ZEUS
Zeul suprem al grecilor politeiști, care îi corespunde lui Jupiter al romanilor. Zeus era un zeu al cerului şi era socotit stăpânul vânturilor, al norilor, al ploii și al tunetului, exercitându-și puterea asupra acestor forțe ale naturii atât în scop distructiv, cât și benefic. Poetul antic Homer (în Iliada, VIII, 1-25) îl zugrăvește pe Zeus ca deținând o putere mai mare decât a tuturor celorlalți zei la un loc. Cu toate acestea, Zeus nu era considerat suprem în sens absolut, fiind uneori descris ca victimă a înșelătoriei şi constrâns să se supună voinței Sorții și a Destinului.
Pe lângă evenimente care fac trimitere la nașterea, copilăria și ascensiunea sa la tron, legendele se referă în principal la numeroasele relații amoroase ale lui Zeus. Potrivit povestirilor mitologice, Zeus ar fi sedus zeițe și pământence deopotrivă și ar fi fost tatăl a nenumărați copii nelegitimi. În mod paradoxal, se povestește că Zeus l-a ucis pe Iasion (un muritor) pentru că a comis imoralitate cu zeița Demetra. Căsătoria dintre Zeus și Hera a fost tulburată nu doar de numeroasele acte de infidelitate ale lui Zeus, ci și de alte necazuri. Se spune că Zeus era atât de chinuit din cauza mustrărilor necontenite ale soției sale, Hera, încât odată s-a plâns cu amărăciune de acest lucru chiar în consiliul zeilor.
Uneori, închinarea curată adusă lui Iehova a intrat în conflict direct cu închinarea adusă zeului fals Zeus. În încercarea de a nimici religia evreilor, regele Antioh IV (Epifanul) a poruncit ca templul de la Ierusalim să fie profanat și rededicat lui Zeus din Olimp. Vezi cartea apocrifă 2 Macabei 6:1, 2.
În secolul I e.n., când l-au văzut pe Pavel vindecând un olog, locuitorii Listrei i-au considerat pe Pavel și pe Barnaba zei, identificându-l pe Pavel cu Hermes, iar pe Barnaba cu Zeus. Preotul lui Zeus chiar a adus tauri şi ghirlande pentru a oferi jertfe împreună cu mulţimea. (Fa 14:8-13) Două inscripții antice descoperite în 1909, în apropierea Listrei atestă închinarea la acești doi zei în acel oraș. Una dintre aceste inscripţii se referă la „preoții lui Zeus”, iar cealaltă îi menţionează pe „Hermes cel Mare” și pe „Zeus, zeul-soare”. (The International Standard Bible Encyclopaedia, editată de J. Orr, 1960, vol. III, p. 1944.)
Ambarcațiunea cu care Pavel, prizonier fiind, a plecat din insula Malta avea la proră semnul „Fiii lui Zeus”, cu alte cuvinte frații gemeni Castor și Polux. (Fa 28:11)