Reîntoarcere la Dumnezeu prin căinţă

„Bunătatea lui Dumnezeu caută să te ducă la căinţă”. — Rom. 2:4.

1, 2. Ce înţelegere trebuie să avem cu privire la păcat şi la punctul de vedere al lui Dumnezeu despre păcat?

FIECARE dintre noi poate fi încurajat de cuvintele psalmistului David:

„Iehova este îndurător şi îngăduitor,

Încet la mînie şi abundent în bunătate iubitoare.

El n-a acţionat faţă de noi potrivit cu păcatele noastre;

Şi nici n-a adus asupra noastră ceea ce merităm corespunzător greşelilor noastre.

Aşa cum un tată le arată îndurare fiilor săi,

Iehova a arătat îndurare celor ce se tem de el.

Căci el, el ştie bine cum am fost alcătuiţi,

Îşi aduce aminte că sîntem pulbere”. — Ps. 103:8, 10, 13, 14.

² Deşi Dumnezeu ştie că toţi sîntem păcătoşi, el totuşi doreşte să ne ajute şi este dispus să ne ierte (Ps. 32:1, 2). Dar noţiunile noastre generale despre Dumnezeu nu ar fi exacte dacă nu am accepta întregul său mod de a privi păcatul. În timp ce Psalmul 103 ne asigură că Iehova „ne iartă toate greşelile”, el arată totodată şi obligaţiile noastre, zicînd: „Bunătatea iubitoare a lui Iehova este din timp nedefinit pînă în timp nedefinit faţă de cei care se tem de el (. . .) faţă de cei care îşi aduc aminte de poruncile lui aşa încît să le îndeplinească”. — Ps. 103:3, 17, 18.

 3. De ce este căinţa de o importanţă vitală?

³ Dacă cineva săvîrşeşte un păcat grav, dar nu se căieşte şi nu caută îndurarea părintească a lui Dumnezeu ci continuă să urmeze calea păcatului, care va fi situaţia acestuia? Exod 34:6, 7 ne oferă o descriere a lui Iehova. După ce accentuează asupra îndurării sale, asupra faptului că este încet la mînie şi dispus să ierte greşeala, Exodul adaugă: „Dar nu va acorda nicidecum scutire de pedeapsă” (Vezi şi Numeri 25:1–5; Ezech. 33:12, 13). În consecinţă, noi nu trebuie să profităm de îndurarea lui, nici s-o considerăm drept ceva de la sine înţeles. Ce trebuie, atunci, să facă un închinător adevărat dacă alunecă în păcat?

ÎNTOARCERE LA DUMNEZEU

 4. Cum putem obţine iertare2 (2 Cron. 7:13, 14)

⁴ Un creştin care a păcătuit împotriva legii lui Dumnezeu are nevoie de iertare. Cine i-o poate acorda? În realitate, numai Dumnezeu. Apostolul Ioan a scris: „Dacă ne mărturisim [lui Dumnezeu] păcatele, el este fidel şi drept astfel încît să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate”. — I Ioan 1:9; 2:1.

5, 6. Ce sfătuieşte Iacob 5:14–16 şi de ce este rezonabil ca un răufăcător să urmeze acest sfat?

⁵ Într-un caz de păcat grav Dumnezeu dă în mod înţelept sfatul că respectivul creştin, după ce îşi ,mărturiseşte păcatul’, trebuie să mai facă ceva în plus. Într-un context care se referă, evident, la boala spirituală care implică „păcat”, discipolul Iacob scria: „Este cineva bolnav printre voi? Să-i cheme pe bărbaţii vîrstnici [adică: bătrîni] ai adunării şi să se roage deasupra lui . . . Iar rugăciunea credinţei îl va restabili pe cel suferind şi Iehova îl va ridica. Şi dacă a comis păcate, îi vor fi iertate”. — Iac. 5:14–16.

⁶ Acest pas este rezonabil, căci un creştin care a cedat în faţa păcatului manifestă o măsură de slăbiciune spirituală precum şi nevoia de ajutor. El ar putea trage folos din rugăciunile credinţei, adresate de „bărbaţii vîrstnici ai adunării”. Ei sînt totodată în măsură să ofere sfaturi biblice şi ajutor pentru ca cel în cauză să-şi poată recîştiga puterea spirituală. În afară de aceasta, unele delicte duc la păcate împotriva adunării creştine, căci ele îi aduc ocară şi mîhnire poporului lui Dumnezeu. Lucrul acesta face şi mai oportun demersul unui asemenea păcătos de a caută ajutorul bătrînilor. — II Cor. 2:10.

 7. Cum sînt sesizaţi bătrînii cu privire la delict, pentru ca ei să poată veni în ajutor? (Prov. 28:23; 29:24)

⁷ Este o manifestare de înţelepciune şi de umilinţă din partea unui creştin vinovat de un păcat regretabil să se apropie de la sine de bătrîni. „Cel care îşi acoperă [„care îşi ascunde”, Lamsa] delictele nu va avea reuşită, dar celui care şi le mărturiseşte şi [apoi] se lasă de ele, i se va arăta îndurare” (Prov. 28:13). Uneori, din cauza jenei, a unui sentiment de vinovaţie sau din cauza absenţei unei întristări sincere din partea păcătosului, acesta nu li se adresează bătrînilor, conform sfatului lui Iacob. Orice creştin care are cunoştinţă de păcatul săvîrşit îl poate îndemna pe răufăcător să se întoarcă de la eroarea lui şi să caute ajutorul spiritual de care are nevoie. Dacă totuşi răufăcătorul nu se va duce la bătrîni, ceilalţi creştini vor trebui să-i sesizeze ei pe aceştia, pentru ca ei să-i poată da celui în cauză ajutorul necesar. Toţi creştinii trebuie să dorească ,să-l întoarcă pe un păcătos de la eroarea căii lui’ şi astfel să-i ,salveze sufletul de la moarte’. — Iac. 5:19, 20.

MUSTRARE CU AJUTORUL CUVÎNTULUI LUI DUMNEZEU

 8. Cum procedează bătrînii în desfăşurarea unei întruniri a comitetului?

⁸ Cînd comitetul juridic se întruneşte în vederea dezbaterilor privitoare la delict, membrii acestuia vor căuta prin rugăciune îndrumarea lui Iehova. Bătrînii vor discuta cu cel în cauză într-un mod corespunzător calităţii de păstori iubitori şi cu răbdare, despre ceea ce pare a fi problema respectivă sau delictul (Ef. 5:1, 2; I Pet. 5:2, 3). Chiar şi în cazul în care există martori care stabilesc că delictul a avut loc, comitetul juridic îl îndeamnă pe autorul delictului să discute sincer nu numai despre fapta greşită ci şi despre ceea ce a dus la săvîrşirea ei şi despre sentimentele pe care le încearcă în legătură cu fapta (Deut. 19:15; Ioan 8:17). De ce este necesar aşa ceva?

9, 10. Ce se străduiesc bătrînii să facă cu ocazia unei audieri în faţa comitetului cu privire la delict? (Ps. 51:13)

⁹ Chiar dacă bătrînii care audiază cazul stabilesc vinovăţia sau reuşesc să-l convingă pe respectivul de delictul săvîrşit, totuşi primul interes sau prima lor preocupare este aceea de a-l ajuta pe fratele lor creştin care a făcut pasul greşit. Ei doresc să-i trezească sentimentul de căinţă, aşa încît „să vină înviorare de la persoana lui Iehova” (Fapte 3:19). Dacă respectivul nu–şi mărturiseşte greşeala, nu recunoaşte natura ei regretabilă şi dacă nu vede necesitatea de a se căi, bătrînii vor trebui să prezinte ,dovezi convingătoare privitoare la păcatul său şi privitoare la dreptate’ (Vezi Ioan 16:8). Dar făcînd o asemenea mustrare, ei nu trebuie să fie răzbunători sau duri. Biblia îndeamnă: „Mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga răbdare şi cu arta de a învăţa” (II Tim. 4:1, 2). Făcînd o mustrare fermă, binevoitoare şi răbdătoare, s-ar putea ca ei să fie în măsură să ajungă la inima păcătosului, ajutîndu-l să urască răul şi să se întoarcă la Dumnezeu. — Ier. 3:12, 13.

¹⁰ Noi avem de învăţat în acest sens din exemplul lui Ezra. El le-a arătat iudeilor greşeala lor. Dar primul său scop n-a fost acela de a-i face ruşine ci de a-i determina să înceteze a face răul; el a urmărit să ajungă la inima lor, să-i facă să urească răul şi să se căiască. Trebuia ca ei să-şi mărturisească greşeala în faţa lui Iehova şi să acţioneze în armonie cu aceasta, făcînd tot ce le era posibil pentru a–şi repara greşeala (Ezra 10:7–14). În mod asemănător, comitetul care tratează cazul de păcat grav doreşte să-l ajute pe răufăcător să vadă gravitatea răului săvîrşit şi să simtă în inima sa nevoia de a se căi. — Is. 1:18.

MUSTRĂ–I ÎNAINTEA TUTUROR

11. Cine are nevoie de mustrare scripturală?

¹¹ În legătură cu întîlnirile cu caracter juridic cu cei vinovaţi de delicte, bătrînii aplică cuvintele apostolului Pavel adresate lui Timotei: „Mustră-i înaintea tuturor celor de faţă [literalmente: „în faţa, în ochii tuturor”) pe cei care practică păcatul, pentru ca şi celoralţi să le fie teamă” (1 Tim. 5:20). Aceşti răufăcători de care este vorba aici sînt persoane care ,au persistat în păcat’ (Revised Standard Version) sau „care continuă în păcat”, (New American Standard Bible) pînă în momentul în care se face în realitate mustrarea.

12. Cum trebuie să aplice comitetul juridic sfatul de la 1 Tim. 5:20?

¹² În secolul întîi, Timotei, în calitate de delegat sau reprezentant al apostolului Pavel, putea îndeplini în mod personal instrucţiunea scrisă a apostolului, ,în faţa tuturor’ celor interesaţi în cauză şi în prezenţa răufăcătorului. Astăzi o asemenea mustrare se face în mod obişnuit de către un comitet de bătrîni numit anume, în loc s-o facă o persoană individuală. Poate să nu fie necesar a implica în aceasta întreaga adunare. Spre încheierea întrunirii comitelului juridic, după ce s-a stabilit vinovăţia, bătrînii fac o mustrare scripturală privitoare la delict. Ei îi au de fală pe martorii care au depus mărturie cu privire la păcatul săvîrşit şi aceste persoane informate sînt invitate să asculte mustrarea biblică. În felul acesta mustrarea este făcută „înaintea tuturor celor de faţă” sau ,în faţa tuturor’. Aceştia, care sînt „ceilalţi” menţionaţi în 1 Tim. 5:20, pot fi ajutaţi în felul acesta să aibă o teamă sănătoasă cu privire la păcat şi pot fi ajutaţi să vadă necesitatea de a evita păcatul şi împrejurările care pot duce la el.

SE CĂIEŞTE EL?

13. Cărei solicitări trebuie să-i facă bătrînii faţă în tratarea unui păcat grav?

¹³ Una dintre cele mai mari solicitări a capacităţilor bătrînilor care tratează cazul de delict este aceea de a stabili dacă păcătosul manifestă o adevărată căinţă. Ei nu trebuie să judece lucrurile doar la suprafaţă, adică doar după aparenţe. În consecinţă, neavînd capacitatea de a citi în inimă, ei trebuie să dea dovadă de o mare putere de discernămînt, de echilibru şi de înţelepciune în evaluarea sau cîntărirea greşelii făcute, în stabilirea relaţiei ei cu legea lui Dumnezeu şi în aprecierea a ceea ce spune şi face autorul păcatului.

14, 15. De ce trebuie să fie batrînii foarte atenţi atunci cînd trebuie să decidă dacă cineva se căieşte cu adevărat?

¹⁴ Bătrînii nu trebuie să tragă în mod pripit concluzia că există căinţă la cel care a păcatuit. De ce oare? Deoarece, dacă ei judecă în mod greşit cu privire la căinţa păcptosului, lucrul acesta poate avea un efect păgubitor asupra întregii turme. În contrast cu o asemenea judecată pripită, vă invităm să observaţi un exemplu biblic privitor la un răufăcător din adunarea din Corint. După ce respectivul răufăcător a fost explus pentru un timp, el a fost reintegrat sau restabilit, pentru că a dat dovadă de căinţă autentică. Cum trebuia tratat de către fraţi după reintegrarea lui? Cu toată încrederea în judecata care a decis că el s-a căit, corintenii au fost îndemnaţi în mod binevoitor „să-l ierte şi să-l mîngîie”, ,dovedindu–şi iubirea faţă de el’ (II Cor. 2:6–8). Aşa stau lucrurile şi astăzi, cînd un comitet ajunge la concluzia că răufăcătorul s-a căit. Dar dacă bătrînii au judecat în mod greşit situaţia şi i-au dat cale liberă de întoarcere în adunare unui răufăcător care nu s-a căit cu adevărat, ei au pus în pericol curăţenia morală şi spirituală a tuturor celor din adunare. — I Cor. 5:6.

¹⁵ După ce trebuie să se orienteze comitetul ca să determine dacă răufăcătorul se căieşte cu adevărat? O persoană care se căieşte nu caută să îşi minimalizeze şi nici să-şi justifice linia sa greşită de acţiune. El recunoaşte în sinea sa eroarea faptei sale şi simte în adîncul inimii sale un profund regret din pricina păcatului săvîrşit împotriva lui Dumnezeu (Ier. 3:25; Fapte 3:19). Astfel bătrînii, atunci cînd tratează un anumit caz, trebuie să se asigure dacă există un asemenea regret sau întristare.

16, 17. a) Care este deosebirea între „întristarea [în felul] lumii” şi ,întristarea într-un fel plăcut lui Dumnezeu’? (Evr. 12:16, 17) b) În ce măsură sînt relevante pentru bătrîni manifestările de emoţie şi lacrimile?

¹⁶ Bătrînii trebuie să facă deosebire între „întristarea [în felul] lumii” şi „întristarea într-un fel plăcut lui Dumnezeu, [care] produce o căinţă pentru salvare” (II Cor. 7:10). O persoană vinovată de un delict poate simţi o întristare din pricina eşecului personal suferit, apoi ruşinea în faţa perspectivei de a fi demascat şi în sfîrşit mîhnirea în faţa posibilităţii de a fi supus unei acţiuni disciplinare. Dar o asemenea „întristare [în felul] lumii” nu înseamnă că respectivul este mîhnit pentru că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu sau pentru că a adus ruşine sau ocară asupra lui Dumnezeu şi a poporului său, — adevăratele indicii ale prezenţei unei ,întristări într-un fel plăcut lui Dumnezeu’. Cu toate că Esau a vărsat lacrimi de părere de rău că şi-a pierdut dreptul de întîi născut, Iehova a ştiut că Esau nu s-a căit cu adevărat în inima sa. Astfel, dacă o persoană vinovată de un păcat grav izbucneşte în plîns, bătrînii trebuie să caute să determine dacă manifestarea aceasta este pornită dintr-o ,întristare plăcută lui Dumnezeu’, fapt care ar fi posibil. În zilele lui Ezra poporul „a plîns mult”, după ce-a ascultat rugăciunea serioasă a lui Ezra privitoare la păcatele lor. Şi apostolul Petru a plîns amarnic atunci cînd l-a renegat pe Isus. — Gen. 25:29–34; 27:34; Ezra 10:1; Luca 22:59–62.

¹⁷ Aceste exemple scripturale arată în mod accentuat de ce bătrînii nu pot şi nu trebuie să judece doar după o manifestare emoţională. Oamenii se deosebesc unii de alţii în ce priveşte structura lor emoţională şi puterea lor de control asupra stărilor emoţionale. Astfel fie că se varsă lacrimi, fie că nu, important este ca răufăcătorul să se simtă mişcat în adîncul inimii sale, manifestînd spiritul unei suferinţe sau dureri reale, adică să manifeste sentimentul unui profund regret pentru că l-a mîhnit pe Iehova şi pentru că şi-a prejudiciat relaţia cu el (Ps. 51:1–4). În consecinţă, vor căuta să afle dacă răufăcătorul şi-a mărturisit vina în rugăciune, în faţa lui Iehova, implorîndu-i iertarea, aşa cum a făcut David. — Ps. 32:3–5; 41:4; Ier. 31:19.

18. De ce apare mărturisirea în centrul atenţiei?

¹⁸ Dacă vinovatul şi-a mărturisit fapta în mod voluntar, în faţa „bătrînilor adunării”, faptul acesta poate constitui un indiciu folositor cu privire la starea inimii sale (Iac. 5:14, 16). Dar cum stau lucrurile cu el atunci cînd nu şi-a mărturisit în mod voluntar vinovăţia, aceasta trebuind să fie stabilită prin punerea răufăcătorului în faţa dovezilor şi depoziţiilor făcute de martori? S-ar putea ca, totuşi, vinovatul să se simtă mişcat, recunoscîndu–şi păcatul, acolo, la întîlnirea cu bătrînii. (Observaţi de pildă căinţa lui David cu privire la păcatul săvîrşit cu Bat-Şeba, relatată în II Sam. 12:1–13.) Dar mai ales atunci cînd răufăcătorul începe să dea unele semne iniţiale de căinţă abia după ce i s-au făcut mustrări serioase, comitetul va trebui să fie foarte prudent. Membrii acestuia vor trebui să aibă dovezi convingătoare că răufăcătorul şi-a schimbat starea inimii şi că este plin de rîvna de a îndrepta răul făcut şi că este absolut hotărît să evite repetarea lui în viitor. — II Cor. 7:10, 11; Apoc. 3:19.

19. Cum ar trebui să simtă cu privire la adunare răufăcătorul care se căieşte?

¹⁹ Cel vinovat trebuie să fie mîhnit şi din cauza dezonoarei pe care a adus-o prin fapta sa asupra adunării lui Dumnezeu. Cînd David a păcătuit prin efectuarea unui recensămînt şi cînd şi-a dat seama de ceea ce făcuse, el şi-a recunoscut nebunia acţiunii sale. Apoi, cînd a văzut consecinţele drastice suferite de întreaga naţiune, el a simţit imboldul de a declara: „Eu sînt cel care am păcătuit şi care am făcut rau; dar aceste oi — ce au făcut ele, oare?” (II Sam. 24:10, 17). Aşadar, manifestă oare răufăcătorul o căinţă sinceră în urma ocării, a problemelor şi a mîhnirii pe care le-a adus el asupra adunării?

„LUCRĂRI POTRIVITE CU CĂINŢA”

20–22. a) Ce „lucrări” sau ce „rod” vor examina bătrînii? b) Ilustraţi cum poate produce un asemenea „rod” cel care se căieşte.

²⁰ Apostolul Pavel i-a îndemnat pe oameni ,să se căiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, făcînd lucrări potrivite cu căinţa’ (Fapte 26:20). Cînd iudeii din zilele lui Neemia s-au căit pentru fapta de a–şi fi luat soţii străine, ei au trecut la o acţiune care a reflectat căinţă. (Neem. 9:1, 2; vezi şi Iona 3:5–10). Prin urmare, în tratarea unui caz de păcat grav, bătrînii vor fi interesaţi să vadă dacă răufăcătorul a produs ,rodul corespunzător căinţei’. — Mat. 3:8.

²¹ Dacă a păcătuit împotriva unei persoane, s-a confesata oare vinovatul în faţa acelei persoane şi şi-a cerut iertare? Spre exemplu, într-un caz de adulter, şi-a mărturisit respectivul păcatul în faţa partenerului său nevinovat şi şi-a cerut oare iertare? Sau dacă s-a făcut vinovat de furt, a făcut vinovatul demersurile necesare pentru a compensa paguba pricinuită de el? (Luca 19:8). Problema este în ce măsură a produs vinovatul ,rodul potrivit căinţei’.

²² Poate că păcatul a fost generat de faptul că autorul lui a ignorat sfatul Bibliei. Spre exemplu, probabil că păcătosul s-a complăcut cu regularitate în forme de destindere în societatea colegilor de muncă necredincioşi, lumeşti şi această societate nesănătoaşă l-a dus la săvîrşirea unui act de imoralitate. Astfel bătrînii se vor interesa dacă respectivul a rupt-o cu acea societate (Prov. 13:20; I Pet. 4:3, 4). Ei vor căuta, de asemenea, să constate dacă depune efortul de a se întruni cu regularitate cu poporul lui Iehova şi dacă manifestă o dorinţă din inimă de a-l lăuda pe Dumnezeu ca un închinător curat care practică închinarea curată. Nici unul dintre aceste ,roade’ nu constituie în sine un criteriu care serveşte stabilirii faptului că respectivul s-a căit. Bătrînii vor fi preocupaţi să afle dacă respectivul are o societate sănătoasă, dacă participă la întrunirile creştine şi dacă este zelos în serviciul de teren. Aceasta, pentru că ei acceptă punctul de vedere al lui Dumnezeu conform căruia trebuie să existe „fapte potrivite cu căinţa”.

23. Ce trebuie să ia în considerare bătrînii într-un caz de păcat repetat?

²³ Comitetul juridic trebuie să fie preocupat în cea mai mare măsură de menţinerea curăţeniei adunării şi trebuie să manifeste o grijă deosebită atunci cînd răufăcătorul şi-a tăinuit multă vreme păcătul grav săvîrşit de el. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care tratează cu o persoană care s-a fixat pe un anumit gen de păcat şi a lăsat apoi impresia că s-a căit. Păcătosul a repetat probabil fapta de mai multe ori, dar pentru că a lăsat impresia că s-a căit, a fost mustrat de fiecare dată şi i s-a permis să rămînă în continuare în adunare. Acum respectivul a păcătuit din nou. În asemenea cazuri bătrînii, avînd în minte bunăstarea întregii turme, trebuie să ia în considerare faptul dacă şi modul lui de viaţă dă adevărate dovezi că produce ,rodul corespunzător căinţei’. N-a arătat el oare prin modul său de viaţă că este foarte îndoielnic faptul că aparţine adunării lui Dumnezeu? — Ps. 119:104; Rom. 12:9.

24. Ce anume hotărăşte dacă este necesar să se mai fixeze şi alte întîlniri ale comitetului cu răufăcătorul? (Osea 5:4; Mat. 21:30)

²⁴ Uneori cîte un păcătos se dovedeşte împietrit sau chiar agresiv, nemanifestînd nici un fel de adevărată căinţă, în ciuda eforturilor sincere şi răbdătoare depuse de bătrîni (Ecl. 8:11). Aceştia nu sînt obligaţi să se întîlnească de repetate ori cu răufăcătorul ca şi cum ar pleda în faţa lui sau l-ar implora să se căiască. Dar poate că în unele cazuri ei vor simţi necesitatea de a se mai întîlni cu păcătosul, atunci cînd dovezile privitoare la sentimentele, la motivele şi la căinţa sa nu sînt suficient de clare. După ce respectivul a dispus de suficient timp să se roage şi să reflecteze asupra ultimei discuţii scripturale, problema căinţei sale s-ar putea să se clarifice.

25. De ce au bătrînii o grea răspundere cu privire la delict?

²⁵ Răspunderea bătrînilor de a stabili dacă este vorba de o căinţă sinceră nu este o răspundere uşoară. Ei trebuie să arate îndurare şi să le acorde ajutor celor greşiţi care se căiesc cu adevărat. Dar ei trebuie să vegheze totodată şi împotriva simpatiei nepotrivite faţă de răufăcător, care ar putea duce la primejdia de a menţine „aluatul” în adunare. — Gal. 5:9.

AJUTOR PENTRU ADUNARE

26. Cum ar putea fi tratate unele cazuri dacă numai puţini inşi cunosc lucrurile întîmplate?

²⁶ În unele cazuri păcătul grav n-a devenit şi probabil nici nu va deveni îndeobşte cunoscut. Poate că numai cîteva persoane vor cunoaşte lucrurile, eventual membrii apropiaţi ai familiei celui în cauză şi cîţiva martori. (Dar şi aceşti „cei de faţă” trebuie să înţeleagă că, în mod iubitor, nu trebuie să clevetească cu privire la cele întîmplate). În consecinţă, odată ce comitetul juridic este sigur că răufăcătorul s-a căit, nu mai este nici o nevoie ca lucrurile să devină publice, căci „cei de faţă” au auzit toată mustrarea scripturală asupra chestiunii respective, iar păcătosul s-a căit.

27, 28. Cînd este recomandabil ca adunarea să fie informată că cineva a fost mustrat?

²⁷ În alte cazuri un păcat trebuie cunoscut de către toţi cei din adunare sau comunitate. Alteor păcatul poate fi de aşa natură că va deveni, cu timpul, în mod indiscutabil, cunoscut de toţi. Un asemenea caz trebuie tratat într-un alt fel. Prin tratarea problemei în modul cuvenit, adunarea va fi scutită de orice sentiment de nelinişte. Adunarea mai poate beneficia totodată şi de sfatul scriptural care o poate ajuta să se patrundă de o teamă sănătoasă în legătură cu păcatul.

²⁸ Sau ar putea exista o situaţie în care bătrînii consideră că trebuie manifestată o doză de precauţie. Spre exemplu, deşi se căieşte în mod sincer acum, poate că răufăcătorul s-a dovedit slab în trecut în ce priveşte respectarea hotărîrii sale de a evita calea care duce la păcat. Astfel, determinaţi de grija ca adunarea să nu fie periclitată prin faptul că cineva din mijlocul ei ar putea constitui o influenţă corupătoare, comitetul de bătrîni poate hotărî că este nevoie să se rostească o cuvîntare scripturală cu caracter informativ.

29, 30. a) Cum vor informa bătrînii adunarea? b) Care va fi folosul tratării anumitor cazuri în felul acesta?

²⁹ În fiecare dintre aceste situaţii, bătrînii adunării pot aranja tratarea acestei probleme la întrunirea săptămînală de serviciu şi nu la alte întruniri. La întrunirea de serviciu se poate anunţa că fostul delincvent a fost mustrat de către comitetul juridic şi că a dat dovadă de căinţă. De asemenea, comitetul juridic mai poate găsi totodată că este necesar să impună anumite restricţii. Acestea pot consta în faptul de a nu i se da posibilitatea să reprezinte adunarea în rugăciune, sau eventual să nu i se dea ocazia de a citi texte scripturale sau de a face anumite comentarii la întruniri. Dacă au fost impuse anumite restricţii de către comitet, membrii acestuia îi pot consulta pe bătrîni dacă sînt de părere că adunarea trebuie să fie informată cu privire la restricţiile impuse. Asemenea restricţii pot fi ridicate, treptat, în viitor.

³⁰ În aceeaşi seară, dar ceva mai tîrziu, în cadrul programului întrunirii de serviciu, un bătrîn căruia i s-a repartizat din timp acest lucru, va ţine o cuvîntare scripturală fermă. El nu-l va aminti cu numele pe delincvent şi nici nu va da detalii concrete din informaţiile care au fost puse în lumină în cadrul întrunirii comitetului juridic. Dar el va putea discuta despre ceea ce spune Cuvîntul lui Dumnezeu cu privire la acel gen de eroare sau de păcat care este implicat în situaţia de faţă, cît şi despre pericolul pe care-l reprezintă şi cum poate fi evitat. Întreaga adunare poate să tragă folos dintr-o asemenea mustrare sau îndemnare scripturală. — II Tim. 4:1, 2.

31. Ce sentimente ar trebui să avem faţă de punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la căinţă?

³¹ Noi ar trebui să avem cu toţii o apreciere profundă faţă de dispoziţiile lui Iehova de a accepta căinţa sinceră. Categoric că n-ar trebui ca noi „să acceptăm bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu şi să ratăm scopul ei” (II Cor. 6:1). S-ar putea însă ca unii să facă astfel, cedînd în faţa păcatului şi totuşi să nu se căiască. În asemenea cazuri Dumnezeu îndrumă adunarea să facă demersuri mai severe. Acestea vor fi tratate în următoarea noastră ediţie.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 13]

CE AŢI ÎNVĂŢAT DESPRE CĂINŢĂ?

Dacâ noi comitem un păcat grav trebuie să ni-l mărturisim în faţa lui Dumnezeu şi să aplicăm totodată sfatul din Cuvîntul sau şi anume acela de a căuta ajutorul „bărbaţilor mai în vîrstă”.

La întrunirea comitetului juridic bătrînii caută să stabilească vinovăţia şi se străduiesc să-l ajute pe răufăcător (sau delincvent) să se căiască.

La această întrunire ei ,mustră înaintea tuturor celor de faţă’, aceştia fiind cei prezenţi ca martori sau cei care sînt informaţi cu privire la pacat.

O persoană care se căieşte cu adevărat este mişcată în adîncul inimii împotriva faptul de a fi păcătuit şi pentru că a adus ocară asupra lui Dumnezeu şi a poporului său.

Bătrînii vor căuta dovezi că se produc „lucrările potrivite cu căinţă”.

În timp ce sînt interesaţi să-l ajute pe delincvent, membrii comitetului juridic sînt preocupaţi totodată să ocrotească adunarea împotriva corupţiei.