În ceea ce-i privea pe evrei, să nu uităm că legământul Legii fusese abrogat în baza morții lui Cristos pe stâlpul de tortură (Col 2:14) și că la Penticosta din 33 e.n. intrase în vigoare noul legământ (Compară cu Fa 2:4; Ev 2:3, 4.) Totuși, Dumnezeu a continuat să le arate evreilor o favoare specială încă aproximativ trei ani și jumătate. În această perioadă, discipolii lui Isus le-au predicat doar evreilor, prozeliților și samaritenilor. Însă, în jurul anului 36 e.n., Dumnezeu l-a trimis pe Petru la casa unui neevreu pe nume Corneliu, ofițer în armata romană, și, turnând spiritul Său sfânt asupra lui Corneliu și a celor din casa lui, i-a arătat lui Petru că de atunci încolo neevreii puteau fi acceptați pentru botezul în apă. (Fa 10:34, 35, 44-48) Deoarece Dumnezeu nu mai recunoștea legământul Legii încheiat cu evreii circumciși, ci doar noul legământ, al cărui mediator era Isus Cristos, evreii naturali, indiferent că erau circumciși sau necircumciși, nu mai erau într-o relație specială cu Dumnezeu. Ei nu mai puteau obține aprobarea lui Dumnezeu nici prin respectarea Legii, care nu mai era în vigoare, nici prin botezul lui Ioan, care avea legătură cu Legea. Pentru a se putea bucura de aprobarea divină, ei trebuiau să se apropie de Dumnezeu manifestând credință în Fiul său și să fie botezați în apă în numele lui Isus Cristos. (Vezi ȘAPTEZECI DE SĂPTĂMÂNI [Legământul în vigoare „timp de o săptămână”].)

Botezul nu este pentru nou-născuți. Întrucât, înainte de a se boteza în apă, o persoană trebuie ʻsă asculte cuvântulʼ, ʻsă-l primească din toată inimaʼ, ʻsă se căiascăʼ (Fa 2:14, 22, 38, 41) și să ia o decizie serioasă, este evident că ea trebuie să fie cel puțin la vârsta la care poate să asculte, să creadă și să ia decizii. Pentru a susține practica botezării nou-născuților, unii aduc ca argument pasajele în care se vorbește despre botezarea întregii ʻcaseʼ a unor persoane (vezi pasajele despre Corneliu, Lidia, temnicerul din Filipi, Crisp și Ștefana). (Fa 10:48; 11:14; 16:15, 32-34; 18:8; 1Co 1:16) În opinia lor, aceste pasaje lasă să se înțeleagă că au fost botezați și copiii mici din familiile acestora. Însă, potrivit Bibliei, în cazul casei lui Corneliu, cei care au fost botezați au fost „cei ce ascultau cuvântul”. Aceștia au primit spiritul sfânt și au început să vorbească în limbi și să-l preamărească pe Dumnezeu, lucruri pe care un nou-născut nu le-ar fi putut face. (Fa 10:44-46) Lidia era o „închinătoare a lui Dumnezeu, . . . iar Iehova i-a deschis larg inima ca să ia aminte la lucrurile pe care le spunea Pavel”. (Fa 16:14) Temnicerul din Filipi a trebuit ʻsă creadă în Domnul Isusʼ, ceea ce înseamnă că și ceilalți din familia sa au trebuit să creadă pentru a fi botezați. (Fa 16:31-34) „Crisp, președintele sinagogii, a crezut în Domnul și, împreună cu el, toată casa lui.” (Fa 18:8) Toate acestea demonstrează că botezul presupunea ca o persoană să asculte, să creadă și să-l glorifice pe Dumnezeu, lucruri pe care nou-născuții nu le pot face. În Samaria, s-au botezat cei care au ascultat și au crezut „vestea bună despre regatul lui Dumnezeu și despre numele lui Isus Cristos”. Aici, Biblia spune concret că cei care s-au botezat erau ʻbărbați și femeiʼ, nu nou-născuți. (Fa 8:12)