Onoraţi oameni de orice fel
„Onoraţi oameni de orice fel, (. . .) temeţi-vă de Dumnezeu, daţi onoare regelui.“ — 1 PETRU 2:17, N.W.T.
1. (a) În afară de Dumnezeu şi de Cristos, cui se acordă în mod corespunzător onoare? (b) Conform cu 1 Petru 2:17, cît de cuprinzătoare este sfera în care oamenii trebuie să acorde onoare?
AM VĂZUT că sîntem obligaţi să–l onorăm pe Iehova Dumnezeu şi pe Isus Cristos. Lucrul acesta este drept, înţelept şi iubitor. Însă Cuvîntul lui Dumnezeu arată, de asemenea, că noi trebuie să le dăm onoare şi semenilor noştri. „Onoraţi oameni de orice fel“, ni se spune. (1 Petru 2:17, N.W.T.) Întrucît acest verset se încheie cu porunca de «a da onoare regelui», sensul implicat este că trebuie să li se dea onoare acelora care sînt îndreptăţiţi să o primească datorită poziţiei lor. Pe cine se cuvine, aşadar, să onorăm ? Numărul acelora care merită să fie onoraţi poate să cuprindă mult mai mulţi decît îşi pot închipui unii. Am putea spune că există patru domenii în care se cuvine să acordăm onoare altor persoane.
Onoarea cuvenită conducătorilor politici
2. De unde ştim că „regele“ menţionat la 1 Petru 2:17 se referă la orice rege sau conducător politic uman?
2 Primul dintre aceste domenii este în relaţie cu guvernele laice. Noi trebuie să le dăm onoare conducătorilor politici. Cînd Petru a dat sfatul: „Daţi onoare regelui“, de ce afirmăm că Petru se gîndea la conducătorii politici? Deoarece el vorbeşte despre situaţia din afara congregaţiei creştine. El tocmai terminase de spus: „Fiţi supuşi oricărei stăpîniri omeneşti, pentru Domnul: atît împăratului, ca înalt stăpînitor, cît şi guvernatorilor, ca unii care sînt trimişi de el.“ Observaţi, de asemenea, că Petru îl pune pe Dumnezeu în contrast cu „regele“, spunînd: „Temeţi-vă de Dumnezeu, daţi onoare regelui.“ (1 Petru 2:13, 14, B.C.R., N.W.T.) Astfel, „regele“ pe care ne îndeamnă Petru să-l onorăm se referă la regii umani şi la conducătorii politici.
3. Cine sînt „autorităţile superioare“, şi ce le datorăm acestora?
3 Apostolul Pavel dă o poruncă asemănătoare: „Orice suflet să fie supus autorităţilor care sînt mai presus de el.“ Aceste autorităţi care sînt „mai presus“, respectiv „superioare“ [N.W.T.] nu sînt Iehova Dumnezeu sau Isus Cristos, ci ele sînt conducători politici, funcţionari guvernamentali. Avîndu-i pe aceştia în minte, Pavel continuă să spună: „Daţi tuturor ce sînteţi datori: (. . .) cui datoraţi cinstea [onoarea, N.W.T.], daţi-i cinstea.“ Într-adevăr, asemenea persoane cărora Dumnezeu le-a permis să exercite autoritate politică sînt îndreptăţiţi să primească onoare. — Romani 13:1, 7.
4. (a) Cum li se poate arăta onoare conducătorilor politici? (b) Ce exemplu a dat apostolul Pavel în acordarea de onoare conducătorilor?
4 Cum le arătăm onoare conducătorilor politici? O modalitate este aceea de a-i trata cu un respect profund. (Compară cu 1 Petru 3:15.) Şi, datorită poziţiei lor, un asemenea respect li se cuvine chiar dacă sînt oameni răi. Istoricul roman Tacitus l-a descris pe guvernatorul Felix drept un om care „considera că putea să comită orice răutate, fără teamă de consecinţe.“ Cu toate acestea, Pavel şi-a început pledoaria de apărare în faţa lui Felix într-o manieră plină de respect. În mod asemănător, Pavel i-a spus cu mult respect regelui Irod Agripa al II-lea: „Mă socotesc fericit (. . .) că am să mă apăr (. . .) în faţa ta“, cu toate că Pavel ştia că Agripa avea relaţii incestuoase. Tot la fel, Pavel l-a onorat pe guvernatorul Festus, adresîndu-i-se cu formula de politeţe „preaalesule“ [„excelenţa voastră“, N.W.T.], cu toate că Festus era un închinător la idoli. — Fapte 24:10; 26:2, 3, 24, 25.
5. În ce alt mod putem da onoare autorităţilor guvernamentale, şi în ce fel sînt Martorii lui Iehova un bun exemplu în privinţa aceasta?
5 Un alt mod în care putem să-i onorăm pe funcţionarii guvernamentali a fost arătat de apostolul Pavel cînd a scris despre obligaţia de a li se da autorităţilor guvernamentale ceea ce li se cuvine. El a spus: „Cui datoraţi impozitul, daţi-i impozitul; cui datoraţi vama, daţi-i vama.“ (Romani 13:7) Martorii lui Iehova dau aceste lucruri, indiferent de ţara în care trăiesc. În Italia, ziarul La Stampa observa: „Ei sînt cei mai loiali cetăţeni pe care şi i-ar putea dori cineva: ei nu se sustrag de la plata impzitelor, nici nu caută să ocolească, spre folosul lor propriu, legile care nu le convin.“ Şi ziarul The Post din Palm Beach, Florida, U.S.A., observa cu privire la Martorii lui Iehova: „Ei îşi plătesc impozitele. Ei sînt unii dintre cei mai oneşti cetăţeni din Republică.“
Daţi onoare patronilor
6. Cui altcuiva ne spun apostolii Pavel şi Petru să le dăm onoare?
6 Un al doilea domeniu în care se cuvine să acordăm onoare este locul nostru de muncă. Atît apostolul Pavel, cît şi apostolul Petru subliniază cît de important este ca adevăraţii creştini să le acorde onoare celor care le sînt superiori în cadrul relaţiilor de muncă. Pavel a scris: „Toţi cei care sînt sub jugul robiei să socotească pe stăpînii lor vrednici de toată cinstea [demni de o deplină onoare, N.W.T.], ca Numele lui Dumnezeu şi învăţătura să nu fie hulite. Iar cei care au stăpîni credincioşi, să nu-i dispreţuiască, pentru că sînt «fraţi», ci să le slujească, cu atît mai mult.“ Iar Petru a spus: „Servitorilor, fiţi supuşi stăpînilor voştri cu toată frica, nu numai celor ce sînt buni şi blînzi, ci şi celor greu de mulţumit.“ — 1 Timotei 6:1, 2; 1 Petru 2:18; Efeseni 6:5; Coloseni 3:22, 23.
7. (a) În ce fel se aplică astăzi în mod potrivit sfatul biblic privitor la „sclavi“ de a–şi onora „proprietarii“? (b) La ce ar trebui să fie foarte atenţi angajaţii creştini care au patroni creştini?
7 Fireşte că sclavia nu este răspîndită astăzi. Însă principiile care îi călăuzeau pe creştini în relaţiile dintre sclavi şi proprietarii de sclavi sînt aplicabile şi la relaţiile dintre angajat şi patron. Astfel, angajaţii creştini au responsabilitatea de a le arăta onoare chiar şi patronilor care sînt greu de mulţumit. Dar dacă se întîmplă ca patronul să fie şi el un frate de credinţă? În loc ca angajatul să se aştepte la o consideraţie specială sau la o atitudine preferenţială din cauza acestei relaţii, el ar trebui să-i slujească patronului său creştin cu şi mai multă tragere de inimă chiar, necăutînd să profite vreodată de el sub nici o formă.
Onoare în cercul familial
8, 9. (a) Pe cine sînt obligaţi copiii să onoreze? (b) De ce ar trebui să arate copiii această onoare, şi în ce fel o pot manifesta?
8 Un al treilea domeniu în care se cuvine să se manifeste onoare este cercul familial. Copiii, de exemplu, se află sub obligaţia de a-şi onora părinţii. Aceasta nu a fost o exigenţă doar a Legii care i-a fost dată lui Moise, ci o obligaţie şi pentru creştini. Apostolul Pavel a scris: „Copii, ascultaţi de părinţii voştri în unitate cu Domnul, căci lucrul acesta este drept: «onorează pe tatăl tău şi pe mama ta.»“ — Efeseni 6:1, 2 [N.W.T.]; Exod 20:12.
9 De ce ar trebui să-i onoreze copiii pe părinţii lor? Ei ar trebui să-i onoreze din cauza autorităţii pe care le-a dat-o Dumnezeu părinţilor, precum şi din cauza a ceea ce au făcut părinţii pentru ei, dîndu-le naştere, crescîndu-i şi educîndu-i începînd din copilărie. Cum ar trebui să-i onoreze copiii pe părinţii lor? Ei ar trebui să facă lucrul acesta în special prin faptul de a fi ascultători şi supuşi. (Proverbe 23:22, 25, 26; Coloseni 3:20) Această manifestare de onoare poate pretinde ca, deveniţi adulţi, copiii să le acorde un sprijin suplimentar, atît material, cît şi spiritual, părinţilor lor înaintaţi în vîrstă sau bunicilor. Lucrul acesta este necesar să fie echilibrat în mod înţelept cu alte responsabilităţi, cum ar fi grija faţă de propriii copii şi participarea din plin la asocierile creştine şi la serviciul de teren. — Efeseni 5:15–17; 1 Timotei 5:8; 1 Ioan 3:17.
10. Cui sînt obligate soţiile să dea onoare, şi în ce fel pot ele să facă lucrul acesta?
10 Copiii însă nu sînt singurii din familie care au obligaţia să acorde onoare altora. Soţiile trebuie să le dea onoare soţilor lor. Apostolul Pavel a spus, de asemenea, că „soţia trebuie să aibă un respect profund faţă de soţul ei.“ (Efeseni 5:33; 1 Petru 3:1 2 [N.W.T., B.C.R.] Manifestarea unui „respect profund“ faţă de soţi implică, desigur, onorarea lor. Sara şi-a onorat soţul, pe Avraam, referindu-se la el cu termenul „domn“. (1 Petru 3:6) Aşadar, soţiilor, imitaţi-o pe Sara. Acordaţi-le onoare soţilor voştri prin acceptarea deciziilor lor şi colaborînd la succesul acestor decizii. Făcînd tot ce puteţi pentru a vă ajuta soţii să-şi poarte sarcinile, în loc să mai adăugaţi la acestea, voi le acordaţi onoare.
11. Ce obligaţie au soţii în ce priveşte acordarea de onoare, şi de ce?
11 Dar ce putem spune despre soţi? Ei sînt îndemnaţi de Cuvîntul lui Dumnezeu: „Voi, soţilor, locuiţi cu [soţiile voastre] potrivit cunoştinţei, dînd cinste [onoare, N.W.T.] femeii, ca fiind un vas mai slab, ca unele împreună moştenitoare cu voi a harului [a favorii nemeritate a, N.W.T.] vieţii, pentru ca rugăciunile voastre să nu fie întrerupte [împiedicate, N.W.T.].“ (1 Petru 3:7) În mod cert, faptul acesta ar trebui să-i dea de gîndit fiecărui soţ. Este ca şi cum soţia ar purta o etichetă cu înscrisul: „Lucru de preţ. Lucru delicat. A se trata cu grijă. A se acorda onoare!“ Astfel, soţii să-şi aducă aminte că dacă ei nu le acordă soţiilor onoare prin manifestarea cuvenitei consideraţii faţă de ele, ei îşi vor deteriora relaţiile cu Iehova Dumnezeu, fiindcă rugăciunile lor vor fi împiedicate. Într-adevăr, este în folosul reciproc al membrilor familiei să-şi arate onoare unii altora.
În congregaţie
12. (a) Cine are responsabilitatea de-a arăta onoare în congregaţie? (b) Cum a arătat Isus că este potrivit să primim onoare?
12 Există, de asemenea, responsabilitatea ca fiecare să acorde altora onoare în cadrul congregaţiei creştine. Noi sîntem sfătuiţi: „În cinste [onoare, N.W.T.], fiecare să dea întîietate altuia.“ (Romani 12:10) Isus a arătat într-una dintre ilustrările sale că este potrivit să acceptăm să ni se acorde onoare. El a spus că atunci cînd sîntem invitaţi la o masă festivă, ar trebui să ocupăm locul cel mai modest, pentru că atunci gazda noastră ne va cere să trecem pe un loc mai important, iar noi vom fi onoraţi în faţa tuturor celorlalţi musafiri. (Luca 14:10) Şi fiindcă noi apreciem cu toţii faptul de a fi onoraţi, nu ar trebui oare să avem empatie şi să ne acordăm onoare unii altora? Cum putem face lucrul acesta?
13. Care sînt unele posibilităţi de a ne arăta reciproc onoare în cadrul congregaţiei?
13 Exprimările de apreciere pentru o sarcină bine îndeplinită echivalează cu acordarea de onoare. Astfel, noi ne putem acorda reciproc onoare prin laude, probabil pentru o cuvîntare sau pentru un comentariu pe care îl prezintă cineva în congregaţie. În plus, ne putem acorda reciproc onoare prin faptul că ne încingem cu umilinţă a minţii în relaţiile noastre cu fraţii şi cu surorile creştine, cărora le dovedim un respect profund. (1 Petru 5:5) Noi dovedim astfel că îi preţuim pe aceia care îl slujesc alături de noi pe Iehova Dumnezeu şi îi considerăm demni de onoare.
14. (a) Cum le pot acorda fraţii cuvenita onoare surorilor în cadrul congregaţiei? (b) Din ce se vede că darurile constituie o modalitate de-a acorda onoare?
14 Apostolul Pavel l-a sfătuit pe tînărul Timotei să le trateze pe surorile creştine în vîrstă ca pe nişte mame, iar pe cele mai tinere ca pe nişte surori conform cărnii, „cu toată castitatea“. Da, fraţii le acordă onoare surorilor lor creştine atunci cînd sînt atenţi să nu îşi permită anumite libertăţi faţă de ele, cum ar fi aceea de manifesta o familiaritate nelalocul ei. Pavel a continuat astfel: „Cinsteşte [onorează, N.W.T.] pe văduvele care sînt cu adevărat văduve.“ Un mod în care poate fi onorată o văduvă nevoiaşă este să i se acorde sprijin material. Dar pentru a fi corespunzătoare pentru aceasta, ea trebuie „să aibă mărturie pentru faptele ei bune“. (1 Timotei 5:2-10) În legătură cu darurile de natură materială, Luca a scris privitor la locuitorii insulei Malta: „Ni s–a dat mare cinste [ne–au onorat cu multe daruri, N.W.T.] şi la plecarea noastră ne–au dat cele necesare.“ (Fapte 28:10) Astfel i se poate arăta onoare altuia dîndu–i daruri de natură materială.
15. (a) Faţă de cine avem o obligaţie specială de–a le acorda onoare? (b) Care este o posibilitate de–a le acorda onoare acelora care sînt în fruntea noastră?
15 În continuarea scrisorii sale către Timotei, Pavel scrie: „Bătrînii care cîrmuiesc bine [prezidează într–un mod excelent, N.W.T.] să fie învredniciţi de îndoită cinste [de o dublă onoare, N.W.T.], mai ales cei care lucrează în cuvînt şi în învăţătură.“ (1 Timotei 5:17) În ce mod îi putem onora pe bătrîni sau pe supraveghetori? Pavel a spus: „Călcaţi pe urmele mele [deveniţi imitatori ai mei, N.W.T.], întrucît şi eu calc pe urmele lui Cristos.“ (1 Corinteni 11:1) Cînd urmăm îndemnul din cuvintele sale de a deveni imitatori ai săi, noi îi dăm onoare lui Pavel. Lucrul acesta este aplicabil acelora care au astăzi iniţiativa printre noi. În măsura în care îi imităm, urmîndu-le exemplul, noi le vom acorda onoare.
16. În ce alte moduri li se poate arăta onoare acelora care sînt în fruntea noastră?
16 Un alt mod în care îi putem onora pe supraveghetori este acela de–a ne conforma îndemnului: „Ascultaţi de mai–marii voştri [de aceia care sînt în fruntea voastră, N.W.T.] şi fiţi–le supuşi, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală.“ (Evrei 13:17) Aşa cum copiii îşi onorează părinţii, fiindu–le supuşi, tot aşa îi onorăm şi noi pe aceia care sînt în fruntea noastră, ascultînd de ei şi fiindu–le supuşi. Şi aşa cum Pavel şi însoţitorii săi au fost onoraţi cu daruri materiale de către locuitorii amabili ai insulei Malta, tot la fel mulţi reprezentanţi itineranţi ai Societăţii au fost onoraţi în mod similar în repetate rînduri. Dar, desigur, ei nu ar solicita niciodată asemenea daruri, nici nu ar face aluzii că le–ar aprecia sau că ar avea nevoie de ele.
17. Ce obligaţie cu privire la acordarea de onoare au aceia care se bucură de privilegii de supraveghere?
17 Pe de altă parte, toţi aceia care sînt în poziţii de supraveghere în organizaţia teocratică — fie în congregaţia locală, fie într–o circumscripţie sau într–un district ca supraveghetori itineranţi, fie la una dintre filialele Societăţii Watch Tower, fie în cercul familial — au obligaţia de a le acorda onoare acelora de care răspund. Aceasta pretinde ca ei să aibă atît empatie, cît şi sentimente de simpatie. Este necesar ca ei să fie abordabili tot timpul, fiind blînzi şi avînd o minte şi o inimă umilă, aşa cum a spus Isus Cristos că era el. — Matei 11:29, 30.
Străduiţi–vă să vă onoraţi reciproc
18. (a) Ce ne poate împiedica să le acordăm onoare acelora cărora li se cuvine să le–o acordăm? (b) De ce nu are nici o justificare o stare de spirit negativă şi critică?
18 Noi trebuie să depunem cu toţii eforturi serioase pentru a ne onora unii pe alţii, fiindcă există o mare piedică în calea înfăptuirii acestui lucru. Acea piedică sau obstacol este inima noastră imperfectă. „Gîndirea [înclinaţia, N.W.T.] inimii omului este rea din tinereţea lui.“ (Geneza 8:21) Una dintre tendinţele omeneşti care s-ar putea să se pună în calea acordării onoarei cuvenite altora este starea de spirit negativă sau critică. Toţi sîntem oameni slabi şi imperfecţi, avînd nevoie de îndurarea şi de bunătatea nemeritată a lui Iehova. (Romani 3:23, 24) Înţelegînd acest lucru, să fim atenţi să nu insistăm asupra slăbiciunilor fraţilor noştri şi să nu le atribuim motive discutabile.
19. Ce ne va ajuta să contracarăm orice atitudine negativă din partea noastră?
19 Antidotul pentru orice tendinţă negativă de felul acesta este iubirea şi stăpînirea de sine. Noi trebuie să avem cu privire la fraţii noştri o atitudine plină de înţelegere, loială şi pozitivă, observînd calităţile lor excelente. Dacă există ceva ce nu înţelegem, să le acordăm întotdeauna fraţilor noştri prezumţia de nevinovăţie şi să urmăm sfatul lui Petru: „Mai înainte de toate, să aveţi o dragoste fierbinte unii pentru alţii, căci dragostea acoperă o mulţime de păcate.“ (1 Petru 4:8) Noi trebuie să manifestăm o asemenea iubire dacă vrem să le acordăm fraţilor noştri onoarea care li se cuvine.
20, 21. (a) Care este o altă tendinţă care se pune probabil în calea acordării de onoare altora? (b) Ce ne va ajuta să contracarăm această tendinţă?
20 O altă trăsătură care s–ar putea pune de–a curmezişul dorinţei noastre de–a le arăta cuvenita onoare altora este tendinţa de a fi iritabili sau ultrasensibili. Sensibilitatea îşi are locul ei. Artiştii trebuie să fie sensibili la sunete şi culori, aceasta fiind o exigenţă a profesiei lor. Dar faptul de a fi exagerat de sensibili sau iritabili în relaţiile noastre cu alţii este o formă de egoism care ne poate răpi liniştea lăuntrică şi ne poate împiedica să le acordăm altora onoare.
21 Un bun sfat pentru noi în acest sens îl constituie cuvintele din Ecleziast 7:9 [N.W.T.]: „Nu te grăbi în spiritul tău să te ofensezi, fiindcă ofensarea se odihneşte în sînul celor stupizi.“ Astfel, faptul de a fi ultrasensibili sau de a ne ofensa repede trădează lipsă de înţelepciune şi de judecată sănătoasă, precum şi lipsă de iubire. Noi trebuie să veghem pentru ca înclinaţiile noastre decăzute, cum sînt faptul de–a avea puncte de vedere negative, de a fi exagerat de critici sau ultrasensibili, să nu ne împiedice să le arătăm onoare tuturor acelora cărora li se cuvine.
22. Cum ar putea fi rezumată obligaţia noastră de-a acorda onoare?
22 Noi avem, într–adevăr, numeroase motive de–a le arăta onoare altora. Şi, după cum am văzut, există multe, foarte multe modalităţi de–a arăta o asemenea onoare. Noi trebuie să fim tot timpul în gardă, pentru ca nici o atitudine egoistă sau negativă să nu se pună în calea acordării de onoare altora. În mod deosebit este necesar să fim atenţi să le dăm onoare celor din cercul nostru familial, soţii şi soţiile unii altora, iar copiii părinţilor lor. Dar noi avem obligaţia ca şi în cadrul congregaţiei să le acordăm onoare celor care ne sînt asociaţi în închinare şi mai ales acelora care lucrează din greu printre noi în poziţii de supraveghere. În toate aceste domenii, este spre folosul nostru să le dăm cuvenita onoare celor menţionaţi mai sus, întrucît, aşa cum a zis Isus, „este mai ferice să dai decît să primeşti.“ — Fapte 20:35.
Cum ai răspunde?
◻ De ce şi cum trebuie să acordăm onoare autorităţilor guvernamentale?
◻ Ce sfat biblic poate fi aplicat în relaţiile dintre angajat şi patron?
◻ Cum poate fi acordată onoare în cercul familial?
◻ Ce onoare specială poate fi acordată în congregaţie, şi de ce?
◻ Cum pot fi învinse slăbiciunile omeneşti care ne împiedică să le acordăm onoare altora?