Avraam a venit la Sara radiind de bucurie. Nu-i venea să creadă ceea ce i se întâmplase! Dumnezeul căruia îi slujeau tocmai îi vorbise, ba chiar i se arătase – fără îndoială, prin intermediul unui înger. Imaginează-ți-o pe Sara, privindu-l pe Avraam cu ochii ei frumoși și întrebându-l curioasă: „Ce ți-a zis?”. Poate că, mai întâi, Avraam s-a așezat, încercând să-și adune gândurile; apoi, i-a zis ce îi spusese Iehova: „Ieși din țara ta și dintre rudele tale și vino în țara pe care ți-o voi arăta”. (Faptele 7:2, 3) După ce entuziasmul de început s-a mai domolit, ei au meditat la invitația lui Iehova. Trebuiau să lase în urmă viața stabilă și confortabilă pe care o aveau și să trăiască în corturi! Cum avea să reacționeze Sara? Fără îndoială, Avraam o privea întrebător. Avea ea să-l susțină?

Alegerea care îi stătea în față Sarei ne-ar putea părea străină. Ne-am putea gândi: „Dumnezeu nu ne-a cerut niciodată așa ceva mie și soțului meu!”. Totuși, nu suntem puși toți în fața unei alegeri similare? Trăim într-o lume materialistă, care ne îndeamnă să punem pe primul plan în viață propriul confort, bunurile materiale și sentimentul de siguranță. Însă Biblia ne îndeamnă să alegem altceva: să punem pe primul plan lucrurile spirituale, să-i plăcem mai întâi lui Dumnezeu și apoi nouă înșine. (Matei 6:33) În timp ce medităm la exemplul Sarei, am putea să ne întrebăm: „Eu ce voi alege în viață?”.

Și ce se poate spune despre familie? Pe cine trebuia Sara să lase în urmă? Porunca divină de ‘a ieși din țara lor și dintre rudele lor’ trebuie să fi fost o adevărată provocare pentru ea. Fiind o femeie plină de afecțiune, era atașată de frații, surorile, nepoatele, nepoții, mătușile și unchii ei, pe care nu avea să-i mai vadă, probabil, niciodată. Totuși, Sara nu s-a descurajat, ci a continuat pregătirile pentru plecare.