Titlul și rolul de rege i-au fost acordate și lui David, motiv pentru care, ulterior, el a spus despre sine că era „unsul [LXX, khristōí]” lui Iehova (1Sa 16:12, 13; 2Sa 22:51). Și regele Zedechia, care a ocupat tronul în calitate de urmaș al lui David, a fost numit „unsul [khristós] lui Iehova” (Pln 4:20).

Așa cum indică paralelismul din Psalmul 105:15, titlul de uns al lui Iehova le-a fost acordat și profeților. Iehova i-a poruncit profetului Ilie: „Pe Elisei . . . să-l ungi profet în locul tău”, detaliile ungerii nefiind însă consemnate (1Re 19:16).

În alte contexte, termenul khristós este folosit în Septuaginta (în greacă) cu sens profetic. În cartea Psalmilor, cuvântul khristós apare de zece ori, un exemplu demn de remarcat fiind Psalmul 2:1, 2: Națiunile se agită și regii pământului se adună „împotriva lui Iehova și împotriva unsului său”. Apostolii au citat din această profeție și au aplicat titlul la ‘sfântul slujitor Isus, pe care Iehova l-a uns’ (Fa 4:24-27). Un exemplu neobișnuit este aplicarea termenului la regele persan Cirus. Încă înainte de nașterea sa, profeția lui Isaia (45:1-3) preciza: „Iată ce i-a spus Iehova unsului [LXX, khristōí] său, Cirus, pe care l-am apucat de mâna dreaptă”. Cirus nu a fost niciodată uns literalmente cu ulei sfânt asemenea regilor Israelului, dar, ca în alte contexte biblice, termenul „unsul” este un titlu onorific care i-a fost dat în virtutea misiunii și numirii primite de la Dumnezeu. (Vezi UNS, UNGERE.)