Să nu cădeţi pradă Iudaizanţilor moderni
ÎN URMĂ cu nouăsprezece secole un grup de persoane încerca să trăiască în trecut şi se priva astfel de mari binecuvîntări. Cine erau aceştia?
Erau indivizi care se pretindeau creştini dar care căutau în realitate să facă o religie apostată prin fuziunea creştinismului cu iudaismul. Aceştia erau iudaizanţi. După părerea lor, trebuia ca neiudeii care deveniseră creştini să fie circumcişi „potrivit obiceiului lui Moise,” dacă voiau să fie salvaţi. Unii dintre ei îşi închipuiau chiar că trebuia ca persoanele venite de curînd la credinţă să fie învăţate să respecte legea lui Moise. — Fapte 15:1–5.
Aceşti iudaizanţi acordau o foarte mare importanţă faptului că vreme de peste 1 500 de ani Dumnezeu nu a întreţinut relaţii decît cu poporul iudeu. În tot acel timp orice străin care dorea să devină un închinător al lui Iehova trebuia să fie prozelit, adică să fie convertit la iudaism. Respectivul era ,circumcis şi i se poruncea să respecte legea lui Moise.’ Exact acest lucru voiau să-l facă şi iudaizanţii cu noii discipoli creştini.
Dar întemeierea adunării creştine a adus o schimbare. De acum nu mai era necesar să fii nici iudeu şi nici prozelit al iudaismului pentru a-i putea servi lui Dumnezeu. De altfel această schimbare nu trebuia să surprindă pe nimeni. După cum a arătat apostolul creştin Pavel, Iehova anunţase din timp această schimbare prin profeţii săi din vechime. „Este aşa cum a spus şi Osea: ,Cei care nu erau poporul meu vor fi numiţi de mine: „poporul meu.”’” — Rom. 9:25; Osea 2:23.
Iudeul din primul secol, care devenea creştin, avea nevoie de credinţă în profeţiile pe care le pronunţase Iehova privitoare la strîngerea nu numai a iudeilor naturali ci şi a oamenilor care aparţineau naţiunilor. Creştinii proveniţi dintre iudei aveau nevoie totodată şi de smerenie sau umilinţă pentru a recunoaşte că nu era suficient să fii iudeu prin naştere ca să aparţii poporului lui Dumnezeu. Iudaizanţii nu dispuneau de o asemenea credinţă şi smerenie. Ei se străduiau să se agaţe de trecut, pierzînd astfel minunate binecuvîntări. Care era greşeala lor?
Ei acordau o prea mare importanţă faptului de a fi iudeu în înţeles carnal, fizic şi, în consecinţă, ei nu înţelegeau ce însemna să fii iudeu în înţeles spiritual. În acea epocă le era deschisă oamenilor calea de a deveni membri ai „Israelului lui Dumnezeu,” ai Israelului spiritual (Gal. 6:15, 16). Israelul lui Dumnezeu era alcătuit din 144 000 de persoane pe care Biblia le descrie că stau alături de Isus Cristos. Nu este aceasta o perspectivă glorioasă? — Apoc. 7:1–8; 14:1–5.
SÎNT OARE TOŢI „CREŞTINII” ISRAELIŢI SPIRITUALI?
Astăzi nu mai este o dificultate pentru nimeni să-şi imagineze plecarea creştinilor la cer, pentru a fi împreună cu Cristos Isus. Secole de-a rîndul bisericile creştinătăţii au dat învăţătura că toţi bunii membri ai bisericii se duc la cer şi, în consecinţă, toţi creştinii sînt israeliţi spirituali.
Dar o asemenea învăţătură lasă în suspensie un număr considerabil de întrebări biblice fundamentale. Spre exemplu, Pavel le scrie membrilor Israelului spiritual: „Dacă îi aparţineţi lui Cristos, sînteţi într-adevăr sămînţa lui Avraam, moştenitori cu privire la o promisiune” (Gal. 3:29). Ce promisiune? Aceea pe care i-o făcuse Dumnezeu odinioară lui Avraam cu privire la o „sămînţă.” El i-a zis lui Avraam: „Prin intermediul seminţei tale se vor binecuvînta în mod categoric toate naţiunile pămîntului, datorită faptului că ai ascultat de glasul meu.” — Gen. 22:18.
Aşadar, se iveşte întrebarea: Dacă israeliţii spirituali constituie „sămînţa” lui Avraam, cine sînt atunci „naţiunile” care trebuie să fie binecuvîntate? Fără îndoială că acele „naţiuni” vor include oameni care au trăit înainte de Cristos şi care vor învia. Dar asta e totul? Indică oare Scripturile că toţi creştinii care vor fi în viaţă atunci cînd se vor realiza promisiunile vor fi israeliţi spirituali? Nici vorbă!
Gîndiţi-vă la ce este prezis în cartea profetică a Revelaţiei (Apocalipsa), cap. 7. Primele opt versuri ale acestui capitol descriu sigilarea celor 144 000 de persoane care reprezintă toate triburile „fiilor lui Israel.” Este mai presus de orice îndoială faptul că aceştia sînt israeliţi spirituali. Dar ce ne dă de înţeles apostolul Ioan după aceea?
„După aceste lucruri am privit, şi iată, o mare mulţime pe care nici un om nu era în stare s-o numere, din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile, stînd înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în haine albe; ei aveau în mîini ramuri de palmier. Şi ei strigau fără încetare cu voce tare, spunînd: ,Noi îi datorăm salvarea Dumnezeului nostru care şade pe tron şi Mielului’.” — Apoc. 7:9, 10.
Sînt oare creştini şi oamenii aceştia? Evident că da, pentru că ei sînt aprobaţi de Dumnezeu iar salvarea lor se datoreşte Mielului, Isus Cristos.
Sînt ei oare israeliţi spirituali? Categoric că nu, deoarece ei sînt descrişi că vin din toate naţiunile, triburile, popoarele şi limbile iar Ioan îi prezintă după descrierea sigilării celor 144 000 de membri ai Israelului spiritual. Astfel este evident că nu toţi creştinii sînt astăzi israeliţi spirituali.
ISUS A ARĂTAT DIN TIMP ACEASTĂ DEOSEBIRE
N-ar trebui să rămînem surprinşi de faptul că numeroşi creştini nu sînt israeliţi spirituali. Isus a anunţat el însuşi din timp această stare de lucruri atunci cînd şi-a rostit celebra sa parabolă privitoare la păstorul excelent. În această ilustrare el vorbea despre un staul sau ţarc şi despre o turmă mică ce face parte, la rîndul ei, dintr-o turmă mult mai mare în care se află şi „alte oi.”
După ce a discutat pe larg despre faptul că oile ,intră şi ies’ din staul, Isus a adăugat: „Iar eu am şi alte oi, care nu sînt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, iar ele vor asculta glasul meu şi vor deveni o singură turmă, un singur păstor” (Ioan 10:8, 16). Ce a vrut Isus să spună prin „alte oi,” care nu sînt din staulul acesta?
Isus descria o turmă mare din care anumiţi membri ai ei trăiau în „staul” iar ceilalţi nu. Toate oile aparţineau aceleiaşi mari turme, dar nu toate trăiau în staul. Turma putea fi foarte mare, nedefinită ca mărime, dar numai un număr limitat de oi putea ocupa loc în staul, termen care evoca în acea epocă un tarc de piatră cu ziduri de o lungime şi o lăţime bine definite. — Ioan 10:1–9.
„IUDAIZANŢII” MODERNI
Mulţi oameni de astăzi cred că toţi creştinii trebuie să fie israeliţi spirituali, întocmai aşa cum iudaizanţii din antichitate credeau că toţi creştinii trebuiau să fie iudei naturali sau prozeliţi. Principalele biserici ale creştinătăţii învaţă toate în felul acesta. Pentru ele parabola lui Isus are înţelesul că primii discipoli creştini veneau din interiorul „staulului” iudaismului, iar discipolii de mai tîrziu, „celelalte oi,” erau luate din afara acelui „staul,” fiind neiudei sau păgîni. Astfel pentru bisericile creştinătăţii „oile” din „staul” şi „celelalte oi” au devenit toate israeliţi spirituali şi nutresc toate o speranţă cerească.
Chiar dacă lucrul acesta ar putea să pară plauzibil, această explicaţie nu ţine cont de un element-cheie al ilustrării. Isus a arătat că în marea sa turmă vor continua să existe oi atît în interiorul staulului cît şi în afara lui. Parabola nu arată nicăieri că „celelalte oi” vin să se înghesuie în vreun fel în micul „staul.” De asemenea parabola nu arată nici că staulul s-ar distruge ca să nu mai existe nici o deosebire între oile care se aflau în el şi celelalte. Comentariul lui Isus despre faptul că oile vor intra şi vor ieşi din ţarc şi despre faptul că vor „găsi păşune” arată că staulul este permanent. El reprezintă convenţia permanentă cu Avraam şi nu convenţia Legii pe care Dumnezeu „a înlăturat-o din cale prin ţintuirea ei pe stîlpul de tortură” (Col. 2:14). Dar nu toţi cei din turmă vor avea acces în staul. După cum se exprimă The Today’s English Version: „Există [şi] alte oi care-mi aparţin [dar] care nu sînt în acest ţarc pentru oi, cu toate că şi ele „se vor binecuvînta” prin credinţă şi ascultare.
Dacă staulul este simbolul unei deosebiri permanente între două clase de creştini, atunci el nu poate reprezenta deosebirea dintre iudei şi neiudei sau păgîni, pentru că o asemenea deosebire nu mai există, în sinul „turmei mici” născute de spirit (Luca 12:32). În consecinţă, Pavel scrie: „Nu există nici iudeu nici grec, nu există nici sclav nici om liber, nu există nici parte bărbătească nici parte femeiască, căci voi toţi sînteţi unul singur, în comuniune cu Cristos Isus.” — Gal. 3:28; Ef. 2:15.
Singurul lucru care va continua să separe două clase creştine va fi deosebirea dintre cei care sînt iudei spirituali şi cei care nu sînt. Aceasta este aceeaşi deosebire care există între „sămînţa” lui Avraam şi naţiunile care vor fi binecuvîntate prin ea. Este aceeaşi deosebire care există între cei 144 000 de membri ai Israelului spiritual menţionat în Apocalips cap. 7 şi o „marea mulţime” nelimitată de oameni proveniţi din toate naţiunile, menţionată imediat după aceea.
Întocmai aşa cum iudaizanţii de altădată nu voiau să admită că cineva îi putea servi lui Dumnezeu şi fără să fie iudeu sau prozelit, tot aşa şi „iudaizanţii” de astăzi nu vor să admită că cineva îi poate servi lui Dumnezeu şi fără fie un israelit spiritual. Ei afirmă că toţi creştinii trebuie să fie unşi ca moştenitori ai Regatului. Totuşi lucrul acesta nu poate împiedica milioane de „alte oi” să îi servească în mod fidel lui Dumnezeu de la anul 1935 încoace, în ciuda ridiculizărilor şi persecuţiilor venite din partea „iudaizanţilor” moderni din numărul cărora fac parte şi membrii clerului creştinătăţii împreună cu membrii turmelor lor.
Aceste „alte oi” sînt creştini. Ei manifestă o credinţă deplină în jertfa de răscumpărare si păşesc pe urmele sale. Ei însă nu au, totuşi, dorinţa de a merge în cer. Cu toate că Biblia arată că spiritul lui Dumnezeu le pune mărturie celor din Israelul spiritual că au speranţă cerească, el nu le pune o asemenea mărturie şi „celorlalte oi” (Rom. 8:15–17). Existenţa unor asemenea creştini fideli care nu au speranţă cerească nu poate fi explicată dacă toţi creştinii se duc în cer, după cum pretinde creştinătatea. Ei însă exista, acum în număr de peste două milioane, şi produc din belşug roadele spiritului sfînt al lui Dumnezeu, cu toate că acelaşi spirit nu le spune că ei vor merge în cer. — Gal. 5:22, 23.
În secolul întîi era nevoie de un adevărat curaj pentru a accepta învăţătura apostolului Pavel şi pentru a admite că putea fi creştin şi cel care nu era iudeu sau prozelit. Puţini oameni credeau aşa ca Pavel. Pînă în anul 70 e.n. iudeii puteau arăta spre templul din Ierusalim în străduinţa lor de „a dovedi” că ei mai erau încă organizaţia lui Dumnezeu. Iar dacă lucrul acesta nu-i putea convinge pe oameni, ei erau capabili să recurgă la o persecuţie violenţă, aşa cum şi făceau adeseori. — Fapte 9:23; 14:19; 20:3; 23:12–15.
Astăzi numai martorii lui Iehova arată cu ajutorul Scripturilor că poţi să fii creştin fără să fii iudeu spiritual. La fel ca şi în primul secol, aceşti creştini sînt relativ puţini la număr şi cel mai adesea nu se bucură de popularitate. Cît despre creştinătatea care pretinde că toţi membrii ei sînt iudei spirituali, ea se poate lăuda cu proporţiile ei, cu bogăţiile ei, cu nenumeroasele ei temple şi astfel poate încerca să dovedească faptul că este organizaţia lui Dumnezeu. Dar cînd nu reuşeşte s-o facă, ea este capabilă să recurgă la persecuţii violente împotriva martorilor lui Iehova, cum a şi făcut adeseori.
Dacă ai fost învăţat să crezi că vei merge în cer, întrucît eşti un membru al unei biserici a creştinătăţii, eşti într-o situaţie foarte asemănătoare celei a unui iudeu care poate că a auzit predicarea apostolului Pavel. Dar ai tu smerenia şi credinţa necesară pentru a examina mai îndeaproape ceea ce arată martorii lui Iehova pe baza Bibliei? Cu alte cuvinte, eşti tu destul de umil pentru a-i servi lui Dumnezeu chiar dacă nu faci parte din „turma mică” a israeliţilor spirituali? Dacă da, atunci te poţi aştepta să guşti minunatele binecuvîntări pe care le vor primi „toate naţiunile pămîntului,” în curînd, datorită lui Isus Cristos şi „turmei mici.” — Gen. 22:18.