Umblaţi în teamă de Iehova

„În timp ce (congregaţia) umbla în teamă de Iehova şi în mîngîierea spiritului sfînt, ea continua să se înmulţească.“ — FAPTE 9:31.

 1, 2. (a) Ce s–a întîmplat atunci cînd congregaţia creştină a intrat într–o perioadă de pace? (b) Deşi Iehova permite persecuţia, ce altceva face el?

UN DISCIPOL se afla în faţa unei încercări supreme. Avea să–şi menţină el integritatea faţă de Dumnezeu? Da, în mod sigur! El umblase în teamă de Dumnezeu, manifestînd un profund respect faţă de Creatorul său, şi avea să moară ca un martor fidel al lui Iehova.

² Acel bărbat temător de Dumnezeu şi păstrător al integrităţii era Ştefan, „om plin de credinţă şi de spirit sfînt“ (Fapte 6:5). Uciderea sa a constituit semnalul de declanşare a unui val de persecuţii, dar după aceea congregaţia din întreaga Iudee, din Galileea şi Samaria a intrat într–o perioadă de pace şi s–a zidit spiritual. În plus, „în timp ce umbla în teamă de Iehova şi în mîngîierea spiritului sfînt, ea continua să se înmulţească“ (Fapte 9:31). În calitate de Martori ai lui Iehova, noi putem fi siguri în prezent că Dumnezeu ne va binecuvînta, indiferent că ne bucurăm de pace sau trecem prin persecuţii, după cum rezultă din capitolele 6–12 din Fapte. Să umblăm, aşadar, cu o teamă respectuoasă faţă de Dumnezeu atunci cînd sîntem persecutaţi sau cînd ne folosim de orice interval de timp fără persecuţii pentru a ne zidi spiritual şi pentru a–i sluji Lui într–un mod mai activ. — Deuteronom 32:11, 12; 33:27.

Fidel pînă la capăt

 3. Cărei probleme i s–a făcut faţă în Ierusalim, şi în ce fel?

³ Chiar dacă apar probleme în timpuri de pace, o bună organizare poate contribui la soluţionarea lor (6:1–7). Iudeii din Ierusalim care vorbeau limba greacă se plîngeau că văduvele lor erau trecute cu vederea la distribuirea zilnică a hranei, în avantajul credincioşilor iudei care vorbeau ebraica. Problema aceasta a fost rezolvată atunci cînd apostolii au numit şapte bărbaţi care să aibă în grija lor „această preocupare necesară.“ Unul dintre aceştia era Ştefan.

 4. Cum a reacţionat Ştefan la acuzaţiile false?

⁴ Însă Ştefan, care era un om temător de Dumnezeu, s–a aflat foarte curînd în faţa unei încercări (6:8–15). S–au ridicat nişte bărbaţi care s–au luat la ceartă cu Ştefan. Unii erau din „Sinagoga liberţilor“, probabil a iudeilor care fuseseră duşi în captivitate de către romani şi eliberaţi ulterior sau a prozeliţilor iudei care fuseseră odinioară sclavi. Incapabili să stea împotriva înţelepciunii şi spiritului cu care vorbea Ştefan, duşmanii săi l–au dus în faţa Sanhedrinului. Acolo nişte martori mincinoşi au spus: „L–am auzit pe omul acesta spunînd că Isus va distruge templul şi va schimba obiceiurile pe care ni le–a transmis Moise.“ Însă chiar şi împotrivitorii săi puteau să–şi dea seama că Ştefan nu era un nelegiuit, ci avea înfăţişarea senină a unui înger, a unui mesager al lui Dumnezeu, sigur de sprijinul divin. Cîtă deosebire faţă de feţele lor schimonosite de răutate, deoarece se lăsau pradă lui Satan!

 5. Căror lucruri le–a acordat importanţă Ştefan în cursul mărturiei sale?

⁵ Interogat de marele preot Caiafa, Ştefan a depus o cutremurătoare mărturie (7:1–53). Prezentarea rezumativă de către Ştefan a istoriei israelite arăta că Dumnezeu şi–a fixat drept scop ca, la venirea lui Mesia, să înlăture Legea şi serviciul la templu. Ştefan a făcut observaţia că Moise, care , în poziţia sa de eliberator, ar fi trebuit să se bucure de respect din partea fiecărui iudeu, a fost respins de israeliţi, tot la fel cum în aceste zile ei nu l–au acceptat pe Acela care le aducea o eliberare mult mai însemnată. Spunînd că Dumnezeu nu locuieşte în case făcute de mîini omeneşti, Ştefan a arătat că templul şi sistemul său de închinare aveau să îşi ajungă sfîrşitul. Dar întrucît judecătorii săi nu se temeau de Dumnezeu sau nu voiau să ştie de voinţa Sa, Ştefan a spus: „Oameni încăpăţînaţi, voi întotdeauna vă împotriviţi spiritului sfînt. Pe care profet nu l–au persecutat strămoşii voştri? Ei au ucis pe aceia care au prezis venirea Celui Drept, ai cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi.“

 6. (a) Ce fapt întăritor de credinţă s–a petrecut cu Ştefan înainte de a muri? (b) De ce a putut Ştefan să spună în mod legitim: „Doamne Isuse, primeşte spiritul meu“?

⁶ Declaraţia plină de curaj a lui Ştefan a dus la uciderea lui (7:54–60). Judecătorii s–au umplut de furie din cauză că le–a fost demascată vinovăţia pentru moartea lui Isus. Dar credinţa lui Ştefan a fost mult întărită atunci cînd el „a privit ţintă spre cer şi a zărit gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stînd la dreapta Sa“! Ştefan îi putea înfrunta acum pe duşmanii săi cu încrederea că el înfăptuise voinţa lui Dumnezeu. Deşi Martorii lui Iehova nu au viziuni, noi putem avea însă o seninătate dată de Dumnezeu asemănătoare cu a lui Ştefan atunci cînd sîntem persecutaţi. După ce l–au scos pe Ştefan în afara Ierusalimului, duşmanii săi au început să–l lapideze, iar el a adresat această rugăminte: „Doamne Isuse, primeşte spiritul meu.“ Această cerere era corectă, deoarece Dumnezeu l–a autorizat pe Isus să–i ridice pe alţii la viaţă (Ioan 5:26; 6:40; 11:25, 26). Căzut în genunchi, Ştefan a strigat: „Iehova, nu le imputa acest păcat.“ Apoi el a adormit în moarte ca martir, aşa cum li s–a întîmplat multor continuatori ai lui Isus de atunci şi pînă în timpurile noastre moderne.

Persecuţia contribuie la răspîndirea veştii bune

 7. Ce a rezultat în urma persecuţiei?

⁷ Fapt este că moartea lui Ştefan a avut drept rezultat răspîndirea veştii bune (8:1–4). Persecuţia i–a dispersat pe toţi discipolii, cu excepţia apostolilor, pretutindeni în Iudeea şi Samaria. Saul, care aprobase uciderea lui Ştefan, devasta congregaţia ca o fiară sălbatică, intrînd cu de–a sila dintr–o casă în alta, pentru a–i tîrî la închisoare pe continuatorii lui Isus. Întrucît discipolii dispersaţi continuau să predice, planul lui Satan de–a–i opri prin persecuţie pe proclamatorii temători de Dumnezeu ai Regatului a fost zădărnicit. Tot la fel şi astăzi, persecuţia a avut ca efect răspîndirea veştii bune sau îndreptarea atenţiei spre lucrarea de predicare a Regatului.

 8. (a) Ce s–a întîmplat ca rezultat al activităţii de predicare în Samaria? (b) Cum a folosit Petru a doua cheie pe care i–a încredinţat–o Isus?

⁸ Evanghelistul Filip a plecat în Samaria, „ca să–l predice pe Isus“ (8:5–25). Oraşul acela a fost cuprins de o mare bucurie atunci cînd a fost predicată vestea bună, cînd spiritele rele au fost izgonite, iar oamenii au fost vindecaţi. Apostolii din Ierusalim i–au trimis pe Petru şi pe Ioan în Samaria, iar cînd aceştia s–au rugat şi apoi şi–au pus mîinile peste cei botezaţi, noii discipoli au primit spiritul sfînt. Fostul magician Simon, şi el un proaspăt botezat, a încercat să cumpere această putere, dar Petru a spus: „Argintul tău să piară împreună cu tine. Inima ta nu este dreaptă în ochii lui Dumnezeu“. Spunîndu–i–se să se căiască şi să implore iertare de la Iehova, el le–a cerut apostolilor să se roage pentru el. Faptul acesta ar trebui să–i îmboldească pe toţi aceia care se tem astăzi de Iehova să se roage pentru ajutorul divin în vederea păzirii inimii (Proverbe 4:23). (În această întîmplare îşi are originea cuvîntul „simonie“, „cumpărare sau vînzare a unei funcţii bisericeşti sau a unui grad ecleziastic superior“.) Petru şi Ioan au proclamat vestea bună în numeroase sate samaritene. În felul acesta, Petru a utilizat cea de a doua cheie pe care i–a dat–o Isus pentru a deschide uşa cunoştinţei şi ocaziei de a intra în Regatul ceresc. — Matei 16:19.

 9. Cine era etiopianul căruia Filip i–a depus mărturie, şi de ce a putut să fie botezat omul acesta?

⁹ Îngerul lui Iehova i–a dat lui Filip o nouă însărcinare (8:26–40). Pe un drum ce ducea dinspre Ierusalim spre Gaza călătorea un „eunuc“, un înalt funcţionar la trezoreria reginei etiopiene Candace. El nu era un eunuc în sens fizic, căruia să–i fie interzis accesul în congregaţia iudaică, ci el se dusese la Ierusalim să se închine în calitate de prozelit circumcis (Deuteronom 23:1). Filip l–a găsit pe eunuc citind din cartea lui Isaia. Invitat să se urce în car, Filip a discutat cu privire la profeţia lui Isaia şi „i–a declarat vestea bună despre Isus“ (Isaia 53:7, 8). În curînd etiopianul a exclamat: „Iată, o oglindă de apă; ce mă împiedică să fiu botezat?“ Într–adevăr, nimic nu–l împiedica, deoarece el avea cunoştinţă despre Dumnezeu, iar acum avea credinţă în Cristos. Astfel, Filip l–a botezat pe etiopian care apoi şi–a continuat bucuros călătoria. Pe tine te împiedică ceva să fii botezat?

Un persecutor convertit

10, 11. Ce i s–a întîmplat lui Saul din Tars pe drumul spre Damasc şi la scurt timp după aceea?

¹⁰ Între timp, Saul căuta să–i determine pe continuatorii lui Isus să renunţe la credinţa lor, sub ameninţarea cu închisoarea sau moartea (9:1–18a). Marele preot (probabil Caiafa) i–a dat scrisori către sinagoga din Damasc, autorizîndu–l să ducă legaţi la Ierusalim bărbaţi şi femei care aparţineau „Căii“ sau modului de viaţă bazat pe exemplul lui Isus Cristos. În apropiere de Damasc, pe la amiază, a strălucit o lumină din cer şi s–a auzit un glas: „Saul, de ce mă persecuţi?“ Aceia care erau împreună cu Saul auzeau „sunetul glasului“, dar nu înţelegeau ce spunea. (Vezi Fapte 22:6, 9.) Acea revelare parţială a glorificatului Isus a fost suficientă pentru a–l orbi pe Saul. Dumnezeu l–a folosit pe discipolul Anania pentru a–i reda vederea. 

¹¹ După botezul său, fostul persecutor a devenit el obiect de persecuţie (9:18b–25). Iudeii din Damasc voiau să îl omoare pe Saul. Peste noapte însă discipolii l–au coborît printr–o deschizătură din zid, probabil într–un coş larg, împletit din frînghii sau din nuiele (2 Corinteni 11:32, 33). Deschizătura poate să fi fost o fereastră din casa discipolului, construită în zid. N–a fost un act de laşitate faptul de a–i ocoli pe duşmani şi de a continua predicarea.

12. (a) Ce i s–a întîmplat lui Saul în Ierusalim? (b) Ce s–a întîmplat cu congregaţia?

¹² La Ierusalim, Barnaba i–a ajutat pe discipoli să–l accepte pe Saul ca frate de credinţă (9:26–31). Acolo Pavel a controversat fără teamă cu iudeii care vorbeau greceşte, care au încercat şi ei să–l omoare. Aflînd despre aceasta, fraţii l–au dus la Cezareea şi de acolo l–au trimis la Tars, în oraşul său natal din Cilicia. Congregaţia din întreaga Iudee, din Galileea şi Samaria „a cunoscut“ după aceea „o perioadă de pace şi s–a zidit“ spiritual. Deoarece ea „umbla în teamă de Iehova şi în mîngîierea spiritului sfînt, ea continua să se înmulţească“. Ce exemplu minunat este acesta pentru toate congregaţiile de astăzi care doresc să obţină binecuvîntarea lui Iehova.

Păgînii devin credincioşi!

13. Ce miracole a avut Petru posibilitatea să înfăptuiască în Lida şi Iope, cu ajutorul lui Dumnezeu?

¹³ Petru era şi el foarte ocupat (9:32–43). În Lida (astăzi Lod), din cîmpia Saronului, el l–a vindecat pe Enea, un om paralizat. Această vindecare i–a determinat pe mulţi să se întoarcă la Domnul. În Iope, Tabita (Dorca), o soră preţuită şi iubită printre discipoli, s–a îmbolnăvit şi a murit. Cînd a sosit Petru, nişte văduve i–au arătat plîngînd lui Petru veşmintele pe care le făcea Dorca şi pe care poate le–ar fi purtat ele. El a readus–o la viaţă pe Dorca şi, cînd s–a răspîndit ştirea despre faptul acesta, mulţi au devenit credincioşi. Petru stătea în Iope la Simon tăbăcarul, a cărui casă era lîngă mare. Tăbăcarii înmuiau în mare pieile de animale şi le tratau cu var nestins înainte de–a îndepărta părul de pe ele. Pieile netăbăcite erau transformate apoi în piei prelucrate prin argăsirea lor cu ajutorul unor lichide extrase din anumite plante.

14. (a) Cine era Corneliu? (b) Ce s–a dovedit valabil cu privire la rugăciunile lui Corneliu?

¹⁴ În timpul acela (prin anul 36 e.n.) exista pretutindeni o remarcabilă creştere (10:1–8). La Cezareea trăia piosul păgîn Cornelius, un centurion roman care avea în subordine o sută de oameni. El comanda „cohorta numită «Italiana»“ (BCR), formată probabil din militari recrutaţi de printre cetăţenii romani şi liberţii din Italia. Deşi Cornelius era un om cu frică de Dumnezeu, el nu era prozelit iudeu. Într–o viziune un înger i–a spus că rugăciunile sale „au urcat ca amintire înaintea lui Dumnezeu.“ Deşi Cornelius nu îi era dedicat lui Iehova, el a primit totuşi răspuns la rugăciunile sale. Dar, potrivit îndrumării date de înger, el a trimis după Petru.

15. Ce s–a întîmplat cînd Petru se ruga pe acoperişul casei lui Simon?

¹⁵ Între timp, Petru a avut o viziune în timp ce se ruga pe acoperişul casei lui Simon (10:9–23). Căzut în stare de transă, el a văzut coborînd din cer un cearşaf cu aspect de vas plin de creaturi patrupede, tîrîtoare şi păsări. Îndrumat să taie şi să mănînce, Petru a spus că el n–a mîncat niciodată ceva necurat. „Încetează să numeşti necurat ceea ce a curăţat Dumnezeu“, i s–a spus lui Petru. Viziunea l–a uluit pe Petru, dar el a urmat îndrumarea dată de spirit. În consecinţă, el, împreună cu şase fraţi iudei, i–a însoţit pe oamenii trimişi de Corneliu. — Fapte 11:12.

16, 17. (a) Ce le–a spus Petru lui Corneliu şi celor adunaţi în casa lui? (b) Ce s–a întîmplat în timp ce Petru încă vorbea?

¹⁶ Acum primii păgîni erau pe punctul de–a asculta vestea bună (10:24–43). Cînd Petru şi asociaţii săi au sosit la Cezareea, Corneliu, rudele sale şi prietenii săi apropiaţi erau în aşteptare. Corneliu a căzut la picioarele lui Petru, dar apostolul a refuzat cu umilinţă o asemenea plecăciune. El a vorbit despre felul în care Iehova l–a uns pe Isus cu spirit sfînt şi cu putere în calitate de Mesia şi a explicat că oricine manifestă credinţă în el obţine iertarea păcatelor.

¹⁷ Acum a fost momentul să acţioneze Iehova (10:44–48). În timp ce Petru încă mai vorbea, Dumnezeu a pus spiritul sfînt peste acei păgîni care exercitau credinţă. Chiar în momentul acela ei au fost născuţi de spiritul lui Dumnezeu şi au fost inspiraţi să vorbească în limbi străine şi să–l preamărească pe El. Prin urmare, ei au fost botezaţi în mod corespunzător în numele lui Isus Cristos. Cu aceasta, Petru a folosit cea de a treia cheie, pentru a le deschide păgînilor cu teamă de Dumnezeu uşa cunoştinţei şi ocaziei de a intra în Regatul ceresc. — Matei 16:19.

18. Cum au reacţionat fraţii iudei atunci cînd Petru a explicat că păgînii au fost „botezaţi în spirit sfînt“?

¹⁸ Mai tîrziu, la Ierusalim, susţinătorii circumciziei s–au luat la ceartă cu Petru (11:1–18). Cînd a explicat el cum au fost „botezaţi cu spirit sfînt“ păgînii, fraţii săi iudei au căzut de acord cu el şi l–au glorificat pe Dumnezeu, spunînd: „Ei bine, Dumnezeu le–a acordat deci căinţa în vederea vieţii şi oamenilor dintre naţiuni.“ Şi noi ar trebui să fim receptivi atunci cînd voinţa divină ni se dezvăluie cu claritate.

Întemeierea congregaţiei printre păgîni

19. Cum au ajuns discipolii să fie numiţi creştini?

¹⁹ S–a format acum întîia congregaţie printre păgîni (11:19–26). Cînd discipolii s–au dispersat din cauza necazului venit în legătură cu Ştefan, unii s–au îndreptat spre Antiohia siriană, celebră prin închinare necurată şi corupţie morală. În timp ce ei le spuneau vestea bună vorbitorilor de limbă greacă de acolo, „mîna lui Iehova era cu ei“ şi mulţi au devenit credincioşi. Barnaba şi Saul i–au învăţat aici pe oameni timp de un an şi, „prin providenţa divină, în Antiohia au primit discipolii pentru întîia oară numele de creştini.“ Fără îndoială că Iehova a fost acela care a dirijat de aşa manieră lucrurile încît ei să fie numiţi astfel, întrucît cuvîntul grecesc khre·ma·tiʹzo înseamnă „a fi numit de providenţa divină“ şi este utilizat întotdeauna în Scripturi în legătură cu ceea ce provine de la Dumnezeu.

20. Ce a prezis Agab, şi cum a reacţionat congregaţia din Antiohia?

²⁰ Au mai venit din Ierusalim în Antiohia şi unii profeţi temători de Dumnezeu (11:27–30). Unul dintre aceştia era Agab, care a arătat „prin spirit că o mare foamete era pe punctul de a veni pe întregul pămînt locuit.“ Acea profeţie s–a împlinit în timpul domniei împăratului roman Claudius (41–54 e.n.), iar istoricul Josephus se referă la această „mare foamete“. (Jewish Antiquities [Antichităţi iudaice], XX, 51 [ii, 5]; XX, 101 [v, 2]) Determinată de iubire, congregaţia din Antiohia a trimis o contribuţie fraţilor nevoiaşi din Iudeea. — Ioan 13:35.

Persecuţie zadarnică

21. Ce acţiune a întreprins Irod Agripa I împotriva lui Petru, dar cu ce rezultat?

²¹ Perioada de pace a luat sfîrşit atunci cînd Agripa I a început să–i persecute pe acei locuitori ai Ierusalimului care cultivau teama de Iehova (12:1–11). Irod l–a omorît cu sabia pe Iacob, probabil prin decapitare, el fiind astfel primul apostol martirizat. Văzînd că lucrul acesta a plăcut Iudeilor, Irod l–a întemniţat pe Petru. Se pare că apostolul a fost legat în lanţuri, avînd în dreapta şi în stînga lui cîte un soldat, în timp ce alţi doi soldaţi îi păzeau. Irod îşi făcuse planul să îl execute după Paşte şi după ce vor fi trecut zilele turtelor nedospite (14–21 Nisan), dar rugăciunile congregaţiei făcute pentru Petru au fost ascultate exact la timp, aşa cum sînt ascultate adeseori şi ale noastre. Lucrul acesta s–a confirmat prin faptul că îngerul lui Dumnezeu l–a eliberat în mod miraculos pe apostol.

22. Ce s–a petrecut atunci cînd Petru s–a dus la casa Mariei, mama lui Marcu?

²² Petru se afla în curînd la casa Mariei (mama lui Ioan Marcu), casă care era, se pare, un loc pentru întruniri creştine (12:12–19). Prin întuneric, servitoarea Roda a recunoscut vocea lui Petru, dar l–a lăsat să aştepte la poartă, care era încuiată. La început discipolii poate şi–au închipuit că Dumnezeu trimisese un mesager îngeresc, care îl reprezenta pe Petru şi vorbea cu o voce asemănătoare cu a lui. Însă cînd ei l–au primit înăuntru pe Petru, acesta le–a povestit lui Iacob şi fraţilor (probabil bătrîni) cum a fost eliberat. Apoi el i–a părăsit pe fraţi şi a plecat pe ascuns, fără să dezvăluie locul de destinaţie, pentru ca să evite punerea lor şi a lui însuşi în primejdie în caz de interogatoriu. Cercetările lui Irod au fost zadarnice, iar păzitorii au fost pedepsiţi, probabil chiar executaţi.

23. Cum s–a sfîrşit domnia lui Irod Agripa I, şi ce putem învăţa din aceasta?

²³ În anul 44 e.n. domnia lui Irod Agripa I a luat brusc sfîrşit la Cezareea, cînd era în vîrstă de 54 de ani (12:20–25). El era pe picior de război cu fenicienii din Tir şi Sidon care l–au mituit pe slujitorul său Blastus să facă demersuri în vederea unei audienţe prin intermediul căreia să aibă posibilitatea de a cere pace. În „ziua stabilită“ (care era şi o sărbătoare în cinstea lui Claudius Caesar), Irod s–a îmbrăcat cu un veşmînt regal, s–a aşezat pe scaunul de judecată şi a început să ţină un discurs public. Ca reacţie, auditoriul a strigat: „Glas de Dumnezeu, nu de om!“ În aceeaşi clipă îngerul lui Iehova l–a lovit „fiindcă nu a dat glorie lui Dumnezeu.“ Irod a fost „mîncat de viermi, ajungîndu–şi sfîrşitul.“ Fie ca acest exemplu avertizator să ne determine să continuăm a umbla în teamă de Iehova, evitînd mîndria şi dîndu–i Lui gloria pentru ceea ce facem în calitate de popor al său.

24. Ce va arăta un articol viitor cu privire la extindere?

²⁴ În pofida persecuţiei declanşate de Irod, „Cuvîntul lui Iehova continua să crească şi să se răspîndească.“ De fapt, aşa cum va arăta un articol viitor, discipolii se puteau aştepta la o extindere în continuare a lucrării. De ce? Deoarece ei „umblau în teamă de Iehova“.

Cum aţi răspunde?

◻ Cum a arătat Ştefan că el se temea de Iehova, la fel ca mulţi slujitori ai lui Dumnezeu de atunci încoace?

◻ Ce efect a avut moartea lui Ştefan asupra activităţii de predicare a Regatului, şi are oare lucrul acesta o paralelă modernă?

◻ Cum a devenit persecutorul Saul din Tars un om care se temea de Iehova?

◻ Cine au fost primii credincioşi păgîni?

◻ Cum arată capitolul 12 din Fapte că persecuţia nu îi poate opri pe cei care se tem de Iehova?

[Legenda ilustraţiei de la paginile 116, 117]

O lumină a ţîşnit din cer şi o voce a spus: „Saul, Saul, de ce mă persecuţi?“