Să ascultăm de glasul conştiinţei

„Oamenii naţiunilor, care nu au lege [legea lui Dumnezeu], fac din fire lucrurile legii.“ — ROMANI 2:14.

 1, 2. a) Cum şi-au dovedit mulţi interesul sincer faţă de semeni? b) Ce exemple biblice ilustrează preocuparea oamenilor pentru binele altora?

ÎNTR-O staţie de metrou, un tânăr de 20 de ani care aştepta pe peron a avut o criză de epilepsie şi a căzut pe şine. Văzând aceasta, un bărbat şi-a lăsat cele două fetiţe şi a sărit să îl ajute. L-a tras pe tânăr în şanţul dintre şine acoperindu-l cu trupul său pentru a-l feri de trenul ce a intrat scârţâind în staţie şi s-a oprit deasupra lor. Unii ar putea spune că acest bărbat a făcut o faptă eroică, însă iată ce a declarat el: „Trebuie să faci binele. N-am făcut nimic pentru faimă sau ca să mi se arate recunoştinţă; am acţionat aşa din bunătate“.

² Poate şi voi cunoaşteţi oameni care şi-au pus în pericol viaţa pentru a-şi ajuta semenii. Mulţi au făcut aşa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când au ascuns persoane necunoscute. Să ne amintim şi de situaţia în care apostolul Pavel şi alte 275 de persoane au naufragiat în Malta, în apropiere de Sicilia. Localnicii le-au venit în ajutor şi s-au purtat cu „multă omenie“ faţă de ei, nişte străini (Faptele 27:27—28:2). Sau să ne amintim de fetiţa israelită. Poate că nu şi-a riscat viaţa, însă ea a dovedit un interes sincer pentru sănătatea unuia dintre sirienii ce o luaseră captivă (2 Regi 5:1–4). Apoi să ne gândim la bine cunoscuta parabolă a lui Isus despre bunul samaritean. Deşi un preot şi un levit au trecut cu indiferenţă pe lângă iudeul pe jumătate mort, un samaritean a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să-l ajute. Această parabolă i-a impresionat pe mulţi oameni din diferite epoci şi culturi. — Luca 10:29–37.

 3, 4. Ce ne arată despre teoria evoluţiei altruismul ce îi caracterizează pe atât de mulţi oameni?

³ Este adevărat, trăim ‘timpuri critice, cărora cu greu li se face faţă’, iar mulţi oameni sunt „cruzi“ şi „neiubitori de bine“ (2 Timotei 3:1–3). Cu toate acestea, nu vedem oare în jurul nostru şi acte de bunătate? Poate chiar noi înşine am tras foloase în urma unora dintre ele. Dispoziţia de a-i ajuta pe alţii, chiar cu preţul unor sacrificii, este atât de obişnuită la oameni, încât a fost numită „omenie“.

⁴ Această dispoziţie se întâlneşte la oameni din toate rasele şi din toate culturile. Ea constituie un argument puternic împotriva teoriei care susţine că omul a evoluat după legea junglei, „supravieţuirea celui mai bine adaptat“. Francis Collins, genetician care a condus cercetările iniţiate de guvernul american pentru descifrarea genomului uman, a spus: „Altruismul constituie o problemă majoră pentru evoluţionişti. . . . Nu poate fi explicat prin tendinţa genelor «egoiste» de a se perpetua“. El a adăugat: „Unii oameni se sacrifică pentru a-i ajuta pe alţii din afara grupului lor şi cu care nu au absolut nimic în comun. . . . Nu prea cred că [această atitudine nobilă] poate fi explicată printr-un model darwinist“.

„Glasul conştiinţei“

 5. Ce s-a observat adesea la oameni?

⁵ Dr. Collins atrăgea atenţia asupra unui aspect ce stă la baza altruismului, şi anume „glasul conştiinţei care ne îndeamnă să-i ajutăm pe alţii chiar dacă nu primim nimic în schimb“.a Menţionarea „conştiinţei“ ne aminteşte de un fapt subliniat de apostolul Pavel: „Ori de câte ori oamenii naţiunilor, care nu au lege, fac din fire lucrurile legii, aceştia, deşi nu au lege, îşi sunt ei înşişi lege. Ei arată că au conţinutul legii scris în inima lor, în timp ce conştiinţa lor depune mărturie împreună cu ei, iar gândurile lor, când reflectează la aceasta, îi acuză sau chiar îi scuză“. — Romani 2:14, 15.

 6. De ce sunt toţi oamenii răspunzători în faţa lui Dumnezeu?

⁶ În scrisoarea sa către creştinii din Roma, Pavel a arătat că oamenii sunt răspunzători în faţa lui Dumnezeu deoarece existenţa Sa şi calităţile Sale sunt evidente în lucrurile care se văd „de la crearea lumii“ (Romani 1:18–20; Psalmul 19:1–4). Este adevărat, mulţi îl ignoră pe Creator şi urmează un stil de viaţă depravat. Totuşi, voinţa lui Dumnezeu este ca oamenii să recunoască dreptatea sa şi să se căiască de practicile lor rele (Romani 1:22—2:6). Evreii au avut cu atât mai mult motive să facă acest lucru: ei au primit prin Moise Legea lui Dumnezeu. Însă chiar şi popoarele care nu aveau „cuvintele sacre ale lui Dumnezeu“ trebuiau să recunoască existenţa Lui. — Romani 2:8–13; 3:2.

 7, 8. Cât de răspândit este simţul dreptăţii şi ce arată acest lucru?

⁷ Un motiv indiscutabil pentru care toţi trebuie să recunoască dreptatea lui Dumnezeu şi să acţioneze în consecinţă este simţul binelui şi al răului care există în fiecare dintre noi. Simţul dreptăţii este o dovadă că avem conştiinţă. Să ne imaginăm, de exemplu, nişte copii care stau la rând ca să se dea într-un leagăn. La un moment dat, vine un copil şi intră în faţă, ignorându-i pe toţi ceilalţi care aşteaptă. Mulţi copii vor spune: „Nu e drept!“ Acum să ne întrebăm: Cum se explică faptul că până şi copiii manifestă în mod spontan simţul dreptăţii? Reacţia lor reflectă simţul lor moral. Pavel a scris: „Ori de câte ori oamenii naţiunilor, care nu au lege, fac din fire lucrurile legii“. El nu a spus „dacă se întâmplă“, ca şi cum ar fi ceva ce are loc rareori. El a spus „ori de câte ori“, sau „când“, sugerând astfel ceva ce are loc frecvent. Cu alte cuvinte, oamenii „fac din fire lucrurile legii“, adică sunt îndemnaţi de simţul lor moral să acţioneze potrivit cu ceea ce este scris în legea lui Dumnezeu.

⁸ Această înclinaţie morală se observă în multe ţări. Un profesor de la Universitatea Cambridge a remarcat că atât normele babilonienilor, egiptenilor şi grecilor, cât şi cele ale aborigenilor din Australia şi ale amerindienilor includeau „condamnarea oprimării, a crimei, a trădării şi a minciunii, precum şi legi similare în favoarea celor în vârstă, a copiilor şi a celor neputincioşi“. Dr. Collins a scris: „Se pare că noţiunea de bine şi de rău este universală, fiind întâlnită la toate rasele umane“. Nu ne amintesc aceste cuvinte de Romani 2:14?

Cum acţionează conştiinţa?

 9. Ce este conştiinţa şi cum ne poate ajuta ea înainte de a întreprinde o acţiune?

⁹ Potrivit Bibliei, conştiinţa este capacitatea de a ne privi şi a ne evalua acţiunile. Este ca şi cum o voce din interiorul nostru ne-ar spune dacă am făcut bine sau rău. Pavel s-a referit la glasul său lăuntric, spunând: „Conştiinţa mea depune mărturie împreună cu mine în spiritul sfânt“ (Romani 9:1). Acest glas ne-ar putea vorbi înainte de a întreprinde o acţiune, când suntem pe punctul de a lua o decizie cu implicaţii morale. Conştiinţa ne-ar putea ajuta să evaluăm o acţiune viitoare şi ne-ar putea arăta cum ne vom simţi după înfăptuirea ei.

10. În ce fel se face auzit glasul conştiinţei de cele mai multe ori?

¹⁰ De cele mai multe ori însă, glasul conştiinţei se face auzit după ce am întreprins o acţiune. De exemplu, când era urmărit de regele Saul, David a avut ocazia să facă un lucru nepotrivit faţă de regele uns al lui Dumnezeu şi chiar l-a făcut. Ulterior, „lui David a început să-i bată inima“ (1 Samuel 24:1–5; Psalmul 32:3, 5). Deşi în relatare nu apare cuvântul conştiinţă, ceea ce a simţit David a fost reacţia conştiinţei sale. Cu toţii ştim cum este să te mustre conştiinţa. Facem un anumit lucru şi ne simţim tulburaţi; ne frământăm din cauza faptei noastre. Unii oameni care nu şi-au plătit impozitele au fost atât de neliniştiţi, încât mai târziu şi-au plătit datoriile. Pe alţii, care au comis adulter, mustrările de conştiinţă i-au îndemnat să-i mărturisească partenerului conjugal păcatul (Evrei 13:4). Însă când acţionăm în armonie cu conştiinţa noastră, avem un sentiment de pace şi de satisfacţie.

11. De ce ar putea fi periculos să ne lăsăm pur şi simplu „îndrumaţi de conştiinţă“? Daţi un exemplu.

¹¹ Înseamnă, aşadar, că ne putem lăsa pur şi simplu „îndrumaţi de conştiinţă“? Deşi este bine să ne urmăm conştiinţa, ea ne poate îndemna să comitem greşeli grave. Da, glasul ‘omului lăuntric’ ne poate induce în eroare (2 Corinteni 4:16). De pildă, Biblia vorbeşte despre Ştefan, un continuator fidel al lui Cristos „foarte plăcut şi plin de putere“. Unii evrei l-au scos în afara Ierusalimului şi l-au omorât cu pietre. Saul (care ulterior a devenit apostolul Pavel) a fost de faţă şi „a încuviinţat uciderea lui“ Ştefan. Se pare că acei evrei erau atât de convinşi că făceau ce este drept, încât nu au avut nici cea mai mică mustrare de cuget. La fel trebuie să fi stat lucrurile şi în cazul lui Saul, întrucât după aceea el ‘sufla încă ameninţare şi ucidere împotriva discipolilor Domnului’. În mod clar, conştiinţa lui nu vorbea atunci cu glasul adevărului. — Faptele 6:8; 7:57—8:1; 9:1.

12. Care este unul dintre factorii ce ne-ar putea influenţa conştiinţa?

¹² Ce anume ar fi putut influenţa conştiinţa lui Saul? Unul dintre factori a fost probabil strânsa asociere cu alţii. Mulţi dintre noi am vorbit la telefon cu o persoană a cărei voce semăna foarte mult cu cea a tatălui său. Într-o anumită măsură, timbrul vocii poate fi moştenit de la părinţi, dar persoana poate fi influenţată şi de felul de a vorbi al tatălui său. În mod asemănător, Saul trebuie să fi fost influenţat de asocierea strânsă cu evreii care îl urau pe Isus şi respingeau învăţăturile sale (Ioan 11:47–50; 18:14; Faptele 5:27, 28, 33). Astfel, conştiinţa lui Saul, glasul său lăuntric, fusese probabil influenţată de cei cu care se întovărăşea.

13. Cum poate mediul în care trăim să ne influenţeze conştiinţa?

¹³ Aşa cum mediul sau cultura influenţează pe cineva, făcându-l să capete un anumit accent sau să vorbească în dialect, mediul sau cultura în care trăim ne pot influenţa glasul conştiinţei (Matei 26:73). Aşa trebuie să fi stat lucrurile cu asirienii din vechime. Aceştia erau renumiţi pentru caracterul războinic şi cruzimea lor. Reliefurile sculptate care s-au descoperit îi înfăţişează torturându-şi prizonierii (Naum 2:11, 12; 3:1). Despre locuitorii oraşului Ninive, capitala Asiriei, din zilele lui Iona, Biblia spune că nu ştiau „să deosebească dreapta de stânga lor“. Cu alte cuvinte, nu aveau un etalon corect pentru a înţelege ce este bine şi ce este rău din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Gândiţi-vă cât de mult putea fi afectată conştiinţa cuiva care creştea în Ninive (Iona 3:4, 5; 4:11)! La fel şi astăzi, conştiinţa unui om poate fi influenţată de atitudinea şi concepţiile celor din jur.

Să ne cizelăm glasul conştiinţei

14. Ce legătură există între ceea ce se spune în Geneza 1:27 şi conştiinţa cu care suntem înzestraţi?

¹⁴ Iehova i-a înzestrat pe Adam şi pe Eva cu conştiinţă, un dar pe care îl avem şi noi, ca urmaşi ai lor. În Geneza 1:27 se spune că omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă că oamenii au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu în sens fizic, întrucât el este spirit, iar noi suntem carne. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu în sensul că este înzestrat cu calităţile Sale, inclusiv cu un simţ moral şi cu o conştiinţă activă. De aici înţelegem că o modalitate de a ne cizela conştiinţa, astfel încât să fie mai demnă de încredere, este să învăţăm mai multe despre Creator şi să ne apropiem mai mult de el.

15. Ce foloase putem avea dacă îl cunoaştem mai bine pe Tatăl nostru?

¹⁵ Biblia arată că, într-un anumit sens, Iehova este Tatăl nostru, al tuturor (Isaia 64:8). Indiferent că au speranţă cerească sau speranţa de a trăi în paradis pe pământ, creştinii fideli i se pot adresa lui Dumnezeu ca Tată (Matei 6:9). Este bine să ne apropiem tot mai mult de Tatăl nostru şi să ne însuşim normele şi modul său de a privi lucrurile (Iacov 4:8). Pe mulţi nu-i interesează acest lucru. Ei sunt asemenea evreilor cărora Isus le-a spus: „Voi nu i-aţi auzit niciodată glasul, nici nu i-aţi văzut înfăţişarea, iar cuvântul său nu rămâne în voi“ (Ioan 5:37, 38). Chiar dacă nu auzim literalmente glasul lui Dumnezeu, putem să aflăm modul său de gândire citind Cuvântul său şi, astfel, putem să fim ca el şi să simţim la fel ca el.

16. Cum ne ajută relatarea despre Iosif să înţelegem de ce este important să ne instruim conştiinţa şi să urmăm îndemnurile ei?

¹⁶ Aceeaşi idee reiese şi din relatarea despre Iosif şi soţia lui Potifar, care a încercat să-l atragă pe Iosif să comită imoralitate cu ea. Deşi a trăit într-o perioadă când nu fusese scrisă nicio carte biblică şi nici măcar nu fuseseră date Cele zece porunci, Iosif a spus: „Cum aş putea să fac un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39:9). El nu a reacţionat aşa pentru a fi pe placul familiei, întrucât aceasta era foarte departe. El a vrut să-i fie plăcut în primul rând lui Dumnezeu. Iosif ştia care sunt normele lui Dumnezeu în ce priveşte căsătoria: un singur bărbat pentru o singură femeie, cei doi fiind „o singură carne“. Şi probabil auzise despre cum a gândit Abimelec când a aflat că Rebeca era căsătorită. Abimelec a considerat că a o lua pe Rebeca era un lucru greşit ce ar fi atras vină asupra poporului său. Binecuvântarea lui Iehova în această situaţie a arătat punctul său de vedere cu privire la adulter. Cunoaşterea acestor lucruri i-a întărit probabil lui Iosif hotărârea de a-şi asculta conştiinţa înnăscută şi de a respinge imoralitatea sexuală. — Geneza 2:24; 12:17–19; 20:1–18; 26:7–14.

17. În ce priveşte imitarea Tatălui nostru ceresc, ce avantaj avem noi faţă de Iosif?

¹⁷ Desigur, noi avem avantajul de a deţine întreaga Biblie din care putem afla sentimentele Tatălui nostru şi modul său de gândire, inclusiv lucrurile pe care le aprobă sau le interzice. Cu cât cunoaştem mai în profunzime Scripturile, cu atât ne apropiem mai mult de el şi îl imităm. Pe măsură ce facem acest lucru, îndemnurile conştiinţei noastre vor reflecta tot mai mult modul de gândire al lui Dumnezeu. Ele vor fi în armonie cu voinţa sa. — Efeseni 5:1–5.

18. În pofida factorilor care, poate, ne-au influenţat în trecut, ce putem face pentru a avea o conştiinţă demnă de încredere?

¹⁸ Ce putem spune despre influenţa pe care o exercită mediul asupra conştiinţei? Probabil am fost influenţaţi de modul de gândire şi de acţiunile rudelor noastre sau de mediul în care am crescut. Din acest motiv, glasul conştiinţei ar putea suna înăbuşit sau distorsionat, căpătând „accentul“ celor din jur. Este adevărat, nu ne putem schimba trecutul. Totuşi, să fim hotărâţi să ne alegem un anturaj sau un mediu care să ne influenţeze conştiinţa în bine. O modalitate importantă este aceea de a ne face obiceiul să fim în compania creştinilor devotaţi care de-a lungul timpului s-au străduit să-l imite pe Dumnezeu. O ocazie excelentă în acest sens sunt întrunirile, inclusiv timpul pe care îl petrecem cu fraţii noştri înainte şi după întruniri. Aici putem observa modul de gândire şi de acţiune al colaboratorilor noştri creştini în conformitate cu principiile biblice, precum şi promptitudinea lor în a-şi asculta glasul conştiinţei ce reflectă gândirea şi căile lui Dumnezeu. În timp, acest lucru ne va ajuta să ne aducem propria conştiinţă în armonie cu principiile biblice, asemănându-ne tot mai mult cu Dumnezeu. Când ne armonizăm glasul lăuntric cu principiile Tatălui nostru şi ne lăsăm influenţaţi în bine de colaboratorii creştini, conştiinţa noastră devine mai demnă de încredere, iar noi suntem mai dispuşi să-i dăm ascultare. — Isaia 30:21.

19. Ce alte aspecte legate de conştiinţă merită să fie analizate?

¹⁹ Cu toate acestea, pentru unii a asculta de glasul conştiinţei este o luptă continuă. În următorul articol vom analiza câteva situaţii cu care se confruntă creştinii. Astfel, vom putea înţelege mai bine care este rolul conştiinţei, de ce persoane diferite pot lua decizii diferite pe baza conştiinţei şi cum putem să reacţionăm mai prompt la îndemnurile conştiinţei. — Evrei 6:11, 12.

[Notă de subsol]

Ce aţi învăţat?

• De ce există o conştiinţă, un simţ al binelui şi al răului, în oameni din toate culturile?

• De ce trebuie să fim atenţi şi să nu ne lăsăm pur şi simplu îndrumaţi de conştiinţă?

• Care sunt unele modalităţi prin care ne putem cizela glasul conştiinţei?

[Legenda ilustraţiilor de la pagina 23]

David a avut mustrări de conştiinţă . . .

. . . pe când Saul din Tars nu a avut

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Putem să ne cizelăm conştiinţa